Tehnica te doboară şi tot ea te ridică

Prin 1994 am m-am gândit că este momentul să pun bazele unui proiect digital de anvergură, în ciuda posibilităţilor destul de limitate avute la dispoziţie. Proiectul pe care mi l-am imaginat atunci avea ca obiectiv digitalizarea unei părţi cât mai însemnate din literatura filatelică care trata mărcile şi piesele filatelice româneşti şi din zona de interes a filateliei noastre, totul materializat în fişe organizate pe capitole, pe perioade şi pe emisiuni.

Pe vremea aceea utilizam Windows 3.11, iar singurul utilitar avut la dispoziţie era anticul Cardfile livrat odată cu sistemul de operare.

(Sursa)

După câţiva ani am descoperit un nou progrămel gratuit pe 16 biţi, un aşa-zis manager de note, pe un CD cumpărat împreună cu revista Computer Shopper (se găsea pe la chioşcurile de ziare pe atunci). L-am folosit mai mulţi ani, până am adoptat un sistemn de operare x64, pe care anticul x86 nu mai rula. Cu ceva greutate (din cauza lipsei de compatibilitate) am reuşit atunci să portez informaţia într-un manager nou, TreeDBNotes (varianta gratuită a unui soft shareware), pe care l-am ales datorită posibilităţii de a îngloba imagini într-o notă.

Toată "vorbăria" a constituit doar jumătate din proiectul imaginat în 1994. Cealaltă jumătate pe care mi-o imaginasem atunci era o bibliotecă de imagini care să acopere toată aria de interes a filateliei româneşti, un fel de memorie vizuală a pasiunii noastre.

Primele imagini ale bibliotecii au fost scanuri după mărci şi piese din propria colecţie. Îmi aduc aminte şi cu amuzament, şi cu nostalgie cum reuşeam să scanez imaginile pe un antic scanner flatbed făcut de o firmă care astăzi nu mai există, sub Windows-ul 3.11, cu numai 8 MB de memorie RAM (astăzi folosesc 32 BG!), manipulând un antic procesor de imagini, Paint Shop Pro (găsit tot pe un CD de la o revistă). În paralel am scanat piese găsite în cataloagele de licitaţie găsite prin cercurile filatelice sau pe care mi le-au dăruit unii colegi.

Cam prin 1998 am reuşit să mă conectez la internet şi am realizat ce deschidere nemaipomenită către lumea largă o făcea tehnologia. Am făcut multe nopţi albe copiind în neştire licitaţii, imagini, informaţii de pe portaluri şi de la diverşi negustori. Poveste a continuat ani buni, până când în 2005 a venit dezastrul. O defecţiune la fosta Electrica a indus în reţea o suprasarcină destul de mare ca să-mi prăjească aproape toată aparatura din casă, inclusiv amărâtul de Pentium pe care lucram atunci. PC-ul pur şi simplu mi-a luat foc, prăjindu-se inclusiv harddiskul. Mi-a venit să plâng de draci că toată munca mea se dusese pe apa sâmbetei.

A doua zi mi-am dat seama că baza de date cu "vorbăria" era salvată pentru că mi-o copiasem pe calculatorul de la serviciu (să mai lucrez la ea când aveam timp liber). Dar biblioteca de imagini se dusese... de suflet. Aveam nişte prieteni pe la câteva firme de IT şi am început să întreb care mă poate ajuta cu recuperarea datelor de pe harddisk-ul prăjit. L-am plimbat pe la vreo trei firme, toate spunându-mi că platanul fusese deteriorat şi nu se mai putea face nimic.

M-am resemnat şi mi-am luat munca aproape de la zero. Lăsasem hardul la un amic care îmi spusese că trebuia să le vină nuş'ce maşinărie din Germania şi poate că mă rezolvă. Timpul a trecut, m-am luat cu treaba şi în câteva luni am uitat complet de hardul nenorocit. Au trecut ani buni de atunci, cu ajutorul internetului (dar nu numai) am reuşit să-mi reconstruiesc biblioteca de imagini (ba chiar la standarde mai ridicate, pentru că odată cu creşterea vitezei internetului a crescut şi calitatea şi rezoluţia imaginilor postate pe te miri unde).

De Sărbători am avut mari necazuri cu o viroză nenorocită care aproape că m-a pus la pământ. Discuţii cu doctorul de familie şi cu doctora care mă are în evidenţa oncologică. Nu ştiu cum se face că mi-am adus aminte de tărăşenia din 2005 când stăteam la pat. Îl sun pe vechiul amic de la firma de IT pentru că nu mai ştiam nimic despre el, şi-mi spune că are ceva pentru mine, că dorea să mă sune şi - gând la gând cu bucurie - are un teanc de DVD-uri pe care reuşise să salveze ceva date de pe hardul prăjit. Mi le-a suit pe net pe un server FTP, eu le-am descărcat şi pe măsură ce dezarhivam pachetele am recunoscut vechile directoare al căror autor eram. S-au adunat vreo 67 GB de imagini şi informaţie, pe care n-am întârziat să le adaug bibliotecii refăcute începând cu 2005.

Să trăiască tehnologia, am început anul cu bine!

Morala: făceţi-vă backup-uri, băieţi, că nu e în zadar.

Despre falsuri ale clasicelor româneşti cu poansonul "SIBIESCO" şi despre căutatul în arhivele digitale

Despre aceste falsuri am mai scris, le-am semnalat într-un articol mai vechi pe blog. Toate falsurile sunt relativ uşor de identificat pentru ochiul obişnuit cât de cât cu desenul mărcilor clasice, iar datorită acestui lucru ele nu prezintă riscuri, în opinia mea, decât pentru neiniţiaţi.

Recent, pe eBay a apărut din nou un lot de trei exemplare, oferite drept ceea ce sunt de fapt, falsuri (ce-i drept). Click pentru mărire.

Am avut ocazia să ţin în mână astfel de producţii: ele sunt imprimate în tipar înalt, nu prin litografiere, iar hârtia poate fi uşor identificată ca fiind diferită de cea a originalelor. Desenul prezintă inconsistenţă de la un fals la altul (cauza cred că a fost calitatea pieselor după care s-au realizat copiile).

Nu ştiu dacă aceste tipărituri au fost realizate ca facsimiluri sau cu intenţia de a escroca colecţionarii (mulţi tipografi cu stabilimente care funcţionau la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX au realizat copii după majoritatea mărcilor apărute până atunci, fie ele mai rare sau mai comune, cu scopul de a ajuta colecţionarii fără posibilităţi materiale adecvate să-şi completeze căsuţele goale din albume). Desigur, o parte din aceste producţii au fost oferite şi ca "originale" colecţionarilor neavizaţi. Presa filatelică (atât cea europeană, cât şi presa americană) din anii 1880-1910 conţine destule relatări privind acţiunile organelor de poliţie şi/sau de justiţie atât împotriva stabilimentelor grafice, cât şi a celor care ofereau copiile drept originale.

Ieri am avut pe un portal de socializare o discuţie cu un coleg colecţionar referitoare la numele "SIBIESCO" din poansonul aplicat pe spatele acestor falsuri. Am reuşit să-mi salvez pe calculator o arhivă filatelică (în format digital) destul de bogată, cuprinzând multe zeci de mii de pagini. Cele mai multe publicaţii au fost deja parcurse, iar informaţiile pe care le-am considerat utile le-am salvat separat pe fişe. M-am gândit că n-ar fi rău să caut în această arhivă numele SIBIESCO, descoperindu-l după vreo 30 de minute de căutare automată într-un număr din mai 1913 al revistei franţuzeşti Revue philatélique française:

Am găsit altceva decât credeam că voi găsi, dar orice sursă documentară este bună.

Povestea falsurilor mărcilor româneşti ajunse pe piaţa occidentală spre sfârşitul secolului al XIX-lea a constituit subiectul mai multor articole. În unele se dezvăluie faptul că un şarlatan din România (era vizat Moroiu)  s-a prezentat atât colecţionarilor, cât şi presei filatelice sub diverse nume inexistente, pentru a da credibilitate propriilor producţii. Numele vehiculate cuprindeau şi particula "-escu" şi nu mai ţineam minte dacă "Sibiescu" era sau nu printre ele. De aceea m-am hotărât să şi recurg la căutarea în arhiva digitală.

Arhiva digitală permite căutarea în cadrul textului din paginile scanate, precum şi manupularea informaţiei conţinute.

Părăsind subiectul falsurilor şi abordând problema arhivelor digitale (bănuiţi de ce), vreau să subliniez faptul că simpla scanare a unor reviste nu le face şi apte pentru a putea fi utilizate la căutarea de termeni şi/sau cuvinte cu ajutorul programelor specializate. Există mai multe standarde şi formate de fişiere utilizate de către profesionişti tocmai pentru a permite execuţia căutărilor. A poseda o sumă de imagini în format bitmap nu te ajută în niciul fel la căutări. Dacă vă interesează subiectul, rezolvarea poate fi găsită pe internet, nu dau detalii deoarece numărul persoanelor interesate este mic.

Revenind la falsuri, lotul prezentat mai sus a fost oferit de către un ID înregistrat în Canada (click pentru mărire):

Problema comercializării falsurilor unor mărci poştale sau piese filatelice nu a fost niciodată tratată în mod serios în cercurile colecţionarilor. Există câteva lucrări apărute pe acest subiect, dar ele nu fac decât să trimită la nişte articole dintr-o legislaţie prost făcută, neadaptată realităţii pieţei filatelice. În continuare cred că există situaţii şi poziţii de clarificat atât în legea penală, cât şi în legislaţia referitoare la obiectele de patrimoniu. Că ele s-au formulat şi adoptat fără a se consulta şi persoane avizate nu mai constituie un secret.

În opinia mea, orice formă de comercializare a oricărui tip de fals ori reproducere ar trebui interzisă prin lege. M-am săturat pur şi simplu să semnalez existenţa pe piaţă a falsurilor şi făcăturilor, articolele de pe blog din cei şase ani ai săi fiind o dovadă a încercărilor mele de a atenţiona colecţionarii de bună credinţă. Problema comercializării falsurilor "în scop de studiu" este una falsă (şi utilizată de regulă de profitori), deoarece numărul copiilor (facsimilelor) ori al falsurilor va fi unul nesfârşit, catalogarea completă a lor fiind o misiune cu şanse inexistente încă din start.

Hungarian Levant Steamship Co.

Despre această companie de navigaţie se ştiu puţine detalii de către cercetătorii în ale istoriei poştale din cauza faptului cu nu se cunosc corespondenţe purtând insemne caracteristice sau ştampile proprii. Totuşi, pentru cei interesaţi, lucrarea ing. Călin Marinescu (Poşta fluvială şi poşta maritimă în România 1834 - 1994) menţionează (la pag. 260-261) cursele efectuate de vapoarele companiei în legătură cu porturile româneşti de la Marea Neagră în perioada 1902 - 1914, potrivit datelor statistice provenite de la Comisia Europeană a Dunării.

Acum câteva zile am dat pe un portal online de două piese care au legătură cu compania de navigaţie amintită. Click pentru mărire.

Fragmentele de mai sus reprezintă casete de publicitate publicate într-un ziar sau într-o revistă otomană, în limba germană însă. Potrivit reglementărilor vremii, anunţurile au fost taxate cu timbre fiscale otomane. Din păcate, nu exista o datare a celor două piese.

Căutând informaţii suplimentare am găsit onfirmarea că această companie a preluat o parte a traficului efectuat de către vapoarele Companiei Lloyd. Click pentru mărire.

Pagina provine dintr-o lucrare aflată în Biblioteca Congresului SUA, cartea în format digital (PDF) putând fi descărcată de aici şi se referă şi la informaţii ulterioare anului 1916. Nu am parcurs toată lucrarea, dar nu mă pot abţine să nu o menţionez (cei interesaţi au de dat o bere!).

Odată cu deschiderea oferită de internet spre surse noi de documentare ar putea fi posibilă găsirea unor răspunsuri la unele întrebări pe care ni le-am pus mai demult. Important este să continuăm să căutăm.

Ei ne roagă, pe noi ne doare în bască...

Ceva mai devreme am dat peste articolul lui Bogdan (vi l-am mai recomandat, pentru cei care nu au uitat). El se referă la un subiect de care am fost mereu interesat, şi anume promovarea culturii româneşti.

De portalul europeana.eu cred că v-am mai spus într-un articol mai vechi. Este o bibliotecă digitală care adăposteşte tot felul de minunăţii. Aici am avut ocazia să văd lucruri neasemuite, cărţi vechi şi lucrări de artă de o valoare inestimabilă, provenind din toate ţările Uniunii Europene.

De la Bogdan aflăm că onor Comisia Europeană a trimis al nostrului onor Minister al Culturii o recomandare potrivit căreia până în anul 2015 ar trebui să "urcăm" pe această bibliotecă publică europeană (gratuită de altfel) cel puţin 789.000 de opere. Adică ne cere să ne facem propaganda propriilor bunuri culturale, după ce ne-a pus la dispoziţie unul dintre cele mai nimerite mijloace!

Tot de la Bogdan aflăm că pe 6 octombrie a.c. s-a încheiat un concurs de fotografie organizat sub auspiciile wikilovesmonuments.ro, un număr de 5.800 de fotografii reprezentând monumente din România fiind găzduite acum de către Wikipedia, putându-se utiliza liber, în condiţiile licenţei Creative Commons 3.0 (vedeţi în link ce înseamnă, pentru cei care încă nu ştiţi cum stă treaba cu CC 3.0).

Toată biblioteca cuprinzând cele 5.800 de imagini poate fi găsită aici.

Deşi urmăresc noutăţile publicate de onor Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, nu îmi aduc aminte să fi fost făcută vreo referire la europeana.eu. Cred că la aceeaşi concluzie a ajuns şi Bogdan (căruia trebuie să-i atribui meritul de autor moral al prezentului articol), fapt pentru care ne înştiinţează că o mână de sufletişti i-au trimis ministrului culturii, Kelemen Hunor o scrisoare deschisă, solicitând un punct de vedere.

Ce va mai fi, vom vedea... Uitându-mă la minunata colecţie de fotografii urcate pe Wikipedia, mă mândresc. Dar pentru altele... Şi totuşi, ce-or gândi tipii ăia de la CE despre noi?