Preţ bun pentru o destinaţie rară

La ultima licitaţie (conţinând mărci din toată lumea) a casei americane Siegel Auction Galleries Inc. (iunie a.c.) şi-a făcut loc în ofertă şi un plic românesc francat cu o marcă Spic de grâu.

Descrierea din catalogul licitaţiei a sunat cam aşa:

ROMANIA, 1893, 50b Orange (129). Tied by well-struck "Bucuresci 8 Apr. 95" double-circle datestamp with additional strike at right on registered cover to Papeete, Tahiti, manuscript "via Havre-New York-S. Francisco" directive, Bucharest and San Francisco registry labels, New York and San Francisco transit and Papeete arrival backstamps, Very Fine, an absolutely remarkable destination use from Romania thru the United States to Tahiti.

Plicul a avut o evaluare iniţială  de 400-500 dolari SUA, fiind vândut în final pentru 600 dolari.
Sincer să fiu, este singura piesă expediată în Tahiti (via SUA) pe care am văzut-o în 30 de ani.

Curiozităţi la circulaţia unor mandate

Cele două piese prezentate mai jos au fost vândute în urmă cu câteva luni pe două portaluri de licitaţie. Fiecare dintre ele are câte o particularitate care atrage amatorii de piese de istorie poştală.

Primul mandat (click pe imagine pentru mărire) a fost expediat în septembrie 1916 de la oficiul poştal Balaci către sergentul Prioteasa Marin din Regimentul 2 Artilerie. Se pare că destinatarul nu a fost găsit, deoarece pe marca fixă a mandatului s-a adnotat manual, cu cerneală, cuvântul "Retur". În plus de aceasta, mandatul cuprinde în partea stângă şi cuponul care, la achitare, se detaşează de formular. Formularele întregi (cu tot cu cupon), dar circulate totodată prin poştă ilustrează o situaţie neuzuală.

Al doilea mandat (click pe imagini pentru mărire) a fost expediat în octombrie 1916 de la comandamentul Diviziei a 14-a către comuna Calvini, jud. Buzău. O situaţie mai puţin uzuală este utilizarea sigiliului cu stemă al marii unităţi ca ştampilă obliterantă pe mărcile constituind francatura suplimentară aplicată pe formularul de mandat (suma expediată a fost de 1.000 lei, o sumă destul de mare pentru perioada respectivă.
Sigiliul marii unităţi nu are dată, dar sosirea apicată pe verso (la biroul autorizat Cislău) datează circulaţia.

Colecţionarul condamnat în "procesul Biserica Neagră"

În toamna acestui an au ajuns în licitaţii online mai multe corespondenţe expediate imediat după Primul Război Mondial de către acelaşi expeditor.

Toate trimiterile fac parte din corespondenţa unui colecţionar al cărui nume mai puţin comun m-au făcut să caut informaţii despre persoana lui.

Una dintre corespondenţe poate fi văzută mai jos.

Expeditorul este Guido Fitz din Braşov. Lăsând la o parte particularităţile circulaţiei cărţii poştale (datorită căreia interesul colecţionarilor din ziua de astăzi a fost destul de mare), căutările pe internet după numele filatelistului m-au dus spre volumul Luciei Hossu Longin (Memorialul durerii: o istorie care nu se învaţă la şcoală). Guido Fitz (n. 1884), funcţionar, consilier parohial în 1958, a fost condamnat la zece ani de închisoare în urma procesului Biserica Neagră ca "învinuit de a fi săvârşit infracţiunea de tentativă la crima de trădare de patrie (...), cât şi săvârşirea infracţiunii de uneltire contra ordinei sociale, prin agitaţie cu caracter deosebit de grav (...). Detalii, aici. Despre "lotul Biserica Neagră" este vorba şi în documentarul difuzat de TVR2. La 06:14 se poate vedea pagina dactilografiată din care au fost citate detaliile.

Alte informaţii despre "lotul Biserica Neagră" se pot găsi aici (în română) şi aici (în germană).

Circulaţie maritimă

Circulaţiile transportate prin cursele maritime intră în categoria pieselor cu lipici la colecţionarii de istorie poştală atât datorită rarităţii mai mari a lor în comparaţie cu piesele expediate cu cursele poştale tradiţionale, cât şi a atractivităţii lor.

