Tot urmărind licitaţiile pe portalele specializate (că aşa se poate învăţa mult dacă depui interes cât de cât), am remarcat o piesă care - dincolo de aspectul trimiterii poştale în sine - constituie o mărturie a unui trecut tulbure.
Este vorba despre o piesă circulată efectiv, o probă de mărfuri expediată din Bucureşti la Verviers, în Belgia, în iunie 1949. Iniţial nu remarcasem data, rămânând cu ochii pe piesă datorită categoriei de trimitere, probă de mărfuri, din care nu ţin minte ă fi văzut prea multe exemplare (click pentru mărire).
Prin Legea nr. 119, votată de Marea adunare Naţională în 11 iunie 1948 (aproape cu un an înainte de data expedierii trimiterii), toate întreprinderile particulare au fost practic confiscate de stat şi trecute în proprietatea "obştească", toată acţiunea (gândită cu mai multe luni înainte) purtând denumirea de "naţionalizare" din motive de propagandă).
Piesa din imaginea de mai sus provine totuşi de la o întreprindere particulară, după cum indică ştampila cu rol de antet, aplicată cu tuş violet pe faţă, sus: H. KOPEL FII/Bucureşti C. A. Rosetti 44/Telefon 2.72.79. Anvelopa poartă o legendă imprimată, "Mostre fără valoare" (aşa cum mai era încă indicaţia de serviciu prevăzută în instrucţiunile de exploatare). Ea a fost expediată în regim recomandat şi par avion, trecând înainte de a părăsi ţara prin vama românească (operaţiune devenită obligatorie).
Piesa nu a obţinut un preţ final nemaipomenit, dar face parte, în opinia mea, din rândul trimiterilor ceva mai puţin comune pentru această perioadă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu