Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

duminică, 16 martie 2014

O varietate pentru care nu avem cunoscători, din câte ştiu

Studiul tradiţional al mărcilor ocupaţiei germane din Primul Război Mondial are lacune la noi. Într-o discuţie purtată puţin mai devreme cu cineva care spune că se pricepe la aceste mărci, am adus vorba (fără să vreau şi fără să urmăresc vreun scop anume) despre tirajele mărcilor Reich-ului tip "Germania", care au fost supratipărite în mai multe rânduri în folosul ocupantului german din România, ţară de "adopţie" pentru aceste emisiuni. Ele însă au fost temeinic studiate în "ţara-mamă", în Germania, de multe generaţii de colecţionari.
Studiile germane mai recente au scos la iveală faptul că în unele zone de ocupaţie (nu este vorba numai despre România), mărcile germane supratipărite nu au făcut parte numai din tirajele curente, imprimate cu puţin timp înainte, ci şi tiraje mai vechi, găsite probabil prin depozitele poştei germane şi date în folosinţă în acest scop.
Pentru colecţionarii care nu ştiu despre ce este vorba, mărcile tip "Germania" (din modelul care a fost supratipărit pe timpul ocupaţiei) au fost împrimate în numeroase tiraje şi tranşe succesive, începând cu anul 1902 (pe hârtie fără filigran - mărci neutilizate la supratipărire pentru România), apoi din 1905 pe hârtie cu filigran romburi, aşa cum se întâlneşte şi la mărcile supratipărite. Aceste mărci au avut o utilizare de masă acasă la ele, în Germania, necesarul de consum fiind acoperit prin imprimări succesive. Valoarea de 30 pf. roşu portocaliu şi negru maroniu pe hârtie gălbui pal sau orange pal (folosită pentru aplicarea supratiparului "Gültig 9. Armee) a apărut prima dată în 1905 (Michel nr. 89 I). Ulterior, ea a fost imprimată în peste alte douăzeci de tranşe, ultima tranşă fiind realizată în 1919, când deja operaţiunile militare încetaseră la noi.
Tranşele iniţiale, până în 1915, au fost grupate generic de către specialiştii nemţi în aşa-numitul "Friedensdruck" - tipar "de pace", iar tranşele ulterioare (cotate şi grupate în Michel sub nr. 89 II) au fost denumite "Kriegsdruck" - tiparul "de război".

Marca de 30 pf. supratipărită la noi cu "Gültig 9. Armee" a făcut parte în mare majoritate din tirajele de război, "Kriegsdruck". Specialiştii germani însă au reuşit să identiifce supratipare originale aplicate şi pe mărci aparţinând primelor tiraje, "Friedensdruck". Ele se pare că sunt foarte rare însă. Din cauza rarităţii, nu au putut fi (deocamdată) identificate cu siguranţă seriile HAN (imprimate în trei locuri pe marginile de coală), iar aceste exemplare s-au identificat după alte criterii la îndemâna specialiştilor cu experienţă: culoarea tiparului şi nuanţa reflectată sub lumina UV a acestuia, precum şi aspectul şi structura hârtiei.
Din păcate, la noi în ţară nu ştiu pe nimeni în prezent capabil să facă departajarea între mărcile celor două tiraje. Cert este însă faptul că aceste mărci sunt oferite la nişte preţuri destul de piperate în licitaţiile germane. Din câte cunosc, exemplarele din tirajul "Friedensdruck" lipsesc din toate colecţiile specializate de la noi.


Acesta este un exemplar cu supratipar aplicat pe tirajul "Friedensdruck", cu ştampilă de complezenţă conform descrierii. Piesa a fost oferită la licitaţia cu numărul 159 a casei Alexander Schulz, din 6 martie a.c. Preţul de strigare a fost de 300 euro.


Acest exemplar neuzat a fost oferit la licitaţia cu numărul 25 a casei Cristoph Gärtner din iunie 2013, la un preţ de plecare de 600 de euro.

Amatorilor nu le rămâne decât să pună mâna pe carte şi să treacă la sortat mărci, pentru a le deprinde caracteristicile.
Am observat că există persoane care îşi "construiesc" preţurile mărfii oferite prin târguri după cele afirmate de mine în articolele de pe blog. Vă recomand să nu vă "aruncaţi" la asemenea piese decât atunci când vânzătorul este în stare să vă ofere garanţii că ceea ce are şi ceea ce vă dă este şi ceea ce susţine. Păziţi-vă portofelul!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu