În istoria poştală românească, acest capitol a fost întotdeauna considerat unul "fierbinte", mai ales datorită interesului acordat temei de către colecţionarii "grei", dacă pot spune aşa. Sunt perioade în care informaţiile sunt considerate încă insuficiente de către cercetători, mai ales prin prisma întrebării: s-au transportat şi trimiteri poştale cu vasele companiei? Ce curse au existat şi când au fost ele efectuate?
Nu îmi propun să răspund niciuneia din aceste întrebări, ci doar să mai prezint câteva piese întâlnite pe portalurile online, care nu pot decât să confirme ceea ce se ştia deja sau să suplimenteze mozaicul pieselor cunoscute cu încă o părticică.
O primă piesă care mi-a atras atenţia este o carte poştală simplă cu marcă model "Spic", expediată în octombrie 1901 din Brăila la Pochiscani, via Ghibărţeni Gară. Cartea poştală poartă o frumoasă ştampilă administrativă aparţinând unei companii franceze de navigaţie maritimă, respectiv agenţiei din Brăila. Legenda ştampilei sună cam aşa: "COMP. MARSEILLAISE de NAVIG. A VAPEUR / FRAISSINET & C-ie / AGENCE DE BRAILA". Fără doar şi poate că este o piesă interesantă.
Am reuşit să găsesc o notă interesantă pe internet pe o pagină referitoare la nave maritime, dedicată în exclusivitate acestei companii franceze. Unul dintre alineate glăsuieşte cam aşa: "At the end of the XIXth century, Fraissinet served lines to Languedoc,
Corsica (postal service), Sardinia, Italy, the French and Italian
Rivieras, Constantinople, the Black Sea and the mouth of Danube, Oran,
Dakar and Libreville (postal service)." Acum, la care dintre linii se referă acea atribuire "postal service", nu îmi dau seama.
Acesta este un plic mai târziu, expediat în aprilie 1933 din Giurgiu Port la Belgrad. Plicul poartă antetul companiei DDSG (este interesant faptul că titulatura companiei de pe antetul tipărit cu cea înscrisă pe verso, pe clapa plicului, de către expeditor nu coincide.
O altă trimitere făcută cu un plic cu antet, de această dată aparţinând agenţiei din Giurgiu a Comunităţii de Exploatare a Societăţilor de Navigaţiune pe Dunăre. Plicul este datat octombrie 1933, fiind expediat prin poşta clasică, de la Giurgiu la Bucureşti cu ajutorul unui vagon poştal (Trenul 22 Giurgiu-Bucureşti), iar din Capitală mai departe spre Germania. Din păcate, piesa nu poartă pe verso nicio ştampilă.
Înainte să închei vă mai prezint două fragmente cu o ştampilă nu prea comună aparţinând unei ambulanţe maritime româneşti.
Ambele fragmente datează din 1923 (lunile februarie, respectiv septembrie) şi provin de pe corespondenţe transportate cu ambulanţa maritimă Constantinopol-Constanţa. Păcat că au fost decupate de pe plicurile lor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu