N-ar fi mai bine să ne dăm cu părerea numai în domeniul la care ne pricepem?

În această seară, pe postul TV Digi 24 a fost prezentat un scurt documentar ocazionat de împlinirea a 144 de ani de la înfiinţarea Fabricii de Timbre. Partea din emisiune referitoare la Fabrica de Timbre se întinde între minutele 11:00 şi 18:00. Înregistrarea poate fi urmărită aici.

Documentarul din cadrul rubricii "Bonton" a cuprins un fel de colaj între interviul propriu-zis cu directorul tipografiei şi un colaj de imagini reprezentând diferite mărci poştale româneşti care nu se află la Fabrica de Timbre, ci în colecţia Muzeului Naţional Filatelic (situată în prezent la Banca Naţională şi despre al cărei viitor muzeistic nu se mai ştie nimic), plus câteva mărci străine (care n-au nicio legătură nici cu Fabrica de Timbre, nici cu muzeul), dar şi celebrul "Zimbrul şi vulturul" francat cu 8 mărci de 5 parale (care, la fel, nu are nicio legătură cu Fabrica de Timbre).

Dl Ion Barbu a făcut o afirmaţie referitoare la circulaţia internaţională a timbrelor româneşti (pentru un cunoscător e clar că domnul director nu stăpâneşte subiectul). Din reportaj s-ar putea înţelege că mărcile româneşti au avut putere de francare abia după ce a fost înfiinţată Fabrica de Timbre. Este total fals!

A doua afirmaţie care m-a lăsat pe spate a fost cea legată de ceea ce crede domnia sa că s-ar întâmpla dacă mărcile poştale s-ar tipări în străinătate (vezi Doamne, mărcile ar deveni un mijloc de amplificare a comerţului, în dauna intereselor statului). E clar că dl Barbu habar n-are ce se întâmplă pe partea poştală, cea cu circulaţia mărcilor, pentru că legătura Fabricii de Timbre cu "restul lumii" se face prin Romfilatelia (pe partea de timbre, desigur). Ce face Romfilatelia cu circulaţia poştală a mărcilor poştale o ştie toată lumea (este destul să te uiţi la tirajele defalcate ale fiecărei emisiuni ca să-ţi dau seama cum stă treaba; apoi să compari cantităţile distribuite la Poştă cu statistica circulaţiei poştale din rapoartele anuale publicate de Autoritatea de Reglementare în Comunicaţii). Asta e de fapt o "mică" dezinformare a opiniei publice făcută în speranţa că aude "cine trebuie" şi oamenii de acolo nu-şi pierd pâinea.

Poate că dl Barbu este un inginer şi un tehnolog foarte bun de a ajuns directorul Fabricii, dar şi-a permis să facă afirmaţii referitoare la un domeniu pe care nu îl stăpâneşte, lucru evident pentru cunoscători!

Partea proastă (şi pe care nu vor să o înţeleagă nici funcţionarii "de la stat", nici realizatorii acestor reportaje) este că se face un deserviciu major istoriei noastre prin prezentarea unor date inexacte. Partea şi mai proastă este că un telespectator neavizat nu are de unde să ştie că informaţiile istorice prezentate sunt neadevărate, lundu-le de bune din cauza (şi nu datorită) poziţiei ori funcţiei personajului prezentat (dom-le, desigur că ditamai directorul ştie el ce zice!). Iată însă că nu e aşa.

Pentru cei care doresc să vadă şi sunt interesaţi de tehnologie, pe la minutul 15:25 este prezentată maşina de perforat folosită la Fabrica de Timbre.

Am uitat să menţionez povestea cu fractalii şi graficienii-matematicieni care desenau acţiunile şi hârtiile de valoare tipărite de Fabrica de Timbre. Cred că dl Barbu nu a auzit de Guilloche.

Partea referitoare la schimbul internaţional de timbre efectuat sub egida UPU a fost prezentată corect, numai că Fabrica de Timbre nu are nicio atribuţie în acest sens în afara livrării unor cantităţi de timbre către Muzeul Filatelic.

Nu am insertat clipul video de pe Digi 24 din cauza potenţialelor probleme de securitate care ar putea apărea din cauza neutilizării protocolului https de către pagina-sursă.

UPDATE

Transcrierea reportajului (nu 100% exactă) a fost publicată de Digi 24 ulterior.

Descopera.ro: informarea cititorilor este făcută de către ignoranţi

Astăzi am dat (din nou, peste a nu ştiu câta oară) peste aceeaşi informaţie eronată publicată de Descopera.ro în cadrul unui articol.

Chiar atâta lene să ai încât nici măcar pe Wikipedia să nu te uiţi (care nu-i, totuşi, una dintre sursele cele mai sigure) pentru a verifica informaţia?
Dar la câţi neisprăviţi au ajuns în presă, de ce ne-am mai mira? Să vă fie ruşine!

Povestea neştiută a prizonierilor de culoare din Bărăgan

Am dat de articolul cu titlul de mai sus pe pagina de net a celor de la Adevărul.
Nu sunt un specialist al corespondenţelor prizonierilor de război, cu toate că mi-ai trecut prin mână foarte multe piese. Articolul celor de la Adevărul ar putea însă, cred eu, să constituie un ajutor foarte bun pentru cercetătorii pasionaţi de acest subiect, din punctul de vedere al istoriei poştale şi al circulaţiilor.

Asta se întâmplă când ignoranţii ajung formatori de opinie

De dimineaţă mă trezesc cu un mail de la un prieten, ca să-mi atragă atenţia asupra unui articol publicat de versiunea online a Cotidianului.

Un "meseriaş" se apucă să dezgroape o aşa-zisă ştire publicată acum mai bine de patru luni de un alt portal românesc, unul care şi-a propus să informeze cititorii pe bani europeni! E vorba de Impact News, care a publicat aceeaşi ştire pe la începutul lui februarie, anul curent.

De unde a apărut ştirea, până la urmă? De la gazeta Timpul, din Moldova.

Ştirea a făcut, la data respectivă, turul online al blogurilor şi reţelelor de socializare. Ar fi fost un act eminamente policitc al uneia dintre ţările importante din Uniunea Europeană. Bineînţeles că filateliştii l-au abordat destul de rapid, cerându-i explicaţii, pentru că nu ştia nimeni nimic!

Autorul, un anume Valentin Buda,  a vrut şi el probabil să tragă o ţeapă unor colecţionari neavizaţi (ori poate a dorit doar mai multă atenţie), dar în fapt a minţit în cel mai ordinar mod, prin omisiune. Şi anume, piesa respectivă nu era o marcă poştală propriu-zisă, ci una personalizată (iar tirajul de 'jde mii de exemplare e numai o prostie, cu numărul comenzii se poate verifica direct la Poşta Franceză). Pe contul lui de Facebook nu apare nimic (sau postarea nu este publică). A fost doar un caz tipic de manipulare.

Care este treaba cu mărcile personalizate? Păi orice netrebnic şi-o poate pune şi pe soacră-sa pe un timbru personalizat. Este doar unul dintre multiplele servicii puse la dispoziţia utilizatorilor de către La Poste (poşta franceză). Chestia este că aceste timbre nu vor fi niciodată catalogate nicăieri, ele neavând practic statutul de mărci poştale, ci doar pe acela de etichete de francare (sunt chestii total diferite).

Problemele se puteau evita de la început, desigur, prin simpla informare. Dar noi suntem prea importanţi... Orice neica-nimeni ajunge să îşi dea cu părerea, mai ales acolo unde habar n-are!

Jurnalismul de mahala

Am mai spus eu mai demult că această publicaţie (online) mă enervează prin modul în care face spam şi prin linkurile puse aiurea la unele ştiri.
De data asta, chiar văd că îşi dau în petic. Acesta nu mai e jurnalism. E un comportament iresponsabil, de cea mai josnică speţă. Şi mai au şi pretenţii...
Uitaţi-vă numai în ce se transformă comentariile:

Să vă fie ruşine, nesimţiţilor (dacă mai ştiţi încă ce înseamnă asta)!

Se încinge scandalul furturilor din Poşta Română. Scurtă revistă a presei.

Astăzi, ministrul Comunicaţiilor a făcut câteva declaraţii considerate şocante de către unii, dar care nu spun nimic nou altora. Nu mă voi apuca eu să fac filozofie pe această temă, pentru că este mai degrabă treaba instituţiilor abilitate ale statului. Redau doar câteva titluri din presa online publicate în ultimele zile.

Cum pierde Poşta Română pierde 4 milioane de lei pe lună (sic! La ăştia, posturile de corectori au fost... restructurate...).

