Care este preţul mărcilor poştale? (5)

Episoadele anterioare le puteţi găsi aici: (1), (2), (3), (4).

Ştampilate, sau neştampilate?

De câte ori am câte o discuţie cu cineva care nu are pasinea aceasta, invariabil mi se adresează o serie de întrebări tipice: "Ai multe timbre? Ai timbre vechi? Dar câte clasoare ai? Dar cap de bour ai? Auzi, dar care sunt mai scumpe, timbrele neştampilate, nu-i aşa?" Toate aceste întrebări, de cele mai multe ori spuse pe nerăsuflate, îi fac să zâmbească puţin pe colecţionarii cu ceva vechime şi, din păcate (din cauza lipsei cunoştinţelor de specialitate) primesc de cele mai multe ori răspunsuri evazive sau cam în doi peri.

În primul rând, trebuie să spun că nu există o regulă general valabilă care să facă mărcile poştale neştampilate (neuzate) mai rare decât cele ştampilate (obliterate, uzate). Există însă câteva reguli generale care determina ca una dintre aceste două categorii de piese să fie mai scumpă decât cealaltă, dar de la caz la caz.

Puţină teorie...

Pentru o perioadă destul de lungă de timp după ce au fost inventate, mărcile poştale au avut o destinaţie cât se poate de precisă: se utilizau la francarea diferitelor categorii de corespondenţă poştală (adică se lipeau pe ele), conform valorilor nominale, care trebuiau să "acopere" contravaloarea serviciului ce urma să fie prestat. În timp, au existat situaţii când unele administraţii poştale au "inventat" şi mărci poştale cu destinaţie specială, adică mărci ce urmau a fi utilizate pentru anumite categorii de corespondenţă, ori pentru anumite categorii de servicii poştale. Aşa au apărut mărcile poştale de serviciu (destinate francării corespondenţelor oficiale), mărcile porto (pentru corespondenţele nefrancate sau francate insuficient), timbrele pentru telegraf (destinate francării telegramelor sau formularelor telegrafice), timbre cu francare obligatorie (adică timbre care trebuiau aplicate obligatoriu pe corespondenţe, pe lângă mărcile poştale propriuzise, cu ajutorul cărora se colectau unele taxe de altă natură decât cea poştală), precum şi alte categorii de mărci şi timbre.

Pe de altă parte, cursul istoriei într-o regiune sau într-o anumită ţară a influenţat enorm de mult emiterea şi utilizarea mărcilor poştale. Şi putem enumera aici o sumedenie de situaţii care s-au tot întâmplat pe parcursul timpului: schimbarea monarhilor, schimbarea formei de guvernământ, modificarea frontierelor, reformele monetare, conflicte militare care au făcut imposibilă circulaţia poştală "normală", care a fost înlocuită de poştele militare şi de campanie. Au mai fost, de-a lungul timpului, şi alte evenimente care a afectat în primul rând activitatea poştală: lipsa mărcilor necesare în anumite zone, pe perioade limitate de timp (care au dus la punerea în circulaţie a unor mărci poştale cu putere de francare regională); existenţa unor servicii poştale alternative, de genul celor asigurate de către unele companii de navigaţie fluvială şi/sau maritime, ori servicii poştale ale unui stat, executate pe teritoriul altui stat etc. Astfel de situaţii sunt numeroase şi numai o simplă enumerare a lor ar constitui indexul unui catalog filatelic general.

Ceva mai târziu şi-au făcut apariţia şi obiceiurile "proaste" ale administraţiilor poştale: au început să fie emise mărci şi emisiuni destinate în primul rând pieţei filatelice, nu consumului poştal. Mai rău, au existat destule administraţii poştale care au "dublat" fiecare marcă poştală dintr-o perioadă cu producţii destinate în exclusivitate filateliştilor (de genul mărcilor ieftine, preobliterate sau obliterate de complezenţă). Dar acestea sunt excepţii de la regula generală şi le voi trata separat.

Regula generală

Distincţia între preţul mărcilor neştampilate şi cele ştampilate este făcută de proporţia în care mărcile respective au fost consumate în circuitul poştal, conform destinaţiei acestora. Adică, mai pe scurt, cu cât tirajul unei mărci a fost consumat în propoţie cât mai mare, cu atât marca respectivă este mai rară neuzată decât uzată. Această regulă are şi un revers: există anumite mărci poştale care, din tirajul total imprimat, au fost folosite în circuitul poştal numai o foarte mică parte. În acest caz, exemplarele ştampilate vor fi întotdeauna mult mai scumpe decât cele neştampilate. Deci, ca regulă generală, numărul de exemplare existent din fiecare stare a piesei îi determină preţul. Şi iată că am amintit de un cuvânt magic, starea în care se poate găsi o marcă poştală. Nu vă grăbiţi, nu e vorba de calitatea ei, ci de altceva.

Starea mărcilor poştale

Mărcile poştale pot fi în una dintre cele două stări de bază: neştampilate (filateliştii le mai denumesc neuzate sau neobliterate), respectiv ştampilate (obliterate, uzate). În absolut toate cataloagele filatelice, fie ele generale, specializate sau nu, globale sau regionale (naţionale) se pot găsi cel puţin două coloane de preţuri (filateliştii le mai spun şi "cote"): pentru cele neştampilate, respectiv pentru cele ştampilate.
Acum, pe ce bază sunt determinate aceste preţuri (cote)? Păi factorii sunt numeroşi, printre ei putându-se enumera:
- valoarea nominală (de regulă - dar nu este o regulă generală - nominalele mai mari capătă preţuri mai mari decât nominalele mici);
- tirajul mărcii respective (pentru tiraje mai mici, preţurile sunt mai mari decât pentru restul);
- vechimea (nici aici nu este o regulă universal valabilă, dar se presupune că dintr-o marcă mai veche, numărul de exemplare rămase în circuitul filatelic este mai mic în comparaţie cu o marcă mai nouă, din cauza aşa-zisului "consum natural": mărci care se deteriorează, mărci care se pierd în incendii, inundaţii sau alte calamităţi sau care pur şi simplu ajung la gunoi etc.).

Ceea ce vreau să subliniez este că în procesul de atribuire a preţurilor (cotelor) în cataloage nu există o formulă matematică de calcul. Preţurile reprezintă rezultatul unui proces de lungă durată, prin care practic mărcile poştale sunt "aşezate" pe o scară ierarhică a rarităţii. De fapt, o catalogare corectă (deci şi preţuri "corecte") rezultă atunci când se face într-un mod cât mai just aprecierea relativă a rarităţii unei mărci, comparată cu alte mărci din aceeaşi perioadă, ţară, nominal, stare etc. Este de la sine înţeles din această cauză că nu oricine se poate apuca să atribuie cote (preţuri) mărcilor. Acest lucru nu se poate face decât de către persoane cu o experienţă foarte bogată şi cu un bagaj extrem de solid de cunoştinţe de specialitate.

Alte "stări" ale mărcilor poştale

Unele cataloage indică preţuri (cote) pentru mărcile aflate pe corespondenţe întregi. Adică pe scrisori, pe cărţi poştale, pe formulare sau documente poştale, pe frahte telegrafice, pe mandate sau pe orice alt obiect care a fost transportat de către un serviciu poştal. Asemenea piese sunt colecţionate, de regulă, de filateliştii mai specializaţi. Aici există o recomandare pe care orice filatelist ar face-o: dacă întâlniţi astfel de corespondenţe mai vechi de anii '60 ai secolului trecut, nu dezlipiţi mărcile de pe acestea şi nu le decupaţi cu foarfeca sau lama. Există situaţii în care astfel de piese întregi pot fi de sute de ori mai scumpe decât mărcile pe care le poartă, deci aţi face o mare greşeală! Este drept, astfel de situaţii nu sunt prea dese, dar... niciodată nu se ştie de unde sare iepurele! Cel mai bun lucru este să le arătaţi unui colecţionar şi să-i cereţi părerea.

Filatelia fără timbre

Mai există o categorie de obiecte de corespondenţă care poate avea preţuri deosebite: corespondenţele fără mărci poştale. De regulă, astfel de piese sunt căutate tot de către colecţionarii mai specializaţi, ele putând fi încadrate în următoarele categorii principale:
- corespondenţele prefilatelice, sau acele scrisori sau documente poştale care au "trecut" prin poştă înainte de introducerea mărcilor poştale în ţara respectivă;
- corespondenţele oficiale sau de serviciu, care sunt corespondenţe care, datorită specificului reglementărilor poştale, puteau circula de la expeditor la destinatar fără să fie francate cu mărci poştale;
- coresopndenţele nefrancate, dar care poartă semne ale utilizării poştale.
Ce anume îi interesează pe colecţionarii specializaţi la astfel de piese: păi aici intră amprentele ştampilelor oficiilor (birourilor, agenţiilor) poştale, unele ştampile şi/sau etichete de serviciu (de genul celor cu inscripţii "recomandat", sau "expres" etc.), amprente ale unor oficii (birouri) de cenzură militară şi/sau civilă (pe timpul conflagraţiilor), iar câteodată pur şi simplu unele inscripţii făcute cu mâna, cu creion negru sau colorat, ori cu cerneală, şi care au diverse conţinuturi (cifre sau chiar operaţii aritmetice simple de adunare, indicaţii de genul "cu ştafeta" sau "urgent" sau "via localitatea" sau "via poşta austriacă" sau "cu vaporul" sau altele asemenea.
Aici există numeroase cazuri şi situaţii în care numai o simplă inscripţie manuală de acest fel poate face dintr-un document oarecare o piesă de mare interes istoric.

Dar vom continua într-un episod viitor cu alte "povestiri" referitoare la preţuri.

Sunt pregătit să răspund la întrebările voastre, dacă le menţionaţi în comentarii.
Vă doresc o zi cât mai frumoasă!