Ştiţi cum e cu legile lui Murphy. Una din ele zice că întotdeauna atunci când cauţi ceva, dai peste altceva. Aşa am păţit şi eu mai devreme, căutând nişte mărci din seria "Centenarul naşterii regelui Carol I" am dat peste piesa aceasta (click pe imagini pentru mărire).
La prima vedere nu este ceva deosebit. E vorba de o carte poştală închisă confecţionată particular, expediată în iulie 1923 din Buşteni la Bucureşti. Ştampila de plecare de pe mărci nu este clară, legenda fiind ilizibilă. Dar mâna de ajutor este dată de textul de la interior.
Cărţile poştale închise nu mai figurau în tarifar din aprilie 1922. Dar francatura se potriveşte tarifului corespunzător scrisorilor simple destinate spre alte localităţi, în vigoare de la 1 iulie 1922: 1 leu (plus 10 bani timbrul de asistenţă socială, taxă obligatorie pe toate corespondenţele interne).
Frumuseţea piesei este dată însă nu de francatură sau tarif, ci de varietatea de pe timbrul de asistenţă socială:
Pe marginea stângă se distinge cât se poate de bine "amprenta" lăsată cel mai probabil de un spaţiu tipografic, posibil de pe marginea planşei de tipar. Din câte ştiu este o varietate nesemnalată şi destul de interesantă.
Piesa face parte din colecţia personală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu