Flying Colors. Aşa mi-a venit acum...

Toată ziua am fredonat melodia asta, dacă nu o puneam şi aici mă suiam pe pereţi!   :D  :D
Audiţie plăcută!

Eroare la 15 bani Bucureşti II

Nu am ce povesti prea mult la această marcă, deoarece este mai mult decât evident:

Mărcii îi lipseşte aproape pe toată înălţimea cadrul vertical drept.
Marca este dintr-o planşă cu clişee tip I (tiraj mai timpuriu), în culoarea cărămiziu.
Aşadar, căutaţi-vă prin clasoare, plicuri, cutii, cutiuţe şi alte locşoare ascunse pentru micile comori!

Culoarea oxidată constituie un defect şi nicidecum nu poate fi încadrată în categoria erorilor

De câteva zile doi amici mă bat la cap încercând să mă determine să introduc în manuscrisul lucrării mele o aşa-zisă eroare la uzualele Ferdinand, care de fapt nu este eroare! Click pe imaginea de mai jos pentru mărire.

Un ID înregistrat în Franţa a pus la vânzare pe eBay o serie de erori şi varietăţi ale mărcilor româneşti, la preţuri nu prea accesibile în raport cu valoarea lor reală pe piaţă în acest moment. Printre aceste erori şi varietăţi a fost şi acest ştraif orizontal al mărcii de 7,50 lei Ferdinand "cap mic". Se vede de la o poştă că tuşul tiparului piesei a fost modificat prin oxidare, cel mai probabil fenomenul fiind cauzat de o păstrare necorespunzătoare a mărcilor. Cam la fel se întâmplă şi cu piesele care "prind" rugină.

Cineva a ţinut neapărat să aibă în colecţie această piesă, plătind pentru asta 72 de euro (fără celelalte cheltuieli aferente achiziţiilor eefctuate pe eBay). Ei bine, dacă există persoane care nu sunt în stare să facă diferenţa evidentă între o piesă defectă şi o varietate, nu înseamnă că toţi colecţionarii sunt nişte indivizi bătuţi în cap. Banii sunt aruncaţi pe fereastră pe o piesă fără valoare, pa!
În niciun caz nu pot insera în manuscrisul meu aşa ceva. Poate doar ca atenţionare care să-i ferească pe cei mai slabi de înger şi care ar putea repeta prostia cumpărătorului acestei trăznăi.

Nu este prima dată când se încearcă "naşterea" forţată a unei aşa-zise erori de culoare. Pe timpul când se lucra la manuscrisul CMPR 1984 (coordonator: Cornel Spineanu) a fost inserată, tot la uzualele Ferdinand, o aşa-zisă eroare "brun în loc de roz-portocaliu" la marca de 3 lei "cap mic" tipul III - "cu punct". Atunci când am văzut drăcia în manuscris, am întrebat cine este sursa şi unde este marca, pentru că nu credeam că există. Am ajuns la proprietar (Dumnezeu să-l ierte că ne-a părăsit), am examinat aşa-zisa eroare şi am observat că de fapt este vorba de o oxidare a culorii. Din păcate, la acea dată n-am fost băgat în seamă şi "eroarea" a rămas în catalog.

Quark a anunţat astăzi lansarea viitoarei versiuni, QuarkXPress 2015

Ultima versiune a cunoscutului program de tehnoredactare este 10.2 (iar în zilele următoare ar urma să fie lansat un upgrade gratuit, 10.5). Era de aşteptat ca versiunea majoră următoare să fi fost 11, dar compania Quark a hotărât să îi acorde viitoarei versiuni un nume nou:

Aşadar viitoarea versiune (care are lansarea planificată pentru prima parte a anului 2015) se va denumi chiar... QuarkXPress 2015!

Cu câtva timp în urmă, la invitaţia companiei am participat la un sondaj de opinie care a vizat caracteristicile pe care le cred utilizatorii ca fiind cele mai potrivite pentru a fi înglobate în viitoarele versiuni ale softului. Se pare că glasul utilizatorilor veterani a fost luat în considerare, deoarece pe site-ul lansat chiar astăzi dimineaţă se prezintă principalele caracteristici ale noii versiuni:

- viitoarea versiune va fi una pe 64 biţi; datorită acestui lucru ea nu va mai funcţiona decât pe versiunile pe 64 biţi ale sistemelor de operare moderne (Apple OS X, Windows 7/64, Windows 8/64 şi 8.1/64); astfel, aplicaţia va putea utiliza întreaga memorie RAM desponibilă pe sistem, fără nicio limitare impusă de vechile sisteme de operare pe 32 biţi;
- dimensiunile maxime ale paginilor cres de peste patru ori, de la 48×48 inci (1,20 metri) la 224×224 inci (5,69 metri!), depăşind dimensiunea maximă a paginii oferită de concurentul direct, AdobeInDesign CC 2014 (5,48 metri);
- îmbunătăţiri semnificative pentru layout-ul pentru eBooks;
- utilizatorul îşi va putea definii propriile dimensiuni neuzuale de pagină;
- opţiune îmbunătăţită de actualizare a linkurilor către fişierele grafice plasate în layout;
- shortcut-uri personalizate pentru tastatură (numai pe Apple OS X);
- un format nou pentru tabele, mult îmbunătăţit, care include şi stiluri;
- introducerea unui instrument nou, Format Painter;
- şi pe Windows se va putea face andocarea paletelor, ca şi pe OS X;
- deschiderea automată a fişierului PDF creat prin exportul din XPress;
- producerea automată a notelor de subsol şi a notelor de final;
- introducerea variabilelor de tip text;
- realizarea de layout-uri conforme cu standardul HTML5 în format ePub3 sau Amazon KF8;
- "smart guides";
- zoom de până la 8000%;
- exportul unui "book" în format PDF într-o singură operaţie;
- stabilirea obiectului de referinţă pentru alinieri;
- alte îmbunătăţiri care nu au fost încă nominalizate.

