Duzina de cuvinte - Gata!

 O fi sfârşitul?

Vorbeam cu un apropiat şi i-am spus că m-ar bate gândul să mă retrag. A făcut ochii mari către mine şi şi-a încreţit fruntea în felul lui specific, care însemna că nu înţelege ce vreau să spun.
– După doi ani de muncă?
– Da, după mai bine de doi ani. Nu fac precum un copil supărat că n-a primit porţia lui de măr şi nici nu vreau să par un tip cu prea multă sensibilitate, dar cred că nu mi-am atins scopul. În schimb, am început din ce în ce mai mult să simt o anumită lipsă de libertate în proriul program.
– Da' bine, măi omule, şi-atunci pentru ce-ai mai făcut-o?
– Credeam că a sosit momentul în care am ajuns la acea maturitate când ceea ce faci şi ce spui poate aduce puţină valoare mediului.
– Şi ce te nemulţumeşte până la urmă?
– Dragul meu, am ajuns la concluzia că ai mei colegi nu sunt în stare să vadă pădurea din cauza copacilor. Ne tot pierdem în amănunte parcă din ce în ce mai nesemnificative, iar imaginea de ansamblu, scopurile esenţiale ne scapă, le trecem cu vederea mult prea uşor. Ne-am adaptat la acest mediu, care ne poate fi de mare ajutor, de bună seamă, dar în spatele cortinei, încercând să mă exprim plastic, am constatat că în tot acest timp n-am avut pe nimeni alături capabil să înţeleagă faptul că avem nevoie de acţiune, nu de vorbe.
– Şi ce vei face mai departe?
– Voi aştepta. Şi voi munci de unul singur, în continuare.

Un gând bun pentru Camelia şi membrii Clubului psi.