S-a făcut o semnalare "bombă" la o marcă din perioada RPR. Plus câteva observaţii şi amintiri. Ce urmează după aceea? Filatelia şi deontologia

Colegul nostru, dl Sergiu Găbureac a făcut pe Facebook o semnalare "bombă", aşa cum am menţionat şi în titlu.
Despre ce este vorba? Cu mulţi ani în urmă, în revista Filatelia a fost semnalată la valoarea de 55 bani din emisiunea Aviaţia sportivă, 1953, un exemplar cu centrul răsturnat. La data semnalării, aceasta i-a determinat pe mai toţi colecţionarii să ia la verificat clasoarele, plicurile şi pacheţelele (deoarece marca normală făcea parte atunci printre mărcile comune). Aceiaşi colecţionari au făcut imediat legătura cu eroarea similară înregistrată la valoarea de 1,75 lei din emisiunea Recensământul din 1956).

Aceasta este imaginea postată de dl Găbureac pe timeline-ul dânsului de pe Facebook, ea reprezintă semnalarea amintită făcută în revista Filatelia (postarea poate fi văzută doar de către cei care deţin un cont activ pe Facebook).

Ulterior, a apărut semnalarea unei piese noi având, de asemenea, centrul răsturnat, făcută de asemenea de dl Găbureac (click pentru mărire):

Imaginea (făcută nu chiar în cele mai bune condiţii) a fost publicată pe Facebook în postarea amintită mai sus, cu menţiunea că este puţin prelucrată de mine pentru a o "aduce" la culorile mai apropiate. După cum se poate observa, exemplarul cu pricina pare circulat efectiv prin poştă, purtând o ştampilă de zi din Târgovişte.

Cred că vă daţi seama că o astfel de semnalare ar face ca pe lista rarităţilor filatelice din perioada Republicii să apară una nouă, necunoscută până acum. Numai simpla comparaţie cu cealaltă varietate celebră - Recensământul din 1956 - ar desena destul de clar pe ce poziţie s-ar afla noua descoperire. În timp ce din "Recensământul" cu centrul răsturnat numărul de exemplare cunoscute este destul de mare (incluzând în lista pieselor cunoscute un bloc neuzat de 40 de exemplare, mai multe blocuri de patru neuzate şi destule unicate atât neuzate, cât şi obliterate), din "Aviaţia sportivă" din 1953 nu s-ar cunoaşte decât cele două exemplare obliterate, sus-ilustrate. Cu o condiţie importantă însă!

Pe Facebook mi-am exprimat punctul de vedere în această privinţă. O semnalare de o asemenea importanţă nu ar trebui luată ca atare şi varietatea considerată drept una bună până când un expert sau o altă autoritate recunoscută atestă faptul că piesa respectivă este originală şi nu una contrafăcută.

Problema nu este una gratuită sau exagerată, aşa cum ar putea crede unii colecţionari şi am să vă zic o mică poveste. În tinereţe căutam mărci vechi din toată lumea, cu scopul de a completa căsuţele rămase libere în nişte albume splendide care au aparţinut unui bunic. În acele albume am descoperit două mărci americane (2 cenţi şi 4 cenţi din emisiunea Expoziţia pan-americană din 1901, ambele cu centrul răsturnat), dar şi câteva fiscale americane care aveau, de asemenea, centrul răsturnat. Când am văzut ce cotă imensă au mărcile de 2 şi de 4 cenţi din 1901 m-a apucat ameţeala. Le-am întors pe toate părţile, dar pe vremea aceea nu aveam tehnica de care dispun astăzi şi nu mi-am putut da seama de faptul că cele două erori erau de fapt falsificate. Mi-au spus-o alte două persoane din cercul filatelic (care se ţinea atunci în fiecare seară pe fosta 13 Decembrie, fostă Regală, sub terasa de la Palatul Telefoanelor). Atunci am crezut că cei doi vor să mă păcălească. Mai târziu am înţeles însă că aveau dreptate.

Câţiva ani mai târziu m-a apucat dragostea de uzualele româneşti Spic de grâu, iar un şmecher din cercul de la 11 Iunie a încercat să-mi vândă două mărci de 2 lei portocaliu şi brun care aveau centrul răsturnat (cercul filatelic îşi ţinea şedinţele săptămânale duminica, în curtea fostei case de cultură Nicolae Bălcescu). Mărcile aveau filigran PR, iar cel care "fabricase" centrele răsturnate nu ţinuse cont de acest "amănunt", iar filigranele centrelor nu se potriveau cu cele vizibile la cadre. Decupajele centrelor şi lipirea lor în poziţie inversată fuseseră făcute nemaipomenit de bine, tăieturile fiind lipite probabil cu pastă de hârtie, deoarece nu erau vizibile cu ochiul liber nici pe faţă, nici pe verso. Dar au devenit imediat vizibile când un cunoscut m-a ajutat cu o lampă cu UV (pe vremea aceea dădeai cu tunul şi tot nu puteai achiziţiona aşa ceva, în ţară nu se găseau, iar cele câteva lămpi existente fuseseră aduse din străinătate).

