Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

joi, 25 aprilie 2013

Asociaţia REACT recidivează: susţinere pentru AlTreileaSector.ro

Începând cu 18 aprilie a.c., sectorul non-guvernamental beneficiază de un portal distinct, special destinat analizei activităţii asociaţiilor şi organizaţiilor non-profit din România, www.AlTreileaSector.ro.
Portalul publică articole şi analize proprii, interviuri şi studii de caz referitoare la activitatea organizaţiilor non-profit şi a entităţilor de economie socială din România.


Portalul reprezintă un răspuns la provocările de exprimare şi de vizibilitate ale domeniului. Materialele publicate sunt scrise de o echipă de jurnalişti activi în sectorul non-guvernamental şi de lideri de opinie în diferite domenii. Pe lângă acestea, portalul va publica şi articole din presa internaţională, care vizează informaţii şi tendinţe noi în domeniile de interes pentru ei.


“Principiile după care ne ghidăm când scriem sunt simple: publicăm materiale proprii, ne bazăm pe calitate în detrimentul cantităţii, iar fiecare cuvânt scris are în spate o documentare solidă şi surse relevante. Scopul nostru este să reflectăm în fiecare material publicat, într-un mod accesibil şi original, ceea ce acum nu se regăseşte în apariţiile mass-media despre campanii sociale, mediu, economie socială şi alte activităţi nonprofit. Al treilea sector din România reprezintă o sursă generoasă de idei, soluţii şi oameni profesionişti dornici să schimbe lumea în bine şi să răspundă unor probleme pe care alţii nu pot sau nu vor să le rezolve”, arată Ruxandra Palade, manager de proiect în cadrul AlTreileaSector.ro.

Cele şase rubrici ale AlTreileSector.ro au fost concepute pentru a acoperi domeniile şi actorii de interes pentru sectorul nonprofit: ONG, Finanţări şi Fundraising, Economie Socială, Companii, Legislaţie şi Studii şi Cercetări. Fiecare dintre acestea este structurată pe subdomenii, astfel încât cititorii să aibă acces mai uşor la subiectele dorite. În plus, portalul are şi o secţiune în limba engleză, unde vor fi traduse articolele relevante pentru mediul neguvernamental internaţional, iar structura site-ului a fost gândită să permită o adaptare uşoară şi plăcută la orice dimensiune a monitorului, la tablete şi la telefoane mobile.

Asociaţia React este o organizaţie neguvernamentală, creată ȋn 2006 pentru a veni ȋn sprijinul actorilor societăţii civile prin proiecte ample, durabile, cu impact ȋn comunităţile vizate. Organizaţia activează ȋn trei domenii: sănătate publică, educaţie şi integrare socială, are 5 sucursale ȋn care lucrează mai mult de 30 de angajaţi şi peste 200 de voluntari. Pȃna ȋn prezent, Asociaţia React a obţinut 9 premii de excelenţă - naţionale şi internaţionale şi a contribuit la salvarea a mai mult de 120.000 de vieţi omeneşti.
Îi puteţi întâlni şi pe Facebook, unde aveţi posibilitatea de a cunoaşte într-un mod mai concret preocupările asociaţiei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu