Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

duminică, 19 octombrie 2014

Biroul de comisiune şi expediţie Predeal

Mai devreme am fost întrebat de către un cunoscut dacă ştiu ceva despre biroul menţionat în titlu, pentru care a găsit o ştampilă aplicată pe o foaie de expediţie austriacă (click pe imagini pentru mărire).


Este vorba despre o foaie internaţională de expediţie poştală austriacă, însoţitoare a unui colet expediat din localitatea slovenă Gorenja Vas la Nehoiu, dar care a trecut prin vama poştei din Predeal, unde a primit şi ştampila aflată în discuţie.
Partea interesantă pentru noi de la această piesă este verso-ul, unde se poate distinge şi ştampila cu pricina, despre care mi-a cerut cunoscutul lămuriri.

De regulă, atunci când cineva mă întreabă despre vreun subiect pe care l-am abordat deja în articolele publicate mai demult pe blog, trimit persoana să caute subiectul în cuprinsul blogului (care are o casetă de căutare în partea dreaptă superioară şi care se dovedeşte cel mai adesea extrem de eficientă.

De această dată însă am considerat subiectul ceva mai interesant, mai ales că este unul despre care cei mai mulţi colecţionari nu ştiu aproape nimic. Aşa că o descriere mai pe larg a rolului şi istoricului birourilor de comisiune şi expediţie poştală puteţi găsi aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu