Cu vreo săptămână în urmă discutam cu un colecţionar pe marginea unor teme de studiu diverse. Lucrul care m-a frapat a fost acela că amicul meu a fost prima persoană din ultimii zece ani care mi-a amintit (apreciind-o pozitiv) existenţa lucrării Fundamentals of Philately scrisă de fraţii Williams (Leon Norman şi Maurice), reeditată apoi (după decesul lui Maurice) de Leon. Aceasta este într-adevăr o carte de căpătâi, care nu ar trebui să lipsească din biblioteca niciunui colecţionar care doreşte să abordeze filatelia tradiţională. Din câte ştiu, nu prea există mai mult de trei persoane în România care au citit-o (sau care au răsfoit-o măcar).
Pentru eventualii amatori, volumul se poate achiziţiona de pe Amazon.com, mai exact de aici. Am indicat acest link deoarece lucrarea mai poate fi întâlnită când şi când prin licitaţiile filatelice, la categoria de literatură, dar la preţuri cu mult mai mari.
Ei bine, această lucrare nu ar fi chiar de mare ajutor unui colecţionar axat pe mărcile româneşti, deoarece ea se adresează în primul rând celor ce doresc să studieze mărcile americane. Dar modul în care este organizată şi prezentată informaţia este absolut fenomenal, fără să fac nicio exagerare.
Românii nu se pot bucura de existenţa unui volum similar (deocamdată, cine ştie ce ne poate rezerva viitorul...). Dar, sincer să fiu, nici nu văd pe cineva în prezent capabil să scrie o asemenea lucrare, din cauza unui lucru simplu: lipsa cunoştinţelor tehnice adecvate. Şi ne mai confruntăm cu o mare problemă, zic eu. Deşi au fost nenumărate încercări de alcătuire a unui index de termeni filatelici, tehnici, poştali şi comerciali, ceea ce s-a reuşit a fost până la urmă editarea a două volume din care lipsesc tocmai informaţiile tehnice amintite, din cauza aceleiaşi lipse de pregătire tehnică a autorilor (mă refer la cunoscutele "Dicţionar filatelic" şi "Filatelia de la A la Z"; dacă vă interesează autorii, căutaţi-i pe internet).
Titlul postării v-ar putea duce la operaţiunea de tipărire a mărcilor poştale. Ei bine, acesta nu este decât un singur pas dintr-un şir lung de acţiuni şi activităţi.
Geneza unei mărci poştale sau a unei emisiuni începe cu un act administrativ de voinţă a emitentului. Dar ce înţelegem prin emitent? În perioada timpurie, emitentul a fost Poşta de stat sub diversele ei denumiri, considerată însă pentru anumite perioade împreună cu organul decizional superior, care de-a lungul timpului s-a tot modificat (Ministerul Finanţelor, Ministerul de Interne, Regia Monopolurilor Statului, Banca Naţională sau orice altă instituţie căreia administraţia poştală i-a fost subordonată). Astăzi, când vorbim de emitent ne referim (conform legislaţiei) la operatorul poştal care asigură serviciul universal. În viitorul apropiat, piaţa serviciilor poştale se va liberaliza complet dar, potrivit protocoalelor PostEurop şi convenţiilor Uniunii Poştale Universale, chiar în situaţia în care serviciul universal va fi executat de mai mulţi operatori poştali, puterea de a emite mărci şi efecte poştale va rămâne cel mai probabil atributul unui singur operator. Mi-e greu să cred că actualul sistem, cu o tradiţie atât de veche, va fi eliminat sau modificat substanţial. Dar vom trăi şi vom vedea.
Aşadar, organul decizional îşi propune realizarea unei mărci sau a unei emisiuni. Dacă tot am ajuns aici, ar trebui să clarifică şi câţiva termeni.
Marcă poştală — termenul este înscris în dicţionare, este cunoscut.
Emisiune — grupaj de mărci poştale, cu caracteristici tehnice apropiate sau dimpotrivă, distincte, cu sau fără o unitate grafică, puse în circulaţie concomitent. În filatelia modernă şi contemporană, termenul de emisiune este echivalent cu cel de serie. Pentru perioadele mai vechi, termenul "emisiune" este adesea acordat cu o anumită toleranţă mărcilor dintr-o perioadă limitată de timp, care au anumite caracteristici comune (de exemplu "Carol I Vulturi", sau "Carol I Cifra în 4 colţuri", sau Uzuale Ferdinand "cap mic" etc.). Trebuie reţinut că din punct de vedere strict tehnic, mărcile "Carol I Vulturi" de exemplu nu constituie o emisiune individuală, ci un grup de emisiuni (diferitele valori şi culori fiind puse în circulaţie la date distincte), care sunt grupate convenţional în cadrul unei singure "emisiuni" din motive de uşurinţă a catalogării sau a identificării.
Să continuăm. Autoritatea emitentă ia decizia realizării unei mărci (emisiuni). Până la finalizarea acestei dorinţe, trebuie realizate una sau mai multe machete. Există două căi pentru aceasta: demararea unui concurs public sau încredinţarea directă. Un exemplu din prima categorie îl constituie concursul de machete pentru realizarea emisiunii "40 de ani de la proclamarea regatului" din 1906, în urma căruia au fost declarate câştigătoare machetele lui Pompilian. Un exemplu din a doua categorie îl reprezintă prima emisiune "Spic de grâu", realizată direct de către unul dintre cei mai buni gravori pe care i-a avut Fabrica de Timbre, renumitul Fessler.
Machetă realizată în tuş, având aplicate retuşuri cu "alb corector" (lic. Yaman, Sale #3)
Care ar fi gradul de interes pentru machete într-o colecţie? Depinde de colecţie. O machetă îşi găseşte foarte bine locul într-o colecţie de studiu al unei emisiuni de exemplu. Dar poate fi primită şi într-o colecţie tematică (deşi nu am văzut aşa ceva într-o colecţie tematică românească). De regulă, machetele sunt rare, deoarece nu ajung la public, rămânând arhivate. Numărul machetelor ajunse pe piaţa filatelică este extrem de mic. Ele provin aproape în totalitate din arhivele personale ale artiştilor care le-au realizat.
Voi continua într-un episod viitor.
© 2011 Romanian Stamp News. Preluarea sub orice formă a prezentului material nu se poate face decât cu acordul prealabil al autorului.
http://www.caleida.pt/filatelia/fp/ebook/bfd002_i.pdf
RăspundețiȘtergereEste o carte buna pentru incepatori si nu numai..si mai ales este gratis,se numeste "A certain look at philately"
Mulţumesc pentru completare. Este o lucrare utilă, care se adresează în principal celor aflaţi mai la începutul drumului. Lucrarea menţionată de mine se adresează celor care doresc să ajungă la un nivel mai avansat, fiind singura monografie pe care o cunosc şi care aprofundează partea aceasta tehnică, pe care mulţi nu prea o stăpânesc.
RăspundețiȘtergere