Varietăţi nesemnalate de 75 de ani

La mulţi ani, stimaţi cititori!

Iată că blogul intră în cel de-al 10-lea an, cu bune şi cu mai puţin bune. Chiar de la început sunt obligat să-mi cer scuze pentru pauza cam mare de la precedenta postare, pauză în parte calculată, în parte nedorită însă.
Calculată, deoarece al urmărit ca articolul precedent să rămână pe prima pagină un timp cât mai îndelungat, pentru a avea cât mai mulţi colecţionari posibilitatea de a vedea cam pe unde ne îndreaptă nişte funcţionari bugetari (pe care, am impresia, îi cam doare şi-n bască, şi-n başcheţi de patrimoniu, ci urmăresc cu totul altceva; voi reveni asupra subiectului, pentru că între timp au fost supuse dezbaterii publice mai multe rapoarte de analiză a legislaţiei referitoare la patrimoniu şi vă voi prezenta mai multe detalii).
Pauză nedorită, pentru că am fost obligat să trec un hop medical neaşteptat şi am fost în covalescenţă o perioadă ceva mai lungă.

Revin asupra subiectului.

De mai multe ori am subliniat în articolele mai vechi necesitatea studiului modului de confecţionare a planşelor/cilindrilor de tipar la emisiunile uzuale, deoarece acestea se pretează cel mai bine descoperirii unor varietăţi nesemnalate datoită tirajelor mari şi probabilităţii mari de confecţionare a unor planşe/cilindri noi.

Semnalarea de faţă vizează trei valori ale uzualelor Mihai din perioada 1943-1945. Toate trei vizează alinieri diferite ale clişeelor în coală pe anumite rânduri/coloane.

Un prim exemplu apare la valoarea-cheie a uzualelor cu filigran monogramă MM. Clişeele de pe ultimul rând al blocului (click pe imagine pentru mărire) sunt uşor deplasate spre dreapta, dând naştere (cel mai probabil) la 10 perechi verticale cu clişee nealiniate sus-jos. Nu posed o coală întreagă şi de aceea n-aş putea preciza între care rânduri din coala comercială de 100 exemplare apare varietatea.

Al doilea exemplu se întâlneşte la valoarea de 400 lei pe hârtie gri din seria de uzuale aşa-zise "Mihai - format englez". Spaţiul dintre coloanele 5 şi 6 din blocul de mai sus (click pentru mărire)este mult mai mare (mai lat) decât spaţiile dintre celelalte coloane. Presupun că varietatea apare chiar pe mijlocul colii comerciale de 100 exemplare. Foarte interesant este faptul că aceeaşi varietate se întâlneşte şi la valoarea de 10 lei brun cu acelaşi model, tot pe hârtie gri (dar numai la una dintre cele două tipuri de coli comerciale).

Al trelea şi ultimul exempluapare la valoarea de 480 lei "format englez" pe hârtie gri, la care apare o nealiniere pe verticală a clişeelor între coloanele 4 şi 5 (dar bănuiesc că provine de la mijlocul colii comerciale de 100 de exemplare.

Este păcat că după 75 de ani aceste varietăţi nu au fost semnalate încă. Este posibil ca varietăţi similare să apară şi la alte valori. Sunt varietăţi care, în opinia mea, ar trebui să fie incluse într-un catalog specializat.

Dacă mi-au mai scăpat greşeli de culegere vă cer scuze, dar am scris mai mult în orb, procopsindu-mă şi cu o afecţiune oculară.

Vă doresc tuturor un an 2020 cât mai bun, cât mai rodnic.

Continuă războiul pe faţă împotriva Constituţiei şi a legislaţiei europene

Mai devreme unul dintre colaboratorii mei mi-a trimis o captură de ecran a unei postări cu un comentariu de pe un grup public de pe Facebook.
Un cetăţean cere lămuriri cu privire la o colecţie numismatică, iar un specialist (evident, fără cunoştinţe de legislaţie, sau poate rău intenţionat) îi răspunde.

Bineînţeles că se "scoate în faţă" Legea nr. 182/2000, despre care am scris de mai multe ori pe blog şi care are multe bube:

1. Este profund neconstituţională (împreună cu toată legislaţia subsecventă în materie de clasare şi circulaţie a bunurilor culturale mobile), deoarece contravine Tratatului de funcţionare a Uniunii Europene şi impune limitări ale drepturilor cetăţenilor care exced prevederilor constituţionale (de altfel, una dintre sursele mele crede că în 1999 - pe timpul parcursului legislativ al proiectului legii - un funcţionar parlamentar a semnat în fals că s-ar fi exercitat controlul de constituţionalitate; ulterior, cu ajutorul vechilor prieteni, ar fi trecut la "ştergerea urmelor" prin modificarea paginii de internet de pe site-ul Parlamentului; să sperăm că documentul cu pricina a fost doar şters de pe site, nu şi distrus - este cineva care se ocupă de acest lucru şi oricum se păstrează copii).

2. Anterior aderării la Uniunea Europeană, Legea nr. 182/2000 ar fi trebuit modificată (împreună cu reglementările subsecvente) pentru punerea de acord cu Tratatul de funcţionare a UE şi cu regulamentele europene. Prin minciună şi manipulare, acest lucru nu s-a întâmplat. Potrivit surselor mele, se conturează tot mai clar existenţa unui grup organizat care a acţionat în mod concertat pentru negarea legislaţiei europene şi păstrarea reglementărilor interne neconstituţionale.

Despre acest aspect am mai scris pe blog, vă invit să citiţi:
     România refuză de peste 12 ani să aplice legislaţia Uniunii Europene
    
Odată cu aderarea la Uniunea Europeană, nu mai există un spaţiu economic intern şi unul extern, ci vorbim despre un spaţiu exonomic comunitar şi de unul extracomunitar.

3. Nu se înţelege - sau mai degrabă aş spune că intenţionat nu se înţelege - care este raportul dintre legislaţia europeană şi cea internă, deoarece indivizii de la Cultură şi-au creat o sinecură pe care nu o vor eliminată (aici este mai mult de discutat şi voi reveni asupra subiectului).

Problema este una logică, fiind stipulată atât în Tratatul de funcţionare a UE, cât şi în Constituţie. Există şi o practică judiciară în materie, materializată prin hotărâri ale Curţii Europene de Justiţie.

     a. Spre deosebire de cea mai mare parte a tratatelor internaţionale, dreptul comunitar nu angajează numai Statele membre în raport unele cu altele, ci conferă particularilor drepturi care pot, în anumite condiţii, să fie invocate în faţa instanţelor naţionale împotriva organismelor publice sau a altor particulari. Este ceea ce se numeşte efectul direct al dreptului comunitar. CEJ a impus pentru prima dată acest principiu în hotărîrea Van Gend en Loos din 5.2.1963, rămasă de referinţă.

     b. CEJ, printr-o altă hotărâre devenită celebră (Costa vs.Enel din 15.7.1964) a consacrat principiul supremaţiei dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre. Pentru CEJ, obiectivul integrării pe care îl urmăreşte Comunitatea nu poate fi realizat decât dacă dreptul comunitar este respectat şi interpretat uniform în toate statele membre. S-a decis astfel că, decurgând din natura proprie a Comunităţii, supremaţia dreptului comunitar asupra celui naţional este o condiţie sine qua non a integrării. De aceea, normele comunitare primează asupra tuturor normelor naţionale, chiar ulterioare şi - aspect deosebit de important -, indiferent de natura sau rangul textului naţional în cauză (constituţie, lege, decret, hotărâre) ori ale textului comunitar (tratat, regulament, directivă, decizie).

     c. Actele juridice fundamentale (Tratatele constitutive, Actul Unic European, Tratatele de la Maastricht, Amsterdam, Nisa, etc.) sunt obligatorii în integralitatea lor pentru statele membre şi au aplicabilitate directă.

     d. Regulamentele comunitare sunt norme juridice direct aplicabile în toate statele membre şi prezintă caracter obligatoriu în integralitatea dispoziţiilor pe care le conţin. Dispoziţiile lor prevalează asupra legislaţiei naţionale a statelor membre.
Regulamentele pot fi adoptate de Parlamentul şi Consiliul European (prin procedura de codecizie), doar de Consiliu, sau doar de Comisie. Regulamentele sunt părţi ale legislaţiei secundare care seamănă cel mai mult cu un statut intern şi sunt folosite atunci când asigurarea uniformităţii este de o importanţă crucială. Regulamentele intră în vigoare în termen de 20 de zile de la publicarea lor în Jurnalul Oficial sau la data menţionată în Regulament.

4. Când poate un stat membru al UE să adopte o legislaţie internă diferită faţă de cea europeană pe motiv de protejare a patrimoniului cultural naţional? Situaţia este prevăzută de art. 36 (fost 30) din Tratatul de funcţionare a UE, dar numai cu îndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 114 din acelaşi tratat: statul membru trebuie să transmită CE o notificare în care să explice motivele pentru care intenţionează să adopte reglementări diferite de cele europene. Abia după primirea avizului afirmativ de la Comisia Europeană se poate proceda la adoptarea altor reglementări.

Din datele pe care le deţin, niciunul dintre cele 28 state membre ale UE nu a solicitat un astfel de aviz (incluzând aici şi România). Cu alte cuvinte aplicarea de către România a art. 36 din Tratatul de funcţionare a UE nu este legală.

Vă invit să citiţi:
     România refuză de peste 12 ani să aplice legislaţia Uniunii Europene
    
5. Care sunt reglementările europene în materie de circulaţie a bunurilor culturale mobile?

- Regulamentul (CE) 116-2009 privind exportul bunurilor culturale;
- Regulamentul de punere în aplicare (UE) 1081-2012 ptr Regulamentul (CE) 116-2009;
- Regulamentul (UE) 2019-880 privind introducerea şi importul bunurilor culturale.

6. Care sunt principiile potrivit cărora sunt departajate bunurile culturale mobile?

     a. Vechime, în ani.
     b. Valoare, în euro.

Restricţiile se aplică dacă cele două principii SUNT ÎNDEPLINITE CUMULAT.
Motivele pentru care reglementările interne încalcă principiile europene sunt următoarele:
     - exportul nu priveşte graniţa naţională, ci spaţiul comunitar;
     - nu există restricţii de circulaţie în exteriorul spaţiului UE decât pentru bunurile culturale care se încadrează în condiţiile de vechime şi de valoare minimă în euro; circulaţia bunurilor culturale în interiorul UE nu este restricţionată în niciun fel;
     - normele interne de clasare a bunurilor culturale şi Legea nr. 182/2000 exced principiilor europene bazate pe vechime şi valoare, impunând protecţie nejustificată pentru obiecte produse în serie, care au o valoare de piaţă nesemnifictivă ori a căror valoare culturală este nesemnificativă şi pentru care nu se justifică nicio măsură de protecţie deoarece constituie o povară pentru proprietar şi induce cheltuieli aberante dacă sunt comparate cu valoarea de piaţă a obiectelor respective.

De aceea consider că o parte din comentariul făcut pe Facebook de către dl. Chiper Cristian referitor la moneda de 3 lei din 1963 este total deplasat şi (poate) chiar unul interesat. Citiţi mai jos cum stă treaba cu experţii acreditaţi.

6. Câteva articole importante din Constituţia României

Art. 44 – Dreptul de proprietate privată
(...) (8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se
prezumă.

Art. 53 – Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi
(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.
     (Observaţie: Restângerea drepturilor pe motiv de protecţie a patrimoniului cultural excede prevederilor constituţionale. Consiltaţi şi Legea nr. 51/1991 - republicată - privind securitatea naţională a României, art. 1 la 4).

Art. 57 – Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor
Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi.

Art. 148 – Integrarea în Uniunea Europeană
(1) Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în scopul transferării unor atribuţii către instituţiile comunitare, precum şi al exercitării în comun cu celelalte state membre a competenţelor prevăzute în aceste tratate, se face prin lege adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu o majoritate de două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.
(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
(3) Prevederile alineatelor (1) şi (2) se aplică, în mod corespunzător, şi pentru aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene.
(4) Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului (2).

7. Problema experţilor acreditaţi

Am tot scris despre acest subiect. Puteţi citi şi:
     Cultură: fuga de răspundere este sport naţional
    
Ceea ce nu am scris până acum este lipsa totală de reglementare a activităţii experţilor acreditaţi din punct de vedere fiscal.

În folosul cui pot experţii să îşi desfăşoare activitatea?
     a. Ca îndatorire de serviciu cuprinsă în fişa postului, în folosul instituţiei care i-a angajat; în această situaţie expertul nu are obligaţii de depunere a unei declaraţii fiscale;
     b. În folosul unui terţ, persoană juridică sau fizică; actuala legislaţie privind patrimoniul nu stabileşte în niciun fel obligaţiile expertului acreditat, acesta putând face orice îi trece prin cap (pentru că nu există nicio sancţiune explicită); în mod normal, acreditarea expertului ar trebui condiţionată de existenţa unor documente de evidenţă a expertizelor, clasărilor, eliberării certificatelor, a onorariilor percepute, precum şi de declararea la organul fiscal competent ca plătitor de impozit pe venit şi de contribuţii sociale.

Pe surse am aflat că există în lucru o acţiune de verificare a existenţei declaraţiilor fiscale pentru persoanele înscrise în tabloul experţilor acreditaţi. Vom vedea care va fi rezultatul.

8. Pentru colecţionarii de tot felul

Nu le mai permiteţi funcţionarilor publici să îşi bată joc de voi! Înarmaţi-vă cu legislaţia enumerată mai sus şi, la nevoie, chemaţi-i în instanţă explicând justiţiabililor cum a fost încălcată legislaţia europeană. Nu uitaţi că aceşti funcţionari sunt plătiţi din bani publici (probabil şi din banii voştri) pentru a vă servi interesele conform legislaţiei şi nu pentru a-şi face ei propria lege. Ei nu sunt stat în stat! Apăraţi-vă drepturile!

Tipare duble

Accesul mult mai facil pe care ni-l asigură internetul la piaţa filatelică internaţională are beneficii extraordinare asupra cunoaşterii. În ultimii 10-15 ani am reuşit să vizualizez o sumedenie de piese (erori, varietăţi, ştampile, francaturi şi circulaţii) care m-au impresionat şi despre care n-am ştiut mai nimic înainte.

Deşi nu sunt cine ştie ce mari rarităţi, perechile de mai jos constituie nişte piese frumoase şi atractive, care şi-ar găsi loc în orice colecţie de studiu. Mai mult, deşi mărcile mărcile poştei militare austriece în România în timpul Primului Război Mondial sunt catalogate în Catalogul mărcilor poştale româneşti din 1974 (la pag. 528), aceste varietăţi lipsesc. De aceea este un motiv întemeiat să le semnalez, cred eu.

Dantelura a fost în pieptene, nu în casetă

Din nou am primit o întrebare referitoare la o contradicţie între ceea ce scrie în Catalogul mărcilor poştale româneşti ed. 1974 şi ceea ce susţin eu prin articolele mai vechi de pe blog cu privire la tehnica de dantelare a mărcilor din emisiunea postclasică "Paris"m 1872.

Din nefericire, mulţi colecţionari mai puţin experimentaţi consideră că ceea ce este trecut în cataloagele de mărci trebuie luate neapărat ca atare. Această poziţie este însă una eronată. Nu trebuie să se uite faptul că autorii cataloagelor nu au avut niciodată o formare enciclopedică (pentru că este aproape imposibil), ci au fost şi ei specializaţi pe anumite domenii şi/sau perioade. Chiar şi în CMPR-ul din 1874 se poate observa cu uşurinţă o mare discrepanţă între partea clasică şi celelalte capitole din punctul de vedere al aprofundării. De pildă Kiriac Dragomir a fost expert specializat în perioada litografiatelor clasice. Restul informaţiilor au fost preluate ca atare de la alţi colecţionari (menţionaţi în lucrare) fără a fi verificate cu precauţie. De aceea, în catalog s-au strecurat destule erori şi informaţii discutabile.

Să revin însă la subiect. Răsfoind ultimele licitaţii am descoperit două piese franţuzeşti deosebit de frumoase, imprimate la Imprimeria Statului din Paris şi dantelate cu aceeaşi matriţă utilizată şi la dantelarea mărcilor româneşti din emisiunea "Paris". Ele vor fi oferite la vânzarea la preţuri nete a casei franceze Behr Philatélie, programată pentru luna octombrie a.c.

Prima piesă (click pe imagine) este un frumos bloc neuzat de 12 mărci Napoleon laureat de 4 centime, cenuşiu. Examinat cu atenţie, se poate observa că blocul prezintă o uşoară decalare a liniilor verticale de perfor de pe rândurile 2 şi 3. Această decalare indică foarte exact că dantelarea s-a efectuat în sistem pieptene şi nu în casetă (care nu prea a existat în filatelia românească).

A doua piesă (click pe imagine pentru mărire) este un excepţional bloc de 20 de mărci Ceres dantelate conţinând două rânduri complete din partea inferioară a colii comerciale. Pe ultimul rând, în poziţia 95 există şi un clişeu răsturnat care generează trei posibile perechi tête-bêche.
Şi la acest bloc se poate distinge foarte clar o decalare a pasului pieptenului dantelurii între rândul 10 şi marginea inferioară de coală.

Din nefericire, la mărcile româneşti din emisiunea "Paris" nu se păstrează astfel de formaţiuni mari, neuzate. Nici măcat în fostul tezaur al Fabricii de Timbre nu s-au păstrat astfel de blocuri (existând numai cele şapte coli nedantelate de probe definitive de planşă care poartă semnătura lui Hulot). Sau cel puţin nu au fost semnalate până în prezent.

Se cunosc însă cel puţin două piese obliterate din valoarea de 10 bani albastru, care prezintă decalaje similare ale dantelirii pe evrticală. Prima este o pereche verticală, care se află în col. Victor iordache.

 A doua piesă este un bloc vertical de şase mărci, vândut la licitaţia casei spaniole Soller y Llach (septembrie 2017, lot 3689). Decalajul este evident între primele două rânduri superioare ale blocului.

Despre dantelură mai puteţi citi:

- Dantelura la mărcile emisiunii Paris;
- Dantelura mărcilor. Puţină inginerie.

O monografie necesară: Călin Marinescu - "Ustensilele de ştampilat, ştampilele şi sigiliile poştei române 1852-2017"

În urmă cu două luni monografia a văzut lumina tiparului, fiind disponibilă amatorilor de istorie poştală, ştampilografie, istoricilor şi cercetătorilor din arhive şi muzee.

Lucrarea constituie rodul multor ani de cercetare şi sistematizare a materialului documentar poştal.
Volumul cuprinde pe parcursul celor 476 pagini color sute de semnalări în premieră în literatura de specialitate. Monografia este bogat ilustrată, conţinând peste 4.300 de imagini!
Textul este bilingv, în română şi engleză, fiin astfel accesibil şi cercetătorilor din astrăinătate.

Spre a vă trezi interesul voi prezenta mai jos câteva imagini ale unor pagini alese la întâmplare.

Autorul va primi cu plăcere sugestii, semnalări de noi ştampile sau informaţii privind ustensilele de ştampilat - ştempluri, rulouri manuale, maşini de ştampilat- folosite de Poşta Română pe adresa: romexim.star [at] b.astral.ro.
La aceeaşi adresă de mail se pot solicita informaţii despre lucrare.

România refuză de peste 12 ani să aplice legislaţia Uniunii Europene

    Încă din anul 2000 România se află fără încetare într-o situaţie curioasă, în care un lung şir de funcţionari publici au făcut tot ce le-a fost în putere să-şi facă propriile legi, în dispreţul şi cu încălcarea Constituţiei României şi a Tratatului de Funcţionare a Uniunii Europene, în numele unei aşa-zise protecţii a patrimoniului cultural mobil.
   
    Avertizez de la început cititorii că nu am făcut, nu fac şi nu am de gând să fac comerţ cu obiecte culturale, nici direct şi nici prin interpuşi, nici acum şi nici în viitor. De aceea, orice acuzaţie mi s-ar aduce cu privire la interse ascunse care m-ar fi determinat să public prezentul material sunt neavenite şi fără nicio bază reală.
    Deşi unora nu le este pe plac, bunurile culturale constituie mărfuri. Negarea acestui fapt nu face decât să submineze valoarea obiectelor culturale pe care le administrează (diminuând valoarea activului din bilanţul contabil al instituţiilor) şi să aducă prejudicii colecţionarilor particulari prin menţinerea în vigoare a unor prevederi abuzive şi nejustificate.
    Articolul de faţă are în vedere ÎN EXCLUSIVITATE circulaţia timbrelor şi a obiectelor de interes filatelic.

Un foarte scurt istoric

    Pe 15 februarie 2000 a avut loc lansarea oficială a negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană. Începând cu anul 2002, România a deschis negocierile privind adoptarea aquis-ului comunitar (Conferinţa de aderare din 21 martie) vizând Capitolul 1 (Libera circulaţie a mărfurilor). Oficialii români nu scot o vorbă despre vreun potenţial dezacord privind funcţionarea pieţei unice europene în domeniul cultural. Aceste negocieri au fost închise provizoriu pe 2 iunie 2003, România acceptând integral aquis-ul comunitar privind Capitolul 1.
    Doar pe hârtie însă.
    Pe 27 octombrie 2000 a fost publicată În Monitorul Oficial, partea I-a, Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului naţional mobil, document adoptat fără niciun fel de dezbatere publică (deşi pe 31 martie în acelaşi an intrase în vigoare Legea nr. 24 privind normele de tehnică legislativă, care instituia obligaţia dezbaterilor publice). Legea nr. 182 a introdus unele limitări ale dreptului de proprietate pentru care nu s-a efectuat niciodată un real control de constituţionalitate. Totodată autorii actului legislativ, respectiv specialiştii din Ministerul Culturii de la acea dată au trecut sub totală tăcere existenţa Regulamentului Conliliului European Nr. 3911/92.
    Deşi România acceptase integral aquis-ul comunitar privind libera circulaţie a mărfurilor, după închiderea provizorie a negocierilor din iunie 2003 funcţionarii publici români nu au luat nicio măsură pentru implementarea pieţei unice europene prin modificarea legislaţiei interne. Este vorba de Regulamentul CE mai sus menţionat, care împărţea bunurile în funcţie de două criterii necesare a se îndeplini cumulat: vechimea obiectelor, respectiv valoarea lor. Legislaţia românească a continuat să impună o aşa-zisă protecţie implicită, la grămadă, după criterii mult discutabile. În fapt, legea din 2000 încalcă principiul proporţionalităţii, enunţat în art. 53 din Constituţia României. Pentru deţinătorii de obiecte culturale (în speţă timbre) au fost instituite obligaţii care sunt mai costisitoare decât valoarea acestora, ceea ce este ilogic şi ridicol.
    De altfel în mai 2002 sunt adoptate Normele de clasare ale bunurilor culturale, care ocolesc principiile europene de departajare a bunurilor culturale în funcţie atât de vechime, cât şi de valoare, cumulat.
    În decembrie 2003 sunt adoptate Normele privind comerţul cu bunuri culturale, care introduc restricţii ale dreptului de proprietate pentru deţinătorii de bunuri, obligându-i să îşi înstrăineze bunurile numai prin anumiţi agenţi economici, introducând în acest fel în formă mascată un impozit asupra transferului de proprietate pentru bunurile din patrimoniul personal, în contradicţie evidentă atât cu prevederile Codului fiscal, cât şi cu libertatea acordată prin Regulamentul CE 3911/92 de a exporta în afara teritoriului UE bunurile culturale care nu îndeplinesc pragurile minime valorice.
    În aprilie 2004 sunt adoptate Normele metodologice privind exportul definitiv sau temporar al bunurilor culturale, care ignoră cu desăvârşire piaţa unică europeană, instituind o separare a teritoriului naţional de cel comun european (chiar dacă România acceptase integral auqis-ul comunitar şi se angajase să pună de acord legislaţia internă cu cea comunitară).
    Pe 21 iunie 2005, într-un număr special al Jurnalului oficial al UE a fost publicat Tratatul de aderare al României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, care urma să intre în vigoare începând cu 1 ianuarie 2007 şi prin care erau stabilite un şir lung de cerinţe celor două ţări candidate. La art. 53, alin. 1 din Protocolul anexat la Tratatul de aderare se menţiona expres:
    "1. Bulgaria şi România pun în aplicare măsurile necesare pentru a se conforma, de la data aderării, dispoziţiilor legilor cadru europene şi ale acelor regulamente europene care sunt obligatorii în ce priveşte rezultatul care trebuie obţinut (...)."
    La câteva luni după intrarea în vigoare a Tratatului de aderare a României la UE a fost semnat Tratatul de la Lisabona, care stabileşte printre altele competenţele Uniunii. La art. 2B, alin. (1) lit. (a) şi (c) (Jurnalul Oficial al UE C 306 din 17.12.2007) se stabileşte competenţa exclusivă a Uniunii în ceea ce priveşte uniunea vamală, respectiv politica comercială comună. Despre această competenţă exclusivă a UE, toţi oficialii români din cultură tac mâlc de ani de zile. Mai mult. de câţiva ani mai multe persoane au declanşat atacuri la adresa colecţionarilor, incluzând şi acţiuni coordonate de bulying în mediul online.

De ce momentul aderării la UE nu a fost şi momentul zero al adaptării legislaţiei interne

    Dacă funcţionarii Ministerului Culturii ar fi dat dovadă de loialitate faţă de ideea europeană şi dacă nu ar fi desconsiderat votul majoritar pro aderare acordat de cetăţenii României la referendumul care a precedat momentul de la 1 ianuarie 2007, Legea nr. 182/2000 ar fi trebuit modificată în sensul eliminării bazaconiei cu infracţiunea de export ilegal pentru bunurile care părăsesc teritoriul ţării, în condiţiile în care Regulamentul CE 3911/92 spunea cu totul altceva. Astfel s-a creat o situaţie ilogică, pentru scoaterea din ţară a oricărui gunoi fără valoare posesorul acestuia putând deveni infractor conform legislaţiei interne.
    S-a ocolit cu bună ştiinţă modificarea reglementărilor interne care erau neconforme cu principiul urmărit în întreaga Uniune Europeană, aceea de încadrare a bunurilor culturale în situaţiile prevăzute de regulamentul citat cumulându-se condiţii minime atât de vechime, cât şi de valoare.
    În fapt, Ministerul Culturii a apelat la o diversiune şi la o minciună prin omisiune, stabilind ca "obligaţie" pentru ducerea la îndeplinire a programului legislativ prioritar, capitolul 1 (libera circulaţie a mărfurilor) din Capacitatea de asumare a obligaţiilor de stat membru al UE, transpunerea unei directive europene care nu avea legătură cu sarcina asumată de România pe timpul tratativelor de aderare.



    Diversiunea este evidentă în prezentarea făcută de un oficial al Ministerului Culturii în faţa şedinţei Camerei Deputaţilor din 16 mai 2006. Evidentă este şi minciuna prin omisiune, trecându-se sub tăcere problema reală a liberei circulaţii a mărfurilor. Puteţi citi stenograma şedinţei:

http://www.cdep.ro/pls/steno/steno2015.stenograma?ids=6099&idm=10

    O a doua minciună şi încă o diversiune evidentă a apărut chiar la tranpunerea Directivei CEE 93/7. Directiva are o anexă care cuprinde categoriile de bunuri care ar putea fi restituite ţărilor de origine. Pentru filatelişti, Spre ştiinţă, timbrele şi obiectele filatelice lipsesc din această listă.
    Dar anexa mai conţine ceva, nepreluat prin Legea nr. 488/2006, şi anume pragurile valorice, citez din anexa la directivă:
    "Bunurile culturale menționate la categoriile A.1 – A.14 nu intră sub incidența prezentei directive decât în cazul în care valoarea lor este egală sau superioară pragurilor financiare menționate la litera B."
    Prin nepreluarea pragurilor financiare s-a creat posibilitatea ca statul român să poată fi dat în judecată pentru orice gunoi care i-ar fi făcut cuiva cu ochiul, dar asta nu a contat pentru cei din MCC. Ei au urmărit cu înverşunare să nu apară nimic legat de praguri valorice în legislaţia internă, pentru că altfel ar fi fost obligaţi să rescrie normele de clasare a bunurilor culturale mobile şi implicit să oblige muzeele să facă evaluarea bunurilor din patrimoniu.
    Diversiunea a continuat şi pe timpul şedinţei Camerei Deputaţilor din 13 decembrie 2006, care a reexaminat, la cererea preşedintelui României, proiectul de lege. Şi în acest moment s-a "sărit" peste includerea pragurilor valorice. Stenograma şedinţei poate fi urmărită aici:

http://www.cdep.ro/pls/steno/steno2015.stenograma?ids=6212&idm=13

Legenda articolului 30 din Tratatul de Funcţionare a UE

    Pentru a putea justifica menţinerea în legislaţia internă a unor dispoziţii contrare Regulamentului CE 3911/92, mai mulţi funcţionari publici invocă libertatea de decizie care se poate acorda statelor membre prin fostul articol 30 din TCE, renumerotat ca art. 36 prin versiunile consolidate din 2012 (Jurnalul oficial C 326 din 26 octombrie 2012) şi din 2016 (Jurnalul oficial C 202 din 7 iunie 2016).
    Cu toate acestea, la art. 114 din Tratat (ex-art. 95) există trei alineate (1, 4 şi 6) care stabilesc o procedură de urmat pentru a se realiza apropierea legislaţiilor naţionale prevăzută la Capitolul 3 din Tratat. Le redau integral:

"(1) Cu excepția cazului în care tratatele dispun altfel, dispozițiile următoare se aplică în vederea realizării obiectivelor enunțate la articolul 26 (măsurile pentru instituirea/funcţionarea pieţei interne - n.a.). Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară și după consultarea Comitetului Economic și Social, adoptă măsurile privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre care au ca obiect instituirea și funcționarea pieței interne.
 (4) În cazul în care, după adoptarea unei măsuri de armonizare de către Parlamentul European și Consiliu, de către Consiliu sau Comisie, un stat membru consideră necesară menținerea dispozițiilor de drept intern justificate de cerințele importante prevăzute la articolul 36 sau referitoare la protecția mediului ambiant ori a mediului de lucru, acesta adresează Comisiei o notificare, indicând motivele menținerii acestor dispoziții.
(6) În termen de șase luni de la notificările prevăzute la alineatele (4) și (5), Comisia aprobă sau respinge dispozițiile respective de drept intern, după ce a verificat dacă acestea constituie sau nu un mijloc de discriminare arbitrară sau o restricție disimulată în comerțul dintre statele membre și dacă acestea constituie sau nu un obstacol în funcționarea pieței interne."

    Măsura de armonizare menţionată la alin. (4) o constituie Regulamentul CE 3911/1992 privind exportul bunurilor culturale, înlocuit mai târziu prin Regulamentul CE 116/2009. Cu alte cuvinte, pentru a putea adopta dispoziţii interne diferite de cele cuprinse în Regulamnt, România ar fi trebuit să transmită o notificare Comisiei, notificare ce ar fi trebuit să fie aprobată de Consiliu. În fapt, România nu a transmis niciodată nicio notificare, ea fiind obligată să aplice direct Regulamentul CE 116/2009.
    Obligativitatea aplicării regulamentelor europene este menţionată expres de art. 288 din Tratat, iar alin. (1) al art. 291 prevede că "Statele membre iau toate măsurile de drept intern necesare pentru a pune în aplicare actele obligatorii din punct de vedere juridic ale Uniunii."
    Penru cititorii care nu ştiu, regulamentele europene sunt acte legislative care se aplică obligatoriu de către statele membre, fără a fi transpuse în legislaţiile interne.

    Ce a făcut România până în prezent? NIMIC! Funcţionarii publici cu atribuţii pe linia patrimoniului cultural continuă să mintă cetăţenii, să îi dezinformeze şi să-i manipuleze în sensul acceptării ideii de restrângere a unor drepturi, chiar dacă acestea contravin prevederilor constituţionale şi reglementărilor europene.

    Fără a ne ascunde după deget şi vorbind deschis, fără perdea, funcţionarii publici (sau plătiţi din bani publici) care au contribuit la această stare de lucruri s-au aflat/se află în două situaţii:
    - ori nu cunosc prevederile legale obligatorii, deşi sunt plătiţi tocmai pentru acest lucru, fiind de fapt nişte incompetenţi;
    - ori cunosc prevederile legale, dar în ciuda obligaţiilor pe care le au înscrise în fişele posturilor au acţionat şi acţionează în mod continuu pentru adoptarea şi menţinerea unei legislaţii interne contrare celei europene, apelând la orice mijloace de care dispun (incluzând minciuna, manupularea şi diversiunea); concomitent ei au îndemnat şi îndeamnă alţi funcţionari la nerespectarea legislaţiei europene, în dispreţul Constituţiei şi al obligaţiilor ce le revin.

    S-a ajuns până şi la ameninţări directe, unii colecţionari fiind acuzaţi de export ilegal de obiecte, deşi legislaţia europeană (menţionată mai sus) şi Constituţia României spun cu totul altceva. Iată ce prevede Constituţia (care este pusă la spate de unii funcţionari):

    Titlul VI, Integrarea euroatlantică, Art. 148 alin. (2): "Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare."
    Idem, Art. 148 alin. (4):
    "Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului (2)."

La final

    Există un grup de funcţionari publici (sau plătiţi de la buget) care se opun cu înverşunare includerii în legislaţia internă a normelor europene. S-a ajuns până acolo încât unii dintre ei susţin în spaţiul public adoptarea unor prevederi care urmăresc restrângerea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, având ori nostalgia vremurilor apuse (ca urmare a educaţiei comuniste), ori concepţii ce par o migraţie a concepţiilor de sorginte sovietică. Dezinformarea feroce şi minciuna neruşinată din spaţiul public îi vizează tot pe colecţionari, ei fiind de fapt cei care profită de "găurile" din legislaţie şi ei fiind de fapt cei care fac legile, ca să vezi:

    Halucinant! Colecţionarii sunt nişte bandiţi!
    Culmea este că cei plătiţi din banul public au fără excepţie, ca atribuţie principală, respectarea legalităţii, dar sunt primii care pun Constituţia la spate. Ce mai caută ei în posturile plătite de la buget? Ce mai caută în astfel de posturi şefii lor, care răspund de modul în care îşi îndeplinesc serviciul subalternii? Poate că ar trebui să li se adreseze câte o interpelare publică celor doi miniştri care îi au ca subalterni pe respectivii funcţionari, să vedem ce poziţie au şi ce măsuri iau. Prea se cred unii mici Dumnezei pentru care cetăţeanul reprezintă ceva nesemnificativ.
    Şi toate aceste se petrec în condiţiile în care în instituţiile de stat există tone de probleme pentru a căror rezolvare nu face nimeni nimic şi nimeni nu este tras la răspundere. Aveţi aici o (scurtă) listă a lor (care este departe de a fi epuizată):

https://romanianstampnews.blogspot.com/2019/05/cultura-fuga-de-raspundere-este-sport.html

    Vă mai atrag atenţia asupra unui lucru, care demonstrează premeditarea în ceea ce priveşte intenţia de eludare a legislaţiei europene: urmăriţi bibliografia concursurilor pentru diverse posturi din MCIN şi din instituţiile sunordonate şi veţi vedea că regulamentele europene lipsesc cu desăvârşire sau sunt amintite la modul general, şi nu explicit.

    Mai nou, există un colectiv de experţi angajaţi pe perioadă determinată care lucrează (în cadrul unui proiect finanţat cu fonduri europene) la realizarea Codului patrimoniului. Aştept cu mare interes momentul dezbaterii publice, fără să îmi fac speranţe că nu ar putea exista destule bazaconii în acest cod. În perioada următoare voi scrie şi pe marginea acestui subiect.

Bomboana de pe colivă

    Am început să scriu articolul de faţă la începutul săptămânii trecute, pe baza unor fişe realizate în urma consultării cu mai mulţi colegi. Tot discutând cu ei, a apărut o informaţie pe surse: recent, o mare firmă dintr-o ţară vest-europeană a avut intenţia deschiderii unei sucursale în România, cu intenţia de a-şi valorifica stocurile de timbre pe piaţa românească (adică să aducă timbre în România, nu să le exporte).

    Ceea ce au constatat directorii firmei înainte de a demara procedurile de înregistrare a sucursalei i-a determinat să-şi ia adio de la propriul plan de afaceri, deoarece în fapt nu au putut îndeplini condiţiile necesare autorizării. Astfel:
    - nu a putut identifica un expert autorizat de MC pe care să îl poată angaja, conform Normelor privind comercializarea bunurilor culturale, deoarece nu pregăteşte nimeni o astfel de specialitate;
    - au constatat cu stupoare că ar trebui să dipună de un atelier de conservare/restaurare; aşa ceva nu este nicăieri în UE necesar sau cerut, deoarece timbrele nu se restaurează (intervenţiile asupra lor sunt asimilate în toată lumea cu operaţiunile de falsificare); în plus, nu există pe piaţa muncii specialişti pregătiţi pentru restaurarea timbrelor pentru că nu pregăteşte nimeni această specialitate în România.

    Cu alte cuvinte, comerciantului i se solicită îndeplinirea unor condiţii de autorizare imposibile de realizat, situaţie care nu se mai întâlneşte nicăieri în lume!
    Comerciantul a declarat, potrivit surselor, că are de gând să se adreseze CJUE, deoarece în România există cerinţe de autorizare care nu se regăsesc în legislaţia europeană şi care crează condiţii diferite faţă de cele existente în celelalte state membre ale UE, încălcându-se una din prevederile art. 36 din Tratatul de funcţionare a UE:
    "(...) interdicţiile sau restricţiile respective nu trebuie să constituie un mijloc de discriminare arbitrară şi nici o restricţie disimulată în comerţul dintre statele membre."

    Ştiţi ce mai lipsea României acum? Un infringement pe Cultură!

Piese clasice falsificate

Înainte să încep articolul propriu-zis trebuie să îmi cer scuze pentru perioada mai îndelungată în care nu am mai scris pe blog. Am avut foarte mult de lucru la un alt proiect, şi nici nu am fost într-o formă bună.

Revenind la subiect - falsuri, cred că o spun pentru a nu ştiu câta oară: rămân mereu uimit cât de uşor pot fi păcăliţi amatorii de piese frumoase sau deosebite. Cauza pentru care se întâmplă acest lucru iar am arătat-o de nenumărate ori:  amatorii "se aruncă" la piese sau la perioade pe care nu le stăpânesc. Că până la urmă ei ajung să înveţe pe propriul buzunar (şi nu întotdeauna pe sume mici de bani) este o altă mâncare de peşte. Şi poate că aşa le şi trebuie dacă nu întreabă pe cineva mai experimentat înainte să facă o plată pentru o piesă dubioasă.

Un prim exemplu:

Acesta este un "fragment de scrisoare" pe care se află un unicat de 6 parale Principatele Unite, tirajul din 1864 (cel care nu a circulat, mărcile de 6 parale 1864 nefiind niciodată puse în circulaţie. Că marca face parte din tirajul din 1864 este uşor de văzut pentru cineva cât de cât umblat prin filatelia clasică, culoarea tiparului, aspectul său şi un defect al literei O din FRANCO specific tiparului cu plăci de 40 de clişee (click pe a doua imagine pentru mărire). Fiind o marcă neemisă, făcătura este evidentă, iar ştampila BUCURESCI cu stea este falsificată. Şi cred că ar mai trebui menţionat şi faptul că tariful pentru o scrisoare internă simplă era de 30 şi nu de 6 parale.

"Piesa" a fost vândută, totuşi preţul nu prea mare arată că nu prea au fost mulţi amatori păcăliţi de această producţie.

A doua piesă este una gogonată rău, dar asta nu a împiedicat pe cineva să angajeze o sumă importantă pentru achiziţionarea ei. Click pe imagini pentru mărire.

Ca să scurtez povestea: falsificatorul a luat o scrisoare însoţitoare de grop (originală), a aplicat un ştraif de trei mărci NEEMISE Cuza din 1864 (aceste mărci nu au ajuns niciodată în vreun oficiu poştal) şi a aplicat peste ele trei amprente de ştampilă tip grătar. În afara faptului că mărcile nu au circulat niciodată, mai este şi problema scrisorilor însoţitoare de gropuri care nu se francau, taxele poştale fiind aplicate la plecare de către expeditor. Apoi mai apare ceva comic: în descrierea piesei, vânzătorul MENŢIONEAZĂ că scrisoare este francată cu mărci NEEMISE (sic!).

Din nefericire, un nepriceput a stricat o frumuseţe de grop, care ar fi meritat o sumă destul de frumoasă.

A treia piesă are o poveste ceva mai lungă şi care se leagă de un alt fals, cam din aceeaşi categorie însă.

Este un fals grosolan al uneia dintre cele două subtipuri cunoscute ale agenţiei DDSG din Giurgiu, care nu seamănă însă mai deloc cu originalul (pentru cunoscători, v. Tchilinghirian şi Stephen, Austrian Post Offices Abroad, part 6, pag. 469, fig. 798 şi 799).

Ştampila este ilustrată şi de Ringström şi Tester (The Private Ship Letter Stamps of the World, Part I2, pag. 66). Diferenţele sunt evidente.

După aspectul amprentei "ştampilei", există o legătură cu alte două piese DDSG falsificate despre care am scris pe blog în urmă cu aproape şase ani, aici. Ei bine, plicul descris în articolul vechide pe blog a apărut iar pe piaţă. Iniţial el a fost vândut, ulterior fiind însă returnat.

Şi fiindcă tot am ajuns la capitolul poşte fluviale, vă mai prezint alte două piese despre care nu ştiu ce să cred. Fotografiile sunt foarte slabe calitativ (click pentru mărire).

Ele au fost prezentate de vânzător drept eseuri, numai că în literatură nu apar în acest model şi această combinaţie de culori (şi care nici nu seamănă cu originalul). Ringstrom şi Tester menţionează (op. cit., pag. 102) un singur eseu la emisiunea a cincea a poştei particulare Danube and Black Sea Line of Streamers T. B. Morton: tipar negru pe hârtie de buloare brun-roşcat pal, având numai steagul în culoare. Ori aceste piese au trei culori.

Preseparare la Brăila?

Se spune că aproape toată viaţa filatelistului pasionat este ocupată cu sortatul mărcilor, potrivit propriilor cerinţe şi metodologii. Mai devreme mă conformam acestei zicale, aranjându-mi o bucăţică din baza de date cu imagini şi o marcă mi-a captat atenţia:

Despre presepararea mărcilor întâlnită la biroul poştal din Iaşi în anii 1869-1871 se ştie, povestea a fost semnalată. Am scris şi eu despre aceasta pe blog aici, aici şi aici. În toate cazurile a fost vorba de mărci "favoriţi" din 1869 sau "barbă" nedantelat din 1871.

Iată că în cazul semalat acum, este borba despre un unicat de 18 bani "favorit" din 1868, care însă nu mai poartă o ştampilă Iaşi, ci Brăila.
Fiind doar un unicat izolat şi mai fiind şi primul asemenea exemplar care este semnalat, presepararea la biroul din Brăila nu poate încă fi statuată, dar îi rog pe cititori să îşi verifice propriile piese, poate face cineva o confirmare a situaţiei.

Presepararea s-a făcut decupând parţial mărcile, iar la utilizare sau la vânzare oficiantul rupea pur şi simplu porţiunea de hârtie rămasă nedecupată. Colţurile care ar indica acest lucru la marca de 18 bani sunt indicate cu săgeţi albastre.

Despre metodica studiului (34)

Episoadele anterioare pot fi citite aici: episodul 1, episodul 2, episodul 3, episodul 4, episodul 5, episodul 6, episodul 7, episodul 8, episodul 9, episodul 10, episodul 11., episodul 12., episodul 13, episodul 14, episodul 15, episodul 16, episodul 17, episodul 18, episodul 19, episodul 20, episodul 21., episodul 22, episodul 23, episodul 24, episodul 25, episodul 26, episodul 27, episodul 28, episodul 29, episodul 30, episodul 31, episodul 32, episodul 33.

Construcţia planşelor la marca uzuală de 1 leu Ferdinand "cap mic"

Subiectul mă preocupă de mult timp, pentru că am sesizat existenţa unor clişee nealiniate faţă de rândul/coloana din care fac parte. Aceste clişee cu decalaje le-am semnalat şi pe blog, prima oară în 2012, aici (mergeţi mai în josul paginii), avansând ideea că este posibil să întâlnim clişee care au fost înlocuite în planşă. Ulterior, în 2015, am revenit asupra subiectului (aici), punând în discuţie un ştraif orizontal conţinând un clişeu deplasat.

Mai recent am fost provocat de o cunoştinţă să îmi spun punctul de vedere asupra planşelor mărci de 1 leu. Aşa că am scos "la lumină" un stoc de mărci de 1 leu în perechi, ştraifuri şi blocuri, cu scopul de a le verifica şi a vedea dacă mai întâlnesc astfel de variaţii în construcţia planşelor.

Acesta este o parte a stocului de mărci de 1 leu, cu care am început verificarea. Primele operaţii de sortare au urmărit clasificarea pe tipuri de clişee, respectiv pe danteluri la fiecare tip. Nu mi-am propus să fac o cercetare exhaustivă a întregii cantităţi de mărci deoarece pe lista de priorităţi stau alte emisiuni. Cu toate acestea tot am reuşit să identific trei grupe principale de neconformităţi.

Ce am urmărit

La sortarea pe tipuri de clişeu şi pe danteluri am urmărit existenţa:
- clişeelor deplasate faţă de rândul/coloana lor;
- apaiţia unor capete de cui utilizate la fixarea blocurilor de zinc pe suporţii de lemn;
- apariţia unor semne marginale ale clişeelor.

Prima concluzie

Nu am identificat perechi mixte cu tipuri diferite (dar nu exclud în continuare existenţa lor), poate că materialul de studiu de care dispun este (încă) insuficient (deşi este vorba de peste 2.000 de exemplare în perechi, ştraifuri şi blocuri). Aşa că voi continua căutarea. Acelaşi lucru îi invit să-l facă şi cititorii pasionaţi de studiul uzualelor Ferdinand, cine ştie de unde sare iepurele.

Nu cred că ar trebui scăpat din vedere posibila legătură dintre neconformităţile menţionate mai sus.

Capete de cui

La fiecare neconformitate voi prezenta piesele martor, descriind fiecare piesă în parte. Puteţi face click pe imagini pentru mărire (sau le puteţi descărca pe propriul calculator, pentru o examinare la o scară mai bună. Posesorilor de telefoane le recomand să apeleze la un desktop sau un laptop, mai potrivite decât ecranul în miniatură al smartphone-ului.

1 leu violet negricios tipul I, dantelat A, cu cap de cui între cele două clişee, la nivelul cartuşului valorii. Ancrasarea în partea inferioară a clişeelor poate indica fptul că ele provin ori din ultimul rând de jos al colii, ori din marginea inferioară a unui bloc de 25 clişee.

1 leu violet tipul I dantelat A. Sunt vizibile două capete de cui pe marginea superioară a ştraifului, unul între clişeele 2-3, iar celălalt în colţul drept superior al mărcii 4. La acest ştraif nu apar clişee deplasate.

1 leu violet-lila tipul I, dantelat K. Apare un cap de cui deasupra literei R din ROMANIA la marca din stânga. Clişeele sunt aliniate, fără deplasări.

1 leu lila tipul I dantelat K. Pe marginea superioară apar două capete de cui, unul deasupra mărcilor 1-2 şi celălalt deasupra mărcilor 2-3. Amprenta primului cap de cui seamănă cu cea de pe ştraiful de patru mărci de mai sus, cea din colţul drept. Aşadar ar exista mai multe capete de cui pe acelaşi rând.

Semne marginale

Aceste amprente pot apărea din cauza planicităţii defectuoase a formei de tipar. Ele pot indica posibila poziţie marginală a rândului/coloanei.

1 leu violet tipul I, dantelat K. Deasupra celor două clişee sunt vizibile amprentele marginii formei de tipar. La această pereche se înregistrează şi o uşoară deplasare în sus a clişeului din dreapta.

1 leu lila tipul I, dantelat K. Dacă măriţi imaginea puteţi vedea semnele marginale deasupra clişeelor 3, 4 şi 5, ultimul clişeu fiind şi deplasat uşor în sus faţă de celelalte clişee din straif.

Clişee deplasate

La această categorie numărul de piese identificate este mult mai mare. Deplasările ar putea fi încadrate în două grupe: sesizabilă cu ochiul liber, respectiv deplasare marcată (ultima indicând în mod aproape cert o intervenţie făcută asupra formei de tipar).

1 leu lila tipul I, dantelat A. Clişeul din dreapta este uşor deplasat în sus. Perechea poate proveni de pe marginile a două blocuri de câte 25 clişee.

1 leu lila tipul I, dantelat A. Clişeele 2 şi 3 sunt uşor deplasate în jos faţă de clişeele 1 şi 4. Nu apar capete de cui sau semne marginale.

1 leu lila-violet tipul I, dantelat A. Clişeul nr. 2 este deplasat în sus faţă de restul clişeelor din rând, el fiind în acelaşi uşor înclinat spre stânga. Nu apar capete de cui, dar înclinarea clişeului (nefirească la multiplicarea galvanică) poate indica o intervenţie asupra formei de tipar.

Pentru acelaşi ştraif am mai făcut o imagine la care am aşezat linii orizontale întrerupte sus şi jos, astfel încât deplasarea clişeului să fie mai uşor de observat.

1 leu violet tipul I, dantelat K. Clişeul din stânga este deplasat în sus. Nu apar capete de cui.

1 leu violet-brun tipul I, dantelat K. Deplasare similară a clişeului din stânga, ca la perechea precedentă. Nu există miscrosemne care să indice că este vorba despre aceleaşi clişee.

1 leu lila tipul I, dantelat K. Deplasare în sus a clişeului din stânga, care este uşor înclinat spre stânga.

Idem, deplasare şi înclinare similare ale clişeului din stânga cu cele de la perechea precedentă, dar în mod cert nu este vorba despre aceleaşi poziţii din blocul de clişee, deoarece la a doua pereche distanţa dintre clişee este vizibil mai mare.

1 leu lila-violet tipul I, dantelat K. Clişeul 3 este uşor deplasat în jos, concomitent cu apariţi mai multor semne de capete de cui, astfel (click pe imagine pentru mărire):
- în marginea superioară, între clişeele 1 şi 2;
- între clişeele 1 şi 2, unul (mai greu sesizabil) la nivelul goarnei de sus, iar celălalt la nivelul cartuşului valorii (parţial acoperit de ştampilă);
- între clişeele 2 şi 3, la nivelul cartşului valorii;
- pe marginea dreaptă a clişeului 3, la mijlocul cadrului cu afectare uşoară a integrităţii acestuia.

1 leu lila tipul I, dantelat K. Deplasare majoră în sus a clişeului 3, care este în acelaşi timp şi mult mai apropiat de clişeul 2 (sunt evidente spaţiile inegale dintre clişee). Orice deplasare majoră este rară (dar acest lucru nu înseamnă că bişniţ-menii autohtoni pot cere cine ştie ce sumă neobrăzată pe "marea eroare" pe care tocmai acum au "descoperit-o"). Vezi şi semnalările de la linkurile puse la începutul articolului.

Idem, decalare a clişeului 3 similară cu cea de la ştraiful precedent, părând a fi din aceeaşi poziţie a blocului cu clişee.

1 leu lila maroniu tipul I, dantelat K. Clişeul 2 este uşor deplasat în sus şi totodată înclinat spre stânga faţă de celelalte două clişee.

În colţul stâng inferior al mărcii 1 apare amprenta unui cap de cui, iar în cartşul valorii apar două linii orizontale albe, scurte, la baza literei E din LEU.

1 leu lila-violet tipul I, dantelat K. Aceasta este o piesă interesantă: din cauza dantelurii descentrate sunt vizibile cadrele mărcilor din rândul de sus, cu o excepţie însă: cel al mărcii din mijloc, care nu se vede datorită deplasării clişeului în sus (puţin probabil sp existevreun câmp orb în componenţa colii). În colţul drept superior al clişeului 1 este vizibil un cap de cui.

1 leu lila-violet tipul I, dantelat K. Deplasare vizibilă în sus a clişeului 4, concomitent cu apariţia unui cap de cui sub clişeul 1, în dreptul cartuşului valorii.

1 leu lila tipul I, dantelat K. Clişeul 2 este deplasat în sus. Nu apar capete de cui.

Surpriza...

Vine de la o pereche din marca de 1 leu lila tipul II (cuvântul LEU plasat spre dreapta în cartuşul valorii). Clişeul 2 este foarte uşor deplasat în sus, iat în colţul stâng superior al clişeului 1 este vizibil un cap de cui.
Este surpriză pentru că la planşa tipului II nu am întâlnit prea des amprente ale capetelor de cui, şi nici deplasări marcante ale clişeelor.

Concluzia finală

Este o certitudine că asupra planşei mărcii de 1 leu tipul I s-au făcut intervenţii, înlocuindu-se unele clişee (altfel decuparea acestora nu ar fi avut niciun sens). Este posibil să se fi înlocuit unele clişee cu defecte, apelându-se la acest procedeu pentru a nu se confecţiona integral blocul cu clişee. Pe lângă erorile semnalate în articolul precedent de pe blog mai există de exemplu o eroare pe care am văzut-o cu mulţi ani în urmă: Ferdinand "fără nas". Este posibil ca deteriorarea clişeului să fi fost făcută intenţionat, el fiind probabil înlocuit imediat după ce defectul a fost observat (eroarea este foarte rară în opinia mea, nu am văzut-o decât de două ori în activitatea mea, fiindu-mi semnalată încă de câteva ori fără să le văd concret).

Problema este că nu sunt convins că nu există perechi mixte cu tipuri diferite la marca de 1 leu. Circulaţie poştală a acestei valori este foarte interesantă, cererea de la oficii fiind mare (în mod sigur este valoarea cu cel mai mare tiraj dintre toate valorile Ferdinand "cap mic"). Dacă mai ţinem cont şi de durata de viaţă a unei forme de tipar, este mai mult decât probabil că au existat reconfecţionări repetate ale plăcilor de zinc.

© 2019. Preluarea prezentului articol sau a oricărei imagini se poate face numai pe baza unui acord scris încheiat cu autorul.