Episoadele anterioare pot fi citite aici: episodul 1, episodul 2, episodul 3, episodul 4, episodul 5, episodul 6, episodul 7, episodul 8, episodul 9, episodul 10, episodul 11., episodul 12., episodul 13, episodul 14, episodul 15, episodul 16, episodul 17, episodul 18, episodul 19, episodul 20, episodul 21., episodul 22, episodul 23, episodul 24.
Avem probleme în înţelegerea noţiunilor fundamentale
Ieri am avut, ca de obicei, întâlnirea duminicală cu câţiva prieteni între care avem obiceiul de a purta discuţii legate de preocupările noastre curente în ale studiului filatelic.
Unul dintre prieteni lucrează la o selecţie a erorilor şi varietăţilor care se întâlnesc la emisiunile Cluj şi Oradea. Este un capitol destul de dificil, în abordarea căruia s-au încumetat puţini cercetători. Dintre aceştia, numai câţiva au şi avut curajul să scrie câte ceva din experienţa pe care au aumulat-o şi despre varietăţile pe care le-au găsit/studiat/descoperit.
Fără îndoială că lucrarea de căpătâi rămâne cartea semnată de Szalay, cunoscută marii majorităţi a cercetătorilor, dar studiată mai puţin din cauza limbii în care a fost redactată. Mult mai târziu, peste aproape 60 de ani de la publicarea monografiei lui Szalay, dr. ing. Marcel Şapira a publicat (Editura Sigma, Bucureşti, 1994) o broşură referitoare la acelaşi subiect. La data respectivă, lucrarea a fost considerată controversată de către unii colecţionari, generând polemici publicate în mai multe articole găzduite de revista Filatelia, dar şi de biletinul Cercului de Studii ABB, editat la Timişoara.
Dorind să-mi ajut prietenul la realizarea capitolului din lucrarea sa, mi-am oferit sprijinul şi mi-am pus la dispoziţie şi baza mea de date cu imagini strânse de-a lungul câtorva ani buni. Concomitent însă, am reluat lectura bibliografiei referitoare la mărcile emisiunilor Cluj şi Oradea.
În discuţiile cu diverşi colecţionari am constatat mereu că există dubii şi confuzii legate de noţiunile de placă, planşă şi clişeu. Mai mult, reluând lectura broşurii semnate de Marcel Şapira am dat peste un pasaj care defineşte nivelul cunoştinţelor de la acea dată (1994) legate de termenii amintiţi. Citez (de la pag. 35):
"Emisiunea Cluj conţine o singură planşă cu 5 plăci diferite (sic!). Existenţa unei singure planşe semnifică aceeaşi dispunere în coală a monogramelor, pentru toate valorile emisiunii... (etc., etc.)."
Urmează apoi descrierea celor cinci "plăci", care de fapt sunt cinci aranjamente diferite, individualizate prin poziţii specifice ale unor clişee cu caracteristici unice. Din paragraful citat este limpede pentru mine că noţiunea de planşă lipseşte din logica studiului. Acesta este motivul pentru care doresc să mă refer la câteva elemente care rezultă din tehnologia poligrafică, dar şi din metodologia adoptată de cercetători străini de prestigiu, preluată de cele mai cunoscute cataloage specializate.
Pe înţelesul nespecialistului, partea solidă ce poartă imaginea în negativ care urmează să fie tipărită este denumită formă de tipar. În raport de tipul maşinii de imprimare în care se foloseşte, formele de tipar se pot clasifica în mai multe categorii distincte, dar nu acesta este obiectivul urmărit acum. Este vorba doar de categoriile generale de forme de tipar.
Adoptând o definiţie care să fie general valabilă tuturor emisiunilor de mărci poştale, indiferent de sistemul de imprimare şi de perioadă, am putea spune că mărcile sunt imprimate cu:
- planşe, la maşinile plane de imprimare;
- cilindri, la maşinile rotative.
La cilindri, problema este simplă deoarece întotdeauna formele de tipar cu această geometrie sunt monobloc.
La planşe însă, formele de tipar pot fi, la rândul lor, de două feluri:
a) monobloc;
b) realizate din elemente detaşabile.
Probabil că următorul pas logic în economia problemei ar fi găsirea unei definiţii care să fie valabilă atât planşelor (indiferent de felul lor) şi cilindrilor, în egală măsură.
Singura definiţie pe care am găsit-o acum, publicată în literatura românească mai recentă, este cea din "Filatelia de la A la Z" (Colectiv, Ed. Sport-Turism, Bucureşti 1987, pag. 251):
"PLANŞĂ. 1. Foaie de metal, lemn sau piatră litografică pe care gravorul a desenat modelul mărcilor poştale ce urmează a fi imprimate. 2. Formă de tipar a unei coli imprimate pe piatra litografică, după care se reproduc mărcile poştale. Se disting: planşa primară, cu forme de tipar separate pentru cadru şi pentru efigii; planşa intermediară, cu forma de tipar pentru blocul de report, şi planşa definitivă, cu forma de tipar a colii de mărci poştale."
Este clar că definiţia a fost copiată după studiul regretatului Kiriac Dragomir (Studiul planşelor mărcilor litografiate româneşti), că se referă numai la imprimarea în sistemul litografic şi că nu şi-a propus să acopere şi alte sisteme de imprimare. Cred că autorii lucrării nici măcar nu s-au gândit la acest aspect, la data redactării ei.
Ulterior, după anul 1990, am avut mai multe convorbiri referitoare la acest subiect cu cercetătorii cunoscuţi ai acelei perioade, dar nu am reuşit să ajungem la un numitor comun, unele discuţii degenerând chiar.
Deoacamdată mă voi opri aici. Aştept părerile voastre referitoare la acest subiect. În episodul următor voi continua cu definiţia şi explicarea termenului de planşă.
©2011-2013 Max Peter. Preluarea prezentului articol nu se poate face decât în baza unui acord scris.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu