Recent, pe eBay au fost oferite trei formulare poştale nefolosite (neuzate), care se pare că nu au atras prea mulţi amatori. Ba mi se pare că au rămas aproape neobservate. Ele s-au vândut, dar preţurile realizate nu cred că reflectă adevărata lor realitate (trebuie să remarc faptul că este pentru prima dată când le văd).
Este vorba de două fomulare pentru mandat poştal şi un formular pentru un blanchet poştal. Niciunul nu are marcă fixă preimprimată, fapt care îngreunează datarea lor. Ceea ce este însă clar e că toate cele trei formulare au textele bilingve, în germană şi română, fapt ce mă determină să cred că ele datează anterior anului 1919 şi au fost destinate utilizării pe teritoriul Bucovinei austriece.
Vi le prezint pe fiecare (faţă şi verso, faceţi click pe imagini pentru mărire).
Blanchet (ordin poştal). Pe verso sunt tipărite instrucţiunile de utilizare.
Formular pentru mandat poştal telegrafic. Se observă instrucţiunile de utilizare de pe verso.
Formular pentru mandat poştal.
În ultimul an am observat apariţia în unele licitaţii străine specializate în material filatelic austriac apariţia unei game relativ mari de probe şi eseuri ale unor întreguri poştale austriece. Este posibil ca unele arhive ţinute până acum în afara circuitului privat să fi fost puse în circulaţie/desfăcute/vândute. Am menţionat că nu am mai văzut niciodată formularele din imaginile de mai sus. Iau în calcul şi varianta ca ele să fie probe sau eseuri ale unor formulare care nu au mai apucat să fie introduse în serviciu.
Încă o parte bună pe care aceste formulare o au este traducerea directă (aş spune "oficială") a unor termeni referitori la servicii poştale care nu au un corespondent în servicii poştale româneşti în aceeaşi epocă. Din această cauză, colecţionarii care doreau să se refere în materialele lor la unele formulare poştale austriece erau obligaţi ori să utilizeze titulatura germană a formularului, ori să inventeze un termen românesc care ar fi putut desemna destinaţia formularului în cauză.
Îmi aduc aminte de eforturile regretatului Angelo-Barbu Popescu, care încerca să realizeze un dicţionar filatelic în mai multe limbi, incluzând limba română (şi alţi colecţionari au încercat aşa ceva, din păcate nu cunosc vreo lucrare reuşită care să fi ajuns să fie şi publicată).
Într-adevăr trei formulare superbe, mai ales că primul ne zice că "Poşta se însărcinează a încassa dela"...MAX PETER ! :)))
RăspundețiȘtergereNu cred ca Dvs. să fi avut vreodată datorii faţă de K.u.K.Post !
O seară bună şi aveţi grijă la..."debite".
:)))))
ȘtergereAm marcat imaginile din alte considerente. Este câte unul care vrea să-şi facă bibliotecă de imagini, dar vrea să le ia gata prelucrate şi aranjate. N-am nimic împotrivă, dar nu vreau să mă trezesc că apar şi prin alte parte imaginile la care am muncit eu.
O seară bună vă doresc şi eu!
:)))))