Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

marți, 22 februarie 2011

Pe marginea unui comentariu

La ultimul post dedicat literaturii pentru cititori, Ionuţ a făcut un comentariu foarte, foarte interesant. Nu ştiu dacă îşi dau seama prea mulţi dintre ceilalţi cititori de importanţa lui.

Din nefericire pentru comunitatea românească de filatelişti, cei ce posedă cunoştinţe de IT se pot număra pe degete. Păstrasem pentru mai târziu abordarea problemei privind publicarea unei lucrări.

Am făcut un catalog, un studiu, o lucrare, sau suntem în posesia unei lucrări mai vechi, liberă de drepturi de autor. Cum le publicăm? Cum facem să le pregătim pentru print şi cum facem să realizăm o versiune pentru web? Dintre autorii români sunt deja câţiva ce s-au lovit de această problemă, din care nu prea au putut ieşi fără a beneficia de o mână de ajutor. Avem un coleg ce s-a chinuit ceva timp să realizeze un catalog, dar lipsa cunoştinţelor de specialitate aproape că l-au legat de mâini şi de picioare. A apelat la un procesor de text comun: Microsoft Word. Toate bune şi frumoase, dacă lucrarea ar fi fost gândită pentru o imprimare în alb-negru nu ar fi fost o problemă. Dar autorul dorea ca această lucrare să apară color.

Aici intervine problema: Word-ul nu "ştie" să facă separaţii de culoare. Colegul nostru nu a reuşit să-şi "tipărească" lucrarea decât apelând la tiparul digital. Alternativa nu o poate constitui decât un program specializat pentru DTP. Bine-bine, dar dacă dorim ca aceeaşi lucrare să fie portată într-un format specific web-ului? Treaba se complică. Mai ales că, astăzi, web-ul nu înseamnă numai html. Dar dacă informaţiile se păstrează într-o bază de date? Păi, pentru web treaba ar fi simplă (relativ), putându-se apela la o grămadă de platforme (php, Cold Fusion, asp, jsp...). Dar pentru dispozitivele mobile cum procedăm? Cum se poate realiza o lucrare compatibilă cu un smartphone care rulează Android? Dar pentru iPhone şi iPad cum procedăm?

Pentru print există cel puţin două soluţii profesionale, una de la Adobe (InDesign) şi una de la Quark (XPress). A încercat şi Microsoft ceva, cu al său Publisher (care însă dă "rateuri" serioase dacă doreşti să exporţi un PDF care să respecte standardele ISO şi cu care să nu ai surprize neplăcute într-o tipografie). Ar mai exista o posibilitate, prin programul open source Scribus (disponibil pentru trei sisteme de operare).

Dar pentru web, cum facem? Ca să nu fim obligaţi să învăţăm o grămadă de programe, care se pretează pentru export în mai multe formate?

Pentru piaţa de publishing nu este decât o singură soluţie viabilă astăzi: Quark Publishing System, cu ajutorul căruia se poate publica din orice mediu pentru orice mediu. Şi conform ultimelor comunicate oficiale, începând cu sfârşitul acestei luni, va fi disponibilă şi publicarea în formatul pentru iPad. Mai multe detalii puteţi să le aflaţi înscriindu-vă la seminarul on-line gratuit pentru care vă puteţi înregistra la adresa:

http://godigitalie.quark.com/

P.S. Dacă aveţi întrebări legate de utilizarea programului QuarkXPress, mă puteţi găsi (cu acelaşi nume şi acelaşi avatar) pe forumul oficial al programului, la adresa http://forums.quark.com/. (Forumul este integral în limba engleză).

Fără îndoială că voi reveni asupra acestui subiect.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu