Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României

Președintele României

Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României

Text publicat în M.Of. al României nr. 212 din 16.03.2020.
În vigoare de la 16 martie 2020

Având în vedere evoluția situației epidemiologice internaționale determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 la nivelul a peste 150 de țări, în care aproximativ 160.000 de persoane au fost infectate și peste 5.800 au decedat, precum și declararea "Pandemiei" de către Organizația Mondială a Sănătății, la data de 11.03.2020,

luând în considerare experiența țărilor grav afectate de evoluția virusului și măsurile care au avut impact pozitiv în limitarea răspândirii acestuia și care au vizat acțiuni în planul sănătății publice, concomitent cu limitarea sau întreruperea activităților socioeconomice neesențiale, dar mai ales îngrădirea exercitării unor drepturi și libertăți fundamentale, fără de care celelalte acțiuni desfășurate nu ar fi putut avea efectul scontat,

în contextul măsurilor adoptate la nivelul statelor europene, în principal cele limitrofe, dar și cele cu comunități mari de cetățeni români, din care 12 state au adoptat măsuri speciale prin instituirea unor stări excepționale în scopul prevenirii răspândirii comunitare a infecției,

luând act de evoluția situației epidemiologice pe teritoriul României și de evaluarea riscului de sănătate publică pentru perioada imediat următoare, care indică o creștere masivă a numărului de persoane infectate cu coronavirusul SARS-CoV-2,

ținând cont de faptul că neluarea unor măsuri urgente, cu caracter excepțional, în domeniul social și economic, pentru limitarea infectării cu coronavirusul SARS-CoV-2 în rândul populației ar avea un impact deosebit de grav, în principal asupra dreptului la viață și, în subsidiar, asupra dreptului la sănătate al persoanelor,

subliniind necesitatea instituirii stării de urgență pentru diminuarea efectelor negative asupra economiei cauzate de măsurile adoptate la nivel național și internațional pentru combaterea răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2,

în considerarea faptului că elementele sus-menționate definesc un context excepțional care nu putea fi previzionat, care vizează interesul public general și care constituie o situație extraordinară, ce impune măsuri excepționale,

ținând cont de faptul că restrângerea exercițiului unor drepturi nu trebuie să afecteze substanța lor, ci să urmărească un scop legitim, să fie necesară într-o societate democratică și să fie proporțională cu scopul urmărit,

văzând Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Țării nr. 30/2020 privind necesitatea instituirii stării de urgență și planul de acțiune la instituirea stării de urgență,

având în vedere propunerea Guvernului de instituire a stării de urgență,

în temeiul prevederilor art. 93 alin. (1), ale art. 100 din Constituția României, republicată, și ale art. 3 și art. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările și completările ulterioare,
Președintele României d e c r e t e a z ă:

Art. 1. - Se instituie starea de urgență pe întreg teritoriul României pe o durată de 30 de zile.

Art. 2. - Pentru prevenirea răspândirii COVID-19 și realizarea managementului consecințelor, raportat la evoluția situației epidemiologice, pe durata stării de urgență este restrâns exercițiul următoarelor drepturi, proporțional cu gradul de realizare al criteriilor prevăzute de art. 4 alin. (4):

a) libera circulație;

b) dreptul la viață intimă, familială și privată;

c) inviolabilitatea domiciliului;

d) dreptul la învățătură;

e) libertatea întrunirilor;

f) dreptul de proprietate privată;

g) dreptul la grevă;

h) libertatea economică.

Art. 3. - În scopul prevăzut la art. 2 se stabilesc măsurile de primă urgență cu aplicabilitate directă și imediată prevăzute în anexa nr. 1.

Art. 4. - (1) În scopul prevăzut la art. 2 se stabilesc măsurile de primă urgență cu aplicabilitate graduală, prevăzute în anexa nr. 2.

(2) Măsurile de primă urgență cu aplicabilitate graduală prevăzute la pct. 1-7 din anexa nr. 2 se dispun de ministrul afacerilor interne sau de înlocuitorul legal al acestuia, cu acordul prim-ministrului, prin ordonanță militară.

(3) Măsurile de primă urgență cu aplicabilitate graduală, prevăzute la pct. 8 din anexa nr. 2, se dispun de către Ministerul Afacerilor Interne, prin ordin al secretarului de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență sau înlocuitorul legal al acestuia.

(4) Măsurile de primă urgență cu aplicabilitate graduală se dispun potrivit alin. (2) și (3) potrivit evaluării realizate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, cu acordul prim-ministrului, pe baza următoarelor criterii:

a) intensitatea transmiterii intracomunitare a COVID-19;

b) frecvența apariției unor focare într-o zonă geografică;

c) numărul de pacienți critici raportat la capacitatea sistemului sanitar;

d) capacitatea și continuitatea asigurării serviciilor sociale și de utilități publice pentru populație;

e) capacitatea autorităților publice de a menține și asigura măsuri de ordine și siguranță publică;

f) măsurile instituite de alte state cu impact asupra populației sau situației economice a României;

g) capacitatea de asigurare a măsurilor pentru punere în carantină;

h) apariția altor situații de urgență.

(5) Conducerea aplicării măsurilor stabilite prin ordonanțele militare sau prin ordinul prevăzut la alin. (3) revine Ministerului Afacerilor Interne.

Art. 5. - (1) Coordonarea integrată a măsurilor de răspuns cu caracter medical și de protecție civilă la situația de urgență generată de COVID-19 se realizează de către Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență, în colaborare cu Ministerul Sănătății și cu celelalte instituții implicate în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc.

(2) Măsurile dispuse pentru prevenirea COVID-19 ca urmare a hotărârilor Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență sunt aplicabile și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 6. - Conducătorii autorităților publice, ai celorlalte persoane juridice, precum și persoanele fizice au obligația să respecte și să aplice toate măsurile stabilite prin prezentul decret și prin ordonanțele emise de ministrul afacerilor interne.

Art. 7. - Instituțiile sprijină structurile Ministerului Afacerilor Interne, la solicitarea acestuia, în îndeplinirea misiunilor, conform legislației în vigoare.

Art. 8. - Prezentul decret se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data publicării.

Art. 9. - Prezentul decret se transmite Parlamentului în vederea exercitării atribuției prevăzute de art. 93 alin. (1) din Constituție.
   
PREȘEDINTELE ROMÂNIEI
KLAUS-WERNER IOHANNIS

București, 16 martie 2020.

Nr. 195.


ANEXA Nr. 1

MĂSURI
de primă urgență cu aplicabilitate directă
CAPITOLUL I Domeniul ordine publică
 
Art. 1. - Poliția Locală se subordonează operațional Ministerului Afacerilor Interne.

Art. 2. - Serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor se subordonează operațional unităților teritoriale de poliție, care stabilesc activitățile de sprijin pe care acestea le execută.

Art. 3. - Serviciile voluntare de pompieri (situații de urgență) se subordonează operațional unităților teritoriale pentru situații de urgență, care stabilesc responsabilitățile și modul de acțiune al acestora.

Art. 4. - Serviciile publice de ambulanță se subordonează operațional inspectoratelor pentru situații de urgență.

Art. 5. - (1) Ministerul Apărării Naționale sprijină, la cerere, Ministerul Afacerilor Interne pentru asigurarea pazei și protecției unor obiective/zone, transportul de efective, materiale și tehnică pentru îndeplinirea misiunilor specifice, triaj epidemiologic, asistență medicală și alte misiuni în funcție de evoluția situației.

(2) Instituțiile din cadrul Sistemului național de ordine publică și securitate națională suplimentează, la nevoie, efectivele și tehnica pentru intervenție, prevăzute în planuri, în funcție de evoluția situației.

Art. 6. - Instituțiile din cadrul Sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională pot angaja fără concurs, la nevoie, pe durată determinată de 6 luni, personal din sursă externă sau cadre care au trecut în rezervă, cărora le-au încetat raporturile de serviciu.

Art. 7. - Pentru ca efectivele instituțiilor din cadrul Sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională să fie mereu la dispoziție în scopul intervenției în cazuri reale generate de pandemia de COVID-19, pe perioada stării de urgență, se suspendă exercițiile, simulările, aplicațiile și orice alte activități care pot interfera cu măsurile luate de autoritățile competente destinate prevenirii și combaterii răspândirii infecțiilor cu COVID-19, cu excepția celor cu caracter militar desfășurate în poligoanele de instrucție.

CAPITOLUL II Domeniul economic

Art. 8. - Guvernul poate adopta măsuri de susținere a operatorilor economici din domeniile afectate de COVID-19.

Art. 9. - Pentru combaterea răspândirii infecțiilor cu COVID-19, autoritățile publice centrale pot rechiziționa unități de producție a materialelor și echipamentelor necesare combaterii acestei epidemii.

Art. 10. - Autoritățile publice centrale, precum și entitățile juridice în care statul este acționar majoritar pot achiziționa în mod direct materiale și echipamente necesare combaterii acestei epidemii.

Art. 11. - Beneficiarii fondurilor europene afectați de adoptarea măsurilor de urgență prevăzute în prezentul decret pot decide, împreună cu autoritățile de management/organismele intermediare, să suspende contractele de finanțare încheiate conform legii.

Art. 12. - Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri eliberează, la cerere, operatorilor economici a căror activitate este afectată în contextul COVID-19 certificate de situație de urgență în baza documentelor justificative.

Art. 13. - Se vor dispune măsuri pentru asigurarea continuității în aprovizionare, respectiv extracție, producție, procesare, transport, distribuție, furnizare, mentenanță întreținere și reparații a resurselor și materiilor prime și/sau semiprocesate necesare funcționării corespunzătoare a sistemului energetic național, precum și asigurarea continuității funcționării acestuia și a tuturor serviciilor de utilitate publică.

Art. 14. - Se menține valabilitatea documentelor eliberate de autoritățile publice care expiră pe perioada stării de urgență.

Art. 15. - Pe perioada stării de urgență se pot plafona prețurile la medicamente și aparatură medicală, la alimentele de strictă necesitate și la serviciile de utilitate publică (energie electrică și termică, gaze, alimentare cu apă, salubritate, carburanți etc.), în limita prețului mediu din ultimele 3 luni înaintea declarării stării de urgență.

CAPITOLUL III Domeniul sănătății

Art. 16. - În structurile Ministerului Afacerilor Interne, în unitățile sanitare și în serviciile de asistență socială se poate angaja fără concurs, la nevoie, pe durată determinată de 6 luni, personal contractual medical, personal auxiliar, farmaciști, personal de laborator și alte categorii de personal contractual necesare.

Art. 17. - Prelungirea aplicabilității actelor normative, cu valabilitate până la data de 31 martie 2020, privind acordarea serviciilor medicale și medicamentelor în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, programe naționale de sănătate - preventive și curative, pe perioada stării de urgență, cu modificarea prevederilor, în caz de necesitate, după cum urmează:

a) serviciile medicale pentru tratarea cazurilor COVID-19 și complicațiile acestora se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României și se suportă din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS);

b) serviciile medicale și medicamentele pot fi acordate și validate și fără semnarea cu cardul național de asigurări sociale de sănătate și fără termen de raportare în 3 zile lucrătoare de la data acordării serviciilor;

c) decontarea pentru unitățile sanitare cu paturi aflate în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate a sumelor contractate și decontate din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate sau bugetul Ministerului Sănătății, indiferent de numărul de cazuri realizate sau, după caz, la nivelul activității efectiv realizate în condițiile în care acesta depășește nivelul contractat;

d) decontarea serviciilor medicale în unitățile sanitare din asistența medicală primară și ambulatoriul de specialitate clinic la nivelul activității efectiv realizate, cu maximum 8 consultații/oră;

e) prescrierea de medicamente de către medicii de familie, inclusiv a medicamentelor restricționate din Lista de medicamente, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, pentru pacienții cronici.

Art. 18. - În cazul achiziției de medicamente de către unitățile sanitare pentru tratarea pacienților cu COVID-19, prețurile medicamentelor pot depăși prețurile maximale aprobate de Ministerul Sănătății.

Art. 19. - Pe perioada stării de urgență, pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, pot fi suspendați din funcțiile de conducere conducătorii unităților sanitare, direcțiilor de sănătate publică, caselor de asigurări de sănătate, serviciilor de ambulanță, precum și autorităților și instituțiilor publice centrale și locale cu atribuții în domeniul asistenței și protecției sociale, indiferent de statutul lor. Nu este necesar ca persoanele desemnate să exercite temporar aceste funcții să fie funcționari publici.

Art. 20. - Pe perioada stării de urgență se pot realiza transferuri între bugetele Ministerului Sănătății și Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate (în ambele sensuri), precum și între diferitele linii de buget ale Ministerului Sănătății sau Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate în funcție de necesități.

Art. 21. - Influențele financiare determinate de creșterile salariale pentru personalul medical și nemedical din unitățile sanitare publice și cele care au ca asociat unic unitățile administrativ-teritoriale se suportă din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate - titlul VI - Transferuri între unități ale administrației publice.

Art. 22. - Valoarea procentului aferent contribuției clawback pentru trimestrul I al anului 2020 se plafonează la valoarea trimestrului IV al anului 2019.

Art. 23. - Pentru serviciile medicale, medicamente, investigații paraclinice acordate în perioada stării de urgență, sumele angajate nu vor fi limitate la cele aprobate pentru trimestrul I al anului 2020.

Art. 24. - Decontarea concediilor medicale acordate persoanelor aflate în carantină pentru COVID-19 va fi realizată cu prioritate prin asigurarea de sume suplimentare în bugetul FNUASS la nivelul necesar.

Art. 25. - Pe perioada stării de urgență, modificările de structură din cadrul unităților sanitare se vor aviza de către direcțiile de sănătate publică locale în funcție de necesitați.

Art. 26. - Pe perioada stării de urgență, prin ordin al ministrului sănătății se pot introduce noi programe de sănătate și servicii medicale destinate prevenirii și combaterii COVID-19.

Art. 27. - Se autorizează prescripțiile de tratamente "off-label" în cazul pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2, după ce aceste tratamente sunt avizate de către comisia de politică a medicamentului din cadrul unității sanitare respective.

Art. 28. - (1) Asigurarea sumelor necesare în bugetul Ministerului Sănătății pentru achiziționarea de către direcțiile de sănătate publică de materiale necesare în perioada pandemiei se realizează prin transferuri de la Ministerul Sănătății, urmând ca achiziția să se realizeze de către direcțiile de sănătate publică prin procedură de achiziție directă.

(2) Asigurarea sumelor necesare în bugetul Ministerului Sănătății pentru achiziționarea de către unitățile sanitare de materiale și medicamente necesare în perioada pandemiei se realizează prin transferuri de la Ministerul Sănătății, urmând ca achiziția să se realizeze de către unitățile sanitare prin procedură de achiziție directă.

(3) Ministerele cu sistem de sănătate propriu pot face achiziții directe pentru unitățile sanitare proprii atât din bugetele ministerelor de resort, cât și din cele ale unităților sanitare.

Art. 29. - (1) Prin ordin al ministrului sănătății se stabilesc măsurile de sprijinire a persoanelor izolate la domiciliu, ca urmare a măsurilor de limitare a răspândirii COVID-19.

(2) Măsurile de sprijin se pun în aplicare de autoritățile administrației publice locale.

(3) Cheltuielile necesare se asigură prin transfer între bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, și bugetele locale.

CAPITOLUL IV Domeniul muncii și protecției sociale

Art. 30. - Guvernul poate sprijini angajatorii și angajații afectați de efectele crizei COVID-19, prin derogări de la prevederile legale în vigoare.

Art. 31. - Prin ordin al ministrului muncii și protecției sociale se stabilesc măsuri de protecție socială pentru angajați și familiile acestora din sectoarele economice a căror activitate este afectată sau oprită total sau parțial prin decizii ale autorităților publice, pe perioada stării de urgență.

Art. 32. - (1) Pe perioada stării de urgență, prevederile Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ, nu se aplică angajaților sistemului național de apărare, angajaților din penitenciare, personalului din unitățile sanitare publice și altor categorii stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne, al ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri, și al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, după caz.

(2) Personalul prevăzut la alin. (1) are dreptul la o majorare a salariului în cuantumul prevăzut la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 19/2020, în situația în care celălalt părinte nu beneficiază de drepturile reglementate în această lege.

Art. 33. - Instituțiile și autoritățile publice centrale și locale, autoritățile administrative autonome, regiile autonome, societățile și companiile naționale și societățile la care statul ori o unitate administrativ-teritorială este acționar unic sau majoritar, societățile cu capital privat introduc, acolo unde este posibil, pe perioada stării de urgență, munca la domiciliu sau în regim de telemuncă, prin act unilateral al angajatorului.

Art. 34. - Pe durata stării de urgență are loc suspendarea efectuării controalelor la angajatori de către inspectoratele teritoriale de muncă, cu excepția controalelor dispuse de către ministrul muncii și protecției sociale, a celor dispuse de Inspecția Muncii pentru punerea în aplicare a hotărârilor Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, a celor necesare pentru a da curs sesizărilor prin care se reclamă săvârșirea unor fapte cu un grad ridicat de pericol social și pentru cercetarea accidentelor de muncă.

Art. 35. - Se menține valabilitatea contractelor colective de muncă și a acordurilor colective pe perioada stării de urgență.

Art. 36. - Pe perioada stării de urgență se interzice declararea, declanșarea sau desfășurarea conflictelor colective de muncă în unitățile sistemului energetic național, din unitățile operative de la sectoarele nucleare, din unitățile cu foc continuu, din unitățile sanitare și de asistență socială, de telecomunicații, ale radioului și televiziunii publice, din transporturile pe căile ferate, din unitățile care asigură transportul în comun și salubrizarea localităților, precum și aprovizionarea populației cu gaze, energie electrică, căldură și apă.

Art. 37. - Prin excepție de la prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, persoana îndreptățită își păstrează stimulentul de inserție în situația pierderii locului de muncă ca urmare a efectelor epidemiei COVID-19.

Art. 38. - Cererile pentru acordarea beneficiilor și prestațiilor sociale pot fi depuse inclusiv pe cale electronică.

Art. 39. - Certificatele de încadrare a copilului într-un grad de handicap și atestatele de asistent maternal eliberate de comisia pentru protecția copilului, precum și certificatele de încadrare în grad și tip de handicap eliberate de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, a căror valabilitate expiră în perioada de urgență declarată, își prelungesc valabilitatea până la încetarea stării de urgență.

Art. 40. - Certificatele de acreditare a furnizorilor de servicii sociale și licențele serviciilor sociale, provizorii și de funcționare, a căror valabilitate expiră în perioada de urgență declarată, își prelungesc valabilitatea până la încetarea stării de urgență.

CAPITOLUL V Domeniul justiție

Art. 41. - Prescripțiile și termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgență instituite potrivit prezentului decret, dispozițiile art. 2.532 pct. 9 teza a II-a din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil sau alte dispoziții legale contrare nefiind aplicabile.

Art. 42. - (1) Pe durata stării de urgență, activitatea de judecată continuă în cauzele de urgență deosebită. Lista acestor cauze se stabilește de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru cauzele de competența acesteia și, respectiv, de colegiile de conducere ale curților de apel pentru cauzele de competența lor și pentru cauzele de competența instanțelor care funcționează în circumscripția lor teritorială, putând fi, după împrejurări, actualizată. Consiliul Superior al Magistraturii dă îndrumări, în vederea asigurării unei practici unitare, colegiilor de conducere ale instanțelor menționate cu privire la modul de stabilire a cauzelor care se judecă pe durata stării de urgență.

(2) Pe durata stării de urgență, pentru judecarea proceselor prevăzute la alin. (1), instanțele judecătorești, ținând seama de împrejurări, pot fixa termene scurte, inclusiv de la o zi la alta sau chiar în aceeași zi.

(3) În procesele prevăzute la alin. (1), când este posibil, instanțele judecătorești dispun măsurile necesare pentru desfășurarea ședinței de judecată prin videoconferință și procedează la comunicarea actelor de procedură prin telefax, poștă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia.

(4) Amânarea judecării cauzelor prevăzute la alin. (1) poate fi dispusă la cerere, în situația în care partea interesată se află în izolare la domiciliu, în carantină sau spitalizată în contextul pandemiei de COVID-19. Când instanța respinge cererea de amânare a judecății în considerarea necesității de a soluționa cauza în contextul instituirii prezentei stări de urgență, va amâna, la cererea părții sau din oficiu, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise.

(5) Activitatea de executare silită continuă numai în cazurile în care este posibilă respectarea regulilor de disciplină sanitară stabilite prin hotărârile Comitetului Național privind Situațiile Speciale de Urgență, în scopul ocrotirii drepturilor la viață și la integritate fizică ale participanților la executarea silită.

(6) În temeiul prezentului decret, judecarea proceselor civile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), se suspendă de plin drept pe durata stării de urgență instituite prin acesta, fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop.

(7) Termenele de exercitare a căilor de atac în cauzele prevăzute la alin. (6), aflate în curs la data instituirii prezentei stări de urgență, se întrerup, urmând a curge noi termene, de aceeași durată, de la data încetării stării de urgență. În cauzele prevăzute la alin. (6) în care au fost declarate căi de atac până la data emiterii prezentului decret, dosarele se înaintează instanței competente după încetarea stării de urgență.

(8) După încetarea stării de urgență, judecarea proceselor prevăzute la alin. (6) se reia din oficiu. În termen de 10 zile de la încetarea stării de urgență, instanța de judecată va lua măsuri pentru fixarea termenelor de judecată și citarea părților.

Art. 43. - (1) Activitatea de urmărire penală și cea a judecătorilor de drepturi și libertăți se desfășoară numai cu privire la:

a) cauzele în care s-au dispus ori se propune luarea măsurilor preventive ori a celor de protecție a victimelor și martorilor, cele privind aplicarea provizorie a măsurilor de siguranță cu caracter medical, cele cu persoane vătămate minori;

b) actele și măsurile de urmărire penală a căror amânare ar pune în pericol obținerea probelor sau prinderea suspectului sau a inculpatului, precum și cele privind audierea anticipată;

c) cauzele în care urgența se justifică prin scopul instituirii stării de urgență la nivel național, alte cauze urgente apreciate ca atare de către procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală.

(2) Procesele penale aflate în curs pe rolul instanțelor de judecată, inclusiv cele aflate în procedură în camera preliminară, se suspendă de drept pe durata stării de urgență, cu excepția celor de la alin. (1) lit. c) apreciate ca atare de judecător sau instanța de judecată, precum și a următoarelor cauze: cele privind infracțiunile flagrante, cele în care au fost dispuse măsuri preventive, cele referitoare la contestații împotriva măsurilor asigurătorii, cele privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cele ce cuprind măsuri de protecție a victimelor și a martorilor, cele privind aplicarea provizorie a măsurilor de siguranță cu caracter medical, cele privind infracțiuni contra securității naționale, cele privind acte de terorism sau de spălare a banilor.

(3) În termen de 10 zile de la încetarea stării de urgență, judecătorul sau instanța de judecată va lua măsuri pentru fixarea termenelor de judecată și efectuarea actelor de procedură.

(4) Acordul de comunicare în cauzele penale a actelor procedurale prin poștă electronică se prezumă, iar organele judiciare vor solicita, acolo unde este cazul, de urgență, telefonic, indicarea adreselor de poștă electronică pentru comunicarea respectivelor acte.

(5) Termenele de comunicare a soluțiilor, de formulare și soluționare a plângerilor, altele decât cele reglementate de alin. (1), se întrerup, urmând ca de la data încetării stării de urgență să înceapă să curgă un nou termen, de aceeași durată. Termenele de exercitare a căilor de atac în cauzele penale, cu excepția celor judecate potrivit prezentului decret, se întrerup, urmând ca de la data încetării stării de urgență să înceapă să curgă un nou termen, de aceeași durată. Fac excepție cele judecate potrivit prezentului decret.

(6) Ascultarea persoanelor private de libertate se face prin videoconferință la locul de deținere sau în spații corespunzătoare din punct de vedere sanitar, fără a fi necesar acordul persoanei private de libertate.

(7) Se suspendă de drept organizarea licitațiilor publice în cadrul procedurilor de valorificare a bunurilor mobile indisponibilizate în procesele penale.

(8) Pe durata stării de urgență, în cauzele în care nu se efectuează acte de urmărire penală sau procesul penal este suspendat potrivit prezentului decret, prescripția răspunderii penale se suspendă.

Art. 44. - Pe durata stării de urgență, prevederile art. 42 se aplică în mod corespunzător și în procedurile de competența Inspecției Judiciare.

Art. 45. - (1) Pe durata stării de urgență, activitatea Oficiului Național al Registrului Comerțului și a oficiilor registrelor comerțului de pe lângă tribunale continuă în ceea ce privește înregistrarea mențiunilor privind persoanele juridice și persoanele fizice înregistrate în registrul comerțului și se derulează prin mijloace electronice, în baza cererii de înregistrare a mențiunilor și a documentelor anexate la aceasta în formă electronică, având încorporată, atașată sau logic asociată semnătura electronică extinsă.

(2) Copiile de pe înregistrările efectuate și de pe actele prezentate de solicitanți, informațiile despre datele înregistrate și certificatele constatatoare se eliberează pe cale electronică.

(3) Activitatea de asistență pentru efectuarea procedurilor necesare înregistrării prin mijloace electronice în registrul comerțului, din cadrul oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale, precum și activitatea de publicare și de furnizare a Buletinului procedurilor de insolvență se realizează prin mijloace electronice.

Art. 46. - În executarea pedepselor și a măsurilor educative neprivative de libertate, executarea supravegherii prin prezentarea persoanei la serviciul de probațiune, primirea vizitelor consilierului de probațiune, precum și obligațiile de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, de a urma un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională, de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială, respectiv prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității rezultată din înlocuirea amenzii penale se suspendă pe durata stării de urgență. Pentru situațiile în care termenul de supraveghere, durata supravegherii sau durata măsurii educative neprivative de libertate s-a împlinit în timpul stării de urgență, în raportul final se face mențiune despre imposibilitatea obiectivă de executare.

Art. 47. - (1) În executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate, exercitarea dreptului de a primi vizite, exercitarea dreptului la vizită intimă, exercitarea dreptului de a primi bunuri prin sectorul vizită, cât și recompensele constând în permisiunea de ieșire din penitenciar se suspendă.

(2) Pentru menținerea legăturii cu mediul suport se majorează durata și numărul de convorbiri pentru persoanele condamnate aflate în regimul de maximă siguranță, la maximum 45 de minute pe zi, iar pentru persoanele condamnate aflate în regim închis, semideschis, deschis, regim provizoriu sau pentru cei care nu au regimul stabilit, la maximum 75 de minute pe zi. Dreptul deținuților la convorbiri on-line, indiferent de situația disciplinară și periodicitatea legăturii cu familia, se suplimentează corespunzător numărului de vizite la care au dreptul conform regimului de executare.

(3) Persoanele condamnate clasificate în regimul semideschis și deschis pot executa pedeapsa în camere de deținere permanent închise și asigurate.

(4) Pentru minorii privați de libertate care nu au un reprezentant legal, medicul curant al locului de deținere acționează ca reprezentantul legal, exclusiv pentru acordarea asistenței medicale și a măsurilor de prevenție.

(5) În completarea obligațiilor prevăzute în Legea nr. 145/2019 privind statutul polițiștilor de penitenciare, cu modificările și completările ulterioare, polițistul de penitenciare este obligat să participe la toate activitățile desfășurate în conformitate cu dispozițiile superiorilor, cu respectarea timpului legal de odihnă, timpul lucrat suplimentar în această împrejurare fiind compensat exclusiv cu timp liber corespunzător.

(6) Pe perioada stării de urgență, în raport cu necesitățile și situația operativă existente la nivelul unității penitenciare unde este încadrat sau al altei unități din poliția penitenciară, polițistului de penitenciare i se pot modifica, fără acordul său, locul și/sau felul muncii.

CAPITOLUL VI Domeniul afaceri externe

Art. 48. - Pe perioada stării de urgență, Ministerul Afacerilor Externe îndeplinește următoarele atribuții:

a) va menține funcțiile și atribuțiile sale conform Hotărârii Guvernului nr. 16/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe, cu modificările și completările ulterioare, și va asigura, prin misiunile diplomatice ale României, reprezentarea României în cadrul tuturor reuniunilor care vor fi organizate pe durata menținerii stării de urgență în România, în special la nivelul Uniunii Europene, Consiliului Europei, NATO, ONU, indiferent de domeniul vizat de reuniune;

b) va notifica Secretarului General al ONU și Secretarului General al Consiliului Europei măsurile adoptate prin decretul de instituire a stării de urgență care au ca efect limitarea exercițiului unor drepturi și libertăți fundamentale, în conformitate cu obligațiile internaționale ce revin României;

c) va asigura comunicarea exclusivă cu misiunile diplomatice și oficiile consulare acreditate în România, precum și cu reprezentanțele/birourile organizațiilor internaționale din România, sens în care autoritățile competente vor furniza toate informațiile necesare;

d) va asigura respectarea normelor dreptului internațional relevante în contextul aplicării dispozițiilor prezentului decret în situația în care membrii misiunilor diplomatice/oficiilor consulare/reprezentanțelor/birourilor organizațiilor internaționale vor fi testați pozitiv cu COVID-19;

e) va menține comunicarea cu misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate pentru transmiterea oricăror instrucțiuni și informări necesare în contextul aplicării prezentului decret, sens în care autoritățile competente vor furniza MAE informațiile necesare;

f) va dispune măsurile necesare în condițiile în care membrii misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României vor intra în auto-izolare sau carantină conform legii din statele de reședință în cazul testării pozitive cu COVID-19 a unuia sau a unor membri ai misiunilor diplomatice/oficiilor consulare ale României (inclusiv membrii de familie), inclusiv din perspectiva asigurării continuității drepturilor acestora (salariale sau de orice altă natură).

CAPITOLUL VII Alte măsuri

Art. 49. - Pe durata stării de urgență, cursurile din toate unitățile și instituțiile de învățământ se suspendă.

Art. 50. - Pe durata stării de urgență, autoritățile administrației publice centrale și locale vor lua măsuri pentru organizarea activității astfel încât să fie evitat, pe cât posibil, contactul direct între persoane, inclusiv prin utilizarea mijloacelor electronice de comunicare.

Art. 51. - (1) Autoritățile și instituțiile publice stabilesc măsurile care se impun pentru asigurarea desfășurării optime a activității, cu respectarea regulilor de disciplină sanitară stabilite de autoritățile cu atribuții în domeniu, inclusiv prin hotărârile Comitetului Național privind Situațiile Speciale de Urgență, urmărind cu prioritate asigurarea prevenției și reducerea riscului de îmbolnăvire.

(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și organelor de conducere ale profesiilor de avocat, notar public, executor judecătoresc, precum și ale celorlalte profesii.

(3) Organele de poliție, jandarmerie sau alți agenți ai forței publice, după caz, sunt obligați să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a măsurilor prevăzute la alin. (1).

Art. 52. - (1) La propunerea ministerelor și autorităților publice locale, Ministerul Afacerilor Interne, prin Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, analizează și face propuneri de folosire a unor resurse materiale și umane în vederea sprijinirii populației afectate, precum și satisfacerii cererilor de produse și servicii destinate nevoilor instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale, inclusiv prin scoaterea, în condițiile legii, a unor materiale din rezervele de stat sau de mobilizare.

(2) În aplicarea alin. (1) autoritățile împuternicite de lege pregătesc și efectuează rechiziții de bunuri și chemarea persoanelor fizice pentru prestări de servicii în interes public în scopul rezolvării problemelor materiale de orice natură și asigurarea forței de muncă.

Art. 53. - În perioada stării de urgență, drepturile prevăzute la art. 35 alin. (2) - (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, se acordă fără a se ține cont de obligativitatea încadrării în limita de 3% prevăzută la alin. (4) și (5) ale aceluiași articol și fără a ține cont de plafonul maxim de ore anual stabilit la alin. (6) al aceluiași articol.

Art. 54. - (1) Instituțiile și autoritățile publice, precum și operatorii privați contribuie la campania de informare publică privind măsurile adoptate și activitățile desfășurate la nivel național.

(2) În situația propagării unor informații false în mass-media și în mediul on-line cu privire la evoluția COVID-19 și la măsurile de protecție și prevenire, instituțiile și autoritățile publice întreprind măsurile necesare pentru a informa în mod corect și obiectiv populația în acest context.

(3) Furnizorii de servicii de găzduire și furnizorii de conținut sunt obligați ca, la decizia motivată a Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, să întrerupă imediat, cu informarea utilizatorilor, transmiterea într-o rețea de comunicații electronice ori stocarea conținutului, prin eliminarea acestuia la sursă, dacă prin conținutul respectiv se promovează știri false cu privire la evoluția COVID-19 și la măsurile de protecție și prevenire.

(4) În situația în care eliminarea la sursă a conținutului prevăzut la alin. (3) nu este fezabilă, furnizorii de rețele de comunicații electronice destinate publicului sunt obligați ca, la decizia motivată a Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, să blocheze imediat accesul la respectivul conținut și să informeze utilizatorii.

(5) La decizia motivată a Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, furnizorii de rețele de comunicații electronice destinate publicului au obligația de a bloca imediat accesul utilizatorilor din România la conținutul care promovează știri false cu privire la evoluția COVID-19 și la măsurile de protecție și prevenire și este transmis într-o rețea de comunicații electronice de către persoanele de la alin. (3) care nu se află sub jurisdicția legislației naționale.

Art. 55. - În perioada stării de urgență pot fi depășite normele de dotare și consum prevăzute de reglementările în vigoare, dacă această depășire se datorează efectelor evoluției COVID-19 și măsurilor de protecție și prevenire.

Art. 56. - Pe perioada stării de urgență, termenele legale stabilite pentru soluționarea solicitărilor formulate în exercitarea liberului acces la informații de interes public, precum și a petițiilor se dublează.

Art. 57. - Guvernul României efectuează, în regim de urgență, rectificarea bugetară, în vederea asigurării resurselor financiare necesare.


ANEXA Nr. 2

MĂSURI
de primă urgență cu aplicabilitate graduală

1. Izolarea și carantina persoanelor provenite din zonele de risc, precum și a celor care iau contact cu acestea; măsuri de carantinare asupra unor clădiri, localități sau zone geografice;

2. Închiderea graduală a punctelor de trecere a frontierei de stat;

3. Limitarea sau interzicerea circulației vehiculelor sau a persoanelor în/spre anumite zone ori între anumite ore, precum și ieșirea din zonele respective;

4. Interzicerea graduală a circulației rutiere, feroviare, maritime, fluviale sau aeriene pe diferite rute și a metroului;

5. Închiderea temporară a unor restaurante, hoteluri, cafenele, cluburi, cazinouri, sedii ale asociațiilor și ale altor localuri publice;

6. Asigurarea pazei și protecției instituționale a stațiilor de alimentare cu apă, energie, gaze, a operatorilor economici care dețin capacități de importanță strategică la nivel național;

7. Identificarea și rechiziționarea de stocuri, capacități de producție și distribuție, de echipamente de protecție, dezinfectanți și medicamente utilizate/utilizabile în tratarea COVID-19;

8. Limitarea activității spitalelor publice la internarea și rezolvarea cazurilor urgente:

(i) urgențe de ordin I - pacienți internați prin unități de primiri urgențe/compartimente de primiri urgențe care își pot pierde viața în 24 de ore;

(ii) urgențe de ordin II - pacienți care trebuie tratați în cadrul aceleiași internări (odată diagnosticați nu pot fi externați);

(iii) pacienții infectați cu virusul SARS-CoV-2, respectiv diagnosticați cu COVID-19.

Ministerul Culturii promovează un proiect de act normativ parţial ilegal

Proiectul de Ordonanță pentru modificarea şi completarea Legii nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil poate fi consultat pe pagina Ministerului Culturii.

Am înaintat în termenul legal propriile observaţii la acest proiect de ordonanţă, care se referă la următoarele.

1. Pragul de 50 ani vechime propus la art. 35, alin. (5.1) încalcă pragurile de vechime şi valoare cuprinse în Anexa nr. 1 din Regulamentul (CE) nr. 116/2009 privind exportul bunurilor culturale. Bunurile culturale care nu îndeplinesc pragurile minime din anexa menţionată au regim de circulaţie liberă în afara teritoriului UE şi beneficiază implicit de acelaşi regim de liberă circulaţie şi înăuntrul teritoriului UE.

2. României îi este interzis să promoveze reglementări interne mai restrictive decât cele din legislaţia europeană, deoarece nu a primit aprobarea Consiliului Europei prevăzută la art. 114 din Tratatul de funcţionare al Uniunii Europene.

3. Prin promovarea cu bună ştiinţă a unei reglementări interne care diferă de legislaţia Uniunii Europene se încalcă prevederile art. 148 alin. (2) din Constituţia României, precum şi prevederile art. 22 din Legea nr.24/2000 (republicată) privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Promovarea unei astfel de propuneri legislative poate atrage răspunderea administrativă şi penală pentru iniţiator.

4. Afirmaţia "Nu se referă la acest aspect" înscrisă în Nota de fundamentare la Secţiunea a 5-a, pct. 3 poate constitui fals în acte publice.

Faţă de cele arătate, am propus retragere proiectului de ordonanţă şi refacerea acestuia în conformitate cu Constituţia României şi Dreptul comunitar.

Continuă războiul pe faţă împotriva Constituţiei şi a legislaţiei europene

Mai devreme unul dintre colaboratorii mei mi-a trimis o captură de ecran a unei postări cu un comentariu de pe un grup public de pe Facebook.
Un cetăţean cere lămuriri cu privire la o colecţie numismatică, iar un specialist (evident, fără cunoştinţe de legislaţie, sau poate rău intenţionat) îi răspunde.

Bineînţeles că se "scoate în faţă" Legea nr. 182/2000, despre care am scris de mai multe ori pe blog şi care are multe bube:

1. Este profund neconstituţională (împreună cu toată legislaţia subsecventă în materie de clasare şi circulaţie a bunurilor culturale mobile), deoarece contravine Tratatului de funcţionare a Uniunii Europene şi impune limitări ale drepturilor cetăţenilor care exced prevederilor constituţionale (de altfel, una dintre sursele mele crede că în 1999 - pe timpul parcursului legislativ al proiectului legii - un funcţionar parlamentar a semnat în fals că s-ar fi exercitat controlul de constituţionalitate; ulterior, cu ajutorul vechilor prieteni, ar fi trecut la "ştergerea urmelor" prin modificarea paginii de internet de pe site-ul Parlamentului; să sperăm că documentul cu pricina a fost doar şters de pe site, nu şi distrus - este cineva care se ocupă de acest lucru şi oricum se păstrează copii).

2. Anterior aderării la Uniunea Europeană, Legea nr. 182/2000 ar fi trebuit modificată (împreună cu reglementările subsecvente) pentru punerea de acord cu Tratatul de funcţionare a UE şi cu regulamentele europene. Prin minciună şi manipulare, acest lucru nu s-a întâmplat. Potrivit surselor mele, se conturează tot mai clar existenţa unui grup organizat care a acţionat în mod concertat pentru negarea legislaţiei europene şi păstrarea reglementărilor interne neconstituţionale.

Despre acest aspect am mai scris pe blog, vă invit să citiţi:
     România refuză de peste 12 ani să aplice legislaţia Uniunii Europene
    
Odată cu aderarea la Uniunea Europeană, nu mai există un spaţiu economic intern şi unul extern, ci vorbim despre un spaţiu exonomic comunitar şi de unul extracomunitar.

3. Nu se înţelege - sau mai degrabă aş spune că intenţionat nu se înţelege - care este raportul dintre legislaţia europeană şi cea internă, deoarece indivizii de la Cultură şi-au creat o sinecură pe care nu o vor eliminată (aici este mai mult de discutat şi voi reveni asupra subiectului).

Problema este una logică, fiind stipulată atât în Tratatul de funcţionare a UE, cât şi în Constituţie. Există şi o practică judiciară în materie, materializată prin hotărâri ale Curţii Europene de Justiţie.

     a. Spre deosebire de cea mai mare parte a tratatelor internaţionale, dreptul comunitar nu angajează numai Statele membre în raport unele cu altele, ci conferă particularilor drepturi care pot, în anumite condiţii, să fie invocate în faţa instanţelor naţionale împotriva organismelor publice sau a altor particulari. Este ceea ce se numeşte efectul direct al dreptului comunitar. CEJ a impus pentru prima dată acest principiu în hotărîrea Van Gend en Loos din 5.2.1963, rămasă de referinţă.

     b. CEJ, printr-o altă hotărâre devenită celebră (Costa vs.Enel din 15.7.1964) a consacrat principiul supremaţiei dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre. Pentru CEJ, obiectivul integrării pe care îl urmăreşte Comunitatea nu poate fi realizat decât dacă dreptul comunitar este respectat şi interpretat uniform în toate statele membre. S-a decis astfel că, decurgând din natura proprie a Comunităţii, supremaţia dreptului comunitar asupra celui naţional este o condiţie sine qua non a integrării. De aceea, normele comunitare primează asupra tuturor normelor naţionale, chiar ulterioare şi - aspect deosebit de important -, indiferent de natura sau rangul textului naţional în cauză (constituţie, lege, decret, hotărâre) ori ale textului comunitar (tratat, regulament, directivă, decizie).

     c. Actele juridice fundamentale (Tratatele constitutive, Actul Unic European, Tratatele de la Maastricht, Amsterdam, Nisa, etc.) sunt obligatorii în integralitatea lor pentru statele membre şi au aplicabilitate directă.

     d. Regulamentele comunitare sunt norme juridice direct aplicabile în toate statele membre şi prezintă caracter obligatoriu în integralitatea dispoziţiilor pe care le conţin. Dispoziţiile lor prevalează asupra legislaţiei naţionale a statelor membre.
Regulamentele pot fi adoptate de Parlamentul şi Consiliul European (prin procedura de codecizie), doar de Consiliu, sau doar de Comisie. Regulamentele sunt părţi ale legislaţiei secundare care seamănă cel mai mult cu un statut intern şi sunt folosite atunci când asigurarea uniformităţii este de o importanţă crucială. Regulamentele intră în vigoare în termen de 20 de zile de la publicarea lor în Jurnalul Oficial sau la data menţionată în Regulament.

4. Când poate un stat membru al UE să adopte o legislaţie internă diferită faţă de cea europeană pe motiv de protejare a patrimoniului cultural naţional? Situaţia este prevăzută de art. 36 (fost 30) din Tratatul de funcţionare a UE, dar numai cu îndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 114 din acelaşi tratat: statul membru trebuie să transmită CE o notificare în care să explice motivele pentru care intenţionează să adopte reglementări diferite de cele europene. Abia după primirea avizului afirmativ de la Comisia Europeană se poate proceda la adoptarea altor reglementări.

