Despre falsurile întâlnite la mărcile uzuale Ferdinand s-a scris în literatura noastră, iar cei "născuţi mai devreme" cunosc principala caracteristică a falsurilor în dauna filateliştilor executate la mărcile de 6 lei "cap mic". Colecţionarii mai tineri şi mai lipsiţi de experienţă continuă însă să cadă în plasa acestor falsuri, care sunt totuşi destul de bine executate.
Cu ceva timp în urmă m-am amuzat atunci când am dat pe eBay peste un astfel de fals, dar care prezenta o "eroare" de tipar, mai precis o pată de culoare cauzată de condiţiile de imprimare a falsurilor nu prea strălucite.
"Eroarea" este destul de spectaculoasă. Câţiva amatori s-au şi repezit asupra "piesei", ea fiind vândută. La data respectivă m-am limitat la a mă amuza de situaţia în care s-au aflat probabil atât vânzătorul, cât şi amatorii, luând "eroarea" de bună.
Poate v-am intrigat cu această introducere, dar revin acum la firul principal al naraţiunii. La toate culorile mărcilor de 6 lei Ferdinand "cap mic" sau executat (probabil în perioada interbelică) falsuri integrale în dauna filateliştilor, din cauza rarităţii mai mari a acestor mărci în comparaţie cu restul valorilor. Principala caracteristică prin care se deosebesc de mărcile originale este o mică pată albă situată sub bucla literei P din POSTA. Din cauza acestei pete, falsurile au fost denumite generic "ROSTA" de către colecţionarii mai bătrâni.
Căutând prin baza mea de date şi de imagini, am dat peste câteva alte falsuri ale mărcii de 6 lei, care prezintă toate aceeaşi caracteristică, pata albă de sub bucla lui P (click pentru mărire).
Hârtia falsurilor diferă uşor faţă de cea utilizată la oricare din mărcile de 6 lei, iar dantelura lor este întotdeauna în linie.
Citesc de mai mult timp blogul dumneavoastra si chiar asa fiind se pare ca am facut o mare eroare !!!
RăspundețiȘtergereA mea a fost piesa in cauza.
Am mai avut o piesa de 6 Lei rosu cu respectiva pata sub bucla literei P dar atunci am precizat ca era un fals.
Voi lua legatura cu cel care a cumparat piesa si daca va dori ii voi returna banii ( in caz ca a cumparat-o ca fiind o marca postala veritabila si nu una falsa).
Cu stima, Alexandru
Eu sunt convins că este doar o greşeală (eu am luat-o drept una anecdotică).
ȘtergerePărerea mea este că n-ar trebui să vă faceţi probleme, se mai greşeşte, este omeneşte.
Cu aceeaşi stimă!
Habar n-aveam!
RăspundețiȘtergereEu, pe vremuri, când "colecţionam", de fapt, era o chestie de număr(îmi făceam numărul, adică), nu o chestie de calitate. Nici nu găseam la tot pasul astfel de informaţii, precum ce-a pe care ne-ai înfăţişat-o, ce-i drept! Acum nu mai colecţionez nimic...decât cuvinte, poate. :) Care au şi ele erorile lor.
Totul este să n-ajungi să te pui cu vreun "nebun" din ăsta de colecţionar, că ai încurcat-o! :D :D
ȘtergereAcum informaţiile se pot găsi mai uşor. Problema este însă că au cam dispărut colecţionarii...
Sunt pasionat de timbre,dar nu ma pricep.
ȘtergereAm cumparat o colectie care are si 2 carti postale cu jubileul aniversat în 1891,respectiv 25 de ani de la urcarea pe tron a lui Carol I.
Au vreo valoare ?
Multumesc!
Fiecare timbru are valoarea lui. Ale unora este mai mare, ale altora este mai mică.
ȘtergereŞtiu cărţile poştale. Nu vă îmbogăţiţi cu ele, dar nici foarte comune nu sunt.
*cea..nu ce-a... :)că tot ziceam de erori.
RăspundețiȘtergereE greşeală din iuţeală! Păţesc şi eu! (şi cred că toată lumea).
ȘtergereAm bifat o noua informatie . Se arhiveaza .
RăspundețiȘtergereMultumesc .
Cu plăcere, Liviu!
ȘtergereCorectez : Va multumesc .
ȘtergereAsa este corect .
Cred că ne formalizăm prea mult.
ȘtergereFrumos explicat.Am si eu un Ferdinand 6 lei dar punctul nu este asa pronuntat si este dupa P si dupa S ca in prescurtarea U.S.A. Si la cel de 6 lei culoarea maslinie este la fel.Culoarea este stearsa...Parca ar fi din cauza imprimarii...
RăspundețiȘtergereFrumos explicat.Si eu am un Ferdinand 6 lei care prezinta doua puncte mai mici si nu asa pronuntate si sunt situate dupa literele P si S precum in prescurtarea U.S.A. Si la cel de 6 lei culoarea olive este la fel acestea fiind cu o culoarea mai stearsa.
RăspundețiȘtergereAm scris inainte de a ma loga si dupa asta nu a mai aparut comentul si am crezut ca sa sters.
RăspundețiȘtergereAm vrut sa va intreb daca acele puncte de care am mentionat anterior sunt erori,dar am uitat grabit fiind sa plec sa vad niste timbre romanesti spic de grau.
Apropo de timbre:In centru prezinta un supratipar circular Constantinopol 1919.Ce credeti?Sunt autentice sau facaturi?Timbrele nu sunt obliterate. Merci!
Dacă găsiţi cel puţin două piese care prezintă în mod identic acele piese, sunt erori.
ȘtergereExistă clişee model "spic" (dar sunt de la emisiunea Moldova, 1918-1919) supratipărite la Constantinopol. Există însă şi falsuri. Consultaţi un catalog.