Poştaşii vasluieni ameninţă, din nou, cu proteste

OPINIE: De ce confundă statul "drepturile" cu "privilegiile". Din nou! (e dreptul domnului Ovidiu Neacşu să îşi expună opiniile, dar e şi obligaţia - tot a lui - să dea în cărţi şi să vadă ce înseamnă "serviciu universal"; e tot dreptul domnului Neacşu să se ducă la operatorii privaţi şi să-i întrebe de ce nu au solicitat obţinerea licenţei în vederea efectuării serviciului universal. Poate atunci se lămureşte. O să avem prilejul să vedem operatorii privaţi după 1 ianuarie 2013 cum sunt ei în stare să distribuie corespondenţa prin satele din Vrancea sau din Apuseni... Că în buricul târgului, orice netot cu cinci ţugulani angajaţi e în stare...

Atac al ministrului Comunicaţiilor: Poşta a fost furată mult şi sistematic de protejaţii cuplului Boc-Anastase

Dan Nica, ministrul Comunicaţiilor, despre amenzile pentru încălcarea drepturilor rezervate Poştei Române: O amendă de 5.000 de lei este o glumă, dacă nu chiar o încurajare (de fapt, în articol se vorbeşte despre jaful de la Poştă, dar Adrian Vasilache încearcă să o îndulcească... Dacă vă dă prin cap să citiţi şi comentariile, daţi înainte o fugă până la cel mai apropiat butic şi luaţi-vă un kilogram de lămâi).

Mama Robertei Anastase, acuzată că are afaceri ilegale cu Poşta română

Disponibilizări la Poşta Română

Persoanele disponibilizate din Poşta Română cu vechime între 0-5 ani nu primesc plăţi compensatorii

ACTA: vrei să te informezi, dar te simţi manipulat!

Pe aceeaşi pagină dintr-un portal considerat controversat în principal din cauza atitudinii comentatorilor săi, la "Subiectele zilei", dai peste două linkuri spre informaţii care se referă în principal la tratatul ACTA.

Primul link te direcţionează către un articol de pe pagina ziarului Adevărul conţinând unele declaraţii ale ministrului Comunicaţiilor, Valerian Vreme. Citez: «„Nu este vorba de nicio cenzură. Eu aş fi ultimul care ar semna cenzura pe internet. Este de fapt o armonizare a legislaţiei din toate statele semnatare împotriva produselor de contrabandă", a spus ministrul.

Potrivit acestuia, tratatul are 28 de pagini şi doar una dintre ele se referă la mediul virtual.»

 Al doilea link te trimite către un articol publicat pe portalul GreatNews.ro, sub semnătura lui Dan Arsenie. Citez şi de aici o frază: «ACTA (Acord comercial de combatere a contrafacerii) prevede, printre altele, că providerii de internet pot să consulte informaţiile din calculatorul unei persoane conectate atunci când există suspiciuni că aceasta foloseşte sau accesează material piratat. Totuşi, ACTA permite statelor care au semnat acordul, aşa cum este România, să se retragă sau să aducă amendamente.»

Puteţi descărca de aici textul ACTA. Cele două citate se bat cap în cap. Iar din textul original eu aş înţelege alte lucruri, nu cele susţinute de ministrul Vreme sau de Dan Arsenie.
Toată lumea văd că vorbeşte de acord, dar senzaţia mea este că numai puţini dintre autorii de articole publicate în ultimele zile pe internet pricep de fapt cam despre ce este vorba în realitate.

Scriem şi noi ceva?

De câţiva ani am început să citesc foarte mult pe internet. La început, eram interesat mai cu seamă de ştiri. Probabil că am început ca mulţi alţii cu ediţiile online ale ziarelor, descoperind că unele aveau şi articole destinate exclusiv mediului online.
Bineînţeles, ca orice alt cititor, m-am îndreptat mai mult spre domeniile mele de interes. Dar destul de curând am descoperit şi blogurile.
Primele bloguri pe care am început să le citesc au fost cele cu profil economic. Nu sunt de meserie, dar căutam nişte soluţii alternative de evaluare, de care aveam nevoie pentru lucrarea cu care mă căznesc de nişte ani buni. Tot citind, am remarcat diferenţe de opinii între autori, unele argumentate, altele prezentate cu convingere drept adevăruri absolute...

(Citiţi continuarea articolului aici)

Colecţionarii din Dorobanţi

"Pe vremea lui Ceauşescu, a te ocupa de o colecţie personală (nu de tablouri sau bijuterii, ci de timbre, cărţi poştale, insigne, cutii de chibrituri, monede, maşinuţe) era un refugiu, o formă de rezistenţă psihologică la cenuşiul şi uniformitatea impuse de dictatură. Astăzi este un lux, dar nu neapărat din motive financiare, ci din lipsă de timp şi stare de spirit: cum să mai pierzi vremea căutând o piesă filatelică sau cartofilă, când trebuie să goneşti toată ziua după banii necesari supravieţuirii? Şi totuşi excepţiile există, fie şi numai pentru a confirma regula".

Aşa începe un articol publicat de Călin Hentea, el însuşi colecţionar, în Ziarul Financiar. Citeşte aici continuarea.
Trebuie să-i mulţumesc lui Şerban pentru că mi-a semnalat acest material.

S-a lansat o nouă publicaţie...

...de care am aflat abia aseară. Noroc cu un prieten, care conduce o societate de distribuţie de presă.

Până în prezent au fost scoase pe piaţă primele două numere, care au fost distribuite gratuit. Eu nu am văzut fizic decât numărul 2, care este imprimat în condiţii grafice deosebite.

Printre altele, publicaţia se adresează şi pasionaţilor, şi colecţionarilor de artă. În cel de-al doilea număr este făcută o recenzie la o licitaţie a uneia dintre cele mai cunoscute case specializate din lume.

Pagina de web a publicaţiei pare să fie încă "under construction", dar totuşi primele două numere se pot lectura în format digital. Faceţi click pe coperta fiecărui număr şi veţi fi direcţionaţi către formatul digital respectiv.

Dacă doriţi mai multe informaţii, puteţi afla din cuprinsul celor două numere. "Vinovată" pentru noul titlu este, după cum se specifică în caseta tehnică, societatea Lotus Publishing Media.

Pe partea filatelică m-au dezamăgit puţin, pentru că se cam vede că materialul respectiv a fost lucrat de un nespecialist. "Zgârie" puternic folosirea cuvântului "matcă" în loc de "marcă" (evident - poştală, n-are treabă cu apicultura...).

Probabil că lui Ninu s-ar putea să-i placă articolele referitoare la ceasuri (mie nu-mi spun nimic, pentru că nu mă pricep, mă uit şi eu la poze...).

Despre tezaurul Muzeului Naţional Filatelic. Pe marginea unui articol publicat de Historia.ro

Revista Historia este cunoscută iubitorilor domeniului. Ei cunosc, cel mai probabil, şi ediţia online a revistei, precum şi faptul că unele articole sunt publicate exclusiv online (adică numai pe web, nu şi în revista tipărită, pentru cei care nu stăpânesc noţiunile).

Ieri a fost publicat un articol cu un titlu tare apropiat de cele întâlnite în tabloide (îmi vine în minte celebra întrebare: "Şi tu, Brutus?!"; la Historia chiar că nu mă aşteptam!): Tezaurul românesc ameninţat: Uite timbrul, nu e timbrul... Îl puteţi citi aici. Dar după ce vă aruncaţi ochii pe el, reveniţi pe acest blog pentru a vă forma o imagine mai cuprinzătoare.

Cineva de la Historia (nu ştiu sigur cine e persoana, deoarece ca autor al articolului apare Andreea Lupsor în fluxul RSS, dar pe pagina online a articolului autorul este indicat ca fiind Ciprian Plăiaşu), s-a dus şi a vorbit cu cei de la Muzeul Naţional Filatelic. Probabil că s-a mai şi documentat puţin, deoarece articole referitoare la acest muzeu au mai apărut în mass-media.

În articolul cu pricina se povesteşte cam ce s-a discutat cu directorul muzeului, o anume doamnă Lia Galic, al cărei nume nu spune absolut nimic niciunui expert. Expert filatelic, nu din alte categorii, care nici nu contează în cazul de faţă. Se povesteşte cam care este situaţia colecţiei deţinute şi, foarte rapid, se abordează problema mărcilor poştale româneşti din patrimoniul muzeului. Că sunt, că valorează, că dreg, că alte alea... Se trece la un control al Curţii de Conturi care a semnalat nereguli, care de fapt nu ar fi chiar aşa (între noi fie vorba, pe oricare ţugulan-contabil de la mai marea Curte de Conturi ai lua şi i-ai da o grămadă de timbre în braţe să o inventarieze, ar începe să transpire şi s-ar plânge că vrea la mama... Am avut de-a face cu astfel de indivizi şi o pot garanta la orice oră din zi şi din noapte: de domeniul nostru sunt complet străini!).

Afirmaţia interesantă este lansată la sfârşitul introducerii, înainte de a se descrie treaba cu controlul Curţii. După ce se arată că Muzeul Naţional Filatelic nu este acreditat, se lansează bomba (sau poate sugestia subliminală?) Citez: "Poate că dacă muzeul ar fi aparţinut direct de Ministerul Culturii, lucrurile ar fi stat puţin diferit şi vina s-ar fi împărţit..."(am încheiat citatul). Chestia asta cu trecerea Muzeului Filatelic la Ministerul Culturii ar reprezenta, în opinia mea, cel mai mare pericol la adresa integrităţii colecţiilor naţionale. Domeniul acesta al nostru are o mare hibă: duce lipsă de experţi, dar şi de persoane pregătite în mod corespunzător, chiar dacă nu sunt experţi. Numai prin simpla lecturare a legislaţiei referitoare la patrimoniul naţional mobil (promovată de onor acest minister) îţi dai seama ce loaze sunt, deoarece mai nimic nu se potriveşte pentru colecţii filatelice!

Fac o scurtă paranteză care cred că este necesară. Legat de inventarul Muzeului Naţional Filatelic, toţi cei care au scris diverse articole prin mass-media nu s-au referit niciodată decât la mărcile poştale româneşti. Cel mai probabil, nu din rea voinţă, ci din neştiinţă, proastă documentare, nepricepere a problemei, necunoaştere a istoriei... (nu mai continui, că sunt înjurat după aceea).
Să facem apel la puţină istorie. În 1874 ia fiinţă Uniunea Poştală Universală. Pe hârtie la început, de facto abia după câţiva ani. Una din problemele noi adoptate de această uniune a fost introducerea schimbului internaţional de timbre între administraţiile poştale membre. Cum vine asta? Orice stat membru al Uniunii trimitea (prin intermediul acesteia) celorlalte state membre câteva exemplare din fiecare marcă poştală pusă în circulaţie, cu scopul de a fi cunoscută de statul partener, pentru a i se permite circulaţia poştală pe propriul teritoriu, în cazul corespondenţelor internaţionale. Acest schimb internaţional se pare că a început să fie executat în mod regulat în jurul anului 1880, iar ulterior, fiecare stat nou care adera la Uniune implicit trebuia să facă şi acest schimb internaţional de mărci poştale.
România a fost unul dintre membrii fondatori ai Uniunii şi a participat încă de la început la schimbul internaţional de mărci. Ce vreau să spun de fapt? Că în tezaurul poştei se găsesc cantităţi foarte mari de mărci poştale străine, inclusiv vechi, mărci provenite din acest schimb. Mai concret, doresc să subliniez că valoarea mărcilor poştale străine din patrimoniul muzeului ar trebui să fie de câteva ori mai mare (sau poate chiar cu un ordin de mărime mai mare, dacă nu chiar cu mai mult) decât valoarea tuturor capetelor de bour şi a colilor de liotgrafiate sau nedantelate din perioada lui Carol al II-lea! Dar ca să poţi realiza acest lucru, ar trebui să te pricepi cât de cât la "lins" un catalog. De curiozitate, cei care sunteţi colecţionari scoateţi din bibliotecă un catalog şi uitaţivă la emisiunile din diverse ţări, din perioada interbelică. Faceţi ceva însumări, aşa - grosso-modo - şi vedeţi cam pe unde ajungeţi... Fiind eu mai curios din fire (nesimţit de curios ar spune unii), întreb (nu ca să mă aflu în treabă): care este situaţia mărcilor poştale străine mai vechi de 1960 din tezaurul Muzeului Naţional Filatelic?

UPDATE - 8 iunie 2012

Autorul articolului din Historia la care am făcut referire a postat astăzi un comentariu, pe care îl pun şi ca update, deoarece m-am mai trezit în situaţia ca unii comentatori să-şi şteargă propria contribuţie, răzgândindu-se:

"Stimate domn. Poate va pricepeti la timbre insa cu siguranta nu intelegeti un fenomen pe care el, autorul articolului (poate ar fi mai nimerit sa va uitati si in editia tiparita a Historia sa vedeti cine semneaza acest articol pe marginea caruia vorbiti), a vrut sa il aduca in atentie. SUNT MILIOANE DE TIMBRE NEINVENTARIATE! Adunate la gramada in saci. Daca ati fi citit cu atentie ati fi vazut ca nu o rapida documentare a adus consistenta unui material extrem de limitat din cauza numarului de semne. Ci accesul la documente si la informatii care la vremea aia erau niste zvonuri ce par a se confirma - falimentul POSTEI.

Hai sa spunem celor care va citesc ce se intampla cu patrimoniul neinventariat al postei cu milioanele de piese neincluse in patrimoniul material mobil. Vine un baiat destept (cvasi-expert) care stie cam cat valoreaza si face niste bani frumosi furand ceea ce v-ati dori sa vedeti intr-un muzeu!

A! Un muzeu neacreditat e ca si cum as fi adunat hainele bunicii si as fi facut un muzeu la mine acasa. Maine daca am chef le dau foc pentru ca sunt proprietatea mea!

Faptul ca merita vazut, nu am nicio retinere in a va indemna sa mergeti acolo (cat o mai fi ceva).

Asadar inainte de a-i face tampiti pe cei de la Curtea de Conturi si senzationalisti pe noi cei care ridicam niste probleme, poate ar fi cazul sa le cunoasteti in profunzime. Asta daca nu aveti vreun interes direct cu privire la acel tezaur de timbre din care se fura ca in condru.

Faptul ca nu o cunoasteri pe directoarea Lia Galic si pentru ca nu spune nimic in lumea specialistilor ar trebui sa va traga un alt semn de alarma. Ca ne-am dus sa vorbim cu ea? Cu cine ati fi dorit sa o facem? Cu experti care nu au nicio putere si nicio autoritate in privinta tezaurului de timbre?

Datul cu parerea e sport national la noi, dar poate inainte de toate ar fi bine sa cunoastem toate coordonatele. Trecerea la Ministerul Culturii este o masura proasta, nimic de spus, dar e una prin care tezaurul de timbre ar ramane.

Daca posta da faliment (ceea ce deja se anunta) nu va mai exista nimic! Va spun eu, autorul articolului, ce o sa ramana: cele 8 serii de timbre inscrise in patrimoniul national si obiectele filatelice inscrise dupa aparitia articolului nostru - cele primite de România de la celebru artist catalan Juan Miro.

Cu stima,
Autorul"

UPDATE - 4 iulie 2012

Din acelaşi motiv ca mai sus postez comentariul făcut astăzi de autorul articolului.

"Ok! Am inteles cu toţii suntem proşti, tâmpiţi, analfabeţi şi neavizaţi cu excepţia dumneavoastră.

Una peste alta, macar revenirea la BNR a tezaurului de timbre este o solutie de compromis care a prins contur. În acest proces de predare primire se vor găsi niste oameni binevoitori sa mai piardă din ele.

In ceea ce priveste contactarea experţilor, nu stii cu cine vorbesti. Fiecare are interesele sale directe. Azi apare în ziar ca mare expert si apărator al patrimoniului filatelic, mâine vinde exemplare rare pe care nu stii cum le-a dobândit. De aceea stiu foarte bine în ce ape mă scald."

UPDATE - 5 iulie 2012

Aşa cum am promis în răspunsul la ultimul comentariu, am publicat un articol care poate fi citit aici.

UPDATE - 5 aprilie 2017

După câteva "săpături" iese la iveală  care a fost de fapt situaţia tezaurului. Citiţi acest articol.

"Timbrele, în epoca poştei electronice"

Sub acest titlu, în cotidianul Adevărul a fost publicat ieri un interviu realizat cu Leonard Paşcanu, singurul filatelist român acreditat ca expert în AIEP (Asociaţia Internaţională a Experţilor Filatelici), semnat de ziaristul Mihai Mincan.

Vă recomand cu căldură parcurgerea acestui interviu nu datorită numelui celui intervievat, ci a unor sfaturi pe care nu le puteţi găsi în nicio lucrare sau publicaţie periodică de specialitate. Îl puteţi găsi aici.

Fraţilor, m-aţi dat gata!

Adevărul este că şi eu mă mai grăbesc câteodată... Nu de alta, dar nu vreau să fiu acuzat pe nedrept, când mi s-a atras atenţia, am încercat să mă mai corectez. Titlul chiar mă zgârie pe neuron. Voi ce părere aveţi?

UPDATE, 14 iulie

Greşeala a fost corectată pe site-ul Historia.