Din datele pe care le deţin, niciunul dintre cele 28 state membre ale UE nu a solicitat un astfel de aviz (incluzând aici şi România). Cu alte cuvinte aplicarea de către România a art. 36 din Tratatul de funcţionare a UE nu este legală.

Vă invit să citiţi:
     România refuză de peste 12 ani să aplice legislaţia Uniunii Europene
    
5. Care sunt reglementările europene în materie de circulaţie a bunurilor culturale mobile?

- Regulamentul (CE) 116-2009 privind exportul bunurilor culturale;
- Regulamentul de punere în aplicare (UE) 1081-2012 ptr Regulamentul (CE) 116-2009;
- Regulamentul (UE) 2019-880 privind introducerea şi importul bunurilor culturale.

6. Care sunt principiile potrivit cărora sunt departajate bunurile culturale mobile?

     a. Vechime, în ani.
     b. Valoare, în euro.

Restricţiile se aplică dacă cele două principii SUNT ÎNDEPLINITE CUMULAT.
Motivele pentru care reglementările interne încalcă principiile europene sunt următoarele:
     - exportul nu priveşte graniţa naţională, ci spaţiul comunitar;
     - nu există restricţii de circulaţie în exteriorul spaţiului UE decât pentru bunurile culturale care se încadrează în condiţiile de vechime şi de valoare minimă în euro; circulaţia bunurilor culturale în interiorul UE nu este restricţionată în niciun fel;
     - normele interne de clasare a bunurilor culturale şi Legea nr. 182/2000 exced principiilor europene bazate pe vechime şi valoare, impunând protecţie nejustificată pentru obiecte produse în serie, care au o valoare de piaţă nesemnifictivă ori a căror valoare culturală este nesemnificativă şi pentru care nu se justifică nicio măsură de protecţie deoarece constituie o povară pentru proprietar şi induce cheltuieli aberante dacă sunt comparate cu valoarea de piaţă a obiectelor respective.

De aceea consider că o parte din comentariul făcut pe Facebook de către dl. Chiper Cristian referitor la moneda de 3 lei din 1963 este total deplasat şi (poate) chiar unul interesat. Citiţi mai jos cum stă treaba cu experţii acreditaţi.

6. Câteva articole importante din Constituţia României

Art. 44 – Dreptul de proprietate privată
(...) (8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se
prezumă.

Art. 53 – Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi
(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.
     (Observaţie: Restângerea drepturilor pe motiv de protecţie a patrimoniului cultural excede prevederilor constituţionale. Consiltaţi şi Legea nr. 51/1991 - republicată - privind securitatea naţională a României, art. 1 la 4).

Art. 57 – Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor
Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi.

Art. 148 – Integrarea în Uniunea Europeană
(1) Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în scopul transferării unor atribuţii către instituţiile comunitare, precum şi al exercitării în comun cu celelalte state membre a competenţelor prevăzute în aceste tratate, se face prin lege adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu o majoritate de două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.
(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
(3) Prevederile alineatelor (1) şi (2) se aplică, în mod corespunzător, şi pentru aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene.
(4) Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului (2).

7. Problema experţilor acreditaţi

Am tot scris despre acest subiect. Puteţi citi şi:
     Cultură: fuga de răspundere este sport naţional
    
Ceea ce nu am scris până acum este lipsa totală de reglementare a activităţii experţilor acreditaţi din punct de vedere fiscal.

În folosul cui pot experţii să îşi desfăşoare activitatea?
     a. Ca îndatorire de serviciu cuprinsă în fişa postului, în folosul instituţiei care i-a angajat; în această situaţie expertul nu are obligaţii de depunere a unei declaraţii fiscale;
     b. În folosul unui terţ, persoană juridică sau fizică; actuala legislaţie privind patrimoniul nu stabileşte în niciun fel obligaţiile expertului acreditat, acesta putând face orice îi trece prin cap (pentru că nu există nicio sancţiune explicită); în mod normal, acreditarea expertului ar trebui condiţionată de existenţa unor documente de evidenţă a expertizelor, clasărilor, eliberării certificatelor, a onorariilor percepute, precum şi de declararea la organul fiscal competent ca plătitor de impozit pe venit şi de contribuţii sociale.

Pe surse am aflat că există în lucru o acţiune de verificare a existenţei declaraţiilor fiscale pentru persoanele înscrise în tabloul experţilor acreditaţi. Vom vedea care va fi rezultatul.

8. Pentru colecţionarii de tot felul

Nu le mai permiteţi funcţionarilor publici să îşi bată joc de voi! Înarmaţi-vă cu legislaţia enumerată mai sus şi, la nevoie, chemaţi-i în instanţă explicând justiţiabililor cum a fost încălcată legislaţia europeană. Nu uitaţi că aceşti funcţionari sunt plătiţi din bani publici (probabil şi din banii voştri) pentru a vă servi interesele conform legislaţiei şi nu pentru a-şi face ei propria lege. Ei nu sunt stat în stat! Apăraţi-vă drepturile!

România refuză de peste 12 ani să aplice legislaţia Uniunii Europene

    Încă din anul 2000 România se află fără încetare într-o situaţie curioasă, în care un lung şir de funcţionari publici au făcut tot ce le-a fost în putere să-şi facă propriile legi, în dispreţul şi cu încălcarea Constituţiei României şi a Tratatului de Funcţionare a Uniunii Europene, în numele unei aşa-zise protecţii a patrimoniului cultural mobil.
   
    Avertizez de la început cititorii că nu am făcut, nu fac şi nu am de gând să fac comerţ cu obiecte culturale, nici direct şi nici prin interpuşi, nici acum şi nici în viitor. De aceea, orice acuzaţie mi s-ar aduce cu privire la interse ascunse care m-ar fi determinat să public prezentul material sunt neavenite şi fără nicio bază reală.
    Deşi unora nu le este pe plac, bunurile culturale constituie mărfuri. Negarea acestui fapt nu face decât să submineze valoarea obiectelor culturale pe care le administrează (diminuând valoarea activului din bilanţul contabil al instituţiilor) şi să aducă prejudicii colecţionarilor particulari prin menţinerea în vigoare a unor prevederi abuzive şi nejustificate.
    Articolul de faţă are în vedere ÎN EXCLUSIVITATE circulaţia timbrelor şi a obiectelor de interes filatelic.

Un foarte scurt istoric

    Pe 15 februarie 2000 a avut loc lansarea oficială a negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană. Începând cu anul 2002, România a deschis negocierile privind adoptarea aquis-ului comunitar (Conferinţa de aderare din 21 martie) vizând Capitolul 1 (Libera circulaţie a mărfurilor). Oficialii români nu scot o vorbă despre vreun potenţial dezacord privind funcţionarea pieţei unice europene în domeniul cultural. Aceste negocieri au fost închise provizoriu pe 2 iunie 2003, România acceptând integral aquis-ul comunitar privind Capitolul 1.
    Doar pe hârtie însă.
    Pe 27 octombrie 2000 a fost publicată În Monitorul Oficial, partea I-a, Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului naţional mobil, document adoptat fără niciun fel de dezbatere publică (deşi pe 31 martie în acelaşi an intrase în vigoare Legea nr. 24 privind normele de tehnică legislativă, care instituia obligaţia dezbaterilor publice). Legea nr. 182 a introdus unele limitări ale dreptului de proprietate pentru care nu s-a efectuat niciodată un real control de constituţionalitate. Totodată autorii actului legislativ, respectiv specialiştii din Ministerul Culturii de la acea dată au trecut sub totală tăcere existenţa Regulamentului Conliliului European Nr. 3911/92.
    Deşi România acceptase integral aquis-ul comunitar privind libera circulaţie a mărfurilor, după închiderea provizorie a negocierilor din iunie 2003 funcţionarii publici români nu au luat nicio măsură pentru implementarea pieţei unice europene prin modificarea legislaţiei interne. Este vorba de Regulamentul CE mai sus menţionat, care împărţea bunurile în funcţie de două criterii necesare a se îndeplini cumulat: vechimea obiectelor, respectiv valoarea lor. Legislaţia românească a continuat să impună o aşa-zisă protecţie implicită, la grămadă, după criterii mult discutabile. În fapt, legea din 2000 încalcă principiul proporţionalităţii, enunţat în art. 53 din Constituţia României. Pentru deţinătorii de obiecte culturale (în speţă timbre) au fost instituite obligaţii care sunt mai costisitoare decât valoarea acestora, ceea ce este ilogic şi ridicol.
    De altfel în mai 2002 sunt adoptate Normele de clasare ale bunurilor culturale, care ocolesc principiile europene de departajare a bunurilor culturale în funcţie atât de vechime, cât şi de valoare, cumulat.
    În decembrie 2003 sunt adoptate Normele privind comerţul cu bunuri culturale, care introduc restricţii ale dreptului de proprietate pentru deţinătorii de bunuri, obligându-i să îşi înstrăineze bunurile numai prin anumiţi agenţi economici, introducând în acest fel în formă mascată un impozit asupra transferului de proprietate pentru bunurile din patrimoniul personal, în contradicţie evidentă atât cu prevederile Codului fiscal, cât şi cu libertatea acordată prin Regulamentul CE 3911/92 de a exporta în afara teritoriului UE bunurile culturale care nu îndeplinesc pragurile minime valorice.
    În aprilie 2004 sunt adoptate Normele metodologice privind exportul definitiv sau temporar al bunurilor culturale, care ignoră cu desăvârşire piaţa unică europeană, instituind o separare a teritoriului naţional de cel comun european (chiar dacă România acceptase integral auqis-ul comunitar şi se angajase să pună de acord legislaţia internă cu cea comunitară).
    Pe 21 iunie 2005, într-un număr special al Jurnalului oficial al UE a fost publicat Tratatul de aderare al României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, care urma să intre în vigoare începând cu 1 ianuarie 2007 şi prin care erau stabilite un şir lung de cerinţe celor două ţări candidate. La art. 53, alin. 1 din Protocolul anexat la Tratatul de aderare se menţiona expres:
    "1. Bulgaria şi România pun în aplicare măsurile necesare pentru a se conforma, de la data aderării, dispoziţiilor legilor cadru europene şi ale acelor regulamente europene care sunt obligatorii în ce priveşte rezultatul care trebuie obţinut (...)."
    La câteva luni după intrarea în vigoare a Tratatului de aderare a României la UE a fost semnat Tratatul de la Lisabona, care stabileşte printre altele competenţele Uniunii. La art. 2B, alin. (1) lit. (a) şi (c) (Jurnalul Oficial al UE C 306 din 17.12.2007) se stabileşte competenţa exclusivă a Uniunii în ceea ce priveşte uniunea vamală, respectiv politica comercială comună. Despre această competenţă exclusivă a UE, toţi oficialii români din cultură tac mâlc de ani de zile. Mai mult. de câţiva ani mai multe persoane au declanşat atacuri la adresa colecţionarilor, incluzând şi acţiuni coordonate de bulying în mediul online.

