Din nou despre legislaţia referitoare la finanţarea programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale

De această dată nu am intenţia de a mă referi la modul în care Ministerul Culturii şi instituţiile subordonate prăpădesc banii alocaţi prin buget, ci la modul în care se colectează aceşti bani (nu este vorba şi de sumele alocate prin bugetul de stat).

Subiectul mi-a fos ridicat la fileu de Legea nr. 201 din 16 iulie 2015 (publicată în Monitorul Oficial Partea I-a, nr. 539 din 20 iulie a.c.) prin care se modifică o literă a unui articol dintr-un act legislativ mai vechi - Ordonanţa Guvernului nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale (sic!). Acesta este de fapt actul legislativ prin care administratorii de la Cultură (în fapt nişte funcţionari oarecare) au încălecat la propriu orice iniţiativă comercială din domeniul cultural, instituind o gamă largă de biruri.

Dar mai bine am să reproduc un articol din Ordonanţa amintită, ca să vă faceţi o idee despre ce este vorba (litera "f" este cea modificată pron OG de mai sus).

"ART. 21.

(1) Veniturile proprii ale Fondului Cultural Național provin din următoarele surse:

     a) o cotă de 5% din încasările realizate de operatorii economici din vânzarea reproducerilor, copiilor sau mulajelor realizate, în condițiile legii, după bunuri culturale mobile aflate în proprietate publică ori după monumente sau componente ale monumentelor istorice aflate în proprietate publică;
     b) o cotă de 5% din încasările realizate de operatorii economici din vânzarea, prin licitație publică, a bunurilor culturale mobile;
     c) o cotă de 2% din încasările realizate de agențiile imobiliare din vânzarea imobilelor monumente istorice;
     d) o cotă de 20% din încasările realizate de operatorii economici din comercializarea publicațiilor interzise spre vânzare minorilor;
     e) o cotă de 20% din încasările obținute din vânzarea sau închirierea fonogramelor ori videogramelor a căror vizionare nu este recomandată minorilor, potrivit legii;
     f) o cotă de 3% din încasările realizate de operatorii economici din vânzarea calendarelor sau cărţilor poştale ilustrate, afişelor, posterelor şi imaginilor autocolante, altele decât cele prevăzute la lit. a);
     g) o cotă de 2% din încasările realizate de operatorii economici care comercializează bunuri culturale provenite din import;
     h) o cotă de 2% din încasările realizate de operatorii economici din vânzarea produselor de artă populară;
     i) o cotă de 2% din veniturile realizate de operatorii economici care îşi desfăşoară integral activitatea respectivă în incinta sau pe domeniul public aflat în spațiul de protecție al monumentelor istorice proprietate publică;
     j) o cotă de 1% din încasările realizate de operatorii economici din organizarea de bâlciuri şi parcuri de distracții;
     k) o cotă de 1% din veniturile realizate de operatorii economici care îşi desfăşoară activitatea în domeniul impresariatului artistic;
     l) o cotă de 10% din încasările realizate prin furnizarea serviciilor vocale cu conținut erotic de către operatorii economici din sistemul de telefonie care oferă servicii cu valoare adăugată;
     m) cota prevăzută la art. 12 alin. (1^1) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2006 privind întărirea capacității administrative a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 3 ianuarie 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 364/2006;
     n) cota prevăzută la art. 26 alin. (1^1) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2006 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 364/2006;
     o) o cotă de 3% din devizul general al investițiilor autorizate să se realizeze de către operatorii economici pentru construcțiile amplasate în spațiile de protecție ale monumentelor istorice proprietate publică;
     p) fonduri obținute în cadrul colaborării internaționale;
     q) donații, legate sau alte liberalități;
     r) sponsorizări;
     s) dobânda aferentă disponibilităților aflate în bugetul Fondului Cultural Național;
     ş) o cotă de 2% din încasările Loteriei Române;
     t) alte venituri dobândite în condițiile legii.