O astfel de piesă s-a vândut recent pe un portal de licitaţii online cu o sumă mică, accesibilă până şi unui colecţionar începător, de aceea cred că ea a rămas neobservată de către amatori.

Este o carte poştală ilustrată (click pentru mărire) expediată în vara anului 1905 din Constantinopol spre Bucureşti. Ilustrata a fost francată cu o marcă a Levantului austriac de 20 de paras, iar obliterarea s-a făcut cu ştampila cu cerc dublu utilizată de ambulanţa maritimă românească BUCURESCI - CONSPOLI - CONSTANTA.

Mesajul este scris în limba greacă (şi din această cauză am dificultăţi în ceea ce priveşte traducerea lui, nu posed cunoştinţele necesare).

Mesajul este înscris parţial şi pe faţa ilustrată.

Ilustrata a fost vândută cu numai 12,50 dolari (în opinia mea acest preţ fiind acceptabil în ciuda semnelor de uzură destul de vizibile).

Trei scrisori clasice

A trecut mult timp de când nu am mai prezentat piese deosebite întâlnite în licitaţiile online, de aceea astăzi m-am decis să iau măsuri.
Vă prezint trei piese care mi-au atras atenţia atât datorită rarităţii, cât şi datorită preţului sărit din media uzuală întâlnită aproape zilnic.

Încep cu o scrisoare recomandată expediată din Adjud la Brăila. Datele din ştampile se prezintă astfel: Adjud - 24/12, Galaţi - 2?/12 (tranzit), Brăila - 28/12 (sosire). Anul poate fi ori 1866, ori 1867. După nuanţa hârtiei mărcilor, aceasta ar fi hârtie subţire. După aspectul tiparului, negru, clar, mărcile ar putea aparţine primelor tiraje, când piatra litografică era proaspătă.
Francatura de trei mărci de 20 de parale indică o recomandată din treapta a doua de greutate, fiind o trimitere nu prea comună. Mare păcat este că marca de pe verso a fost distrusă la deschiderea scrisorii.
Piesa a fost vândută cu 318 dolari (33 de oferte), în ciuda pliurilor pe care le prezintă.

Aceasta este faţa unei scrisori simple externe, expediate de la Iaşi la Viena ori în ianuarie 1870, ori în ianuarie 1871. Francatura de 25 bani corespunde tarifului normal pentru scrisoarea simplă externă, dar combinaţia bicoloră este cu mult mai rară decât francatura simplă de 25 bani "favorit 1869".
La o examinare mai atentă a celor două mărci, se poate observa la fiecare câte un "colţ" generat de ruperea hârtiei, fiind evident faptul că mărcile fac parte dintre cele care au fost supuse, la biroul Iaşi, procesului de preseparare cu foarfeca.

Săgeţile roşii indică acele "colţuri" specifice preseparării.
Faţa de scrisoare a fost vândută cu 233 de euro (după 27 de oferte înaintate).

A treia piesă este o scrisoare expediată în septembrie 1872 de la Giurgiu la Bucureşti, francată cu un unicat de 10 bani "barbă" impresiune defectuoasă, în nuanţa ultramarin. Tariful de 10 bani este cel uzual unei scrisori simple interne, dar nu trebuie uitat faptul că marca de 10 bani "impresiune defectuoasă" nu a circulat decât pentru o perioadă mai scurtă de timp (aproape trei luni) şi de aceea scrisorile purtând această marcă nu sunt comune.
În ciuda nivelului de calitate nu prea strălucit al scrisorii (hârtia este pătată în jurul mărcii, scrisoarea este îndoită pe mijloc în cruce), aceasta a fost vândută cu 318 dolari (după 20 de oferte).

Cenzură peste cenzură peste cenzură peste...

Îmi pusesem în biblioteca virtuală cartea poştală de mai jos, întâlnită pe portalul eBay, făcând parte din oferta unui negustor din Belgia (cred). Corespondenţa este plină de ştampile de cenzură, prezentând o circulaţie mai puţin obişnuită. Click pe imagini pentru mărire.

Este vorba despre o carte poştală expediată în august 1919 de un colecţionar aflat în Sibiu Braşov (Guido? Fitz) către un alt colecţionar (Eugen Horack) din Triest. Cartea poştală a făcut un drum la Bucureşti, ajungând apoi prin Cluj, Arad şi Timişoara (nu ştiu dacă ordinea a fost chiar aceasta). Parcursul cărţii poştale a fost modificat, ea fiind redirecţionată spre Viena (unde se pare că a ajuns pe 17 decembrie).
Pe lângă cenzurile româneşti se vede parţial şi amprenta unei ştampile de cenzură sârbească (cred).
Nu cred că am văzut mai mult de câteva piese purtând atâtea ştampile diferite de cenzură.
De altfel, cartea poştală a avut amatori destul de îndârjiţi pe timpul licitaţiei online, deoarece preţul final s-a ridicat (după 15 biduri) la 381 dolari!

O pseudo-francatură mixtă interesantă

Întotdeauna au fost interesante combinaţiile întâlnite în perioadele în care au avut loc conflicte militare, iar teritoriile au trecut în administrarea altor ţări ori a unor administraţii de ocupaţie.

Una dintre aceste combinaţii este cea ilustrată mai jos (întâlnită pe eBay). Click pe imagini pentru mărire.

Este vorba de o carte poştală simplă expediată la sfârşitul lunii mai 1918 din comuna Murgeanca, jud. Ialomiţa la Bucureşti. Potrivit datei şi situării geografice, atât expeditorul, cât şi destinatarul se găseau în zona administrată de ocupanţii germani. Cu toate acestea, cartea poştală este una românească, care nu ar mai fi trebuit să aibă putere de circulaţie în teritoriul ocupat (administraţia militară germană pusese în circulaţie propriile întreguri poştale).
Întregul poştal a fost francat suplimentar cu o marcă MViR de 10 bani tip Germania. Din păcate ştampila oficiului de expediţie este ilizibilă, iar ştampilă de sosire nu s-a aplicat.
Mai apare un element care mi se pare curios: marca de ocupaţie a fost anulată ucu creionul (sau cel puţin aşa pare).
Una peste alta, nu îmi pot explica exact ce s-a întâmplat şi nu cred ca această piesă să fi fost alterată în vreun fel (sau poate mă înşel eu?).

Trimitere tip "circuit" din era Spicului de grâu

Am mai prezentat câteva piese asemănătoare în articolele mai vechi, dar asta nu mă împiedică în a vă semnala o altă trimitere din aceeaşi categorie.

Acest gen de trimiteri au avut la bază cooperarea între colecţionari. Deşi sunt trimiteri filatelice, ele sunt aproape întotdeauna francate corect şi circulate efectiv prin serviciile poşate ale unor diverse administraţii de pe mai multe continente.

Piesa aceasta îşi are originea în Brăila, având un parcurs interesant: Germania, Mexic, Statele Unite şi Queensland, Australia, de unde a fost returnată în România, la Brăila. Click pe imagine pentru mărire.

Carte poştală simplă a mai primit francatură (în afara celei româneşti, corespunzătoare tarifului internaţional) şi în Germania, Mexic şi Queensland, luând naştere astfel o francatură mixtă cu mărcile din patru ţări.

Şi modalitatea de scriere a mesajelor pe verso este interesantă. Nu am mai avut răbdarea să încerc să descifrez fiecare mesaj în parte, poate să o facă însă cine o doreşte.

Cartea poştală a fost vândută cu o sumă puţin peste 170 de dolari.

La biroul Iaşi s-a utilizat presepararea mărcilor nedantelate în 1870-1871

Am mai scris pe această temă acum câţiva ani, prezentându-vă şi piese pe scrisori.
Odată însă cu înmulţirea pieselor întâlnite rezultă din ce în ce mai sigur că la biroul terlegrafo-poştal Iaşi amploiatul a procedat la presepararea din timp a mărcilor prin tăierea incompletă a lor, urmând ca la utilizare ele să fie rupte mai uşor, dar şi mai rapid din ştraifurile respective.

Tot holbându-mă la piesele de pe portalurile online am văzut marca de mai sus, situată pe un mic fragment, marcă la care (în ciuda fotografiei nu prea mare) se poate totuşi distinge destul de clar că la coţurile superioare hârtia a fost ruptă, urmele de tăiere cu foarfeca pe laturile verticale oprindu-se la câţiva milimetri faţă de colţurile superioare.

Mărci fixe decupate şi utilizate la francare

Cred că este nimerit să semnalez o utilizare externă mai puţin obişnuită a unei benzi de ziare. În ciuda faptului că piesa (care a fost vândută recent pe un portal de licitaţii online cu o sumă nesemnificativă), ea prezintă un interes anume pentru colecţionarii de întreguri poştale. Click pe imagine pentru mărire.

Tariful pentru o trimitere externă cu ziare din prima categorie de greutate era la data expedierii acestei piese (1914 după spusele vânzătorului, dar ştampila de plecare BUCUREŞTI are data ilizibilă) de 5 bani.
Expeditorul (a cărui identitate nu este dezvăluită de banda de ziare) a utilizat un ştraif de trei benzi de ziare, pe care a aplicat încă două mărci fixe decupate tot din benzi de ziare (sunt vizibile la amândouă în partea inferioară liniile de separaţie pretipărite). Astfel, tariful de 5 bani pentru trimiterea externă a fost completat. Este însă discutabilă legalitatea operaţiei, de aceea colecţionarul pasionat (şi înrăit) îşi poate pune întrebarea dacă nu cumva ne aflăm în faţa unei situaţii de fraudă poştală.

Feriţi-vă de plicurile filatelice din perioada 1940-1947

În anii 1947-1948, un colecţionar considerat astăzi deschizător de drumuri într-un domeniu al filateliei pe care eu, personal, nu îl agreez a confecţionat (conform mai multor surse contemporane) o multitudine de plicuri cu francaturi care mai de care frumoase, francaturi realizate cu mărci care în mod real nu au avut o circulaţie poştală propriu-zisă (sau mai bine zis tirajul mărcilor circulate real prin poştă a fost unul neglijabil). Cauza acestei situaţii a reprezentat-o practica administraţiei poştale de a lansa în circulaţie emisiuni cu mărci ale căror nominale au fost "umflate" chiar şi de câte zece ori de suprataxe. În epocă, filateliştii ai făcut eforturi (uneori deosebite) pentru a-şi putea ţine la zi colecţiile (îmi aduc aminte de coperta revistei Filatelia, seria veche, pe care a fost caricaturizată coada făcută la poştă de către doritorii emisiunii Apărarea Patriotică - Victoria din 1945, care a "beneficiat" pe lângă suprataxele exagerate şi de o distribuţie limitată, o serie de persoană). Şi nu uitaţi, perioada războiului (şi, ulterior, cea a ocupaţiei armatei sovietice) a generat multe greutăţi populaţiei, sărăcie, foamete...

Metoda de confecţionare a plicurilor a fost una la îndemână: mărcile cu suprataxe exagerate au fost lipite pe plicuri şi anulate apoi cu ştampile antedatate. O parte a acestor făcături (căci nu le pot defini altfel) se pot recunoaşte după tipurile specifice ale ştampilelor, care nu au fost utilizate decât mult mai târziu faţă de perioada de valabilitate a mărcilor. Dar cele mai multe se pot recunoaşte foarte uşor după o particularitate a datei din ştampile (de regulă ale unor oficii din Bucureşti): nu s-a ţinut cont de numărul de cifre rezervate anului, sărindu-se (la antedatare) peste acest lucru considerat un amănunt fără importanţă.

În baza mea de imagini nu cred că lipseşte vreo emisiune din perioada respectivă (care are suprataxe mari pe lângă nominalul propriu-zis) care să nu fi beneficiat de realizarea acestor făcături. Am dat recent peste încă un plic (din care s-a întâmplat să văd vreo cinci aproape identice în decurs de numai o săptămână), piesă care m-a determinat să atrag atenţia colecţionarilor asupra subiectului. Click pe imagine.

Elementul care trădează făcătura filatelică este anul din ştampilă, exprimat sub forma "94.2". Am realizat şi o imagine mărită a ştampilei:

Ca fapt divers, unele străzi din adresele de pe plicurile de acest gen nici măcar nu figurează în ghidurile Bucureştiului din epocă.

Din punct de vedere filatelic, perioada anterioară anului 1948 a fost una destul de tulbure. Problema plicurilor (de fapt a făcăturilor filatelice) de acest gen se întâlneşte şi la emisiunile destinate circulaţiei în Transnistria (care poartă ştampile de Bucureşti), precum şi la unele plicuri francate cu mărci ale emisiunilor locale din Ardealul de Nord.

Atunci când vi se oferă aşa ceva şi nu vă pricepeţi să identificaţi piesele filatelice în raport de cele circulate legitim prin poştă, vă recomand să solicitaţi garanţii de la vânzător (incluzând returnarea pieselor pe care le consideraţi ulterior ca fiind dubioase şi recuperarea sumelor plătite). Vă recomand de asemenea să faceţi publice astfel de situaţii, pentru a veni în ajutorul celorlalţi colecţionari.

Abordând şi problema spinoasă - cât ar valora aşa ceva - răspunsul meu este unul tranşant: făcăturile nu au niciun fel de valoare filatelică, valoarea lor reducându-se la cea a mărcilor neuzate, dar cu o reducere sensibilă deoarece au fost deteriorate prin aplicarea în fals a unei ştampile poştale antedatate.

Încă o circulaţie interesantă

Am mai dat peste un plic cu o francatură interesantă, pe care am dorit să vi-l prezint pentru a vedea o posibilă modalitate de analiză a unei circulaţii. Click pe imagine pentru mărire.

La prima vedere este un plic expediat din Bavaria (localitatea nu se poate determina) pe 8 ianuarie 1915 spre Bucureşti. Ceea ce atrage imediat atenţia este francatura mixtă formată dintr-o marcă bavareză şi una românească. Dar atunci când începem să intrăm în detalii, vom vedea că piesa ridică mai multe probleme, dar şi întrebări.

Marca bavareză de 20 Pfg. aparţine primelor tiraje (Friedensdrucke) ale emisiunii uzuale Ludwig al III-lea, pusă în circulaţie în cursul anului 1914. Ca paranteză, aceeaşi emisiune a fost imprimată în tiraje mai târzii (Kriegsdrucke) începând cu 1916. Pentru perioada respectivă, România nu constituie o destinaţie uzuală pentru corespondenţele originare din Bavaria.
Am dorit să verific dacă plicul a fost corect francat la expediere, consultând catalogul Michel specializat pentru Germania. Tariful de 20 Pfg. este prevăzut pentru scrisori (altele decât loco) cu o greutate cuprinsă între 20 şi 250 grame (tarif adoptat pe 1 august 1906, valabil până la 1 august 1916). Aşadar, plicul nu ar intra în categoria corespondenţelor francate insuficient.

Trecând la timbrul românesc de ajutor de 10 bani, este neclară cauza pentru care el a fost utilizat (iniţial, s-ar putea crede că ar fi putut înlocui un timbru taxa de plată, dar nu este cazul).
De mai multe ori am întâlnit plicuri sau cărţi poştale cu mărci adăugate ulterior, existând destui colecţionari păcăliţi cu aceste producţii (recunosc, am "furat-o" şi eu de câteva ori până m-am învăţat minte). De aceea am verificat aplicarea şi cursivitatea ştampilei pe timbru şi pe plic. Legenda ştampilei este lizibilă - BUCURESTI - CURSA V (data ilizibilă) - ea nepărând a fi aplicată ulterior.
Bine, atunci ce este cu timbrul de ajutor aplicat pe o corespondenţă sosită din străinătate?

Timbrele de ajutor au fost puse în circulaţie pe baza Legii speciale autorizând luarea de măsuri excepţionale, intrată în vigoare pe 24 decembrie 1914/6 ianuarie 1915. Contravaloarea lor reprezenta o taxă nepoştală (fondurile colectate nu ajungeau la Poştă), iar francarea corespondenţelor cu aceste timbre a devenit obligatorie, neaplicarea lor taxându-se dublu la destinatar (prin francarea cu timbre de ajutor - taxa de plată).
Ca idee, timbrele de ajutor trebuiau aplicate numai pe corespondenţele expediate, şi nu şi pe cele sosite. Scrisorile expediate în alte localităţi trebuiau francate cu un timbru de ajutor de 5 bani (obligaţie păstrată până la 31 decembrie 1920; începând cu 1 ianuarie 1921 taxa timbrului de ajutor a fost înlocuită cu taxa timbrului de asistenţă socială - la fel, o taxă obligatorie nepoştală).

Datarea plicului ne spune că acesta a sosit la Bucureşti cu foarte puţin timp după introducerea francării obligatorii a corespondenţelor cu timbre de ajutor. Corespondenţa despre care discutăm nu trebuia francată cu un astfel de timbru şi singura explicaţie pe care mi-o pot imagina pentru prezenţa timbrului de ajutor este că amploiatul Poştei nu era încă familiarizat cu procedura care trebuia urmată.

Cât merită aşa ceva?

Este întrebarea pe care mi-au pus-o mai mulţi cunoscuţi care au văzut relativ recent mai multe plicuri filatelice, unele cu francaturi spectaculoase ori cu alte combinaţii, de exemplu francaturi mixte. Aveţi un exemplu mai jos (click pe imagiin pentru mărire).

Se vede de la o poştă (sic!) faptul că este vorba despre o complezenţă de toată frumuseţea (a circulat acest plic prin poştă de nu s-a văzut!). Vă mai dau un exemplu:

Şi acest plic "zbiară" cât îl ţine gura că el nu este decât un suvenir realizat în epocă de filatelişti.
Desigur, o spun pentru a nu ştiu câta oară: fiecare este liber să dea banii pe ce doreşte şi pe ce-i place. Cine investeşte însă prea mult în astfel de piese fabricate de către filatelişti (şi nu neapărat numai în piesele din această perioadă) s-ar putea trezi cu o surpriză destul de neplăcută, dacă se va publica vreo lucrare cu destulă credibilitate care să le menţioneze în mod expres drept "piese de complezenţă fără valoare filatelică".
Revenind la întrebarea din titlul articolului care mi-a fost adresată de mai multe persoane, în opinia mea valoarea unei astfel de piese nu o poate depăşi pe cea a mărcilor obliterate, detaşate, pe care le poartă.

Tot examinând piese din această categorie, am realizat că există unele nepotriviri şi/sau neconcordanţe la unele detalii ale ştampilelor. Din această cauză, cred că este cinstit şi profesional să ridic următoarea întrebare: aceste aşa-zise suveniruri au fost confecţionate cu ştempluri originale ajunse în mâna filateliştilor din epocă, ori o parte a lor a fost realizată cu copii ale ştampilelor în cauză?
Nu-mi amintesc ca vreun cercetător să fi ridicat această problemă în literatura românească, poate că ar fi totuşi cazul pentru că am ajuns în secolul XXI de aproape 15 ani!

Preţuri interesante pentru piese Debreţin şi Cluj-Oradea

Zilele trecute, un negustor american (George Alevizos) a postat pe eBay un lot măricel de piese circulate, francate cu mărci Debreţin şi Cluj-Oradea.
Persoana negustorului american nu este una necunoscută. Colecţionarii români îl cunosc drept un vânzător cu preţuri destul de piperate (uneori care nu prea se justifică la anumite piese), dar orice vânzător este liber să ceară cât crede în definitiv, vede el dacă vinde sau nu (pentru că în definitiv preţurile care contează sunt cele realizate, nu cele cerute).

De această dată, piesele din lotul cu pricina au avut preţuri de strigare destul de ridicate (de ordinul sutelor de dolari). Iniţial, când am văzut piesele, nu credeam că va reuşi să vândă vreuna, cu toate acestea însă mai multe plicuri au fost vândute. Le-am selectat pentru a vi le prezenta, deoarece unele sunt chiar rare, în opinia mea.

Acesta este un plic expediat loco se pare, recomandat şi expres, în Hódmezövásárhely. În opinia mea, caracteristica interesantă este ştampila de cenzură aplicată pe faţă: "CENZURAT HMVASARHELY" (cu Y răsturnat). Potrivit monografiei ing. Călin Marinescu (Cenzura poştală militară în România 1914-1940, pag. 227), piesele cunoscute sunt datate decembrie 1919. Această piesă este circulată în 29 (?) noiembrie. N-am avut curiozitatea să verific dacă francatura este în concordanţă cu tariful de la acea dată (verificaţi voi acest lucru).
Piesa a fost vândută cu 275 dolari (după numai 1 bid).

Acesta este un plic recomandat, expediat din Bucureşti Clemenţă (!!!) la Cluj, pe adresa inspectorului PTT Mocian Aurel din cadrul Inspectoratului Birourilor Ambulante. Plicul a fost francat cu trei mărci de 50 bani Zita emisiunea Oradea, dar poartă şi timbrul de ajutor de 10 bani, obligatoriu.
Plicul a fost vândut cu 175 dolari (după 2 biduri).

Plic recomandat expediat în ianuarie 1921 din Craidorolţ la Viena. Plicul a fost cenzurat la postul din Carei dar, din păcate, nu poartă şi ştampila de sosire în Austria (ori vreo altă ştampilă de tranzit). Data de circulaţie extinde perioada cunoscută pentru cenzura din Carei (v. ing. Călin Marinescu, op. cit., pag. 161) cu 11 luni.
Plicul a fost vândut cu 325 dolari (după un singur bid).

Acesta este un plic recomandat expediat din Modoş (astăzi în Serbia, aproape de graniţa românească, localitate denumită Jaša Tomić) la Orşova, în aprilie 1920. Pentru cei care nu cunosc, localitatea Modoş a făcut parte din teritoriul românesc (birou autorizat între 1919-1924, în judeţul Timiş-Torontal). În 1924, cu ocazia noii delimitări de frontieră între România şi Iugoslavia, localităţile Modoş şi Pardani au revenit acesteia, în timp ce localităţile Cenei, Comloşel, Drăgăneşti (Jamul Mare), Jimbolia şi Pustiniş au revenit României.
Plicul a fost cenzurat la postul român de cenzură din Modoş. Piesa extinde perioada de utilizare cunoscută pentru acestă ştampilă de cenzură (v. ing. Călin Marinescu, op. cit., pag. 186) cu circa trei luni.
Pe verso se distinge ştampila de sosire a oficiului Orşova (tip J, dată în format românesc).
Plicul a fost vândut cu 865 dolari (!!!), după 2 biduri.

"Complezenţele" de la MViR

Mai demult, pe timpul unei discuţii pe care o aveam cu un cunoscut referitoare la tot felul de piese întâlnite la ocupaţia germană pe timpul Primului Război Mondial, ne-am oprit la pieselecirculate efectiv şi la "complezenţe".
Amicul îmi spunea că atunci când o piesă poartă ştampilele cu numere ale cenzurii germane (nu cele mari, cu legenda "Geprüft"), atunci poţi sta liniştit, deoarece ele atestă faptul că piesa în cauză a circulat efectiv.
Atunci n-am avut la îndemână o imagine a unei piese filatelice necirculate. Mai devreme însă am dat de o astfel de piesă (click pentru mărire).

Ştampila roşie cu "7" în dreptunghi cred că sare în ochi. Nu cred că poate susţine însă cineva că această piesă este circulată efectiv!
Aşa că revin la vorba mea mai veche: vrei să studiezi? Atunci fă-o pe piese, nu pe vorbe.

Până când au circulat mărcile uzuale Mihai "vederi" fără supratipar?

Această întrebare a adresat-o unul dintre colegii colecţionari şi bloggeri, Liviu Ghiţă, în grupul Filatelia românească de pe Facebook. S-au prezentat vreo două unicate cu ştampile din 1948, dar pentru acestea întotdeauna planează bănuiala obliterprilor de complezenţă.

Uzualele Mihai "vederi" au fost puse în circulaţie în 15 august 1947. Circulaţia lor a fost oarecum stopată din cauza evenimentului de la sfârşitul lunii decembrie din acelaşi an, când regele Mihai a fost nevoit să abdice, iar forma de guvernământ a fost schimbată de comuniştii ajunşi la putere.

În primăvara anului următor, în luna martie, uzualele "vederi" au fost puse în circulaţie supratipărite, având faţa regelui acoperită de iniţialele RPR, iar coroana regală de deasupra efigiei de o bară orizontală. În mod normal, odată puse în circulaţie mărcile supratipărite, mărcile emisiunii iniţiale ar fi trebuit să fie invalidate. Totuşi ele au continuat să fie folosite la francare, iar uneori au ajuns să fie aşezate pe corespondenţe alături de mărcile supratipărite.

Din câte ştiu, nu există publicat vreun studiu privind circulaţia acestor mărci, deşi subiectul este unul deosebit de interesant, în opinia mea. Posibilităţile de studiu sunt bogate, iar piesele nu fac parte din categoria celor inaccesibile.
Prezentarea de mai jos este făcută în cea mai mare parte pe baza unor piese oferite în licitaţii de pe portalurile online. Nu mă hazardez să fac vreo evaluare la vreo piesă, le păstrez pentru viitorul catalog. Pe majoritatea imaginilor puteţi face click pentru mărire.

Aceasta ar fi prima zi "de după", 31 decembrie 1947, pe o trimitere loco, în Bucureşti. Nu reuşesc să-mi dau seama de ce pe mărci data din ştampilă este 31 decembrie, iar pe timbrul IOVR data este 30 decembrie.

Carte de vizită expediată loco în Bucureşti pe 8 ianuarie. Pe faţa plicului a apărut deja un slogan, o ştampilă "publicitară" cu textul "Trăiască Republica Populară".

Un imprimat extern, expediat pe 20 ianuarie din Bucureşti la Salonic, În Grecia.

Aceasta este o piesă foarte frumoasă, o trimitere recomandată şi expres expediată pe 31 ianuarie din Bucureşti la Roma.

O altă piesă foarte frumoasă expediată pe 6 februarie din Bucureşti în Palestina. Este o recomandată grea, care a trecut prin vama poştei din Tel Aviv.

Încă o piesă interesantă, expediată în 25 februarie de către legaţia americană din Bucureşti spre Canada. Mărcile au fost anulate abia la Washington (conform uzanţelor rezervate corespondenţei diplomatice). Uitându-mă la piesă, m-am întrebat dacă marca "Recensământul" a fost lipită cu fundul în sus din întâmplare sau premeditat.

Recomandată externă expediată în 27 febriarie din Bucureşti către Elveţia.

Carte poştală expediată în 4 martie din Bistriţa la Budapesta.

Recomandată par avion externă, expediată în 22 martie din Archita la Cleveland, Ohio, Statele Unite.

Într-un lot mai măricel de piese româneşti oferite într-o licitaţie de pe un portal online am remarcat piesa din mijloc, probabil o recomandată par avion expediată în 1 aprilie din Sibiu la Londra (posibil cenzurată la sosire, după prezenţa benzii de hârtie de culoare crem de pe marginea superioară). Din păcate piesa nu este vizibilă în totalitate. Piesa de deasupra a fost expediată din Bucureşti la Londra, în 13 ianuarie.

Trimitere expediată în 22 aprilie din Bucureşti la Tel Aviv.

Piesă foarte interesantă, o trimitere expres şi recomandată expediată în 24 aprilie din Bucureşti în Malta. Francatura este una mixtă, printre mărcile de pe faţa plicului fiind şi una cu supratiparul RPR.

Plic expediat în 13 mai din Bucureşti în Elveţia.

Francatură mixtă (mărci cu şi fără supratipar RPR) pe un plic expediat în 10 mai din Braşov la Hamburg, trecut prin cenzura aliată din Zona britanică a Germaniei.

Plic expediat în 20 mai din Giurgiu la Bucureşti. Pe faţă este vizibilă o ştampilă interesantă al Oficiului poştal militar al Garnizoanei Bucureşti.

Plic recomandat expediat în 12 iunie din Miercurea Sibiului la Santa Monica, California, Statele Unite.

Şi ultima piesă din prezentarea din această seară, un plic expediat în 10 august ca trimitere expres, recomandată şi par avion din Bucureşti la Montevideo, în Uruguay. Din păcate, imaginile sunt mici (le-am salvat de pe un portal online cu mulţi ani în urmă). Pe verso s-ar distinge cu oarecare greutate o ştampilă ovală de poştă aeriană din Timişoara.

Dacă aveţi completări la piesele descrise mai sus, v-aş ruga să le faceţi cunoscute.
Vă doresc succes la studiu!

UPDATE

Revistele mai "noi" (adică cele din ultimii zece ani) nu mi le-am introdus în baza de date (mai am şi eu lipsuri, asta este).
Dl. Călin Marinescu mi-a atras atenţia asupra articolului semnat de dânsul, publicat în Filatelia nr. 3/2008, pag. 7-8. Mărcile nesupratipărite au circulat (oficial) până la 15 august 1948.