De ce momentul aderării la UE nu a fost şi momentul zero al adaptării legislaţiei interne

    Dacă funcţionarii Ministerului Culturii ar fi dat dovadă de loialitate faţă de ideea europeană şi dacă nu ar fi desconsiderat votul majoritar pro aderare acordat de cetăţenii României la referendumul care a precedat momentul de la 1 ianuarie 2007, Legea nr. 182/2000 ar fi trebuit modificată în sensul eliminării bazaconiei cu infracţiunea de export ilegal pentru bunurile care părăsesc teritoriul ţării, în condiţiile în care Regulamentul CE 3911/92 spunea cu totul altceva. Astfel s-a creat o situaţie ilogică, pentru scoaterea din ţară a oricărui gunoi fără valoare posesorul acestuia putând deveni infractor conform legislaţiei interne.
    S-a ocolit cu bună ştiinţă modificarea reglementărilor interne care erau neconforme cu principiul urmărit în întreaga Uniune Europeană, aceea de încadrare a bunurilor culturale în situaţiile prevăzute de regulamentul citat cumulându-se condiţii minime atât de vechime, cât şi de valoare.
    În fapt, Ministerul Culturii a apelat la o diversiune şi la o minciună prin omisiune, stabilind ca "obligaţie" pentru ducerea la îndeplinire a programului legislativ prioritar, capitolul 1 (libera circulaţie a mărfurilor) din Capacitatea de asumare a obligaţiilor de stat membru al UE, transpunerea unei directive europene care nu avea legătură cu sarcina asumată de România pe timpul tratativelor de aderare.



    Diversiunea este evidentă în prezentarea făcută de un oficial al Ministerului Culturii în faţa şedinţei Camerei Deputaţilor din 16 mai 2006. Evidentă este şi minciuna prin omisiune, trecându-se sub tăcere problema reală a liberei circulaţii a mărfurilor. Puteţi citi stenograma şedinţei:

http://www.cdep.ro/pls/steno/steno2015.stenograma?ids=6099&idm=10

    O a doua minciună şi încă o diversiune evidentă a apărut chiar la tranpunerea Directivei CEE 93/7. Directiva are o anexă care cuprinde categoriile de bunuri care ar putea fi restituite ţărilor de origine. Pentru filatelişti, Spre ştiinţă, timbrele şi obiectele filatelice lipsesc din această listă.
    Dar anexa mai conţine ceva, nepreluat prin Legea nr. 488/2006, şi anume pragurile valorice, citez din anexa la directivă:
    "Bunurile culturale menționate la categoriile A.1 – A.14 nu intră sub incidența prezentei directive decât în cazul în care valoarea lor este egală sau superioară pragurilor financiare menționate la litera B."
    Prin nepreluarea pragurilor financiare s-a creat posibilitatea ca statul român să poată fi dat în judecată pentru orice gunoi care i-ar fi făcut cuiva cu ochiul, dar asta nu a contat pentru cei din MCC. Ei au urmărit cu înverşunare să nu apară nimic legat de praguri valorice în legislaţia internă, pentru că altfel ar fi fost obligaţi să rescrie normele de clasare a bunurilor culturale mobile şi implicit să oblige muzeele să facă evaluarea bunurilor din patrimoniu.
    Diversiunea a continuat şi pe timpul şedinţei Camerei Deputaţilor din 13 decembrie 2006, care a reexaminat, la cererea preşedintelui României, proiectul de lege. Şi în acest moment s-a "sărit" peste includerea pragurilor valorice. Stenograma şedinţei poate fi urmărită aici:

http://www.cdep.ro/pls/steno/steno2015.stenograma?ids=6212&idm=13

Legenda articolului 30 din Tratatul de Funcţionare a UE

    Pentru a putea justifica menţinerea în legislaţia internă a unor dispoziţii contrare Regulamentului CE 3911/92, mai mulţi funcţionari publici invocă libertatea de decizie care se poate acorda statelor membre prin fostul articol 30 din TCE, renumerotat ca art. 36 prin versiunile consolidate din 2012 (Jurnalul oficial C 326 din 26 octombrie 2012) şi din 2016 (Jurnalul oficial C 202 din 7 iunie 2016).
    Cu toate acestea, la art. 114 din Tratat (ex-art. 95) există trei alineate (1, 4 şi 6) care stabilesc o procedură de urmat pentru a se realiza apropierea legislaţiilor naţionale prevăzută la Capitolul 3 din Tratat. Le redau integral:

"(1) Cu excepția cazului în care tratatele dispun altfel, dispozițiile următoare se aplică în vederea realizării obiectivelor enunțate la articolul 26 (măsurile pentru instituirea/funcţionarea pieţei interne - n.a.). Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară și după consultarea Comitetului Economic și Social, adoptă măsurile privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre care au ca obiect instituirea și funcționarea pieței interne.
 (4) În cazul în care, după adoptarea unei măsuri de armonizare de către Parlamentul European și Consiliu, de către Consiliu sau Comisie, un stat membru consideră necesară menținerea dispozițiilor de drept intern justificate de cerințele importante prevăzute la articolul 36 sau referitoare la protecția mediului ambiant ori a mediului de lucru, acesta adresează Comisiei o notificare, indicând motivele menținerii acestor dispoziții.
(6) În termen de șase luni de la notificările prevăzute la alineatele (4) și (5), Comisia aprobă sau respinge dispozițiile respective de drept intern, după ce a verificat dacă acestea constituie sau nu un mijloc de discriminare arbitrară sau o restricție disimulată în comerțul dintre statele membre și dacă acestea constituie sau nu un obstacol în funcționarea pieței interne."

    Măsura de armonizare menţionată la alin. (4) o constituie Regulamentul CE 3911/1992 privind exportul bunurilor culturale, înlocuit mai târziu prin Regulamentul CE 116/2009. Cu alte cuvinte, pentru a putea adopta dispoziţii interne diferite de cele cuprinse în Regulamnt, România ar fi trebuit să transmită o notificare Comisiei, notificare ce ar fi trebuit să fie aprobată de Consiliu. În fapt, România nu a transmis niciodată nicio notificare, ea fiind obligată să aplice direct Regulamentul CE 116/2009.
    Obligativitatea aplicării regulamentelor europene este menţionată expres de art. 288 din Tratat, iar alin. (1) al art. 291 prevede că "Statele membre iau toate măsurile de drept intern necesare pentru a pune în aplicare actele obligatorii din punct de vedere juridic ale Uniunii."
    Penru cititorii care nu ştiu, regulamentele europene sunt acte legislative care se aplică obligatoriu de către statele membre, fără a fi transpuse în legislaţiile interne.

    Ce a făcut România până în prezent? NIMIC! Funcţionarii publici cu atribuţii pe linia patrimoniului cultural continuă să mintă cetăţenii, să îi dezinformeze şi să-i manipuleze în sensul acceptării ideii de restrângere a unor drepturi, chiar dacă acestea contravin prevederilor constituţionale şi reglementărilor europene.

    Fără a ne ascunde după deget şi vorbind deschis, fără perdea, funcţionarii publici (sau plătiţi din bani publici) care au contribuit la această stare de lucruri s-au aflat/se află în două situaţii:
    - ori nu cunosc prevederile legale obligatorii, deşi sunt plătiţi tocmai pentru acest lucru, fiind de fapt nişte incompetenţi;
    - ori cunosc prevederile legale, dar în ciuda obligaţiilor pe care le au înscrise în fişele posturilor au acţionat şi acţionează în mod continuu pentru adoptarea şi menţinerea unei legislaţii interne contrare celei europene, apelând la orice mijloace de care dispun (incluzând minciuna, manupularea şi diversiunea); concomitent ei au îndemnat şi îndeamnă alţi funcţionari la nerespectarea legislaţiei europene, în dispreţul Constituţiei şi al obligaţiilor ce le revin.

    S-a ajuns până şi la ameninţări directe, unii colecţionari fiind acuzaţi de export ilegal de obiecte, deşi legislaţia europeană (menţionată mai sus) şi Constituţia României spun cu totul altceva. Iată ce prevede Constituţia (care este pusă la spate de unii funcţionari):

    Titlul VI, Integrarea euroatlantică, Art. 148 alin. (2): "Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare."
    Idem, Art. 148 alin. (4):
    "Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului (2)."

La final

    Există un grup de funcţionari publici (sau plătiţi de la buget) care se opun cu înverşunare includerii în legislaţia internă a normelor europene. S-a ajuns până acolo încât unii dintre ei susţin în spaţiul public adoptarea unor prevederi care urmăresc restrângerea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, având ori nostalgia vremurilor apuse (ca urmare a educaţiei comuniste), ori concepţii ce par o migraţie a concepţiilor de sorginte sovietică. Dezinformarea feroce şi minciuna neruşinată din spaţiul public îi vizează tot pe colecţionari, ei fiind de fapt cei care profită de "găurile" din legislaţie şi ei fiind de fapt cei care fac legile, ca să vezi:

    Halucinant! Colecţionarii sunt nişte bandiţi!
    Culmea este că cei plătiţi din banul public au fără excepţie, ca atribuţie principală, respectarea legalităţii, dar sunt primii care pun Constituţia la spate. Ce mai caută ei în posturile plătite de la buget? Ce mai caută în astfel de posturi şefii lor, care răspund de modul în care îşi îndeplinesc serviciul subalternii? Poate că ar trebui să li se adreseze câte o interpelare publică celor doi miniştri care îi au ca subalterni pe respectivii funcţionari, să vedem ce poziţie au şi ce măsuri iau. Prea se cred unii mici Dumnezei pentru care cetăţeanul reprezintă ceva nesemnificativ.
    Şi toate aceste se petrec în condiţiile în care în instituţiile de stat există tone de probleme pentru a căror rezolvare nu face nimeni nimic şi nimeni nu este tras la răspundere. Aveţi aici o (scurtă) listă a lor (care este departe de a fi epuizată):

https://romanianstampnews.blogspot.com/2019/05/cultura-fuga-de-raspundere-este-sport.html

    Vă mai atrag atenţia asupra unui lucru, care demonstrează premeditarea în ceea ce priveşte intenţia de eludare a legislaţiei europene: urmăriţi bibliografia concursurilor pentru diverse posturi din MCIN şi din instituţiile sunordonate şi veţi vedea că regulamentele europene lipsesc cu desăvârşire sau sunt amintite la modul general, şi nu explicit.

    Mai nou, există un colectiv de experţi angajaţi pe perioadă determinată care lucrează (în cadrul unui proiect finanţat cu fonduri europene) la realizarea Codului patrimoniului. Aştept cu mare interes momentul dezbaterii publice, fără să îmi fac speranţe că nu ar putea exista destule bazaconii în acest cod. În perioada următoare voi scrie şi pe marginea acestui subiect.

Bomboana de pe colivă

    Am început să scriu articolul de faţă la începutul săptămânii trecute, pe baza unor fişe realizate în urma consultării cu mai mulţi colegi. Tot discutând cu ei, a apărut o informaţie pe surse: recent, o mare firmă dintr-o ţară vest-europeană a avut intenţia deschiderii unei sucursale în România, cu intenţia de a-şi valorifica stocurile de timbre pe piaţa românească (adică să aducă timbre în România, nu să le exporte).

    Ceea ce au constatat directorii firmei înainte de a demara procedurile de înregistrare a sucursalei i-a determinat să-şi ia adio de la propriul plan de afaceri, deoarece în fapt nu au putut îndeplini condiţiile necesare autorizării. Astfel:
    - nu a putut identifica un expert autorizat de MC pe care să îl poată angaja, conform Normelor privind comercializarea bunurilor culturale, deoarece nu pregăteşte nimeni o astfel de specialitate;
    - au constatat cu stupoare că ar trebui să dipună de un atelier de conservare/restaurare; aşa ceva nu este nicăieri în UE necesar sau cerut, deoarece timbrele nu se restaurează (intervenţiile asupra lor sunt asimilate în toată lumea cu operaţiunile de falsificare); în plus, nu există pe piaţa muncii specialişti pregătiţi pentru restaurarea timbrelor pentru că nu pregăteşte nimeni această specialitate în România.

    Cu alte cuvinte, comerciantului i se solicită îndeplinirea unor condiţii de autorizare imposibile de realizat, situaţie care nu se mai întâlneşte nicăieri în lume!
    Comerciantul a declarat, potrivit surselor, că are de gând să se adreseze CJUE, deoarece în România există cerinţe de autorizare care nu se regăsesc în legislaţia europeană şi care crează condiţii diferite faţă de cele existente în celelalte state membre ale UE, încălcându-se una din prevederile art. 36 din Tratatul de funcţionare a UE:
    "(...) interdicţiile sau restricţiile respective nu trebuie să constituie un mijloc de discriminare arbitrară şi nici o restricţie disimulată în comerţul dintre statele membre."

    Ştiţi ce mai lipsea României acum? Un infringement pe Cultură!

Cultură: fuga de răspundere este sport naţional

Pe 19 aprilie a.c. au fost publicate în Monitorul Oficial partea I-a, nr. 307, Normele privind reevaluarea bunurilor culturale mobile deținute de instituții publice de drept public, în vederea asigurării unei juste reflectări a acestora în contabilitate din 09.04.2019.
Pentru cei interesaţi, Normele pot fi lecturate aici.

Aceste norme trebuiau adoptate de foarte mult timp (probabil odată cu Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural mobil). Sau cel puţin aşa ar fi trebuit să se întâmple într-o societate normală, în care funcţionarii publici ar fi fost persoane cu scaun la cap, responsabile. Mai ales că instrucţiunile emise periodic de Ministerul Finanţelor fac referiri la valorile care ar trebui cuprinse în contabilitatea instituţiilor publice.

În mod normal, evaluarea/reevaluarea ar fi trebuit legată de operaţiunea de clasare a obiectelor de natura patrimoniului cultural mobil. Acest lucru nu s-a întâmplat însă. Gurile rele (citeşte surse din MC şi instituţiile subordonate) spun că au existat întotdeauna presiuni din partea deţinătorilor de astfel de obiecte (mai ales din zona muzeelor) pentru a nu se adopta niciun fel de reglementare în acest sens, din două cauze principale: gestiunile să aibă o valoare contabilă cât mai redusă, respectiv diminuarea/diluarea răspunderii deţinătorilor de bunuri proporţional cu valoarea neactualizată din contabilitate.

Marea majoritate a inventarului instituţiilor de cultură (dar nu numai) cuprind bunuri evaluate în propria contabilitate la preţuri derizorii, chiar şi în cazul unor obiecte vechi, cu valoare pe piaţa liberă. Apoi a venit denominarea leului, în 2005. Iar valorile obiectelor au devenit şi mai "interesante", odată ce leul nou a luat locul celor 10.000 lei vechi. Credeţi că i-a păsat cuiva? Au fost câteva voci care au fost acoperite de "masa" funcţionarilor publici.

Legea nr. 182/2000 nu conţine nicio prevedere referitoare la evaluarea/reevaluarea bunurilor culturale mobile, şi nici vreo sancţiune legată de aceasta. Aşadar fericire pe linie!

La trei ani după adoptarea acestei legi a fost adoptat un alt act normativ, Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice (publicată în Monitorul Oficial nr. 624 din 31 august 2003. Suntem în 2019, iar ceea ce scria în această OG nu s-a făcut. Ba că nu a fost timp, ba că OG nu se referă la caracterul specific al instituţiilor de cultură, ba că nu ajunge personalul la volumul de muncă impus etc., etc. Nu s-a făcut iar nimic, din nou fericire pe linie!

Există opinii (inclusiv din zona societăţii civile) potrivit cărora subevaluarea patrimoniului ar fi fost de mult timp o acţiune premeditată, care să vină în întâmpinarea anumitor acţini. Multe dintre acestea (concretizate în furturi de obiecte de valoare, dispariţii misterioase şi altele asemenea) au constituit subiecte ale unor materiale publicate de mass-media. Pentru cei care nu ştiu despre ce este vorba, recomand articolele publicate pe blogul Ştiinţa pentru toţi, în seria de articole intitulate "Cum dispare patrimoniul României". Urmăriţi toate episoadele şi vă veţi cruci!

Revin la ultimele norme privind reevaluarea. Proiectul acestora a fost publicat în 22 noiembrie 2018 pe pagina de internet a Ministerului Culturii, (aici) fiind supuse dezbaterii publice. La data respectivă mi-am permis să înaintez prin email compartimentului legislativ din Ministerul Culturii propuneri concrete referitoare la sancţiuni, astfel:

Normele trebuie să includă sancţiuni pentru:

- neconstituirea comisiei permanente prevăzute la art. 3 alin. (1);
- efectuarea cu rea credinţă a reevaluării prin stabilirea de către comisii a unor valori vădit diferite faţă de valorile de piaţă ale bunurilor culturale mobile;
- neînscrierea în contabilitate a rezultatelor reevaluării la termenele prevăzute pentru întocmirea bilanţurilor contabile.

Propunerea mea a rămas fără niciun rezultat. Am reuşit totuşi să-mi mai fac câţiva "prieteni". Şi am mai aflat că există adversari înverşunaţi ai evaluării/reevalurii, unii susţinând chiar şi aberaţii de genul eliminării obligaţiei de înscriere în contabilitate a bunurilor!!! Nu cumva sunt aruncaţi pe fereastră alţi bani publici drept salarii pentru astfel de angajaţi?

Eludarea răspunderii - o acţiune premeditată (scuzaţi repetiţia)

Cum te-apuci să citeşti Legea nr. 182/2000 parcurgându-i capitolele, iei la cunoştinţă de o serie întreagă de atribuţii a căror încălcare/neîndeplinire nu este sancţionată în niciun fel.

Una din principalele prevederi este statuată la art. 9 (Activitatea de cercetare, desfășurată de cercetătorii științifici în instituții publice specializate, deținătoare de bunuri care fac parte din patrimoniul cultural național mobil, are ca obiect cercetarea, dezvoltarea și valorificarea științifică a patrimoniului cultural național mobil, în principal a celui deținut de instituția respectivă.). Ei bine, statul ca momâia timp de zeci de ani nu este sancţionată în niciun fel, iar acest lucru este frecvent în instituţile de cultură (sunt funcţionari publici care n-au dat societăţii nimic, utilitatea lor în posturile pe care le ocupă fiind mai mult decât discutabilă, dacă nu chiar inutilă, adică bani publici aruncaţi degeaba!).
Să vă dau un exemplu. Anul trecut, un prieten care are un mare respect pentru patrimoniu mi-a trimis imagini ale unei forme de tipar (matriţe) de la o serie de timbre din 1891 care s-ar păstra în colecţia naţională de timbre (şi care ar fi făcut obiectul unui împrumut în urmă cu aproape 50 de ani). Lungul şir de salariaţi angajaţi acolo nu au scris în ultima sută de ani nici măcar trei rânduri despre bunurile peste care s-au aşezat cu fundul, nepricepând importanţa şi valoarea lor istorică. Ei bine, matriţa la care am făcut referire mai sus infirmă tot ce se cunoştea legat de tehnica de multiplicare a clişeelor, modificând o parte a istoriei poligrafiei româneşti.
Statul "cu fundul" pe patrimoniu şi ţinerea "la secret" a obiectelor din colecţie a generat de-a lungul anilor multe discuţii, suspiciuni, acuze de furt, ba chiar şi un dosar penal pentru aşa-zise furturi/înlocuiri cu falsuri, la sesizarea Curţii de conturi (că de fapt a fost altfel, citiţi aici).
Credeţi că s-a întâmplat ceva, că s-a găsit vreun vinovat pentru situaţia creată? Nu.

Povestea este însă mult mai lungă şi problema nu este specifică fostului Muzeu Filatelic, ci mai tuturor instituţiilor deţinătoare de obiecte vechi. Sunt (încă) angajaţi care ţin la secret existenţa anumitor obiecte/artefacte crezând că aceasta ar fi un fel de garanţie că nu-şi pierd posturile, în timp ce altora le este frică (la propriu) că valorizarea obiectelor de către alte persoane le-ar face mari deservicii pe plan profesional.

Una peste alta, legislaţia ar trebui să facă în mod explicit legătura obligatorie între protecţia bunurilor şi valorizarea lor din punct de vedere istoric, artistic, cultural etc., interzicându-se orice formă de protecţie în absenţa acestei valorizări.
Şi poate că n-ar fi prea mult să existe şi posibilitatea transferului patrimoniului neexploatat către alte instituţii care doresc să facă acest lucru. Ştiu că multora le sună anormal, dar expropierea pentru utilitate publică ar trebui să poată fi aplicată şi instituţiilor bugetare care nu îşi îndeplinesc atribuţiile.

Cât despre cei care stau de ani de zile, cugetând la nemurirea sufletului în loc să-şi facă treaba pentru care sunt plătiţi, exită soluţii. Aceste soluţii ar trebui să fie specifice pentru trei nivele: pentru instituţie, pentru managerul acesteia şi pentru salariat.

La nivel de instituţie ar trebui să existe o normă privind evaluarea activităţii acesteia, dar şi atribuţii de verificare şi control (pe linie de specialitate) pentru instituţia ierarhic superioară. Normal, ar trebui să existe şi cercetări administrative şi sancţiuni pentru cazurile în care atribuţiile instituţiei nu sunt îndeplinite. Şi poate că nu ar fi deloc rău să se mai renunţe la activităţile de tip circotecă organizate de mai toate instituţiile, în favoarea activităţii de valorizare a patrimoniului.

La nivelul managerului, măsurile ar trebui să vizeze tot gradul de îndeplinire a atribuţiilor, numai că planurule de management ar trebui să cuprindă sarcini concrete, cu termene şi responsabili dintre viitorii subordonaţi, nu poveşti şi filozofii. În opinia mea, se resimte lipsa managerilor de profesie, cu studii de specialitate, din cauza inventării aşa-zisei meserii de manager cultural (să fim serioşi: un absolvent de istorie se uită la un bilanţ sau la un plan de afaceri precum râma la crocodil!).

La nivelul salariatului există posibilitatea reorganizării postului (dacă ar exista şi manageri competenţi, desigur). Astfel, posturile cu studii superioare ocupate de salariaţi care stau şi nu valorizează gestiunea ar trebui reorganizate în posturi cu studii medii, de gestionar simplu. În acest mod se şi pot reduce cheltuielile inutile.

Nu în ultimul rând ar trebui luaţi la întrebări cei care ar fi trebuit să găsească soluţii pentru eliminarea acestui fenomen şi n-au făcut nimic ani de zile şi care aplică nestingheriţi zicala "timpul trece, leafa merge".

Să fim bine înţeleşi: toate cele de mai sus vizează bunuri aflate în proprietatea statului, gestionate de funcţionari publici. Controlul public în acest domeniu este normal. Desigur că cei vizaţi pot să-şi demonstreze nestingheriţi capacitatea în mediul privat, pe banii proprii.

Povestea clasării bunurilor culturale mobile

Legea nr. 182/2000 are o prevedere foarte clară: declanşarea procedurii de clasare se face din oficiu pentru bunurile culturale mobile aflate în proprietatea statului sau a unităților administrativ-teritoriale și administrate de instituții publice, regii autonome, companii naționale, societăți naționale sau alte societăți la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar (art. 11, pct. 1, litera a). Nu există niciun dacă şi niciun parcă. Ei bine, după mai bine de 18 ani, nu au fost clasate decât în jur de 6-7% din totalul bunurilor din evidenţe (potrivit afirmaţiilor celor din domeniu). Nu există nicio sancţiune, iar toată lumea este din nou fericită pe linie.
Mai mult, nu există nicio evidenţă pentru obiectele la care s-a declanşat procedura de clasare şi nu au fost propuse pentru clasare (art. 12, pct. 6 din lege), neexistând practic niciun control asupra acestei activităţi. Dă cu capul tot cel care centrează, fără posibilitatea de control (nu că ar fi cineva dornic să facă acest lucru).

O altă problemă la care legea face referire (art. 13, pct. 1) este arhiva imagistică, care ar fi trebuit realizată odată cu inventarierea patrimoniului. În prezent nu se ştie cam în ce stadiu ar fi digitizarea obiectelor/documentelor, ce se întâmplă dacă ea nu s-a făcut, care ar fi termenul limită mai concret vorbind şi care ar fi sancţiunile pentru neefectuarea digitizării. În mod normal ar fi trebuit de mult timp să existe planuri cu termene întocmite la nivel de instituţie. Aceeaşi debandadă. Deci... iar fericire pe linie!

Un caz special îl constituie clasarea bunurilor culturale mobile confiscate. Legislaţia nu prevede nicio sancţiune pentru situaţiile în care obiectele confiscate nu sunt clasate, deşi procedura a fost declanşată (deci confiscarea nu a fost necesară). Există cazuri în care problema confiscării s-a disputat în justiţie, angajându-se cheltuieli din bani publici fără niciun beneficiu pentru societate. Mai mult, unele acţiuni au vizat obiecte comune, care n-aveau nicio legătură cu patrimoniul decât pentru câteva minţi înfierbântate. Mai concret, pentru obiecte evaluate pe piaţa liberă la doi-trei poli s-au angajat cheltuieli de mii sau zeci de mii de lei (gândiţi-vă numai la salariile justiţiabililor şi la sumele percepute drept cheltuieli de judecată, başca resursele consumate cu urmărirea unor persoane şi percheziţiile care au dus la confiscări). Aceste cheltuieli sunt în mod clar inoportune şi ar trebui recuperate (imputate), pentru că nu este nimeni pe propria moşie şi este vorba despre fonduri publice.

Povestea experţilor (atestare, activitate, expertiză) şi a Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor

De la început aş caracteriza povestea experţilor drept un fel de colcăială, o debandadă organizată cauzată de mari pete albe în legislaţia care (în opinia mea) a fost intenţionat creată şi întreţinută, spre beneficiul unor funcţionari din instituţii publice.

Normele de acreditare a experţilor au fost emise în baza Legii nr. 182/2000 prin ordin al ministrului. Varianta iniţială a fot publicată în Monitorul Oficial nr. 114 din 06.03.2001 (Ordinul ministrului nr. 2009/2001). Ordinul a suferit ulterior modificări minore printr-un alt ordin, nr. 2498/2010, fiind publicat în Mon. Oficial nr. 640 din 13.09.2010.

Normele cuprind o înşiruire de condiţii şi punctaje, fără nimic altceva, dar care indică în mod clar că au fost întocmite exclusiv pentru salariaţi din instituţii de stat. Lista condiţiilor este deschisă de existenţa studiilor de specialitate (criteriu obligatoriu), care în cazul filateliei este ceva imposibil, nefiind niciodată organizate cursuri pentru aşa ceva de nicio instituţie din România. Păi dacă s-au inclus timbrele în aria patrimoniului cultural mobil, de ce nu s-a dus problema până la capăt? Sau de ce se cer studii de săecialitate, dacă aşa ceva nu există? Opinia mea este că avem de-a face cu o golănie ieftină. Cei mai mari experţi filatelici din lume, recunoscuţi de comunitatea internaţională de pe cele cinci continente, nu s-ar încadra criteriilor solicitate de minţile luminate din Bucureşti. Miroase clar a obstrucţie pe piaţa muncii creată în mod inteţionat. Dar nu exclud să fie vorba doar despre prostie şi diletantism.

Aşadar, de mai bine de 18 ani nu există niciun fel de reglementări care să vizeze:
- parcurgerea unui concurs pentru accederea la calitatea de expert;
- activitatea de expertiză, respectiv norme privind expertizarea bunurilor culturale; documente şi registre de evidenţă;
- atribuţiile experţilor, drepturile şi obligaţiile lor;
- abateri disciplinare, contravenţii şi infracţiuni;
- statutul experţilor care sunt şi salariaţi ai unor instituţii de stat; definirea situaţiilor de incompatibilitate şi sancţiunile aferente;
- remunerarea activităţii de expertiză şi aspectele fiscale aferente; situaţiile în care activitatea de expertiză este inclusă în fişa postului (pentru salariaţii din instituţiile de stat).

Repet, această lipsă de reglementare pare a fi intenţionat menţinută, pentru interese obscure. În opinia mea este vorba de cel puţin abuz în serviciu, care ar trebui cercetat, respectiv sancţionat potrivit legii. Dacă nu cumva este vorba de corupţie în toată regula.

O situaţie întâlnită la experţii atestaţi pentru domeniul filatelie este lipsa cu desăvârşire a expertizei, studiilor şi lucrărilor publicate la unele persoane atestate. Nu se cunoaşte conţinutul dosarelor depuse de aceste persoane în calitate de solicitanţi, dar lipsa expertizei (cunoştinţelor de specialitate) este mai mult decât evidentă. Adevăraţii specialişti sunt aşa de rari, încât sunt cunoscuţi de comunitate foarte bine. Nu se poate spune acest lucru despre cei în cauză. Există exemple concrete:

- Hancu (Lăpuşcă) Ana, muzeograf la Muzeul Judeţean Mureş, Reg. R1/288 din 17.12.2003.
- Uyy Sorian, muzeograf la MNIR, Reg. R1/1009 din 29.01.2019.

Simpla ocupare a unui post de muzeograf nu îi califică pe respectivii cu nimic. Tocmai de aceea orice persoană cu scaun la cap se întreabă cum au fost respectate normele de acreditare şi cum a evaluat dosarele Comisia Naţională a Colecţiilor şi Muzeelor. Cum a fost respectată legea?

Mai există un fenomen, semnalat de numismaţi: există persoane cu expertiză, studii (şi eventual doctorate) în anumite domenii, dar care au fost atestate ca experţi pentru numismatică, deşi cei care activează în domeniu reclamă că respectivii nu au experiza şi cunoştinţele minime necesare (şi cine ştie câte astfel de situaţii ar mai exista pentru alte domenii). Şi dn nou apare întrebarea: cum a fost respectată legea şi cu de la cine putere se face echivalarea activităţii într-un domeniu cu un altul mult diferit?

Aceste situaţii miros urât de tot. Şi nu oricum, ci miros a fraudă, în opinia mea. Poate că tocmai de aceea există persoane care susţin în spaţiul public că nu este nevoie să se publice ordinul de ministru care stabileşte componenţa Comisiei Națională a Muzeelor și Colecțiilor (invocând o prevedere legală mai obscură), poate chiar se urmăreşte ascunderea anumitor lucruri. De parcă ar fi vorba de comisia care face achiziţii de hârtie igienică şi agrafe de birou, nu de ditamai comisia cu atribuţii şi responsabilităţi de importanţă deosebită.

Câteva acţiuni sunt clare, necesare şi ar trebui parcurse cât mai curând posibil:
- cercetarea situaţiilor reclamate şi identificarea cazurilor în care actuala legislaţie (deşi prostă şi incompletă) a fost încălcată, cu luarea măsurilor legale care se impun;
- actualizarea legislaţiei referitoare la experţi, concomitent cu declanşarea unei noi proceduri de atestare a experţilor, pe baza unui examen profesional real;
- actualizarea legislaţiei care vizează activitatea Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor şi publicarea proceselor verbale (ori a înregistrărilor audio sau video) ale şedinţelor acestui organism specializat;
- sancţionarea oricărei încercări de ascundere de ochii publici a activităţii din domeniu; când este vorba de bani publici şi de bunuri din patrimoniul public şobolănismele nu au ce căuta.

În rest, numai de bine. Dar nu uitaţi, vorba neamţului: Follow the money! (şi nu veţi înceta să aveţi surprize). N-am spus nimic de fisc.
Aş mai fi avut câteva probleme de scris, dar nu a intrat lumea în sac.

Nu vreau să termin fără să spun că nu am nicio afacere cu vreo instituţie de stat (nici n-am avut şi nici nu sunt interesat de aşa ceva), nefiind interesat nici de calitatea de expert (acest lucru l-am afirmat încă de acum mai bine de şapte ani, puteţi citi aici).