Pentru lansarea programului, staţia/laptopul pe care va fi instalat va trebui să aibă un procesor cel puţin Dual Core, iar memoria RAM instalată trebuie să fie de cel puţin 1 GB (dar se recomandă 4 GB - cantitate care a devenit deja un standard astăzi). Se subînţelege însă că o staţie cu 16 sau 32 GB RAM va determina o rulare mult mai bună a programului.

Compania Quark are şi o ofertă pentru utilizatorii săi, valabilă până la 31 decembrie 2014: cine cumpără o licenţă a QuarkXPress 10 va beneficia gratuit de versiunea QuakXPress 2015!

Preţurile din 1921

Am dat peste o carte poştală expediată în 1921 de către un colecţionar (negustor?) din Galaţi, unui domn din Belgia. În textul de pe spatele cărţii poştale se poate distinge oferta gălăţeanului.
Nici piesa în sine şi nici oferta făcută belgianului nu este ceva deosebit. Raportul comparativ între preţurile solicitate însă de Gălăţean ne indică însă, destul de clar, care uzuale erau la acea dată mai comune şi care mai rare, mai greu de procurat.

Canonical Ubuntu, un sistem de operare ajuns la maturitate

Pe 20 octombrie a.c. s-au împlinit zece ani de la lansarea primei versiuni a sistemului de operare. Cu o întârziere de câteva zile (ieri, mai precis), aniversarea a fost sărbătorită prin lansarea unei noi versiuni, 14.10, care respectă principiile declarate în Ubuntu Manifesto.

Ceea ce ar trebui să ştiţi despre această populară distribuţie de Linux este faptul că ea este disponibilă atât în versiunea pentru sraţie de lucru, cât şi în versiunea server, pentru ambele tipuri consacrate de procesoare compatibile x87, Intel şi AMD.
Pentru curioşi, cea mai bogată colecţie de linkuri (de unde puteţi obţine orice variantă) am găsit-o pe portalul DistroWatch.com. Cei care au Windows pot testa foarte uşor acest sistem de operare, citiţi cu atenţie manualele incluse cu fiecare ISO.

Indolenţă, incompetenţă sau rea voinţă la Cultură? Ministerul dispune la nivel naţional de 5.719 posturi, dar de ani buni nu există nici un expert acreditat pentru filatelie

• Timbrele şi piesele filatelice intră sub incidenţa patrimoniului cultural mobil, dar în ultimii 25 de ani nicio instituţie a statului nu s-a preocupat de finanţarea şi promovarea filateliei.
• Filatelia este reglementată de stat prin clasificarea obiectului ei, dar nicio strategie şi niciun plan nu o include ca domeniu sprijinit şi promovat ca activitate culturală.
• După ce zeci de ani românii au fost păcăliţi de către o instituţie a statului să investească în timbre, astăzi domeniul nu mai prezintă interes pentru niciun angajat plătit din bani publici.

Treaba cu cele 5.719 posturi am citit-o în recenta Hotărâre a Guvernului nr. 888 din 15 octombrie 2014 pentru modificarea HG nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii. Ea a fost recent publicată în Monitorul Oficial (nr. 760 din 20 octombrie a.c.). Cifra este puţin mai mică decât cea înscrisă în Hotărârea nr. 90/2010, în care numărul de posturi era stabilit la 6.192 posturi.
Dacă vă interesează această hotărâre (ori/şi structurile din subordinea acestui minister), o puteţi descărca în format PDF de aici.
Deşi o aveţi şi în documentul spre care duce linkul de mai sus, puteţi viziona organigrama ministerului şi aici (click pentru mărire).

Ceea ce m-a făcut însă să scriu acest articol şi să trag un semnal de alarmă a fost un alt act normativ publicat în Monitorul Oficial nr. 759 din 20 octombrie a.c., fiind vorba despre Regulamentul din 8 octombrie 2014 de organizare şi funcţionare a Institutului Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală. Pentru că nu erau de ajuns cele 5.719 posturi, a mai fost creată o structură!

Atunci când am văzut prima dată titlul documentului, am şi început să îl parcurg în speranţa că voi găsi ceva referitor şi la timbre ori la filatelie. Ba vezi să nu! Puteţi descărca Regulamentul tot în format PDF de aici.
Pe hârtie, atribuţiile Institutului şi ale câtorva compartimente din componenţa acestuia sunt sublime. Dar aşa cum nu s-a făcut nimic de 25 de ani în acest domeniu, speranţele că se va face ceva de această dată, după înfiinţarea noii structuri sunt nule.

Partea haioasă e că noua structură prevede 36 de posturi, iar organigrama conţine nu mai puţin de 19 căsuţe! Adică o medie de sub doi angajaţi per căsuţă. Iar căsuţele reprezintă o direcţie şi mai multe compartimente şi servicii (care mai mult ca sigur vor dispune de indemnizaţii de conducere etc., etc., parcă ar fi normal, nu?). Noaptea minţii! Click pe imagine pentru mărire.

Acum să nu credeţi că numai aceste structuri se ocupă cu patrimoniul (eu mă refer la patrimoniul mobil, adică la timbre, nu la monumentele istorice): mai există şi Institutul Naţional al Patrimoniului, a cărui organizare şi funcţionare a fost reglementată prin Hotărârea Guvernului nr. 593 din 8 iunie 2011 (publicat În Monitorul Oficial nr. 429 din 20 iunie 2011. Această Hotărâre a fost modificată şi completată printr-un alt act normativ, Hotărârea Guvernului nr. 1084 din 11 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 12 din 9 ianuarie 2014. Puteţi lectura ambele hotărâri descărcându-le în format PDF de aici.

Să nu credeţi că toate aceste reglementări stufoase au fost adoptate în folosul cetăţeanului! Pe domnii de la Cultură îi doare undeva de cetăţenii obişnuiţi şi de promovarea culturii! Există doar câteva excepţii care nu fac decât să întărească regula. Toate reglementările sunt făcute aproape în exclusivitate în folosul propriilor structuri. Folosul cetăţeanului din ale cărui dări îşi ridică salariile nu îi interesează. Sau poate numai proprietatea lui, pe care ar vedea-o confiscată şi intrată în administrarea lor.

Eroare la marca de 50 bani "Bucureşti"

Am dat întâmplător peste piesa din imaginea de mai jos. Pentru a se vedea mai bine defectele de clişeu (că sunt mai multe), le-am indicat prin săgeţi de culoare roşie.

Eroarea care mi-a "luat ochii" este zgârietura clişeului de pe tringhiul haşurat stâng superior, care are capătul stâng pe segmentul de greacă. Acelaşi clişeu se caracterizează şi prin deteriorarea cadrului vertical stâng, defect pe care l-am semnalat într-un articol mai vechi de pe blog, la aceeaşi marcă.

De aceea este frumoasă filatelia! Aşadar, stimaţi colegi, căutaţi, căutaţi, căutaţi!...

Ştampilă de poştă militară care mi-a fost necunoscută până acum

Recent a fost vândută pe un portal online o carte poştală ilustrată deosebit de interesantă în ceea ce priveşte una dintre ştampilele pe care o poartă. Bineînţeles că am citit mai cu atenţie descrierea piesei abia după terminarea licitaţiei, că parcă ar fi una din legile de bază ale lui Murpy. Click pe imagini pentru mărire.

Este vorba despre o ilustrată expediată în iulie 1917 de către un cetăţean bulgar din Bucureştiul ocupat, la Veliko Târnovo, în Bulgaria. Ilustrata a trecut în drum spre destinatar şi pe la cenzura din Ruse.
Ştampila interesantă şi care mi-a fost necunoscută până în prezent (şi de care nu-mi aduc aminte să o fi văzut menţionată prin literatura publicată în România) este ştampila aplicată pe spate, cu tuş violet, pe locul rezervat timbrului.

Ştampila are legenda ВОЕННА ПОЩА / БУКУРЕЩ - uşor de înţeles ca sens, Poşta militară - Bucureşti.
Până acum n-am ştiut decât de ştampila bilingvă din tipul cunoscut şi publicat în mai multe rânduri de mai mulţi autori (şi care pentru oficiul din Bucureşti are două tipuri care se deosebesc după ornamente).
M-am gândit şi la cealaltă variantă: există (şi am văzut şi eu) piese expediate din Bucureşti în Bulgaria şi care nu poartă nicio ştampilă de plecare. Sper să nu fie vreo făcătură, deşi mă îndoiesc de acest lucru, dacă iau în consideraţie aspectul piesei.

Biroul de comisiune şi expediţie Predeal

Mai devreme am fost întrebat de către un cunoscut dacă ştiu ceva despre biroul menţionat în titlu, pentru care a găsit o ştampilă aplicată pe o foaie de expediţie austriacă (click pe imagini pentru mărire).

Este vorba despre o foaie internaţională de expediţie poştală austriacă, însoţitoare a unui colet expediat din localitatea slovenă Gorenja Vas la Nehoiu, dar care a trecut prin vama poştei din Predeal, unde a primit şi ştampila aflată în discuţie.
Partea interesantă pentru noi de la această piesă este verso-ul, unde se poate distinge şi ştampila cu pricina, despre care mi-a cerut cunoscutul lămuriri.

De regulă, atunci când cineva mă întreabă despre vreun subiect pe care l-am abordat deja în articolele publicate mai demult pe blog, trimit persoana să caute subiectul în cuprinsul blogului (care are o casetă de căutare în partea dreaptă superioară şi care se dovedeşte cel mai adesea extrem de eficientă.

De această dată însă am considerat subiectul ceva mai interesant, mai ales că este unul despre care cei mai mulţi colecţionari nu ştiu aproape nimic. Aşa că o descriere mai pe larg a rolului şi istoricului birourilor de comisiune şi expediţie poştală puteţi găsi aici.

E uimitor ce înseamnă pasiunea!

Răsfoind o licitaţie de peste ocean mai devreme, am dat peste cele patru foi de album din imaginile de mai jos (click pe imagini pentru mărire).
Timbrele ruseşti (fiscale, dar şi cu utilizare poştală) nu sunt cine ştie ce comori, fiind relativ ieftine şi uşor de procurat, nu despre ele este vorba. M-a impresionat însă munca şi pasiunea care se citeşte din modul în care fostul posesor a decorat paginile de album, dând el însuşi naştere unor mici opere de artă.
Fără îndoială că aşa ceva nu putea realiza decât o persoană în care vibrează cu adevărat pasiunea!

