Potenţială varietate nesemnalată

Din păcate piesa din imaginea de mai jos (click pentru mărire) nu-mi aparţine (am văzut-o într-o ofertă pe net) şi nu am avut posibilitatea să o examinez "în direct". Dar ceea ce sugerează imaginea - destul de clară de altfel - ar putea constitui o varietate extraordinar de interesantă de tipar, nesemnalată până acum.

Lucrul care mi-a atras atenţia la plicul de mai sus a fost diferenţa destul de bine vizibilă între intensităţile diferite ale tiparului mărcilor din ştraif. Deşi, uitându-mă mai atent la mărci, nu sunt chiar sigur că acela este într-adevăr un ştraif (click pentru mărire).

Pe timpul examinării  m-a frapat potrivirea deplină a dinţilor în partea de sus a dantelurii dintre cele două mărci, dar şi continuitatea deplină a perforului pe laturile superioare ale mărcilor. Datorită acestor două elemente, apreciez că este o probilitate destul de ridicată să nu fie doar o "nimereală" la lipitul mărcilor pe plic.
Ei bine, partea interesantă abia acum vine: dacă primele două mărci fac parte din acelaşi ştraif, atunci devine evidentă diferenţa intensităţii tiparului, precum şi lipsa alinierii clişeelor (faţă de orizontală). Dacă este aşa, atunci această piesă ar putea fi prima dovadă semnalată a existenţei unor operaţii diferite de ieţuială pe acelaşi cilindru la uzualele Carol al II-lea.

Ştiu, s-ar putea ca problema să nu fie înţeleasă de cei mai mulţi colecţionari, fiind destul de tehnică. Termenul de "ieţuială" a fost utilizat de tipografii specializaţi în sistemul de imprimare denumit uzual de noi tipar adânc, sau heliogravură. El se referă la operaţia de gravare a cilindrului de tipar cu ajutorul unui acid, pe baza unui model aplicat pe suprafaţa cilindrului cu ajutorul unei hârtii speciale. Timpul cât era lăsat acidul să "lucreze" suprafaţa cilindrului ţinea, potrivit muncitorilor tipografi, de acest termen de "ieţuială".

Aţi putea vedea cam ce înseamnă toată această treabă în clipul video de mai jos (să ştiţi că până prin 2004, şi la Fabrica de Timbre din Bucureşti operaţiile de gravare a unui cilindru folosit la maşina de Tiefdruck erau cam aceleaşi).


(Sursa: YouTube, utilizator: Guenter Mik)

Termenul de "ieţuială" cred că este un cuvând adaptat, derivat din cuvântul "etching", despre care puteţi găsi mai multe aici. Uneori, el este echivalentul termenului de "gravură" (cu anumite limitări însă).

Prin gravarea cilindrului se realiza autotipia. În imagini, aceasta arată cam cum este prezentată aici.

Revenind la uzualele Carol al II-lea: eu am câteva blocuri mai mari ale valorilor mici, dar nu am remarcat niciodată potenţiala varietate prezentată la începutul articolului. Poate că aveţi voi mai mult noroc decât mine.