Dacă nu discutăm deschis principiile, muncim degeaba şi ne minţim singuri

De mai multe ori în cadrul discuţiilor purtate în particular cu prietenii şi colegii pasionaţi de cercetare am ridicat problema corectitudinii încadrării unor erori descoperite la mărcile din perioada RPR şi RSR. Ideea care pare a fi ocolită de toată lumea (cu vreo două excepţii, neglijabile însă în comparaţie cu totalitatea colecţionarilor interesaţi) este stabilirea clară a statutului fiecărei erori descoperite: apare ea la tirajele de bază ale mărcii respective, sau la reimpresiunile puse pe piaţă fără niciun fel de scrupule de onor administraţia poştală, reprezentată de DECT, Rompresfilatelia, Romfilatelia sau cum s-a mai denumit aceasta de-a lungul timpului?

Semnalele de alarmă

După 1990, un cercetător român stabilit în străinătate, Norbert Blistyar, a publicat un catalog al reimpresiunilor mărcilor româneşti din perioada republicii. La acea dată nu ştiam prea multe despre acest subiect, neinteresându-mă perioada. M-au frapat, atunci, dovezile punerii pe piaţă de către poştă a unor imprimări care se deosebesc fundamental de tirajele iniţiale: preobliterate pe hârtie cretată fără filigran faţă de tirajul iniţial pe hârtie cu filigran RPR, imprimări cu cilindri regravaţi (la care există diferenţe notabile ale desenelor faţă de mărcile emisiunii iniţiale) etc., etc. Situaţiile sunt mai multe.

Tot după 1990, în revista Filatelia a fost publicat, sub forma unui serial-supliment, un studiu realizat de ing. Călin Marinescu referitor la mărcile obliterate de complezenţă sau preobliterate din perioada republicii. Publicarea serialului a fost stopată prematur. Autorul poate fi însă abordat. La unele emisuni, statistica datelor de pe ştampilele de complezenţă sau de pe preobliterări indică o diferenţă mare de timp faţă de data punerii lor în circulaţie. Ori acest lucru poate indica existenţa unor retipăriri ale mărcilor în cauză, aşa cum era obiceiul în epocă.
Un argument care vine în sprijinul afirmaţiei de mai sus este modul de utilizare a cilindrilor la Fabrica de Timbre. Să nu cumva să vă închipuiţi că pentru fiecare timbru se realiza câte un cilindru care se păstra apoi până la sfintele calende! Exista un număr limitat de cilindri care, după ce erau utilizaţi la imprimare, se recondiţionau după o anumită perioadă (ei se încărcau cu metal la suprafaţă, apoi se strunjeau la cotele necesare şi se refoloseau prin gravare cu clişeele altei mărci). Acelaşi lucru s-a întâmplat şi după 1990, cu ocazia reimprimării unor tranşe ale mărcilor uzuale (de exemplu unele valori din emisiunile "Hoteluri şi cabane" sau "Fauna" din 1993).

Un alt semnal de alarmă îl constituie informaţiile referitoare la exporturile de mărci preobliterate din unele emisiuni cu aşa-zisul "tiraj nelimitat", exporturi făcute în cantităţi care ar fi putut depăşi tirajele emisiunilor iniţiale. Başca unele comenzi de la mijlocul anilor '90 prin care se solicita retipărirea unor mărci din anii '60!!! (am văzut documentele cu ochii mei, informaţiile nu pot fi negate).

Câteva experienţe personale

După anul 2000 am achiziţionat în scop de studiu cantităţi destul de mari de mărci ale republicii din perioada 1948-1965. Interesul meu iniţial s-a îndreptat spre identificarea unor varietăţi de filigran şi dantelură, dar m-am oprit din cercetare deoarece m-am lovit de unele probleme.
De exemplu, la uzualele din 1955 (care - se ştie - au fost imprimate pe hârtii cu trei filigrane RPR distincte) nu am reuşit cu niciun chip să identific în stare neuzată sau circulate efectiv exemplare cu un anumit filigran, pe care le-am identificat însă numai la exemplare preobliterate. M-am întrebat atunci: nu cumva ele au apărut numai la reimpresiuni? Problema a rămas descoperită în opinia mea. Nici nu cunosc pe cineva care să fie în stare să o clarifice.
Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu unele varietăţi de nuanţă şi de hârtie la uzualele din 1960: unele variante întâlnite la neştampilate nu s-au putut regăsi la cele obliterate de complezenţă sau preobliterate. Şi la fel s-a întâmplat cu câteva erori minore.

Propria experienţă cu aceste emisiuni (plus cu altele câteva) m-a determinat să-mi pun întrebarea: există situaţii în care unele varietăţi şi erori apar numai la reimpresiuni? Mi-am dat răspunsul singur, în lipsa unui studiu cât de cât de luat în seamă: probabil că da.

Ce statut ocupă reimpresiunile în filatelie?

Este vorba despre reimpresiunile realizate după 1948, desigur. Fără doar şi poate, ele nu au fost mărci poştale cu putere de francare şi circulaţie. Ele au constituit DOAR un produs filatelic, realizat (ce-i drept) de administraţia poştală, dar destinat în exclusivitate filateliştilor. Adică, după codul deontologic recomandat de UPU, prin FIP, administraţiilor poştale din lumea largă, ele sunt PRODUSE SPECULATIVE.

Să stăm strâmb şi să judecăm drept, să nu (ne) minţim!

Aici apare problema care mă frământă. În cadrul unui catalog, principiul consecvenţei este unul de bază. Aşa cum este tratat un capitol, aşa trebuie tratat şi restul conţinutului. Nu poţi să faci aprecieri după ureche fără să îţi baţi joc de munca ta şi fără să ajungi într-o zonă care poate fi periculoasă, în opinia mea. Iar zona periculoasă o reprezintă dezinformarea şi minciuna îndreptate către potenţialul cititor.

De aceea cred că trebuie să fim oneşti şi cu noi înşine, şi cu ceilalţi. Pentru că există pericolul ca unele evaluări pentru o întreagă serie de piese să nu-şi merite banii, iar posesorii acestora să fie hrăniţi cu iluzii.

Nu mai vorbesc de munca acelora care au semnalat existenţa erorilor, dar care nu au fost îndrumaţi (metodologic vorbind) să aprecieze just statutul pieselor în cauză. Aceasta deoarece eu sunt convins că o eroare întâlnită la o reimpresiune nu valorează nici pe departe cât o eroare întâlnită la o emisiune iniţială.

Ştiu, pentru că mă refer la valoarea unor piese care s-ar putea să nu existe, este mai mult decât probabil să-mi atrag o droaie de "simpatii". Cred însă că o discuţie deschisă e mult mai importantă decât băgatul gunoiului sub preş. Şi sunt sigur că o astfel de discuţie nu prea ar fi pe placul unora.

Ce ar fi de făcut?

În opinia mea, ar trebui parcurşi nişte paşi, metodic şi fără patimă:

1. Stabilirea statutului de care ar beneficia două categorii de piese:
           a. mărcile din emisiunile proriu-zise, dar obliterate de complezenţă sau preobliterate;
           b. reimpresiunile destinate filateliştilor.
2. Stabilirea emisiunilor la care s-au realizat reimpresiuni (completarea catalogului d-lui Blistyar) şi a caracteristicilor acestora.
3. stabilirea apartenenţei erorilor cunoscute şi catalogate deja: aparţin emisiunilor propriu-zise, sau reimpresiunilor?
4. Punerea de acord a colecţionarilor în vederea adoptării unei poziţii comune asupra statutului reimpresiunilor.