Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.
Se afișează postările cu eticheta Curiozităţi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Curiozităţi. Afișați toate postările

miercuri, 6 iunie 2018

Curiozitate la marca de 80 parale din 1858

Unul dintre loturile propuse pentru vânzare la licitaţia din luna mai a firmei americane  Daniel Kelleher a cuprins un exemplar ştampilat al mărcii de 80 parale din a doua emisiune moldovenească.


Mă tot uitam la ilustraţie şi nu-mi dădeam seama ce-i greşit, privirea fiindu-mi luată de ştampila JASSY/MOLDOVA la care fracţia este aşezată deasupra zilei şi nu între aceasta şi lună (–/3/2). Apoi am văzut că marca cu pricina ar putea fi circulată pe verso.
Nu am nici cea mai mică idee dacă acest lucru a fost doar o greşeală a celui care a lipit marca pe scrisoare, ori a fost o operaţie premeditată (pentru a se masca o eventuală circulaţie frauduloasă a unui exemplar deja circulat). Din nefericire în licitaţia aceasta a fost singura imagine postată, iar eu am văzut-o după ce s-a încheat licitaţia, altfel aş fi solicitat şi o imagine a celeilalte feţe a mărcii.
Am luat imaginea şi am întors-o faţă de axa verticală, pentru a-mi da seama ce-i cu marca:


Aşa, mai din avion, marca mi se pare originală (n-aş garanta pentru hârtia prezentată ca azurată).
Curiozitatea a fost oferită pentru 100 şi adjudecată cu 200 dolari.

luni, 2 octombrie 2017

Erori, varietăţi, curiozităţi, obliterări (6)

Am intrat în priză şi nu-mi vine să mă mai opresc! Astăzi pun la dispoziţia pasionaţilor încă un episod. Cine nu a apucat să le citească pe cele precedente, le poate găsi aici: partea 1-a, partea a 2-a, partea a 3-a, partea a 4-a, partea a 5-a.

De această dată mă voi ocupa de valorile de 1 leu şi 2 lei Spic de grâu.

Toate cele trei exemplare prezintă aceeaşi eroare: un lumen alb în medalion, la ceafa efigiei. Prima marcă aparţine tirajului cu filigran PR II, a doua tirajului pe hârtie costată cu filigran PR V, iar a treia (defectă din păcate) este fără filigran. Eroarea demonstrează continuitatea utilizării clişeului efigiei în întreaga perioadă 1893-1900.

Aceste mărci au o altă eroare,  o pană oblică pe cadrul vertical drept, precum şi un lumen alb în prelungirea penei din cadru. Ambele exemplare sunt fără filigran (primul având o impresiune uleioasă). Această eroare apare şi la marca de 1 leu verde şi negru.

Culoarea schimbată a mărcii de 1 leu are o eroare concretizată în deteriorarea cadrului superior în colţul drept.

Aceste două mărci fac parte din primul tiraj, cel cu filigran PR II. Niciuna nu are vreo eroare, problema lor o reprezintă data din ştampile: NOV 93 şi respectiv 29NOV 93. După deformarea ştemplului, ambele mărci par a fi obliterate cu aceeaşi ştampilă.
Marca de 2 lei portocaliu şi brun a fost pusă în circulaţie la sfârşitul anului 1893 (împreună cu marca de 1 leu brun şi roz, acestea fiind primele mărci Spic de grâu puse în circulaţie). Potrivit dării de seamă a DGTP, numărul de exemplare de 2 lei vândute în 1893 este foarte mic.

Aceasta este o eroare cunoscută: absenţa piciorului literei D din DOI. Marca este fără filigran.

Iată o altă eroare cunoscută, lumen alb la interiorul cadrului stâng, în dreptul literei D din DOI.

Marca de 2 leu brun şi negru este una destul de rară. Cu mare greutate am reuşit să găsesc două exemplare care au fragmente din filigranul marginal JOHANNOT. La această marcă (defectă din păcate) filigranul este vizibil şi pe faţa mărcii, în zona efigiei.

Deocamdată atât pentru astăzi. Vom continua.

duminică, 1 octombrie 2017

Erori, varietăţi, curiozităţi, obliterări (5)

Continuăm cu serialul început recent prin prezentarea altor piese interesante (întâlnite fără a face un studiu aprofundat, mai pe scurt piese care mi-au sărit în ochi pe timpul sortării mărcilor). Episoadele anterioare pot fi găsite aici: partea 1-a, partea a 2-a, partea a 3-a, partea a 4-a.

La mărcile Spic de grâu de 40 bani fără filigran se pot întâlni destul de multe erori, mai jos puteţi vedea câteva ăe care le-am văzut întâmplător aranjând mărcile în clasoare.
Această eroare (din care puteţi vedea mai sus trei exemplare diferite care o au) este caracterizată prin prezenţa a două "pene" oblice pe cadrul orizontal inferior.

Mai sus puteţi vedea o eroare frumoasă care se regăseşte pe două unicate diferite. Pe cadrul orizontal inferior se află tot două pene albe (asemănătoare erorii precedente), situate însă în altă poziţie şi având o altă orientare. În afara penelor însă clişeul prezintă şi o zgârietură oblică ce taie fondul haşurat al medalionului.

Încă o eroare interesantă, care se regăseşte în formă identică pe două mărci diferite (din păcate prima fiind defectă): spărtură a clişeului vizibilă atât în cartuşul valorii, cât ţi în partea superioară a clişeului, tăind litera O din ROMANIA.

Aceasta este o eroare mai puţin spectaculoasă decât cele precedente, dar care se regăseşte pe două mărci diferite: o pană albă pe cadrul inferior, lângă colţul stâng, respectiv o zgârietură pe tâmpla efigiei, în faţa urechii.

Aceasta este o eroare repetabilă (aici nu o prezint decât ântr-un singur exemplar, dar sunt sigur că o mai am şi pe alte mărci, inclusiv pe o marcă de 40 bani brun din emisiunea Moldova). Clişeul este deteriorat în ambele colţuri inferioare.

Încă o eroare confirmată (dar aici nu am decât un singur exemplar): două spărturi în cadrul orizontal inferior.

Să trecem la valoarea de 50 bani.
Acest unicat nu prezintă nicio eroare, ci o ştampilă centrată şi aproape completă: AG. SPECIAL. GAICEANA × JUD. TECUCIU. Marca face parte din primul tiraj din 1894, cu filigran PR II.

Unicatul de mai sus este fără filigran şi prezintă pe marginea stângă o linie neregulată de culoare. Eroarea este repetabilă.

Atât pentru această seară, vom continua.

joi, 28 septembrie 2017

Erori, varietăţi, curiozităţi, obliterări (3)

Pentru că am puţin timp liber m-am gândit că ar trebui să continui cu micul serial cu titlul de mai sus. Pentru cititorii care nu au apucat să le parcurgă, episoadele anterioare pot fi găsite aici: partea 1-a, partea a 2-a.

Respectând ordinea abordată deja, voi continua începând cu valorile de 10 bani.

Mărcile de 10 bani verde din planşa 1-a sunt bogate în tot felul de erori mai mari şi mai mici, unele dintre ele fiind semnalate încă din anii '60 ai secoulului trecut. Nu am de gând să prezint erorile întâlnite la cifrele valorii şi petele de pe cadrul alb interior (care sunt relativ comune).

Aceasta este o altă pată de culoare întâlnită de mine de mai multe ori la tirajul din 1896 pe hârtie groasă, netedă, cu filigranul PR III.

Aceasta este o varietate interesantă (click pe imagine pentru mărire), care demonstrează una dintre caracteristicile de bază ale dantelurilor în linie: variaţia necontrolată a distanţelor dintre liniile dantelurii. În exemplul de faţă, în cadrul aceluiaşi ştraif se găsesc alăturate o marcă mai lată şi una mai îmgustă. Ştraiful face parte din acelaşi tiraj imprimat pe hârtie cu filigran PR III.

Marca de mai sus face parte din tirajul pe hârtie poroasă simplă cu filigran PR IV şi motivul datorită căruia m-am decis să o prezint este perfin-ul pe care îl are, "Schiel", un perfin pe care l-am întâlnit mult mai rar în comparaţie cu altele.

Această marcă (defectă din păcate) face parte din tirajul imprimat cu planşa 1-a pe hârtie costată orizontal cu filigran PR V. Clişeul prezintă o deteriorare caracteristică în colţul stâng superior.

Unicat al mărcii de 10 bani fără filigran, planşa 1, cu defecte caracteristice ale clişeului.

Tot un unicat fără filigran (de această dată din planşa 2) care prezintă o deteriorare a cadrului orizontal superior, o eroare repetabilă.

Cu ajutorul acestei imagini a celor două ştraifuri (click pentru mărire) voi da un pont cititorilor, pont care nu s-a mai publicat sub această formă în literatură: diferenţele dintre planşele 1 şi 2 la mărcile de 10 bani fără filigran. Principala caracteristică ce face diferenţa între ele o constituie distanţa între clişee. La planşa 1, clişeele sunt dispuse la distanţe mai mari atât între rânduri, cât şi între coloane (ele variază între 2,75 şi 3,25 mm). La planşa 2, aceleaşi distanţe sunt mult mai mici, variind între 2-2,5 mm. Cele două ştraifuri sunt aliniate la stânga şi este vizibilă cu ochiul liber diferenţa de lăţime la marginea dreaptă.

Unicat al mărcii fără filigran, planşa 2. Linia de culoare indicată de săgeţile verzi nu reprezintă o eroare, fiind doar o simplă curiozitate. Apariţia unor astfel de linii de culoare au o apariţie complet aleatoare.

Trecând la mărcile de 15 bani roşu, vă prezint două unicate care au fost anulate cu ştampila oficiului poştal sucursal Bucureşti - Camera Deputaţilor. Marca din stânga face parte din tirajul imprimat cu planşa 1-a pe hârtie netedă, gălbuie, cu filigran PR IV (1895), iar marca din dreapta a fost imprimată cu planşa a 2-a pe hârtie poroasă simplă cu filigran PR IV (1897).

Rămânând în domeniul ştampilelor, doresc să vă semnalez un detaliu care ar putea fi considerat procedură de lucru în oficiile ambulante.
Blocul de mai sus (planşa 1, tiraj cu filigran PR III) a fost anulat cu ştampila AMB No 2, gara Sascut, cu data de 25 martie 1897. Este interesant că fiecare marcă din bloc mai poartă câte o anulare manuscrisă, cu creionul, sub forma datei: "26/3". Acest mod de anulare a mai fost întâlnit, nefiind un caz singular.

Rămânând la procedura amintită, vă mai prezint un exemplar: unicat planşa 2, tiraj pe hârtie poroasă cu filigran PR IV, obliterat cu ştampila AMB No 1, gara Mărăşeşti şi concomitent anulat manuscris cu cerneală de culoare violet cuprinzând data: "23/3/98".

Pentru că n-au intrat zilele în sac vom continua serialul într-un episod viitor.