Care este preţul mărcilor poştale? (8)

© 2011, Max Peter. Preluarea acestui articol se poate face numai pe baza unui acord scris, încheiat în prealabil.

Episoadele anterioare le puteţi găsi aici: (1), (2), (3), (4), (5), (6), (7).

Raritatea relativă şi cotele cataloagelor

În episodul precedent am expus câte din opiniile mele referitoare la tiraj, raritate şi grad de preferinţă. În episodul de faţă am să revin oarecum asupra subiectului, dar voi prezenta şi câteva exemple.

Haideţi să vedem în ce măsură preţul este influenţat de tirajul unei mărci (emisiuni). Aşa cum am mai precizat deja, în mod normal preţul şi implicit şi raritatea ar trebui să fie invers proporţională cu tirajul unei mărci, respectiv al unei emisiuni. Dar acest lucru se întâmplă numai în mică măsură. Să vedem şi de ce.

În primul rând, atunci când vorbim de raritate, vorbim despre o piesă/serie anume, nu la modul general. Adică vorbim de raritatea/preţul unei mărci/serii ori neştampilate, ori ştampilate. Nu putem vorbi la grămadă şi de una, şi de alta. Dar pentru oricare dintre cele două situaţii, colecţionarii mai avansaţi au în vedere câteva criterii:
- care este traficul poştal mediu din perioada mărcii/emisiunii respective (ca ordin de mărime numai, informaţie bazată pe statisticile comunicate de poştă, de regulă periodic);
- cum se situează tirajul mărcii/emiisunii faţă de nivelul traficului poştal;
- care este nivelul mediu al valorii nominale faţă de costul unei corespondenţe simple;
- în ce măsură marca/seria a fost distribuită pentru francare;
- cum se situează valoarea tirajului mărcii/emisiunii respective, faţă de tirajul altor mărci/emisiuni din epocă;
- cam ce număr de colecţionari ar fi fost interesaţi de achiziţionarea mărcii/seriei respective şi cum se situează această cifră faţă de valoarea tirajului.

Vedeţi aşadar că factorii sunt destul de numeroşi şi nu prea la încemâna oricui, deoarece informaţiile se găsesc greu, nu sunt publicate oriunde. Cel puţin pe aceste informaţii ar trebui să se bazeze o evaluare ceva mai coresctă, zic eu.
Aceste informaţii ar trebui apoi însoţite de o evidenţă cât de cât actualizată a pieţei. Adică ce se cere şi ce se oferă pe piaţă, dar nu ipoteze, ci tranzacţii efectiv încheiate. Ca o paranteză, am întâlnit destul de des colecţionari sau negustori care cer un anume preţ pe o piesă oarecare, justificând că "asta este piaţa". Normal că, atunci când li se cer exemple concrete, o dau învârtită pentru că nu sunt nici realişti şi nici informaţi.

Problema mare începe atunci când se încearcă ierarhizarea nivelului de raritate între piese. Adică ceva de genul: la 3 serii din x emisiune, se găsesc 5 serii din emisiunea y, deci seria x este normal să fie mai rară.
Ei bine, stimaţi colegi, aici este marea lipsă a tuturor autorilor noştri de cataloage şi de liste (când zic "ai noştri", nu mă refer numai la români, ci şi la editorii cataloagelor generale internaţionale consacrate).

Hai să ne jucăm cu câteva exemple. Analizaţi puţin tabelul de mai jos (click pentru mărire).

Am ales cotele a patru mărci şi a patru serii, fiecare extrase din trei cataloage diferite. Cotele din Michel şi din Yvert sunt exprimate în euro, iar cele din SCOTT în dolari americani (acum poate citeşte şi cel care caută de o săptămână pe Google în ce monedă cotează SCOTT-ul, dacă nu e în stare să citească introducerea...).

Se vede de la o poştă că proporţiile dintre cote şi tiraje nu se păstrează. De ce? Păi datorită motivelor arătate mai sus. Dar cotele, cam cât de reale sunt? Păi cei care urmăresc licitaţiile on-line şi târgurile, şi mai vorbesc şi din când în când cu vreun negustor, ajung la concluzia că nivelul mediu al preţurilor realizate (adică nu a celor cerute numai, ci şi plătite) se situează la un anumit nivel faţă de cota de prin cataloage, de cele mai multe ori mai mic decât aceasta. Care este acest procent? Depinde de la emisiune la emisune şi de la o perioadă la alta.

Acum, haidem la un exerciţiu: împărţiţi cota serie de "Efigii" la  cota seriei "Expoziţia". Vă va da un rezultat supraunitar. La neuzate de exemplu, veţi obţine cam 1,5 la Michel, 1,6-1,7 la SCOTT şi 1,5 la Yvert. Asta înseamnă că la 3 serii de Expoziţia, ar trebui să întâlnim 2 serii de Efigii. Oare aşa o fi şi pe piaţă? Nu ştiu, nu pot să vă spun acum, deoarece răspunsul face parte dintr-un manuscris nepublicat încă.
Acelaşi exerciţiu se poate face pentru orice "pereche" de mărci/emisiuni, iar în acest fel vă puteţi da seama destul de uşor (cu condiţia să mai cunoaşteţi şi piaţa) care catalog din cele menţionate (n-am inlcus Stanley Gibbons) dau sau nu dau dovadă de seriozitate.

Raritatea, preţul şi ierarhia preferinţelor

Aici faceţi cunoştinţă cu o problemă nouă. Pe piaţă există dendinţa "rotunjirii" preţului în funcţie de ierarhizarea preferinţelor colecţionarilor. Ce înseamnă aceasta? Să vedem câteva exemple:
- o marcă de bază este mai apreciată decât o varietate, de orice fel ar fi ea:
- la varietăţi, cele cunoscute şi menţionate de majoritatea caraloagelor vor tinde să aibă preţ mai mare decât cele nesemnalate, chiar majore;
- preţul mărcilor din emisiunile de bază (uzuale şi comemorative, tematice etc.) tinde să fie mai mare decât cel al mărcilor "de la coada catalogului" (mărcile de serviciu, porto, taxe şi ajutoare etc.).
Exemplele pot continua. Vă dau şi un exemplu concret: la "Spic de grâu" există varietăţi de poziţie a filigranului PR. În mod efectiv, mărcile cu filigran PR culcat sunt mai rare decât majoritatea mărcilor clasice litografiate, de exemplu orice marcă cu filigranul culcat se întâlneşte mai greu decât marca de 50 bani "Barbă" impresiune defectuoasă (dacă e cineva care doreşte să mă contrazică, să dea şi exemplele de rigoare). Cu toate acestea, "barba" este o marcă clasică, iar "Spicul" - postclasică, "barba" este o marcă de vază, iar "Spicul" - o varietate. Pentru marca clasică sunt mai mulţi doritori decât pentru varietatea postclasică. De aici şi rpaortul invers al preţului faţă de raritatea efectivă.

Acelaşi răspuns îl dau şi colegului nostru care a făcut cometariul referitor la "inversarea" cotelor faţă de tiraje, la unele mărci străine faţă de mărcile româneşti (pentru acest comentariu există un link în episodul precedent, căutaţi-l dacă sunteţi interesaţi).

Deocamdată atât pentru acest episod. Recunosc că l-am compus cam greu, pentru că nu am fost în cea mai bună formă. Aşa că dacă aveţi nelămuriri cu vreo noţiune sau explicaţie, nu ezitaţi să comentaţi şi să mă întrebaţi. Dacă aveţi alte întrebări legate de subiectul acestui episod, de asemenea vă rog să comentaţi, pentru că nu este exclus să abordăm vreo problemă care mi-a scăpat.

© 2011, Max Peter. Preluarea acestui articol se poate face numai pe baza unui acord scris, încheiat în prealabil.