Aromă de primăvară

Vremea rece şi schimbătoare m-a obligat să stau în casă un timp prea îndelungat. Îmi era dor să mai ies şi să miros aroma grădinii şi pe cea a florilor.

Înainte să ies mi-am adus aminte însă de "secret garden" cu care psi mi-a făcut în ciudă.

Ieri a fost o vreme superbă, probabil că a fost cea mai caldă zi a anului de până acum. Doamna mea a tot trebăluit prin grădină şi n-am apucat să îi admir munca decât în parte, doar ce se vede pe geam. Mi-am luat inima în dinţi (şi aparatul în mână) şi am ieşit să respir.

Prima dată m-am repezit la cireşul plantat anul trecut, care îi mulţumeşte vremii cu câteva flori gingaşe.

Dă semne deja şi vişinul din faţa casei.

Săptămâna asta a mea doamnă s-a muncit (împreună cu feciorul) plantând câţiva puieţi de pomi fructifori. Un măr gingaş a început şi el să dea semne de viaţă.

Mi-am amintit că mai este cineva care mi-a făcut în ciudă cu o sumedenie de primule frumoase. Florile plantate anul trecut au înflorit toate!

Nu vreau să închei înainte să vă urez ca Sărbătorile pascale să vă fie prilej de lumină, pace şi linişte în mijlocul familiei, de speranţă, de încredere şi de iubire!

Paşte fericit!

Iar am fost aspru criticat

Un domn despre care n-am auzit niciodată (adică în mod sigur nu am avut niciun fel de contacte şi cu care nu m-am întâlnit niciodată) s-a obosit să-mi lase un comentariu relativ lung, pe care nu l-am publicat pentru că m-a enervat foarte mult.

Domnul cu pricina a început să înşire în comentariu ce ar trebui eu să pun la dispoziţie (gratuit desigur) celor care se interesează de preţuri, de diverse lucrări scanate şi postate pentru a fi descărcate de gratuit de oricine, dar şi de "reordonarea" blogului după ordinea din cataloage, că el n-are timp să caute şi nu fac altceva cu blogul decât să-i încurc pe începători vorbind despre lucruri care le sunt de regulă necunoscute.

Există totuşi câteva articole în care am explicat din ce raţiuni am început să scriu pe blog. Desigur că puturoşii "nu au timp" să citească aşa ceva.

M-am săturat de câte ori am spus-o şi pe blog, şi pe portalurile de socializare: dacă nu te trage aţa şi nu ai chemare pentru aşa ceva, nu vei învăţa niciodată nimic. Dacă vrei bibliotecă, transpiră şi fă-ţi rost, cumpără-ţi, pentru că mai există şi drepturi de autor şi nu orice este gratuit. Iar dacă vrei consiliere sau expertiză, mişcă-ţi fundul la Ministerul Culturii şi cere să-ţi pună la dispoziţie, pentru că e obligaţia lor. Iar dacă ai treabă cu Federaţia Filatelică du-te pe pagina lor de internet şi lasă-mă pe mine în pace, pentru că de ani buni nu mai fac parte din niciun cerc sau club, afiliat sau nu la vreo asociaţie sau federaţie.

Ca fapt divers, mai există pe site-urile de socializare persoane care figurează ca membri în zeci de grupuri şi au sute de "prieteni". Cum reuşesc să ţină legătura cu ei - nu-mi pot închipui, dar e treaba lor. Dintre aceştia sunt destui care îmi cer prietenia, pentru a putea să mă toace la cap cu câte cinci-zece mesaje zilnic pe messenger (am păţit-o cu destui, dar apoi am învăţat şi eu cum stă treaba cu ei şi fac o vizionare scurtă pe paginile respectivilor). Când văd că cele mai straşnice "pasiuni" ale individului sunt gagica, grătarul şi maneaua, iar postările sunt făcute în orice limbă în afară de română - îi resping cererea. Totuşi mai există câte unul care are impresia că este cineva obligat să-l înveţe mersul pe jos şi folosirea batistei, pentru că altfel se consumă prea mult şi oboseşte. Fără supărare, astfel de persoane ajung să fie blocate.

Pentru toate domnişoarele şi doamnele

Să mai scriu pe blog?

După ce în luna februarie am rărit destul de mult numărul articolelor publicate, am primit mai multe mesaje de la pasionaţii de filatelie decât m-aş fi aşteptat. Am fost întrebat direct dacă intenţionez să mă opresc şi dacă nu cumva voi închide blogul.
Nu, n-am de gând să-l închid. În ultima perioadă am avut unele probleme medicale care au fost mai importante decât blogul. Voi continua să scriu pe blog, în ciuda speranţei unor frustraţi că îl voi închide sau că mă voi opri.
Problema noastră cea mai mare (a colecţionarilor) este una pe care am tot pomenit-o în articolele mai vechi, şi anume aceea că mediul este poluat de o faună formată din bişniţari şi pseudo-specialişti care intoxică piaţa cu tot felul de prostii, gunoaie, făcături şi alte piese îndoielnice, cărora nu le convine în niciun chip să existe şi altfel de opinii decât ale lor. Iar când rămân fără argumente, unii mai apelează şi la atacuri la persoană, nefăcând altceva decât să demonstreze lipsa de educaţie şi caracterul de doi bani pe care îl au. Dacă-i spui vreunuia din Dorobanţi sau de aiurea că bate câmpii, păi ai pus-o, nene! Sunt câţiva care chiar au impresia că filatelia a început şi se va termina cu ei.
Ia hai să-i lăsăm pe cei care ne citesc să hotărască şi să nu ne mai dăm importanţi.

Voi continua să scriu. Cui nu-i convine, să fie sănătos. Dar voi încerca să îmi dedic mai mult timp studiului, pentru că avem încă destule subiecte (unele chiar la nivel fundamental) despre care s-au scris tot felul de chestii după ureche sau care nici măcar nu au fost abordate. Aşa că numărul articolelor nu va creşte prea mult. Sper însă că veţi fi mulţumiţi de calitatea acestora.

Iar cui nu-i pică bine ce scriu, atunci să mă scutească! Sunt milioane de bloguri pe lumea asta, nu îi obligă nimeni să vină aici!

Ar mai fi o problemă. Sub fotografia de sus, din antet, am scris un text de culoare roşie pe care unii nu vor deloc să îl ia în seamă.
Stimabile, dacă te interesează preţurile din licitaţii sau ce şi cine anume vinde şi cumpără, mişcă-te şi caută-ţi singur ce te interesează sau urmăreşte portalurile respective, că n-ai servitori!

Încă n-am murit!

Spre marea mâhnire a unora, cred că apuc să ies din iarna asta.

Sunt câteva lucruri despre mine pe care nu le ştiu decât rudele şi cunoştinţele foarte apropiate. Nu mi-a plăcut niciodată să mă plâng. Cu toate acestea, rărirea vizibilă a articolelor de pe blog, răspunsurile întârziate la unele mailuri şi ignorarea unor mesaje primite de la unii coleclecţionari (sau nu), toate acestea i-a făcut pe unii dintre cei cu care am interacţionat mai mult sau mai puţin să mă întrebe ce se întâmplă.

Degradarea stării mele generale m-a determinat anul trecut să stau călare pe doftori, pentru a vedea ce se întâmplă. După un diagnostic pe care oarecum îl aşteptam m-am pomenit că sunt trimis pachet acasă, cu decizie de pensionare. Din păcate, problemele nu au dispărut, pomenindu-mă astă toamnă că sunt diagnosticat cu o boală idioată (alta decât cea din cauza căreia am fost pensionat), o afecţiune rară care necesită un tratament elaborat şi care nu se mai vindecă, ci doar este "ţinută în frâu". Rămâne de văzut acum pentru cât timp.

Acesta este motivul pentru care n-am mai scris pe blog. Nu că n-aş fi putut, ci mai mult pentru că n-am mai avut chef deloc. Au mai avut loc şi câteva întâmplări care m-au scârbit tare de tot.

Astăzi, doctorul meu specialist mi-a dat pentru prima dată după multe luni o veste mai bună, după ultimele analize făcute. Cel puţin cu moralul stau mai bine acum. Sper să revin.

Comentariile sunt închise la acest articol.

2014 a fost un an anapoda pentru mine

N-am de gând să fac cine ştie ce recenzie, pur şi simplu n-am chef de asta, nu sunt în cea mai bună dispoziţie.
Mâine se încheie anul. A fost al patrulea an de activitate în blogosferă şi nu am ajuns acolo unde speram, obiectivele pe care mi le-am propus anul trecut nu le-am atins. Nu am reuşit să-mi găsesc niciun colaborator pentru proiectul la care lucrez de mulţi ani şi la care speram să descopăr, cu ajutorul reţelelor sociale, pe cineva care să mă ajute. Acum doi ani dădusem peste un tip care avea stofă, dar peste destul de puţin timp m-am lovit de un caracter..., adică de lipsa acestuia. Că n-am greşit când am ajuns la concluzia asta mi-au confirmat-o alţi doi colecţionari cu greutate şi renume şi care nu aveau nici ce câştiga şi nici ce pierde când mi-au spus asta.
Am mai avut, tot anul acesta, o surpriză total neplăcută cu o persoană de la care nu m-aş fi aşteptat niciodată la aşa ceva. Colecţionarii cu care mă mai conversez pe Facebook despre una-alta cred că îşi aduc aminte de episoadele în care mai mulţi dintre noi ne-am pomenit cu un val de invective de la cineva de la care te-ai fi aşteptat să dea dovadă şi de mai multă minte, şi de mai multă civilizaţie.

Domeniul a sărăcit. Din mai multe puncte de vedere. Numărul pasionaţilor adevăraţi a început să se împuţineze. A crescut în schimb numărul celor care au doar impresia că sunt colecţionari şi care preferă să facă un comerţ de doi bani cu tot felul de abţibilduri în loc să se ocupe de lucruri serioase. Nu că n-ar vrea să facă asta, dar filatelia adevărată se face cu eforturi însemnate pe mai multe planuri. A scăzut mult şi numărul celor care mai pun din când în când mâna pe câte-un catalog, pe câte-o revistă de specialitate sau pe câte-un studiu. Dacă se găseşte ceva pe net (şi aia mai "din prima", fără eforturi prea mari) - bine. Dacă nu - cerşim la alţii, de parcă ăia săracii nu s-au chinuit (cheltuind timp şi bani) până şi-au încropit, cât de cât, o bibliotecă.

Cam de când m-am apucat de scris pe blog am descoperit multe chestii prin legislaţie (n-aş vrea să le clasific în niciun fel). Am tot lansat apeluri către colecţionarii care au pregătire juridică să vină în sprijinul filateliştilor cu unele precizări. Cu părere de rău trebuie să spun că i-a durut pe toţi în fundul curţii (ori în bască, dacă preferaţi mai mult aşa). Aşa că n-aş vrea ca vreunul să mai aştepte ceva de la mine de aici încolo. Nici ei şi nici tot felul de "activişti" care îşi tot caută câte-un loc călduţ.

Nu-mi propun nimic pentru 2015. Pur şi simplu nu ştiu ce va mai fi, nu mă aflu într-o situaţie prea fericită (nu vreau şi nu am chef să detaliez şi vă rog să nu mă bateţi la cap cu chestia asta). Trag cu dinţii să-mi rezolv o sumedenie de probleme. Dacă o voi face şi ce voi reuşi să rezolv, Dumnezeu ne va arăta la timpul potrivit.

Îmi planificasem să vă transmit mâine un sincer "La mulţi ani". Sper să ne auzim.

Crăciun fericit!

Flying Colors. Aşa mi-a venit acum...

Toată ziua am fredonat melodia asta, dacă nu o puneam şi aici mă suiam pe pereţi!   :D  :D
Audiţie plăcută!

Miercurea cu moţ (36) cu chestii amestecate (sau cum e cu dorul de plimbare)

În weekendul trecut m-a apucat cheful de plimbare. O parte a familiei tocmai terminase oareşce treburi casnice...

...aşa că duminică am construit un mic grup de asalt care s-a suit în maşină şi a tăiat-o în afara oraşului. Ne-am înţeles să ne alegem pe drum traseul, aşa că i-am dat drumul. După ce-am ieşit din oraş (şi am trecut printr-o ploaie teribilă), într-o localitate mititică ne-am oprit pe o străduţă să ne interesăm de un traseu mai puţin umblat. Şi unde credeţi c-am ajuns (n-a fost nimic premeditat)?

Am părăsit zona şi ne-am continuat drumul, întrebându-ne de unde să ne facem cu ceva covrigi şi gogoşi. Şi am găsit.

Ghiciţi voi unde-i patiseria asta. Am ieşit în pustie şi am purces-o mai spre dealuri. Am găsit un locşor unde-am tras pe dreapta, am tras în noi aer curat, ne-am bucurat de peisaj şi am cules din tufe pline de ţepi nişte cătină şi ceva măceşe.

Se vede şi un ochi de apă. După tufe erau chiar şi pescari!

E tare frumos verdele pădurii.

Am adulmecat crestele înnourate, apoi ne-am suit în căruţă şi am plecat să le vedem mai de aproape. Am oprit şi într-un loc de suflet, plin de linişte, dar şi de culoare.

Am părăsit locul cu verdeaţă (îl recunoaşteţi?) şi am plecat din nou la drum. Şi am ajuns aici:

Cred că-i ma uşor de recunoscut, nu?
Ne era foame şi am plecat să căutăm o ciorbă de burtă. Am tăiat-o printre nişte coclauri pe unde n-am mai fost niciodată. Ba am avut ocazia să auzim de la un localnic o treabă interesantă (că tot suntem în Românica): "Şoseaua asta e pe hartă, dar în realitate nu există. Trebuie să vă întoarceţi!"
Şi ne-am întors, desigur, că elicopterul rămăsese acasă. Dar drumul a fost unul tare interesant, cel puţin.

Am ieşit înapoi, spre şes, ne-am înfipt într-o cârciumă "agăţată" de drumul naţional (unde-am păgubit gazdele de câte-o ciorbă de burtă, desigur), apoi am Tăiat-o spre casă. Vorba veche: mai bine ca acasă nu-i niciunde.

"Înfuriatul" ăsta ne-a întâmpinat cum se cuvine.

Iar "steluţei" minunate a început să-i crape chestia crescută pe lângă ramificaţii (şi am aflat că este teaca cu seminţe, ceva asemănător păpădiei uscate; două săptămâni ne-am tot întrebat ce poate fi, învârtindu-ne pe lângă ea).

N-au piesele, dar doresc să scrie despre ele

Citeam mai devreme nişte reviste de prin anii '50 ai secolului trecut şi am observat o meteahnă care îi bântuie (sau i-a bântuit) şi pe unii colecţionari români.
Unii doresc cu tot dinadinsul să rămână în istorie drept cercetători cu contribuţii însemnate. Am dat peste un articol în care un colecţionar scria despre prima marcă rusească (locala de la Tiflis), dar din text rezultă clar că până la data publicării materialului autorul nu ţinuse niciodată o asemenea marcă în mână, văzând-o doar în poze. Tocmai de aceea autorul trecea în revistă măsurătorile făcute de alţi autori, întrucât el nu făcuse acest lucru niciodată.

Tocmai această dorinţă, de a rămâne "în anale" cu orice preţ a autorilor respectivi a generat menţinerea unor aberaţii şi/sau informaţii greşite în cataloagele noastre de-a lungul vremii. Un exemplu îl constituie o anumită lucrare care tratează taxele de plată, dar şi o alta care tratează emisiunile uzuale Ferdinand (nu vreau să le nominalizez pentru că mi-e ruşine de ruşinea autorilor) care colportează erori grave în anumite puncte, deoarece autorii preiau informaţii ori fără să le verifice, ori pentru că scriu despre piese pe care nu le-au văzut niciodată.

Ştimaţi colegi, dacă doriţi să scrieţi dar n-aveţi despre ce, mai bine apucaţi-vă de literatură. Sau de poveşti, poezii sau folclor. Acolo nu vă pune nimeni să descrieţi caracteristici concrete sau să interpretaţi date exacte.

Nu fiţi contrariaţi...

...Pentru că nu am de gând (cel puţin deocamdată) să renunţ la scrisul pe blog, în ciuda celor trei zile de pauză.

Două motive au cauzat această pauză. Primul a fost unul tehnic, dacă pot spune aşa. M-a "lăsat" monitorul de la biroul de acasă şi pe canicula asta n-am avut niciun chef nici să lucrez pe laptop (nu-l folosesc decât atunci când n-am nicio altă alternativă), nici să mă duc în altă parte să lucrez.
Al doilea motiv este că lucrez la o broşurică referitoare la factorii care determină formarea preţului mărcilor poştale pe piaţă şi am lăsat la o parte alte lucruri care m-ar fi putut distrage de la retuşurile finale.
Prima cauză a fost rezolvată astăzi (îi mulţumesc prietenului de al cărui ajutor am beneficiat).

Probabil că în zilele care urmează vă voi spune mai multe detalii.

S-a încheiat un capitol

După ce începi să te-nvecheşti pe lumea asta, ajungi să crezi că o etapă a vieţii e ca un capitol dintr-o carte. Trece o zi, trece o lună, trece un an, ai senzaţia că întorci filele unei cărţi.
Nu ştii cum se va termina, pentru că trebuie să citeşti povestea, să vezi cum se desfăşoară acţiunea. Râzi sau eşti trist, îţi place că e soare sau ninge şi e viscol, te gâdilă razele dimineţii sau îţi bagi degetele în ochi în plină beznă, eşti fericit între ai tăi sau îţi zbiară timpanul a singurătate, toate sunt alineatele lungii poveşti a vieţii. Mă rog, speri că e lungă, dar nu ştii ce înseană "mâine".
Cât de împăcat eşti cu tine însuţi?

Cuvântă şi ele pe limba lor

Numai că "limba" lor este un curcubeu de culori vii, o mângâiere atât a sufletului, cât şi pentru priivre.
Alaltăieri, printre mulţi ţepi apăruseră o mulţime de bijuterii roşii, cerate. Numai că eu le-am văzut abia ieri şi m-au făcut să pun repede mâna pe aparat.

Nu ştiam cum să mă întorc să "le prind" (că mi se terminase asfaltul). Dar am reuşit.

Fiind pe latura casei adăpostită şi fără alee, abia cu ocazia aceasta am zărit "plutonul" de muşcate de pe pervaz. Au ele mirosul lor pe care-l recunoşti imediat.

Pe alt pervaz, o mulţite de "trompetuţe" sunt gata de spectacol.

Iar lângă ele, nişte floricele roşii-albe "vorbesc" în limba lor.

Cu coada ochiului mi-am zărit "producţia": din cele vreo opt fire de roşii puse lângă trotuar de domana mea, vreo două sunt din cele mici, cherry.

Diseară vreau să ies la plimbare şi mi-am pregătit deja aparatul. Cică au plantat nişte vecini flori proaspete pe stradă.

Opinii. Ar fi putut exista o serie de discuţii interesante...

...dacă ar fi existat şi persoanele dispuse în mod deschis la aşa ceva.

Orice platformă de blogging (inclusiv aceasta, găzduită de Google prin Blogger) permite introducerea de comentarii, iar la orice comentariu este posibilă formularea şi postarea unor răspunsuri.

Mărturisesc că acesta a fost primul gând care mi-a trecut prin minte atunci când m-am hotărât să deschid blogul, acum mai bine de trei ani. Ar fi putut exista discuţii constructive, din care toţi am fi putut învăţa (pentru că nimeni nu-i Dumnezeu, nimeni nu-i doxă şi oricare dintre noi poate avea în minte o idee eronată la un moment dat, sau din contră, cineva ajungea la vreo concluzie teribil de interesantă pentru toată lumea).
Se pare că m-am înşelat. De ce să fie bine, când poate să fie rău?
Numărul celor dispuşi să-şi exprime liber şi deschis opinia este ca şi inexistent. Sau poate că ar mai fi fost câţiva (care ar fi scris vrute şi nevrute, dar cu o singură condiţie: să rămână anonimi). Am făcut mai multe experimente cu setarea unor niveluri diferite de permisiuni pentru comentarii. Cum a devenit posibilă postarea de comentarii de către anonimi, cum se înmulţeau şi "opiniile".

N-aş vrea să vă povestesc şi ce tâmpenii mai posta câte unul: afirmaţii grave şi nefondate (X fură! Y este un bandit! Cum facem să scăpăm de Z, că nu mai pot să vând nimic din cauza lui?), înjurături - grupa mare (Mănânci rahat că aia nu-i falsă! Ce te f..-te grija pe tine de ce anume vinde X? Eşti un nenorocit! etc., etc.). Unele astfel de comentarii ar fi trebuit să le las şi să public şi IP-ul de unde au fost trimise

Pentru că sunt un colecţionar cu o vechime destul de mare şu cunosc multă lume, aflu tot felul de chestii, inclusiv afirmaţii făcute de diverşi. Am avut surpriza să aflu de tot felul de atitudini care mai de care (raportate la prezentul blog desigur). Se pare că sunt destui aşa-zişi colecţionari care nu sunt nemaipomenit de fericiţi că există, undeva pe net, un "nebun" care şi-a propus să le spună adevăraţilor pasionaţi lucururi care nu au fost şi nu sunt nicăieri publicate.
Mai pe româneşte, existenţa unor colecţionari avizaţi îi deranjează tare mult pe bişniţarii de tot felul, cărora le-ar fi plăcut tare mult să existe o masă cât mai compactă de indivizi uşor de dus de nas şi de influenţat să "cotizeze".
Existenţa unor opinii care diferă în mod clar de "trendul" impus până acum 25 de ani (dar care a continuat să existe în virtutea inerţiei) mi se pare că mai deranzeajă şi o altă categorie de persoane care se învârt printre filatelişti: activiştii (prietenii mei cei mai apropiaţi ştiu la ce mă refer).

V-aş mai fi spus eu câteva chestii, dar îmi cam piere cheful de scris. Poate voi relua problema altă dată.
Până atunci, îi salut pe cei care n-au loc de mine şi mă tot muşcă de cur!

Poziţie

După "aventurile" recente pe care le-am avut pe Facebook (pomenindu-mă cu înjurături grosolane postate şi semnate de două persoane despre care aveam impresia că au o educaţie ceva mai bună de atât, dar şi mai multă minte), public şi aici ce am postat pe reţeaua de socializare.

Mă văd obligat să vă înştiinţez că:

- nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri);
- nu fac comerţ;
- nu fac evaluări şi expertize;
- nu fac niciun fel de intermedieri;
- nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă;
- îmi sunt indiferente numismatica/medalistica/scripofilia/antichităţile;
- nu sunt bibliotecă publică.

Singurele lucruri care mă interesează sunt informaţii despre/ şi ilustraţii (fotografii) ale unor piese deosebite româneşti (mărci sau circulaţii/francaturi) în vederea definitivării unui catalog specializat pentru perioada până la 1948.

Particip la discuţii şi răspund la comentarii, atâta timp cât acestea vizează probleme filatelice, se încadrează în limita bunului simţ şi nu conţin epitete, injurii sau afirmaţii nefondate.

Le atrag atenţia nemulţumiţilor că nu accept să mă transform într-un robot/sclav care le livrează lor la nas ştirile şi comentariile de pe reţelele de socializare. Cine vrea să fie informat să aibă decenţa minimă de a-şi crea cont pentru mediile respective şi a solicita includerea în grupurile de discuţii respective. Postările sunt publice, fiind citite de zeci de persoane. Orice tentativă de a împiedica efectuarea de postări şi/sau comentarii echivalează cu cenzurarea opiniilor şi este inacceptabilă.
Dacă cele întâmplate recent au fost cauzate de neînţelegeri, aştept scuzele persoanelor vizate. Până atunci, orice colaborare cu domniile lor este suspendată.

Mă folosesc de acest prilej şi pentru a le atrage atenţia celor care scot la imprimantă şi vând colecţionarilor din cluburi articolele publicate gratuit de mine pe blog că activitatea lor poate lua forme penale dacă mai continuă această acţiune ilicită.

Le mulţumesc anticipat celor care înţeleg cele enunţate mai sus.
La acest articol comentariile sunt suspendate.

Surpriza de dimineaţă

Ascuns după un stâlp, lângă o fereastră care dă în spatele curţii, e un ghiveci în care am plantat câteva fire de hibiscus, "prinse" în pahare cu apă, de la nişte crenguţe primite de la vecini.
De dimineaţă, ce să vezi? Două fire au înflorit în acelaşi timp! Drăgălaşele!...

Să fiţi frumoase, să fiţi iubite!

Trei zile cu cântec

Nu întotdeauna lucrurile se petrec aşa cum vrem sau cum ni s-ar părea nouă că e mai bine.
Miercuri a trebuit să mă duc să-mi fac nişte investigaţii şi până la urmă am rămas să fac un tratament perfuzabil. Nu a fost cel mai fericit moment din viaţa mea, dar se întâmplă să n-ai loc de întors.

În orice lucru însă există şi o parte bună. Ca un făcut, mă gândisem să-mi încarc telefonul cu muzică, vreo câţiva gigabiţi de mp3-uri. Şi pentru că tot a trebuit să înţepenesc pe un pat, mi-am pus căştile la urechi şi i-am dat drumul muzicii să curgă. Cred că a fost, zilele acestea, cel mai bun medicament.
Până mă voi mai pune pe picioare, vă las câteva piese din cele care mi-au mers la suflet.

În loc de bilanţ

Mâine după amiază se fac exact trei ani de când am început să scriu pe acest blog. Nu aş putea să spun eu ce am făcut şi dacă am făcut bine sau nu, dacă am făcut multe sau mai puţine, deoarece asta trebuie să o faceţi voi, cititorii.

Cu ajutorul rândurilor din articolele publicate am încercat să vă arăt şi o altfel de faţă a filateliei, ceva ce ştiu că nu a mai încercat nimeni. Am încecat mereu să mă adresez în primul rând pasionaţilor şi mai puţin celor care au început în ultimii ani să umple peisajul pe post de "businessmani".
Ştiu că sunt printre voi pasionaţi care mă citesc şi mă susţin, aşa cum ştiu că sunt şi alt fel de "colecţionari" care nu sunt foarte fericiţi că acest blog există. Am continuat însă după principiul "sunt la mine acasă şi eu sunt stăpânul aici".

Profilul blogului este unul (aproape) pur de nişă. Chiar dacă abordează o pasiune, filatelia, este atinsă însă o felie destul de specializată a ei - studiul tradiţional şi istoria poştală - aşa că încadrarea nu este deloc exagerată, în opinia mea. Care opinie nu se prea suprapune pe cea a specialiştilor în social media. Dar este un lucru care mă interesează mai puţin, deoarece scrisul pe blog nu îl fac pentru bani, pentru participarea la campanii sau pentru susţinerea vreunei firme care a descoperit şi ea "netul". Totuşi, acest fenomen care se cheamă blogosferă a apărut din cu totul alte motive. Eu am adoptat acea poziţie de modă (foarte) veche şi nu mă interesează promovarea, vânzările sau marketingul (cine vrea să mă facă să mă schimb trebuie să se gândească că blogul acesta ajunge la o anumită categorie de cititori pe care niciun alt blog nu o face).

Una peste alta, mergând pe statisticile tătucului Google, cred că am oareşce realizări cu care se pot lăuda destul de puţine bloguri cu o vechime comparabilă, inclusiv cele generale: peste 375.000 de afişări de pagină, peste 15.000 de comentarii, peste 2.300 de articole. Nu m-am prea omorât să fac o promovare deosebită blogului, deoarece o faceţi voi, cititorii colecţionari, pentru mine. Este un lucru care contează pentru mine şi de care voi ţine seama mereu.

Pe de altă parte, publicarea pe blog oferă o formă anume de independenţă editorială care contează foarte mult. Blogul îmi aparţine în totalitate şi nu are nicio legătură cu niciun club sau asociaţie, cu nicio altă publicaţie şi cu niciun organism. Scriu de mulţi ani şi ştiu ce înseamnă să ai libertate editorială, este un avantaj deosebit al blogului.

În aceşti trei ani mi-am asumat dreptul de a mă referi şi la alte câteva domenii, care ţin în special de tehnologie. Suntem "pe net" şi, vrem sau nu vrem, folosim o anumită tehnologie care, iată, tinde să devină o părticică din viaţa noastră de zi cu zi. Astăzi avem la dispoziţie "unelte" la care nici nu îndrăzneam să visăm acum 25 de ani. Poate că cei mai tinerei nu realizează imensul salt tehnologic pe care l-am făcut în ultimii ani, având la îndemână tehnologiile actuale. Din păcate, în rândul colecţionarilor sunt relativ puţine persoane care să dispună de cunoştinţe ceva mai avansate în ale tehnologiei, altfel am fi avut poate mai demult programe specializate de profil.

Poate că nu ajungeam unde sunt acum fără relaţiile frumoase dezvoltate în timp cu alţi bloggeri. În ansamblul său, blogosfera este o comunitate adevărată, cu bune şi rele. Am avut norocul să cunosc oameni deosebiţi, faţă de care am toată stima şi respectul, chiar dacă nu au nimic de-a face cu filatelia. Am cunoscut oameni pasionaţi de ceea ce fac. Unora le place scrisul şi literatura. Altora le place arta fotografică. Unora le place muzica, altora grafica. Sau poate că pur şi simplu se bucură de viaţă. Nu pot decât să vă mulţumesc, Călin (care mai poartă de gât şi o paporniţă), Doru (cu al său ochi de vultur), psi (mâţul pervazier), Geanina cea îndrăgostită de peisaje şi de tumultul străzii, Hapi cea mereu veselă, Elena - paznica Paradisului Verde, Vera - cea care ştie întotdeauna să descopere oameni frumoşi, Domnu' Io, cel căruia îi plac florile... Lista ar fi mult mai mare, am un blogroll lung...

Nu pot să nu-i menţionez şi pe colegii colecţionari care s-au încumetat şi la scris, Cornelius (veteranul nostru), Sergiu, Liviu. Au mai fost, dar văd că s-au hotărât să nu mai scrie. Păcat, orice cuvânt scris pentru pasiunea noastră era un lucru câştigat.

Nu ştiu ce să vă mai spun. Nu-mi rămâne decât să vă urez tuturor un an mai bun decât cel care s-a încheiat, să aveţi parte de sănătate, de fericire şi de linişte. Dumnezeu să vă ajute!


Sursa: YouTube User ttmyvideo

Rămasele pete de culoare

Împreună cu un gând pentru toţi cei care ne-au fost dragi şi ne-au părăsit.