Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

joi, 24 noiembrie 2011

Care este preţul mărcilor poştale? (9)

© 2011, Max Peter. Preluarea acestui articol se poate face numai pe baza unui acord scris, încheiat în prealabil.

Episoadele anterioare le puteţi găsi aici: (1), (2), (3), (4), (5), (6), (7), (8).

Avem un catalog. Ştim să-l citim?

Destul de des văd şi pe internet, dar şi pe la diverse persoane o grămadă de piese într-o stare de calitate precară, dar pe care proprietarii vor marea cu sarea, argumentând că "au cotă, dom-le, ce vrei, să le dau degeaba?". Acest lucru este adevărat, fiecare număr de catalog are atribuite nişte cote (excepţiile sunt puţine, neglijabile acum şi nu fac deocamdată obiectul prezentului episod). Bine-bine, dar pentru ce anume sunt valabile acele cote? La această întrebare am constatat că sunt destul de puţini colecţionari în stare să răspundă. Cei mai mulţi din cei care se aruncă la evaluări savante (văzute mai cu seamă pe eBay) cred că ar constitui pe mare merit subiecte de scenete umoristice! În sfârşit, atunci când li se atrage atenţia asupra acestui lucru, cei mai mulţi recunosc că au trecut cu vederea acest "amănunt".

În primul rând, pentru cei care nu au ţinut niciodată în mână un astfel de catalog, trebuie să menţionez că fiecare marcă poştală din lume primeşte (în marea majoritate a cazurilor) cel puţin două preţuri (li se mai spune şi "cote" - puteţi face, de exemplu, o asemănare cu cotaţia unor acţiuni la listarea pe o bursă): o cotă pentru marca neştampilată (sau neuzată, neobliterată), şi una pentru aceeaşi marcă ştampilată (sau uzată, obliterată). Dar să mergem mai departe şi să vedem nişte exemple concrete.

Hai să vedem ce anume specifică două dintre cele mai utilizate cataloage internaţionale.

Catalogul german Michel

Acest catalog are o tradiţie îndelungată, fiind editat de Schwaneberger Verlag. Motivele pentru care şi-a câştigat reputaţia în rândul colecţionarilor sunt diverse, dar printre cele mai importante sunt:
- apariţie regulată;
- seriozitate în modul de redactare;
- reprezintă cea mai puternică piaţă filatelică din Europa Occidentală (de fapt, cam cea mai puternică de pe întregul continent);
- casa de editură nu se ocupă în paralel şi cu comercializarea mărcilor poştale (oficial, cel puţin), iar acest lucru are însemnătatea sa atât în rândul colecţionarilor, cât şi al comercianţilor, pentru simplul motiv că nu "cade" în situaţia de a desfăşura concomitent două activităţi incompatibile (nu poţi să fii în acelaşi timp şi arbitru, şi jucător, aşa cum mai fac câte unii...).

Ca orice lucrare tehnică, şi acest catalog are o introducere. Pe care introducere o cam citeşte tata mare, nu şi colecţionarii noştri... Şi foarte rău fac, pentru că nu ştiu ce pierd! În această introducere există câte un subtitlu rezervat pentru anumite informaţii:
- "Preisspalten" - despre coloanele de cote;
- "Preisnotierungen" - despre convenţiile de notare pentru unicate, pentru serii, notări pentru aşa-numitele "cote de amator", precum şi precizări despre cotele FDC-urilor;
- "Erhaltung der Marken" - aici e buba! Subtitlul face precizări importante despre calitatea pieselor pentru care sunt valabile cotele; sunt făcute referiri speciale inclusiv pentru mărcile reparate. Care ar fi ideea? Păi, la general vorbind, cotele de catalog sunt valabile pentru mărci fără defecte, nu pentru orice ruptură!

În afara condiţiilor enunţate în cadrul prefaţei, la fiecare ţară/teritoriu emitent există, la începutul listingului, precizări referitoare la valabilitatea cotelor pentru mărcile neştampilate (neuzate). Exemplific pentru România. Cotele pentru mărci neştampilate sunt valabile pentru:
- piese fără gumă, la mărcile primei emisiuni Cap de bour;
- piese cu gumă, cu şarnieră, pentru mărcile din perioada începând cu o doua emisiune Cap de bour, până la 1919 inclusiv;
- piese cu gumă, fără şarnieră, pentru piese din perioada 1920 (inclusiv) - la zi.
Până aici e foarte bine. Dar dacă se nimereşte să avem vreo piesă care nu se încadrează în aceste situaţii? Dacă avem un "favorit" neuzat, dar fără gumă? Nu ştim că n-are cotă! Dar dacă avem o marcă Ferdinand care are şarnieră, deşi cota din catalog este pentru marcă fără şarnieră? Aici se precizează, dar în limite vagi (piesa are o reducere a cotei cuprinse între 40 şi 60% din aceasta). Iată că situaţiile pot fi numeroase, iar colecţionarii se descurcă fiecare cum poate şi cum se pricepe! Numai că uneori se poate lăsa loc la interpretări variate (unii le cam duc chiar la extreme).

Catalogul american SCOTT

Ca arie de răspândire, probabil că acest catalog se situează pe locul secund în lume ca număr de colecţionari şi comercianţi care îl utilizează. El este editat de SCOTT Publishing Co. Factorii care îl fac o lucrare utilizată pe scară largă sunt cam aceiaşi ca şi în cazul catalogului german. Spre deosebire de acesta însă, catalogul american enumeră într-o listă destul de cuprinzătoare şi personalităţile din lumea filatelică ce şi-au adus contribuţia la realizarea lui (în rândul acestora figurează atât colecţionari, cât şi experţi şi negustori recunoscuţi pentru profesionalismul lor).

Catalogul SCOTT face o precizare care lipseşte din Michel: toate cotele sunt cote de retail pentru o marcă fără defecte, cu un nivel de calitate "foarte bun". Mai urmează apoi câteva precizări pe care eu le consider importante şi pe care chiar le voi cita:

"Dealer retail price lists, public auctions results, published prices in advertising and individual solicitation of retail prices from dealers, collectors and specialty organizations habe been used in estblishing the values found in this catalogue. Scott Publishing Co. values stamps, but Scott is not a company engaged in the business of buying and selling stamps as a dealer. (Exact ce menţionam mai sus şi referitor la editorul catalogului Michel!).
Use this catalogue as a guide for buying and selling. The actual price you pay for a stamp may be higher or lower than the catalogue value because of many different factors, including the amount of personal service as a dealer offers, or increased or decreased interest in the country or topic represented by a stamp or set. (Adică tot exact ce am tot spus în episoadele precedente ale acestui serial: catalogul nu e o biblie!). An item may occasionally be offered at a lower price as a "loss leader", or as part of a special sale. You also may obtain an item inexpensively at public auction because of little interest at the same time or as a part of a large lot".

Apoi se fac referiri la nivelul calittaiv al mărcilor, în mod oarecum asemănător catalogului Michel. Numai că specificul american are o terminologie puţin diferită. Dar nu sare peste menţiunea expresă: "A stamp's grade and condition are crucial to its value". Catalogul SCOTT merge pe niveluri calitative generale pentru care prezintă inclusiv câteva ilustraţii. Astfel, există cel puţin trei "grade" de calitate:
- Fine;
- Fine - Very Fine;
- Extremely Fine.

Americanii sunt însă şi puţin şmecheri: deşi subliniază în textul introducerii că "în mod formal nu există o schemă precisă pentru evaluare, preţul fiind determinat pe baza înţelegerii între vânzător şi cumpărător", ei bine, aceeaşi editură vinde o scurtă listă de preţuri specială, cuprinzând pentru anumite numere de catalog cote pentru aşa-zisele "graded stamps" (pe baza unor reguli extrem de severe, nivelul de calitate primeşte un punctaj de la 0 la 100, valoarea maximă reprezentând-o o piesă perfectă din toate punctele de vedere). Ei bine, se întâmplă ca o piesă cu o cotă absolut modestă (1-2 dolari), dar care este însoţită de un certificat emis de un anume comitet de experţi, care atestă un nivel de calitate de 95-100 puncte, să fie vândută la o licitaţie şi cu sume de adjudecare de câteva mii de dolari!

Acest model de cotare separată a pieselor superioare calitativ se mai întâlneşte în unele cataloage specializate regionale sau naţionale. De pildă, catalogul suedez Facit (care are ca arie de acoperire cele cinci ţări nordice) atribuie cote separate pentru exemplare foarte frumoase, respectiv pentru exemplare "de lux". Aici există însă o particularitate: Federaţia Filatelică Suedeză a adoptat un standard foarte precis al nivelului de calitate, aplicat atât de colecţionari şi negustori, cât mai ales de către experţi.

Iată că este momentul să revin la o întrebare pe care am mai pus-o cititorilor, în alte articole precedente. Ce părere aţi avea dacă organismului nostru filatelic de la nivel naţional i s-ar propune adoptarea unui standard asemănător de calitate? Ar fi bine, sau nu? Dar dacă un viitor catalog specializat ar conţine precizări în acest domeniu?

Vă aştept cu interes răspunsurile, pentru că în funcţie de ele voi continua sau nu prezentul studiu.
Celor care au citit acest episod le mulţumesc, iar celor care vor răspunde şi la întrebările din final, le mulţumesc anticipat.

Vă doresc tuturor o seară cât mai plăcută!

© 2011, Max Peter. Preluarea acestui articol se poate face numai pe baza unui acord scris, încheiat în prealabil.

15 comentarii:

  1. Bună Max!
    Mulțumesc pentru lectură!
    Cred că ar fi bine ca tot ce
    postezi aici să le cuprinzi într-o
    carte și să publici,ar interesa pe mulți!
    O seară și o noapte de vis îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna seara!
    Ar fi foarte bine sa se implementeze un standard de calitate care sa apara intr-un viitor catalog specializat deoarece ar reduce mult din interpretarile pe care le-ar da atat colectionarii cat si negustorii.
    Sunt placute aceste episoade pe care le-ati postat si sunt multe de invatat.
    Astept cu nerabdare sa postati ceva despre "Spic de grau",tipuri de hartie,dantelura,etc.
    O seara buna va doresc!

    RăspundețiȘtergere
  3. Râspund întâi întrebărilor tale:
    1. Ar fi un pas uriaş înainte orice ştachetă ridicată pentru calitate, cu atât mai mult în filatelie care înseamnă în primul rând CULTURA GENERALA şi numai apoi pasiune de colecţionar. O colecţie de timbre poate ţine locul câtorva enciclopedii.
    2. dacă un catalog specializat ar conţine şi precizări ar fi ideal fiindcă ar fi un îndreptar, evitându-se lucrul haotic, fără noimă.
    Iar acum din nou mă înclin cu admiraţie pentru toate aceste cunoştinţe pe care cu generozitate , ca un adevarat pasionat nu le păstrezi doar pentru tine ci le împărtăşeşti şi celorlalţi! Eu una îţi mulţumesc. Niciodată nu am ştiut atât de multe despre aceste cataloage, iar tu ai făcut un adevărat studiu, pe care eu l-am printat.

    RăspundețiȘtergere
  4. Elena: Îţimulţumesc frumos. Am luat şi asta în calcul, să vedem însă cum va evolua blogul ăsta, că poate mă plictisesc şi-l închid...
    La fel îţi doresc şi eu!

    RăspundețiȘtergere
  5. Anonim: Bună seara.
    Le iau pe rând, sper să apuc să scriu despre cât mai multe subiecte. La Spic sunt destul de multe de spus, dacă ajung şi la acest subiect cred că va fi interesant. Problema este că s-ar putea să... "vorbesc" de unul singur, pentru că nu cred că sunt mai mult de patru-cinci cunoscători în ţară (iar în străinătate nu este nici măcar unul).
    O seară bună vă doresc şi eu.

    RăspundețiȘtergere
  6. Aurora Georgescu: Îţi mulţumesc foarte mult pentru apreciere.
    Oricând ai vreo întrebare, te rog să nu te sfieşti să o pui, îţi voi răspunde cu cea mai mare plăcere.

    RăspundețiȘtergere
  7. Salve Max !
    Desigur că adoptarea unui astfel de standard de calitate ar fi un uriaş pas evolutiv pentru filatelia românească . Un catalog România la acel nivel ar fi un act de civilizaţie. Dar dacă acel catalog ar avea , pe lângă descrierea tuturor nivelelor de calitate a acestor mărci , şi o ilustrare foto a acestora ar fi şi mai şi.Lucrurile ar deveni limpezi şi indubitabile. Dar volumul de muncă ar fi imens.

    Dar chiar realizat un astfel de catalog probleme tot ar rămâne legate de evaluarea pur financiară sau pur filatelică (sau acestea luate împreună ) a unei mărci poştale.
    Să dau un exemplu. O marcă postclasică Românească , chiar cu o ştampilă criminală aplicată pe ea ( omorâtă estetic) poate să aibă o dantelură veritabilă a cărei exisenţă era în dubiu. Dar ea , descoperită chiar şi aşa urâtă , face lumină într-o dispută filatelică reprezentând argumentul suprem .
    Cum o apreciem valoric în catalog ? (desigur sunt necesare mai multe astfel de piese)
    Alt exemplu : să presupunem că se descoperă o marcă Cap de Bour ştearsă , obosită , vai de mama ei , dar cu o trăsătură distinctă de imprimare sau de hârtie , nesemnalată până acum. Cum o evaluăm ?
    Ce spun aici sunt naivităţi dar ele sunt plauzibile. Ceea ce vreau să spun este că starea calitativă a unei mărci nu este este necesară dar nu şi suficientă în aprecierea ei financiară.

    Personal acord respect oricărei mărci poştale româneşti indiferent de catalogarea stării sale de sănătate . Aceasta deoarece ea trebuie transmisă mai departe , din colecţionar în colecţionar , în viitorul cel mai îndepărtat. Căci cine nu şi-ar dori azi un vas ceramic cucutenian de exemplu , chiar restaurat din zeci de cioburi ?

    Mai cred că , odată cu scurgerea timpului , şi mă gândesc la secole , o catalogare calitativă atît de precisă a mărcilor îşi va pierde importanţa.
    Apoi găndiţi-vă de exemplu la restaurarea tablourilor.Nu va mai avea importanţă că ai restaurat un timbru , va avea importanţă ca el să existe şi să îl posezi.
    Toate cele bune tuturor cititorilor şi mai ales autorului articolului de mai sus !
    Cu stimă , Andrei , Vatra Dornei

    RăspundețiȘtergere
  8. CORECTEZ : starea calitativă a unei mărci este necesară dar nu şi suficientă în aprecierea ei financiară.

    Acelaşi

    RăspundețiȘtergere
  9. Andrei: Ideea cu ilustrarea stării mărcilor nu este greu de pus în practică, mai ales pentru cineva care stăpâneşte programele de grafică (ilustrarea se face o singură dată, în prefaţa catalogului, nu la fiecare emisiune).

    Ai dreptate, pot exista probleme în ceea ce priveşte evaluarea, numai la prima vedere însă (atunci când voi trata acest subiect într-un viitor episod, vei vedea cum stă treaba, e vorba doar de un principiu).

    Este normal să existe situaţii speciale (dar care vor fi prevăzute şi ele), cum cum este o ştampilă deosebită pe o marcă defectă.

    Şi eu am un respect deosebit pentru orice marcă veche şi am o grămadă de piese defecte, dar pe care nu le-am aruncat pentru că nu le-a venit rândul la puricat.

    Există mărci foarte rare, la care defectele contează mai puţin în evaluare (iată un exemplu celebru - vestita marcă de 3 lire din Toscana se cunoaşte în foarte puţine exemplare, dar aproape toate au defecte; în ciuda acestor defecte, piesele continuă să prezinte interes în orice licitaţie).

    Îţi mulţumesc pentru comentariu!

    RăspundețiȘtergere
  10. In fiecare domeniu este necesara calitatea! Chiar daca citesc pentru prima data astfel de informatii cred ca trebuie facut tot ce se poate pentru sustinerea calitatii!

    RăspundețiȘtergere
  11. Marycix: Îţi mulţumesc foarte mult!

    RăspundețiȘtergere
  12. Si intotdeauna mare atentie, cine nu deschide bine ochii, deschide punga! Atentie la chilipiruri, cand ceva pare prea ieftin, in 99% din cazuri e ceva in neregula acolo. NU achizitionati loturi pe nevazute, nici de la casele mari de licitatii, daca nu le-ati vazut macar in poze de buna calitate. La loturile mari casele de licitatii nu fac poze, doar o descriere frumoasa, si pot aparea surprize neplacute. Iar cum loturile NU se pot returna, ramaneti cu paguba. Va spun din experienta, colectiile romanesti care se pot achizitiona de la casele de licitatii din strainatate, colectii care contin si piese clasice, contin fiecare si o cantitate mare de falsuri.

    RăspundețiȘtergere
  13. Aldor: Mulţumesc pentru completare.
    În general aşa este, dar mai sunt câteodată şi excepţii dacă ai noroc. Cel mai bine este de văzut. Luatul pe nevăzute se face pe riscul cumpărătorului, este de la sine înţeles.

    RăspundețiȘtergere
  14. cu cat mai multe informatii despre o marca ar cuprinde un catalog, cu atat mai bine, inclusiv precizari despre calitatea ei.
    o seara buna!

    RăspundețiȘtergere