Rezultate foarte bune la licitaţia Karamitsos din 1 octombrie a.c.

Grupa de licitaţii de la începutul lunii a prilejuit şi desfăşurarea vânzării cu numărul 500, un număr rotund cu care doar puţine firme se pot lăuda şi care constituie o dovadă în plus pentru pasiunea şi profesionalismul echipei greceşti.
Şi pentru că la un astfel de eveniment piesele frumoase sunt bine venite, spectacolul a fost unul urmărit de pasionaţi şi meritat în acelaşi timp. Tocmai de aceea evenimentul merită trecut în revistă în ceea ce priveşte piesele din zona noastră de interes.

Scrisoare expediată în vara anului 1866 de la oficiul poştal consular austriac din Brăila în Corfu (via Constantinopol), francată cu mărci ale Levantului austriac (5+15 Soldi 1864). Scrisoarea a fost taxată cu porto de 20 Lepta la Kerkira. Frumoasa francatură mixtă a fost oferită la un preţ de strigare de 1.000 euro, fiind vândută cu 1.785 euro.

Plic expediat în februarie 1867 de la oficiul consular austriac din Tulcea în Grecia, la Syra. Plicul a fost francat cu o marcă de 15 Soldi, emisiunea 1864, fiind taxat la sosire cu 20 Lepta şi francat din nou cu o pereche de mărci greceşti Hermes cap mare de 10 lepta portocaliu pe albăstrui. Este o combinaţie foarte rară. Oferit la un preţ de strigare de 3.500 euro, el a fost vândut în final cu 4.568 euro!

Altă francatură mixtă foarte spectaculoasă: scrisoare expediată de la oficiul poştal consular austriac din Galaţi în iunie 1867 în Grecia, la Corfu, via Constantinopol. La expediere scrisoarea a fost francată cu o pereche de 15 Soldi a Levantului austriac, emisiunea 1864, iar la sosire a fost taxată cu 20 Lepta, fiind din nou francată cu două mărci de 5 Lepta şi una de 10 Lepta, Hermes cap mare. Preţ de strigare: 1.000 euro, preţ final: 1.929 euro.

Aceasta este piesa care mie mi-a plăcut cel mai mult (şi cred că nu am fost singurul). Este o scrisoare expediată din Craiova pe 1 martie (probabil în 1870, 1872 sau 1872, chiar dacă descrierea din catalog indică anul 1875 - un an imposibil pentru "favoriţii" româneşti) la Atena, via Constantinopol şi Pireu. Scrisoarea a fost taxată la sosire cu porto de 20 Lepta şi francată cu o marcă Hermes cap mare.
Scrisoarea a fost oferită la un preţ de strigare de 3.000 euro, fiind adjudecată însă cu 5.040 euro.

Aceasta este o altă francatură mixtă foarte rară: scrisoare expediată în ianuarie 1870 de la agenţia austriacă Lloyd din Constanţa la Hydra şi francată cu 5+10 Soldi (Levantul austriac emisiunea 1864). Dacă am desluşit bine ştampila grecească, scrisoarea a fost taxată la Pireu cu porto de 20 Lepta.
Scrisoarea a fost oferită cu 4.000 euro, preţ de strigare, dar a rămas nevândută.

Unicatul de 80 Lepta Hermes cap mare (emisiunea 1862-1867) poartă ştampila albastră "101" cu puncte (Ibraila). Este o combinaţie rară, întrucât această ştampilă este rară pe mărci de 80 Lepta, mai ales în stare calitativă bună. Piesa a fost oferită cu 450 euro, dar a rămas nevândută.

Aceasta este cea mai rară ştampilă grecească a unui oficiu consular din Principate: "102" cu puncte (Boykoyresti = Bucureşti - nu se cunoaşte decât albastră din câte ştiu). Este ştampila care lipseşte din majoritatea colecţiilor de istorie poştală românească (chiar şi din unele distinse cu aur la expoziţiile internaţionale). În ciuda defectului mărcii (tăiate în cadru pe latura dreaptă), piesa a fost oferită şi vândută în final cu 850 euro.

Întotdeauna mă unge la suflet să văd asemenea piese, nu ştiu cum vă simţiţi voi...

Fişe de studiu (6)

Episoade anterioare: (1), (2), (3), (4), (5).

Acest episod este continuarea celui precedent. În cadrul lui doresc să discutăm tot despre eseuri şi probe, încercând să aşez pe nişte baze mai raţionale aceşti doi termeni. În episodul precedent v-am arătat că în ceea ce priveşte definiţiile, autorii din literatura noastră se învârt într-o ceaţă care dăunează, în opinia mea, unei metodologii de care nu s-a folosit niciun autor până în prezent.

Aşadar scopul rândurilor de mai jos este acela de a defini termenii de "eseu" şi "probă", a vedea care este diferenţa dintre ei şi a căuta să definim şi tipurile de imprimări care s-ar putea defini cu fiecare dintre aceşti termeni.

Datorită faptului că diversitatea eseurilor şi probelor este extrem de mare (cauză pentru care nici nu avem până în prezent o catalogare cât de cât actualizată a acestora), dar şi din cauza existenţei multor particularităţi de la o emisiune la alta şi de la un sistem de imprimare la altul, calea raţională este identificarea unor criterii valabile la nivel general pentru marea majoritate a situaţiilor întâlnite în filatelia românească. Probabil că ne vor fi de ajutor în acest demers şi termenii utilizaţi în cataloagele specializate publicate în ţări cu o tradiţie ceva mai dezvoltată decât a noastră (şi din care v-am prezentat unele exemple în episodul precedent).

După îndelungi discuţii avute cu mulţi colecţionari de-a lungul multor ani, am ajuns la concluzia că principalul criteriu pentru încadrarea şi clasificarea eseurilor şi probelor ar putea fi etapele prin care trec pe scara timpului, emisiunile de mărci poştale (şi cred că nu numai, ideea se poate aplica şi la timbrele fiscale): naşterea, viaţa şi "moartea" acestora (respectiv retragerea din circulaţie).

Încercând să identific principalele etape din viaţa unei emisiuni de mărci/timbre, m-am oprit la următoarea împărţire:

A. Etapa cuprinsă între luarea deciziei de realizare a emisiunii şi adoptarea desenelor/modelelor finale/definitive care urmează a fi tipărite.
B. Etapa cuprinsă între momentul adoptării desenelor/modelelor finale/definitive şi confecţionarea formei de tipar (clişee, plnsă, cilindru) şi momentul acordării "bunului de tipar".
C. Etapa cuprinsă între momentul bunului de tipar şi terminarea tipăririi tirajului comandat.
D. Etapa circulaţiei emisiunii (de la punere la scoaterea din circulaţie a acesteia).
E. Perioada după scoaterea din circulaţie a unei emisiuni.

Desigur, pentru unele emisiuni/mărci/timbre ar putea apărea sau dispărea unele etape. Gândindu-mă la aceste etape, subliniez că nu am luat în calcul "abţibildurile" moderne, post-1965. În ciuda acestui lucru, etapele enumerate mai sus pot fi adaptate şi pentru emisiunile contemporane, cu unele particularităţi determinate de specificul sistemelor moderne de imprimare.

Abia acum apare greutatea prezentării termenilor. Pentru că tot trebuie să fac testare beta pentru un anumit software, am zis să îmbin utilul cu plăcutul, aşa că m-am gândit ca prezentarea să fie făcută vizual, cu descrierea  termenilor propuşi şi concomitent cu inserarea unor exemple.
Pentru că subiectul este totuşi unul destul de delicat (din cauza unor termeni din această categorie mai că era să mă cert rău cu cineva care se simţea nedreptăţit în faşa opiniei mele diferite de a sa) m-aş opri aici pentru acest episod, mărturisindu-vă că nu m-ar deranja deloc să vă aflu părerile (dacă există).

(Va urma)

©Max Peter, 2014. Preluarea prezentului articol nu se poate face decât pe baza unui acord prealabil.

Socoteala de-acasă nu-i tot una cu negustoreala din târg

Urmărind în permanenţă licitaţiile, uneori dai peste situaţii care te fac să-ţi mişti colţul buzelor, sub forma unui zâmbet uşor.
Este adevărat, în prezent pe piaţa filatelică se pare că sunt mai mulţi "investitori" decât colecţionari şi acest lucru se cam vede, mai ales atunci când în discuţie se află mărcile primei emisiuni Cap de bour din Moldova.

La vânzarea cu numărul 25 la preţuri fixe a casei franceze Behr Philatélie (şi care mai activează şi sub numele de Drouot 18) au fost oferite mai multe exemplare din prima emisiune, vândute anterior de către casa elveţiană Corinphila ori care au trecut şi pe la alte case de licitaţie. Evident, preţurile solicitate de casa franceză au fost mult mai mari decât cele cu care s-au vândut în licitaţiile anterioare, constituind o mişcare practicată frecvent de aşa-zişii investitori, în fapt o acţiune comercială foarte apropiată ca formă cu activitatea speculatorilor pe bursă.

Acesta este motivul datorită căruia informaţia referitoare la mişcarea pe piaţă a unor piese are însemnătate în evaluarea justă a valorii acestora. Deoarece una este ca piesele să fie achiziţionate de colecţionari şi alta este ca ele să fie comercializate către şi între negustori, în speranţa realizării unui profit rapid (o rată a profitului de 20% pe an se obţine greu din altă activitate, cu condiţia să şi dispui de fondurile respective).
Dar mai apare un aspect: preţul mai mare cu care este oferită o pisă la un moment dat (în comparaţie cu preţul realizat cu câteva luni înainte) are rolul şi de a influenţa sentimentul potenţialului amator. Tocmai din această cauză informarea poate constitui un ajutor de nepreţuit.

Am făcut o comparaţie a ofertei casei Behr în momentul începerii vânzărilor cu cea cuprinzând piesele rămase nevândute şi care în prezent sunt oferite cu un rabat de 20% faţă de preţurile iniţiale.

Piesă de 27 parale pe fragment, oferit iniţial la 15.000 euro. În prezent nu mai se află la vânzare, dar pagina casei franceze nu menţionează dacă piesa a fost vândută sau retrasă de proprietar.

Unicat de 54 parale oferit iniţial cu 5.000 euro, nevândut şi disponibil în prezent pentru 3.500 euro.

Încă un unicat de 54 parale aflat în aceeaşi situaţie ca piesa precedentă, disponibil tot pentru 3.500 euro.

Aceasta este piesa care m-a făcut să zâmbesc. Ea a fost vândută în mai a.c. la Corinphila cu 22.000 franci elveţieni, fiind oferită în septembrie de casa Behr la 48.000 euro. Ea a rămas nevândută şi este disponibilă în prezent pentru suma de 37.000 euro.

