De fapt nu sunt falsuri noi, ci falsuri vechi, despre care am mai scris în articolele precedente. Nici măcar vânzătorul nu este nou, ci unul care repetă figura făcută mai demult. Noi sunt doar loturile de falsuri comercializate.
Este vorba despre ID-ul locksr71 înregistrat pe eBay, pe care l-am mai nominalizat din aceeaşi cauză: a vândut falsuri.
Să fim înţeleşi: pe mine nu mă interesează că persoana în cauză a obţinut nişte bani. E treaba ei. Pe mine mă doare faptul că falsuri relativ grosolane continuă să circule pe piaţa filatelică, unii colecţionari mai puţin avizaţi fiind înşelaţi. În momentul în care aceştia vor descoperi măgăria, în mod sigur nu vor fi printre cei mai favorabili ambasadori ai mărcilor poştale româneşti. Asta mă deranjează pe mine. Că respectivii cumpărători se "aruncă" sperând că au realizat câştigul vieţii lor, asta-i altă treabă pentru care şi-o merită cu vârf şi îndesat. Ignoranţa costă.
Primul lot este constituit dintr-o serie în "blocuri" de câte 6 mărci din "Mama răniţilor", fiecare bloc având şi câte o punte orizontală. Ce-i drept, el arată frumos, numai că mărcile sunt false. Aceste mărci s-au falsificat în coli întregi, cu tot cu punţi.
Aici aveţi un detaliu, chiar dacă ilustraţiile nu sunt nemaipomenit de clare, tot se poate distinge semnătura reginei Elisabeta, care trădează imediat falsurile pentru ochiul avizat.
Lotul de blocuri a fost vândut de muşteriul nostru cu 108 dolari (23 biduri).
Un al doilea lot conţinea o serie de perechi cu punţi din emisiunea "Ţesătoarea". Sunt la fel de false ca şi piesele din primul lot, distingându-se foarte clar cifrele valorii şi literele B (Bani) de lângă ele, care nu au formele şi contururile originalelor (click pe imagine pentru mărire).
Aici aveţi un detaliu.
Acest al doilea lot a fost vândut cu 40 dolari (33 biduri).
Sumele în sine cu care s-au vândut cele două loturi nu sunt mari. Sunt mult prea mari pentru obiectele pe care s-au spânzurat, precum şi pentru efectele pe care le resimt alţii.
Reamintesc cititorilor care nu au citit articolul cu pricina că am descris cât se poate de bine diferenţele dintre originale şi falsuri la toate cele trei emisiuni de binefacere din 1906 în acest articol. Vă recomand să-l parcurgeţi, că vă este gratuit pus la dispoziţie.
La Mama Ranitilor un alt detaliu prin care se poate identifica usor un fals este lipsa frunzei din stanga, deasupra cercului unde este inscriptionat val. nominala.
RăspundețiȘtergereMulţumesc pentru menţionare. Sunt mai multe caracteristici pe care eu nu le-am specificat, dar care sunt evidente pentru cine face comparaţie între original şi fals.
Ștergere