Care este preţul mărcilor poştale? (9)

© 2011, Max Peter. Preluarea acestui articol se poate face numai pe baza unui acord scris, încheiat în prealabil.

Episoadele anterioare le puteţi găsi aici: (1), (2), (3), (4), (5), (6), (7), (8).

Avem un catalog. Ştim să-l citim?

Destul de des văd şi pe internet, dar şi pe la diverse persoane o grămadă de piese într-o stare de calitate precară, dar pe care proprietarii vor marea cu sarea, argumentând că "au cotă, dom-le, ce vrei, să le dau degeaba?". Acest lucru este adevărat, fiecare număr de catalog are atribuite nişte cote (excepţiile sunt puţine, neglijabile acum şi nu fac deocamdată obiectul prezentului episod). Bine-bine, dar pentru ce anume sunt valabile acele cote? La această întrebare am constatat că sunt destul de puţini colecţionari în stare să răspundă. Cei mai mulţi din cei care se aruncă la evaluări savante (văzute mai cu seamă pe eBay) cred că ar constitui pe mare merit subiecte de scenete umoristice! În sfârşit, atunci când li se atrage atenţia asupra acestui lucru, cei mai mulţi recunosc că au trecut cu vederea acest "amănunt".

În primul rând, pentru cei care nu au ţinut niciodată în mână un astfel de catalog, trebuie să menţionez că fiecare marcă poştală din lume primeşte (în marea majoritate a cazurilor) cel puţin două preţuri (li se mai spune şi "cote" - puteţi face, de exemplu, o asemănare cu cotaţia unor acţiuni la listarea pe o bursă): o cotă pentru marca neştampilată (sau neuzată, neobliterată), şi una pentru aceeaşi marcă ştampilată (sau uzată, obliterată). Dar să mergem mai departe şi să vedem nişte exemple concrete.

Hai să vedem ce anume specifică două dintre cele mai utilizate cataloage internaţionale.

Catalogul german Michel

Acest catalog are o tradiţie îndelungată, fiind editat de Schwaneberger Verlag. Motivele pentru care şi-a câştigat reputaţia în rândul colecţionarilor sunt diverse, dar printre cele mai importante sunt:
- apariţie regulată;
- seriozitate în modul de redactare;
- reprezintă cea mai puternică piaţă filatelică din Europa Occidentală (de fapt, cam cea mai puternică de pe întregul continent);
- casa de editură nu se ocupă în paralel şi cu comercializarea mărcilor poştale (oficial, cel puţin), iar acest lucru are însemnătatea sa atât în rândul colecţionarilor, cât şi al comercianţilor, pentru simplul motiv că nu "cade" în situaţia de a desfăşura concomitent două activităţi incompatibile (nu poţi să fii în acelaşi timp şi arbitru, şi jucător, aşa cum mai fac câte unii...).

Ca orice lucrare tehnică, şi acest catalog are o introducere. Pe care introducere o cam citeşte tata mare, nu şi colecţionarii noştri... Şi foarte rău fac, pentru că nu ştiu ce pierd! În această introducere există câte un subtitlu rezervat pentru anumite informaţii:
- "Preisspalten" - despre coloanele de cote;
- "Preisnotierungen" - despre convenţiile de notare pentru unicate, pentru serii, notări pentru aşa-numitele "cote de amator", precum şi precizări despre cotele FDC-urilor;
- "Erhaltung der Marken" - aici e buba! Subtitlul face precizări importante despre calitatea pieselor pentru care sunt valabile cotele; sunt făcute referiri speciale inclusiv pentru mărcile reparate. Care ar fi ideea? Păi, la general vorbind, cotele de catalog sunt valabile pentru mărci fără defecte, nu pentru orice ruptură!

În afara condiţiilor enunţate în cadrul prefaţei, la fiecare ţară/teritoriu emitent există, la începutul listingului, precizări referitoare la valabilitatea cotelor pentru mărcile neştampilate (neuzate). Exemplific pentru România. Cotele pentru mărci neştampilate sunt valabile pentru:
- piese fără gumă, la mărcile primei emisiuni Cap de bour;
- piese cu gumă, cu şarnieră, pentru mărcile din perioada începând cu o doua emisiune Cap de bour, până la 1919 inclusiv;
- piese cu gumă, fără şarnieră, pentru piese din perioada 1920 (inclusiv) - la zi.
Până aici e foarte bine. Dar dacă se nimereşte să avem vreo piesă care nu se încadrează în aceste situaţii? Dacă avem un "favorit" neuzat, dar fără gumă? Nu ştim că n-are cotă! Dar dacă avem o marcă Ferdinand care are şarnieră, deşi cota din catalog este pentru marcă fără şarnieră? Aici se precizează, dar în limite vagi (piesa are o reducere a cotei cuprinse între 40 şi 60% din aceasta). Iată că situaţiile pot fi numeroase, iar colecţionarii se descurcă fiecare cum poate şi cum se pricepe! Numai că uneori se poate lăsa loc la interpretări variate (unii le cam duc chiar la extreme).

Catalogul american SCOTT

Ca arie de răspândire, probabil că acest catalog se situează pe locul secund în lume ca număr de colecţionari şi comercianţi care îl utilizează. El este editat de SCOTT Publishing Co. Factorii care îl fac o lucrare utilizată pe scară largă sunt cam aceiaşi ca şi în cazul catalogului german. Spre deosebire de acesta însă, catalogul american enumeră într-o listă destul de cuprinzătoare şi personalităţile din lumea filatelică ce şi-au adus contribuţia la realizarea lui (în rândul acestora figurează atât colecţionari, cât şi experţi şi negustori recunoscuţi pentru profesionalismul lor).

Catalogul SCOTT face o precizare care lipseşte din Michel: toate cotele sunt cote de retail pentru o marcă fără defecte, cu un nivel de calitate "foarte bun". Mai urmează apoi câteva precizări pe care eu le consider importante şi pe care chiar le voi cita:

"Dealer retail price lists, public auctions results, published prices in advertising and individual solicitation of retail prices from dealers, collectors and specialty organizations habe been used in estblishing the values found in this catalogue. Scott Publishing Co. values stamps, but Scott is not a company engaged in the business of buying and selling stamps as a dealer. (Exact ce menţionam mai sus şi referitor la editorul catalogului Michel!).
Use this catalogue as a guide for buying and selling. The actual price you pay for a stamp may be higher or lower than the catalogue value because of many different factors, including the amount of personal service as a dealer offers, or increased or decreased interest in the country or topic represented by a stamp or set. (Adică tot exact ce am tot spus în episoadele precedente ale acestui serial: catalogul nu e o biblie!). An item may occasionally be offered at a lower price as a "loss leader", or as part of a special sale. You also may obtain an item inexpensively at public auction because of little interest at the same time or as a part of a large lot".

Apoi se fac referiri la nivelul calittaiv al mărcilor, în mod oarecum asemănător catalogului Michel. Numai că specificul american are o terminologie puţin diferită. Dar nu sare peste menţiunea expresă: "A stamp's grade and condition are crucial to its value". Catalogul SCOTT merge pe niveluri calitative generale pentru care prezintă inclusiv câteva ilustraţii. Astfel, există cel puţin trei "grade" de calitate:
- Fine;
- Fine - Very Fine;
- Extremely Fine.

Americanii sunt însă şi puţin şmecheri: deşi subliniază în textul introducerii că "în mod formal nu există o schemă precisă pentru evaluare, preţul fiind determinat pe baza înţelegerii între vânzător şi cumpărător", ei bine, aceeaşi editură vinde o scurtă listă de preţuri specială, cuprinzând pentru anumite numere de catalog cote pentru aşa-zisele "graded stamps" (pe baza unor reguli extrem de severe, nivelul de calitate primeşte un punctaj de la 0 la 100, valoarea maximă reprezentând-o o piesă perfectă din toate punctele de vedere). Ei bine, se întâmplă ca o piesă cu o cotă absolut modestă (1-2 dolari), dar care este însoţită de un certificat emis de un anume comitet de experţi, care atestă un nivel de calitate de 95-100 puncte, să fie vândută la o licitaţie şi cu sume de adjudecare de câteva mii de dolari!

Acest model de cotare separată a pieselor superioare calitativ se mai întâlneşte în unele cataloage specializate regionale sau naţionale. De pildă, catalogul suedez Facit (care are ca arie de acoperire cele cinci ţări nordice) atribuie cote separate pentru exemplare foarte frumoase, respectiv pentru exemplare "de lux". Aici există însă o particularitate: Federaţia Filatelică Suedeză a adoptat un standard foarte precis al nivelului de calitate, aplicat atât de colecţionari şi negustori, cât mai ales de către experţi.

Iată că este momentul să revin la o întrebare pe care am mai pus-o cititorilor, în alte articole precedente. Ce părere aţi avea dacă organismului nostru filatelic de la nivel naţional i s-ar propune adoptarea unui standard asemănător de calitate? Ar fi bine, sau nu? Dar dacă un viitor catalog specializat ar conţine precizări în acest domeniu?

Vă aştept cu interes răspunsurile, pentru că în funcţie de ele voi continua sau nu prezentul studiu.
Celor care au citit acest episod le mulţumesc, iar celor care vor răspunde şi la întrebările din final, le mulţumesc anticipat.

Vă doresc tuturor o seară cât mai plăcută!

© 2011, Max Peter. Preluarea acestui articol se poate face numai pe baza unui acord scris, încheiat în prealabil.