Unicat de 108 parale oferit iniţial la preţul de 17.000 euro. El a rămas nevândut, fiind în prezent disponibil la acelaşi preţ (rabatul de 20% se pare că nu a fost acceptat de proprietarul piesei).

Fragment mare de scrisoare purtând un unicat de 108 parale, oferit în vânzarea iniţială la un preţ de 30.000 euro.
Piesa nu mai apare la vânzarea de "solduri", dar nici nu se precizează dacă piesa în cauză a fost vândută sau a rămas nevândută, fiind retrasă de proprietar.

Consider necesară o atenţionare la finalul articolului: din motive independente de voinţa mea, culorile pieselor din fotografiile postate pot diferi de culorile reale ale acestora.

Piesă curioasă

Am dat luna trecută peste o carte poştală neobişnuită din punctul de vedere al combinaţiei (click pe imagine pentru mărire)

Este vorba despre o carte poştală sârbească, francată cu o marcă a ocupaţiei germane în România însă, marcă obliterată cu o ştampilă a poştei germane de campanie (aşa-numitul "tip mut de ştampilă" după clasificarea făcută în monografia lui Borlinghaus).
Piesa îmi luase ochii prima dată, prin neobişnuita asociere carte poştală-marcă (deci o francatură mixtă), dar am revenit destul de repede la realitate. În afară de cele două amprente ale ştampilei amintite, alt element care să ateste că piesa a trecut prin vreo poştă lipseşte cu desăvârşire. De aceea cred că avem în faţă încă un exemplu de francatură  şi obliterare de complezenţă, realizată probabil de cineva din perioadă drept suvenir.

O ştampilă a ocupaţiei germane a fost falsificată de Fournier

Zilele trecute au apărut pe un portal de licitaţii online mai multe tăieturi şi fragmente de pagini dintr-un album conţinând falsurile realizate de Fournier. Unul dintre loturi cuprindea falsuri ale mărcilor din 1891, 25 de ani de domnie, dar nu numai atât: şi câteva facsimile cu amprente ale unor ştampile falsificate de acelaşi Fournier.

Unul dintre ştempluri a fost realizat cu intenţia de utilizare pe mărcile ocupaţiei germane în România.

Acest tip de fals a fost semnalat mai demult chiar şi pe acest blog. Din păcate, vreo doi experţi autodeclaraţi mi-au trasat indicaţii preţioase ca să văd ce scrie Teleguţ în catalogul lui de cenzuri, deoarece acolo falsurile prezintă anul cu patru digiţi, şi nu cu trei.
Totuşi, acest fals Fournier are numai trei digiţi şi se întâlneşte uneori pe plicuri "tapetate", dar necirculate. Sincer, mi-e lene acum să caut în baza de date cu imagini, că am prea multe şi nu sunt aranjate după ştampile, ar fi meritat să prezint şi o asemenea făcătură. Dar puteţi urmări voi licitaţiile online ale nemţilor, sigur veţi întâlni cel puţin câteva exemple.

International Historical Cover Comitee

Aceasta este denumirea unei asociaţii tematice de colecţionari americani, pasionaţi de reflectarea pe obiectele filatelice a evenimentelor istorice. Ar fi putut să fie consideraţi precursorii realizatorilor de plicuri semiilustrate (mai ales dacă ar fi activat în România, ţară care se "mândreşte" cu o producţie record în lume de asemenea produse). Click pe imagini pentru mărire.

Plicul realizat de americani comemorează 20 de ani de la bătălia de la Mărăşeşti, din 6 august 1917. După dimensiuni şi format, plicul a fost confecţionat şi imprimat în Statele Unite. El a fost adresat unei persoane din Iowa, dar absenţa ştampilelor de tranzit/sosire indică faptul că trimiterea nu a circulat. Francatura corespunde unei scrisori simple externe din acei ani, mi se pare.

Piesa filatelică a fost oferită şi vândută pe un portal de licitaţii online cu un preţ nesemnificativ.

Altă varietate nesemnalată

Delectându-mi ochii cu oferta unuei case filatelice austriece, dau peste o piesă care era listată pentru varietatea de dantelură:

Tot admirând blocul de 80 bani din a doua emisiune, îmi pică privirea pe (supra)tiparul negru al valorii nominale, mai precis peste literele cuvântului BANI, la care litera A pare să fie aplicată cu caractere uşor diferite. Priviţi mai cu atenţie:

Se distinge destul de bine că piciorul stâng al literei A se termină drept jos, sau oblic.

Iată, aşadar, o nouă provocare pentru studiu: (supra)tiparele negre ale valorilor nominale aplicate la cele trei emisiuni ale poştei militare de campanie austriece realizate pentru România.
Ia să văd, cine mai face vreo semnalare?

Un tip cu simţul umorului - UPDATE

Am văzut piesa puţin mai devreme şi nu m-am putut abţine să nu vă arăt această crate poştală simplă (click pe imagine pentru mărire).

Dacă aveţi curiozitatea să cititţi adresa, veţi vedea unde este domiciliul destinatarului:

"Domnului Crişan Mircioiu,
Doktor la medicină la Cluj
Str. Kogălniceanu 70 Câmpina
(Plasa Prahova - Jud. Prahova,
Directoratul Bucureşti - Muntenia - România
Peninsula Balcanică etc. etc. etc.)"

Fără cuvinte...

UPDATE

Am primit un comentariu pe Facebook de la dl. Dr. Mircea Dragoteanu referitor la identitatea destinatarului acestei cărţi poştale, permiţându-mi publicarea lui aici:

"Profesorul Crişan Mircioiu (desinatarul cărții poștale) a fost ginerele lui Onisifor Ghibu şi fin de cununie al lui Octavian Goga. A fost un mare chirurg la Cluj, fiind vreme de decenii şeful clinicii Chirurgie I. A murit de curând, puţin înainte să împlinească 100 ani. Era un tip vesel, extrem de cult, șef mulți ani al Universității Populare, unde ținea conferințe în varii domenii. Inclusiv la vîrste între 90-95 ani era chemat de foști elevi ai săi să le țină studenților câte unul-două cursuri pe semestru... Între altele era şi colecţionar de timbre, tablouri, obiecte de artă populară.Apartamentul său din cartierul Andrei Mureșanu din Cluj, unde l-am vizitat de două ori, avea pereții efectiv tapetați de tablouri, fără niciun loc liber... Iubea atât de mult pictura, «că și-ar fi pus tablouri și pe tavan»..."

Erori la "Vulturi"

Despre erorile mărcilor "Vulturi" am mai vorbit şi am arătat că prin cataloagele româneşti nu sunt înscrise (parţial eronat) decât erorile semnalate acum mai bine de o sută de ani. Cam astfel de colecţionari studioşi avem!

Recent am dat peste două erori de tipar care cred că merită semnalate.

La o marcă de 3 bani oliv (care există numai pe hârtie colorată) am întâlnit un exemplar cu eroarea (denumită de unii colecţionari) "13" în cartuşul drept. Pata de culoare este destul de vizibilă.
Problema pe care o am referitoare la această eroare este că am întâlnit-o în forme multiple, iar din această cauză bănuiesc că ar exista mai multe clişee la care apare.

La o marcă de 50 bani am descoperit pata mare de culoare indicată de săgeata roşie din imagine. Este prima dată când o întâlnesc şi nu am o piesă "martor" încă. De aceea, vă invit să vă verificaţi colecţiile şi stocurile, cine ştie, poate că apare un martor şi se confirmă eroarea.

Potenţială varietate nesemnalată

Din păcate piesa din imaginea de mai jos (click pentru mărire) nu-mi aparţine (am văzut-o într-o ofertă pe net) şi nu am avut posibilitatea să o examinez "în direct". Dar ceea ce sugerează imaginea - destul de clară de altfel - ar putea constitui o varietate extraordinar de interesantă de tipar, nesemnalată până acum.

Lucrul care mi-a atras atenţia la plicul de mai sus a fost diferenţa destul de bine vizibilă între intensităţile diferite ale tiparului mărcilor din ştraif. Deşi, uitându-mă mai atent la mărci, nu sunt chiar sigur că acela este într-adevăr un ştraif (click pentru mărire).

Pe timpul examinării  m-a frapat potrivirea deplină a dinţilor în partea de sus a dantelurii dintre cele două mărci, dar şi continuitatea deplină a perforului pe laturile superioare ale mărcilor. Datorită acestor două elemente, apreciez că este o probilitate destul de ridicată să nu fie doar o "nimereală" la lipitul mărcilor pe plic.
Ei bine, partea interesantă abia acum vine: dacă primele două mărci fac parte din acelaşi ştraif, atunci devine evidentă diferenţa intensităţii tiparului, precum şi lipsa alinierii clişeelor (faţă de orizontală). Dacă este aşa, atunci această piesă ar putea fi prima dovadă semnalată a existenţei unor operaţii diferite de ieţuială pe acelaşi cilindru la uzualele Carol al II-lea.

Ştiu, s-ar putea ca problema să nu fie înţeleasă de cei mai mulţi colecţionari, fiind destul de tehnică. Termenul de "ieţuială" a fost utilizat de tipografii specializaţi în sistemul de imprimare denumit uzual de noi tipar adânc, sau heliogravură. El se referă la operaţia de gravare a cilindrului de tipar cu ajutorul unui acid, pe baza unui model aplicat pe suprafaţa cilindrului cu ajutorul unei hârtii speciale. Timpul cât era lăsat acidul să "lucreze" suprafaţa cilindrului ţinea, potrivit muncitorilor tipografi, de acest termen de "ieţuială".

Aţi putea vedea cam ce înseamnă toată această treabă în clipul video de mai jos (să ştiţi că până prin 2004, şi la Fabrica de Timbre din Bucureşti operaţiile de gravare a unui cilindru folosit la maşina de Tiefdruck erau cam aceleaşi).


(Sursa: YouTube, utilizator: Guenter Mik)

Termenul de "ieţuială" cred că este un cuvând adaptat, derivat din cuvântul "etching", despre care puteţi găsi mai multe aici. Uneori, el este echivalentul termenului de "gravură" (cu anumite limitări însă).

Prin gravarea cilindrului se realiza autotipia. În imagini, aceasta arată cam cum este prezentată aici.

Revenind la uzualele Carol al II-lea: eu am câteva blocuri mai mari ale valorilor mici, dar nu am remarcat niciodată potenţiala varietate prezentată la începutul articolului. Poate că aveţi voi mai mult noroc decât mine.

Preţ neaşteptat

Am urmărit  în ultimele zile evoluţia ofertelor făcute pentru o carte poştală militară postată pe un portal de licitaţii online. Este vorba despre o piesă circulată pe timpul celui de-al doilea război balcanic. Click pe imagine pentru mărire.

Cartea poştală nu poartă o ştampilă de plecare propriu-zisă, ci o ştampilă administrativă a Vasului Spital aparţinând Marinei Militare (presupun că a funcţionat numai unul la acea dată, într-ucât lipseşte orice numerotare sau denumirea unei apartenenţe la vreo (mare) unitate.
Există însă o ştampilă a oficiului poştal din Turnu Măgurele (cu data ilizibilă), precum şi ştampila mecanică de sosire utilizată la oficiul poştal central din Bucureşti, cu data de 15 iulie 1913.

Cartea poştală a obţinut în licitaţia online preţul de 153 dolari (după 8 biduri). Bănuiesc faptul că atractivitatea piesei a avut la cauză ştampila militară administrativă.

Cine n-ar vrea prima marcă în bloc de patru?

Merită de semnalat blocul de patru mărci oferit la ultima licitaţie a experţilor austrieci de la firma Öphila (Puschmann şi Schwartz).

Am văzut foarte puţine blocuri de patru circulate în Transilvania, iar acesta a fost obliterat, după cum oţor se poate vedea, cu ştampila tip E a oficiului din Ciakova. Blocul este imprimat pe hârtie de mână, clişeele aparţinând tipului III. După Ferchenbauer (care şi semnează certificatul alăturat blocului), piesa ar merita o cotă de catalog de "numai" 7.200 euro. Blocul a fost oferit cu 1.800 euro, preţ de strigare, realizând la finalul licitaţiei un preţ de 2.400 euro.

Un unicat frumos de 50 Kreuzer ("grober Druck") din emisiunea 1867, purtând o porţiune mare a ştampilei de mandate din Timişoara (având 150 puncte în monografia lui Ryan) aplicată cu tuş albastru a fost oferit cu 150 euro, realizând însă un preţ final de 400 euro! De altfel, ştampilele complete pe această marcă sunt relativ rare.

O altă piesă frumoasă a fost timbrul pentru telegraf de 1 florin (emisiunea 1873, litografiată) purtând un fragment mare din ştampila oficiului telegrafic din Cernăuţi. Piesa a fost vândută cu 340 euro, faţă de preţul de strigare de 300 euro.

Surpriza a venit de la lotul cuprinzând cele două mărci ale DDSG, ambele purtând ştampile ale agenţiei din Brăila. Spectaculoasă este piesa din stânga, purtând ştampila liniară aproape completă cu numele agenţiei. Cele două mărci au fost oferite cu numai 100 de euro, dar au realizat un preţ final de "numai" 2.000 de euro!

Cred că merită să vă mai uitaţi din când în când prin plicuri, cutii, albume şi clasoare...   :))))

Piese interesante la Koehler

Licitaţia internaţională cu numărul 358 a casei germane Heinrich Koehler desfăşurată la sfârşitul lunii septembrie a.c. a avut în ofertă câteva piese mai interesante, în opinia mea, pe care doresc să vi le prezint.

Un prim lot a fost format dintr-un set de patru scrisori din celebra corespondenţă comercială a lui Theodor Faranga, scrisori care au prezentat o particularitate: au constituit o "serie" completă a celor patru mărci ale DDSG, toate fiind obliterate cu acelaşi tip de ştampilă de la Calafat şi toate patru fiind expediate aceluiaşi expeditor, cunoscutul comerciant din Brăila (click pe imagini pentru mărire).

Cele patru scrisori au fost oferite la un preţ de strigare de 300 euro, realizând în final 560 euro.

Această carte poştală nu atrage prin niciun element, fiind ceva comun la prima privire. Totuşi nu este deloc aşa (şi trebuie să recunosc faptul că era să trec peste aceatsă piesă, dar am avut noroc că mai citesc şi descrierile pieselor şi mai trag cu coada ochiului şi la preţurile de strigare. Iar preţul de strigare la această piesă a fost de numai 1.000 de euro, făcându-mă curios să văd datorită cărui lucru a fost propusă la acest preţ, nu chiar de neglijat.
Ei bine, cartea poştală face parte din emisiunea 1872, fiind destinată corespondenţelor între localităţi. Piesa din ilustraţia de mai sus (click pentru mărire) face parte din cele numai două cunoscute ca purtând un supratipar manual pentru reducerea nominalului de la 5 la 4 kopeici, în concordanţă cu tariful din 1878. Ambele piese au fost utilizate în Basarabia. Această carte poştală a fost utilizată la Tarutino. Utilizarea ambelor piese în Basarabia ar putea sugera, conform experţilor casei de licitaţie germane, că modificarea nominalului cărţilor poştale s-ar fi putut face în capitala regiunii, la Chişinău.
Am vreo două cataloage pentru întregutilr poştale ruseşti, dar recunosc că mi-a fost lene să verific dacă literatura rusă înregistrează această circulaţie provizorie.
Pe lângă piesa în cauză, în lot a fost inclusă şi o carte poştală "normală", fără supratipar, de 5 kopeici, tot de culoare verde.
Lotul a realizat un preţ final de 2.100 euro.

Cele două cărţi poştale de mai sus (click pentru mărire) au format un alt lot interesant, în opinia mea. O carte poştală (cea de jos) este din 1903, iar cealaltă din 1911. Ambele poartă ştampila de bord a ambulanţei maritime Odesa - Tulcea, efectuată cu vaporul Basarabia.
Lotul a fost oferit la 200 de euro, dar a realizat 950 euro.

Din păcate n-am găsit literatură referitoare la această ambulanţă maritimă. Am dat însă de un şmecheraş acum vreo doi ani într-un cerc bucureştean, care a vrut să-mi vândă un fals al acestei ştampile.