Având aceste experienţe, revin la afirmaţia că orice semnalare de o asemenea importanţă trebuie verificată de către o persoană competentă. Motivul principal pentru aceasta nu este cel de valorizare a varietăţii în cauză, ci ţine de deontologia filatelistului avansat, care atrage atenţia asupra oricărei semnalări care nu corespunde adevărului ori nu se verifică.
Din păcate, necesitatea existenţei acestei deontologii a fost ignorată ori din nepăsare, ori cu bună ştiinţă de către multe persoane pasagere în istoria filateliei româneşti.

Cei care au făcut-o din nepăsare, au făcut-o pentru că nu au avut un nivel suficient de pregătire, care să îi facă să "li se aprindă beculeţul" şi să dea dovadă de suficient discernământ pentru a nu valida orice gogoaşă.

Cei care au făcut-o cu bună ştiinţă au fost determinaţi ori să spună/scrie pentru "a creşte în ochii celorlalţi şi ai lui" drept un cercetător care aduce contribuţii "importante" în domeniu, ori au fost determinaţi din motive foarte... lumeşti: să poată trage cuiva vreo ţeapă cu prostii neoficiale sau chiar cu falsuri ori făcături. Din păcate unele persoane din această a doua categorie au impresia că filatelia a început şi se va termina cu ele, iar toţi ceilalţi pasionaţi nu sunt decât o adunătură de fraieri. Am la îndemână un exemplu, dar vreau să mă abţin pentru că m-am săturat de scandaluri şi certuri (declanşate aproape întotdeauna pentru a se abate atenţia de la chestii sau de la principii mult mai importante). Acum câteva luni îi şi mărturiseam unui ziarist că m-am săturat până peste cap de certurile purtate de unii şi de alţii, de râca permanentă care ne înveninează viaţa de colecţionari.
Poate că nu realizăm acum, dar e foarte probabil ca asemenea exemplare să moară pe mâna lor, după ce lumea va realiza cu cine are de fapt de-a face.

Treaba aceasta cu menţinerea deontologiei în semnalarea unor varietăţi şi erori este deosebit de importantă, deoarece cataloagele mai vechi sau mai noi, atât româneşti, cât şi străine sunt pline de tot felul de "chifle" şi minciuni pe care autorii le-au luat de bune la vremea respectivă (fără să le pese de acea deontologie menţionată mai sus). De exemplu, acum vreo două săptămâni la cercul din Dorobanţi un vechi colecţionar m-a întrebat dacă am văzut vreodată vreo pereche tête-bêche la vreo valoare taxa de plată postclasică de culoare brun, varietate care este trecută în mai multe cataloage, dar pe care nu a văzut-o nimeni (ajuns acasă am încercat să merg direct la sursă - vechea revistă editată în limba franceză de Moens unde apare pentru prima dată această semnalare; textul este ambiguu şi poate fi interpretat în mai multe feluri de un cititor nu prea avizat, ceea ce s-a şi întâmplat ulterior prin introducerea varietăţii în cataloagele mai vechi Konrad, CMPR 1959, CMPR 1964 etc.). După 130 de ani de la această semnalare nu ştiu ca varietatea să existe în vreo colecţie din ţară  sau din străinătate, nu ştiu ca ea să fi apărut în vreo licitaţie şi nu ştiu pe cineva care să afirme că a ţinut în mână aşa ceva şi care să fi avut posibilitatea să o examineze. Care ar fi concluzia?

Nu ştiu dacă sunt prea mulţi filatelişti care ştiu ce se întâmplă în lumea academică atunci când un cercetător se apucă şi îşi publică rezultatele studiilor şi cercetărilor, rezultate sau concluzii care se dovedesc apoi inexacte, denaturate sau chiar bazate pe măsurători falsificate. Ei bine, acele persoane îşi pot pune cruce activităţii în domeniul respectiv. E o treabă care ţine de deontologie, de respectarea adevărului.

Numai la noi, din păcate, mai este câte unul care ştie să se bată cu pumnul în piept în faţa celorlalţi, dar nu ezită să ofere spre vânzare în diverse medii (fără niciun fel de scrupule) tot felul de făcături şi de falsuri. Şi aici ar fi două situaţii: dacă o face fără să ştie despre ce este vorba, atunci nu este decât un individ care îşi asumă cu mult tupeu merite care nu i se cuvin sub nicio formă; iar dacă o face cu bună ştinţă, atunci respectivul nu este decât o puşlama care vrea să bage în buzunar câţiva biştari prin înşelarea celor de bună credinţă.
De aceea cred că ai noştri colegi ar trebui să ia în seamă, la evaluarea unei persoane, şi profilul moral al acesteia.

Aş fi interesat să aflu părerea voastră: ar trebui sau nu să existe în activitatea noastră un anumit set de principii, o anume deontologie?