Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

marți, 7 iulie 2015

Falsuri ale supratiparului "25 BANI" din 1918

Tot urmărind emisiunile uzuale româneşti (care sunt şi cele care prezintă cele mai numeroase varietăţi generate de condiţiile de imprimare şi de circulaţie) constat că apar falsuri şi contrafaceri de unde şi (mai ales) la ce nu te aştepţi.

Un lot de două mărci pus în vânzare pe un portal online luna trecută mi-a atras atenţia prin aspectul nefiresc al supratiparului.


După cum par, aceste două "supratipare" sunt aplicate cu o ştampilă manuală, cu o cerneală (sau tuş de ştampile) pe bază de anilină, care a fost supt de hârtia mărcilor. Mai mult, la marca din dreapta se distinge în ştampilă o cifră care ar părea "14" (dar supratiparul a fost aplicat abia în 1918).

Mărcile originale au supratipar aplicat cu ajutorul unei planşe realizate în tipar înalt, iar cerneala utilizată este una tipografică (cu o nuanţă diferită), nu tuş de ştampile.


Acesta este un exemplar original. Dacă se compară forma cifrelor şi a literelor, diferenţele se disting fără prea mare greutate.

Din păcate, şi această marcă supratipărită face parte dintr-un lung şir de mărci şi emisiuni care n-au trezit încă interesul cercetătorilor. Să mai aşteptăm până la centenarul ei, care nu e departe.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu