Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

miercuri, 10 aprilie 2013

Se pare că mai există o fabrică românească de timbre şi în Olanda (sic!)

E un individ pe eBay, ID-ul postzegel-pracht înregistrat în Olanda, care văd că şi-a propus "îmbogăţirea" filateliei româneşti cu tot felul de făcături ordinare, una mai trasă de păr decât cealaltă.
Cred că obiceiul îl are mai demult, pentru că am observat examinându-i "performanţele" că a avut multe loturi cam din aceeaşi categorie (din păcate, cele mai vechi nu mai pot fi vizualizate). În orice caz, loturile de mărci "româneşti" au fost achiziţionate de ID-uri cu un număr relativ redus de calificative (adică ori de persoane cu o vechime mai mică pe eBay, ori de unele cu o activitate mai redusă, deci nu cred că s-ar putea vorbi de profesionişti). Ei bine, se pare că exact acest lucru îl speculează amicul nostru, plus reţeta general valabilă: loturi amestecate, cu preţuri de plecare modeste.
Se pare că atenţia olandezului nu s-a îndreptat numai spre mărcile româneşti, ci spre mărcile oricărei ţări care ar putea "purta" supratiparuri fanteziste, numai bune de atras în plasă amatorii mai puţin pricepuţi.
Am făcut şi un fişier PDF cu oferta individului, valabilă la ora la care scriu acest articol. Îl puteţi descărca de aici (este mic, sub 1 MB).

Am selectat câteva loturi pe care le-a vândut deja (dacă lăsaţi mouse-ul pe fotografii, puteţi vedea pe bara de stare a browser-ului preţurile de vânzare).

Lot de piese amestecate, printre care se află aşa-zise mărci porto: supratipare fanteziste T în cerc, "Crucea roşie", "Taxe" şi "Taxa De Plata".

Lot cu piese din aceeaşi categorie.

Nişte "supratipare" care m-au amuzat când le-am văzut, dar pe care nişte nepricepuţi au aruncat bani. Inspirate probabil de emisiunile provizorii belgiene din 1945.

Alt lor de piese amestecate. Realizaţi că au fost utilizate pentru "supratipărire" numai mărci comune, de duzină.

Aici apare o noutate: un aşa-zis supratipar de poştă aeriană.

Piese amestecate: porto, cruce roşie, Taxe.

Un aşa-zis supratipar total fantezist. Dar i-a păcălit pe cei slabi de înger.

Alt lot de piese amestecate.

Piese de "crucea roşie" amestecate cu timbre de scutire de porto din aceeaşi temă. Ca să ia ochii nepricepuţilor (şi i-a luat!).

Alt lot de piese amestecate.

Iarăşi chestia cu "crucea roşie": s-au găsit amatori!

Dacă îi trece cumva vreunui român prin cap să urmeze aceeaşi reţetă, l-aş sfătui să nu o facă (chiar dacă are contul înregistrat în altă ţară sau chiar dacă încearcă să o facă în altă parte şi nu pe eBay). Se poate alege cu o plângere la poliţie pentru săvârşirea infracţiunii de înşelătorie (sau chiar falsificare de timbru).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu