Pe câţi bani scrie un blogger? Eu aş întreba altfel: dar de ce ar trebui să scrie pentru bani?

Acesta este un subiect considerat delicat de către unii, adorat de alţii sau fără interes pentru o altă categorie a "scriitorilor" de pe net. Recunosc, îmi propusesem să scriu câte ceva despre reclamele de pe internet şi din blogosferă, dar articolul publicat de Vienela m-a determinat să abordez mai repede subiectul decât îmi propusesem iniţial.

Nu mă voi apuca eu să scriu despre istoria blogging-ului pentru că nu cred că aş fi cea mai potrivită persoană. Un lucru este însă sigur: primele bloguri nu aveau nimic de-a face cu reclamele, autorii lor scriau din plăcere, din pasiune pentru vreun subiect sau poate din pură plictiseală. Că la un moment dat specialiştii în vânzări au realizat potenţialul oferit de bloguri, asta este altceva.

După câţiva ani de citit bloguri, m-am hotărât şi eu să-mi deschid un blog acum vreo trei ani. Din pură pasiune, fără să-mi propun să câştig ceva (în mod direct vreau să zic, pentru că de câştigat se poate câştiga, vă voi povesti asta însă mai târziu). Pentru că mă pasiona un anumit domeniu, e de la sine înţeles că profilul blogului s-a îndreptat fix spre pasiunea mea. De fapt, profilul blogului a "plecat" chiar de la început cu o specializare destul de adâncă, deoarece dintr-o pasiune relativ răspândită m-am hotărât să abordez o felie destul de îngustă, cu o aprofundare înaltă. Şi aşa s-a născut (în opinia mea) un blog cu adevărat de nişă. Asupra acestui termen (sau atribut) am avut vreo două discuţii în contradictoriu cu bloggeri mai vechi decât mine, deoarece şi atunci am crezut, şi acum cred că termenul "de nişă" este puţin cam impropriu folosit de o parte bună a blogurilor (sau atribuit lor). Să scrii de exemplu despre preparate culinare sau despre cărţi citite n-aş putea spune că este o abordare de nişă, atunci când nu există o locuinţă pe lumea asta unde să nu se gătească măcar din când în când, ori un cămin în care să nu se găsească căteva volume. Mă rog, fiecare cu opinia lui...

Ei, de la pasiunea cu care cei mai mulţi şi-au deschis blogurile, până la "armata" de scriitori mercenari pe care o visează unii activişti din social media cred că este o distanţă foarte luuuuuungă...

Un autor de blog care a început să scrie în speranţa obţinerii unor câştiguri rapide şi semnificative nu face altceva decât să viseze cu ochii deschişi (sau să umble după cai verzi pe pereţi). Dacă e cineva care are impresia că îl va asculta din prima vreun manager cu imaginea, piaru' sau vânzările de la nuş' ce mare corporaţie, ar trebui să-l întreb ce-a băut. Fără să te vadă responsabilii că ai ceva în spate - un conţinut variat, un limbaj adecvat, cunoştinţe în câteva domenii şi abilităţi de comunicare - n-ar trebui nici să te gândeşti la bani. Dacă le ai pe-astea (plus o căruţă de răbdare şi încredere în tine), S-AR PUTEA să vezi că ai şi un trafic care începe să conteze pentru profesioniştii în marketing. Ei sunt interesaţi (sau ar trebui să fie, dacă sunt meseriaşi) de nivelul până la care se propagă mesajul transmis de reclame, precum şi de audienţă.

Realitatea este însă puţin cam altfel. În blogosferă se întâlnesc mai multe specii, dacă îmi este îngăduit să spun astfel. Există masa scriitorilor, unii mai buni, alţii mai puţini buni, unii cu o vechime mai mare decât a altora, unii mai experimentaţi, alţii novici. Există câţiva specialişti care sapă după cele mai bune canale de comunicare ori direct, ori indirect (prin interpuşi sau intermediari). Mai sunt o grămadă de "alţii" care încearcă şi ei să se descurce, avansând oferte unora şi altora sau, dimpotrivă, vânând ofertele făcute de alţii. Există şi nişte bugete vânate de toţi, dar cu certitudine insuficiente pentru masa pofticioşilor. Nu credeam că voi ajunge să-mi aştern părerea despre aceste lucruri pe hârtia virtuală, dar în fond nu prea am nimic de pierdut.

Problema mea este alta. Lucrez de ani buni în media şi pot spune că am idee cu ce se mănâncă reclama. Mă zgârie rău modul în care au ajuns în ultimii ani să pună problema agenţiile de PR şi tot felul de specialişti (mai mult sau mai puţin) în marketing. Problema lor este că nu vor să înţeleagă că audienţa mea, păstorită şi crescută, educată de mine prin canalele de care dispun EU nu pot fi folosite de ei decât în anumite condiţii. Şi cu cât specializarea mea în domeniul dat este mai mare, cu atât ei înţeleg mai puţin cu ce se mănâncă domeniul de care mă ocup.

Rezultatul? Neînţelegerea domeniului abordat de potenţialul transmiţător al mesajului îl împiedică pe vânzătorul de bunuri şi servicii să aprecieze profilul cititorului meu (studii, venit mediu, preocupă etc.). Sau, mai plastic - hai la muncă să muncim! (dă Doamne să nu găsim!). Pe româneşte, problema tuturor este că de multe ori cel care are nevoie de reclamă nu este un profesionist (sau este, dar umblă să dea ţepe), iar armata de mercenari se conduce după principiul de unde nu curge, pică. Rezultatul este cel care se vede, desigur.

Ca nuca în perete! De mai multe ori am refuzat oferte pentru că subiectul nu se potrivea de nicio culoare cu subiectul blogului meu. Pe filateliştii mei nu prea cred că-i interesează scutecele sau obiectele de bricolaj. De ce vrei tu să zică cititorii mei că sunt un neserios?

Oferta cu un scop ascuns. De vreo două ori am fost contactat de specialişti în domenii financiare, numai bune pentru audienţa mea. Credeţi că doreau să demareze vreo campanie? Nuuu... Doreau doar să afle cu ce se mănâncă domeniul şi cam ce servicii ar putea presta contra cost cititorilor mei. Dragilor, specialiştilor, reclama este una, îndrumarea este alta, ele nu vin "la pachet", pentru că ştiu că n-aveţi de gând să împărţiţi câştigul cu mine. Aşa cum nici eu n-am de gând să vă dau vouă gratuit ponturi pe care nu le veţi găsi nicăieri. Dar e ruşinos pentru voi să văd că habar n-aveţi că în alte ţări există servicii specializate de acelaşi gen de zeci de ani.

Recomandările. Au fost vreo doi care m-au sondat, sugerându-mi că ar putea să mă plătească dacă am recomandări de la aşa-numiţii A-listeri, nevăzându-mă în blogroll-ul unora, cred. N-am mai stat la discuţii cu ei, deoarece mi-a fost clar că nu urmăresc un anumit public, ci fac selecţia vectorilor de comunicare. E adevărat, trebuie şi asta făcută, dar nu este suficient, în opinia mea. Cât despre blogerii "fruntaşi" - ei bine - or fi ei fruntaşi în social media, dar în domeniul meu sunt nişte iluştri necunoscuţi, nici unul dintre cititorii mei fideli nu cred că a auzit de vreunul (şi nici nu cred că i-ar păsa cuiva măcar de social media), ei caută informaţii şi comunicare pe un domeniu specializat strict şi limitat, faţă de altceva ei sunt (aproape) indiferenţi. Ori nu caută la mine acele subiecte, preferând siteuri sau bloguri specializate.

Promovarea e pe bune, sau e mincinoasă? Acesta este un subiect destul de delicat pentru cei mai mulţi dintre mercenarii scrisului. Cum poţi să scrii despre un produs pe care nu l-ai ţinut niciodată în mână? Cum poţi să apreciezi un serviciu de care nu ai beneficiat niciodată?
Aici este o altă problemă care mă zgârie rău de tot (şi despre care am de gând să scriu, dar poate întrun articol viitor, că m-aş lungi prea mult acum).
Vă dau un exemplu care este destul de sugestiv, deşi puţin cam deplasat. Azi îmbraci în lauri nu ştiu ce sticlă de Coca-Cola, iar mîine ridici în Olimp doza de Pepsi-Cola. Când minţi şi când spui adevărul? Cititorii tăi ce vor crede despre tine?

Mă opresc, pentru că văd că pe măsură ce scriu încep să apară şi ideile (n-am compus textul de mai sus în prealabil, pur şi simplu m-am aşezat în faţa tastaturii şi a început să curgă...). Voi continua cu exemple de apreciere: cât aş putea să iau pentru un articol ca să mă deranjez să-l scriu. Sau despre agresivitatea unor reclame. Sau... Ideile sunt mai multe. I-aş îndemna şi pe alţii să scrie, pentru că problemele nediscutate au cele mai multe şanse sărămână şi nerezolvate. Cred că mai sunt încă şi probleme neatinse. Aşadar, va urma!