(2) Cotele prevăzute la alin. (1) lit. a) ‐l) se aplică asupra încasărilor totale realizate din activitățile respective, din care s‐a dedus TVA aferentă, şi se adaugă la sumele care fac obiectul bazei de calcul.

(3) Veniturile prevăzute la alin. (1) vor fi gestionate potrivit legii şi vor fi folosite pentru finanțarea nerambursabilă a programelor, proiectelor şi acțiunilor culturale, în conformitate cu dispozițiile prezentei ordonanțe."

Eu nu ştiu, de exemplu, cum au ajuns stimabilii de la Cultură la stabilirea cotei de 5% din încasările (!!!) caselor de licitaţii, în condiţiile în care, prin reglementările impuse de Ministerul de Finanţe pentru activitatea de comercializare a bunurilor în regim de consignaţie (pentru că aşa funcţionează licitaţiile în toată lumea) veniturile unui operator economic se reduc la comisionul perceput vânzătorului. Dacă vrei să vinzi timbre din Franţa de exemplu, atunci trebuie să plăteşti 2% din încasări! Iar dacă iei un creion şi începi să faci calcule pe hârtie, constaţi că nu câştigi cât trebuie să "verşi" la Fondul Cultural!

Să ne înţelegem, eu mă refer strict la eventuala activitate a unei firme care s-ar ocupa cu licitaţiile filatelice (litera "b" de la articolul citat mai sus, deşi, de facto, aşa ceva nu există în România; şi nu există nu pentru că nu ar fi existat intenţia de a se organiza, ci pentru că statul pune piedici multiple oricărei iniţiative potenţiale). Observaţia nu include licitaţiile de obiecte de artă plastică, unde personal am serioase îndoieli asupra mai multor lucruri cu privire la preţurile de vânzare raportate la piaţa reală (nu doresc să detaliez, sunt probleme care pe mine personal nu mă interesează, nu intră în aria mea de preocupări, iar cei curioşi n-au decât să ceară relaţii de la Fisc).

Desigur, reglementările sunt făcute de nişte funcţionari care nu au nici în clin, nici în mânecă cu obiectele a căror mişcare o restricţionează. Personal, cred că nici vreo pregătire economică nu au, altfel nu ar exista prevederile total anti-economice.

Scriam mai sus despre piedicile multiple puse de stat în mişcarea obiectelor din categoria menţionată. Am să vă dau un exemplu: nişte indivizi paraleli până şi cu bunul simţ au croit o serie de reglementări privind aşa-zisele bunuri culturale mobile. La timbre mă refer, desigur. De ce fac această afirmaţie foarte dură? Ea corespunde totuşi realităţii, deoarece orice timbru, indiferent de natura şi poziţia lui, poate fi considerat un obiect aparţinând patrimoniului cultural mobil.

Numai că indivizii care au croit reglementarea probabil că n-au nici cea mai mică idee că din cele aproape un miliard de timbre emise de Poşta Română de-a lungul anilor, peste 90% reprezintă maculatură! Ei bine, nici această maculatură nu are voie să fie comercializată decât în anumite condiţii, destul de stricte, pentru că există o reglementare specială în acest sens (este vorba despre HG nr. 1.420/2003 - Normele privind comerţul cu bunuri culturale mobile).

Ei bine, de ce orice timbru poate face parte din patrimoniul cultural mobil? Pentru că nişte nepricepuţi plătiţi din bani publici n-au fost în stare să facă o listă concretă cu timbrele cu adevărat deosebite, care ar putea face într-adevăr parte din patrimoniul naţional. La timbre treaba este oarecum mult simplificată în comparaţie cu celelalte categorii de obiecte culturale mobile, deoarece nu există vreun timbru pus în vânzare care să nu figureze concomitent în mai multe cataloage cu circulaţie internaţională. Aşadar departajarea adevăratelor valori din masa de maculatură o poate face chiar şi cineva cu un nivel mediu de cunoştinţe în domeniu. Nu însă şi funcţionarii de la Cultură plătiţi pe bani publici, care ţin să se acopere de răspundere, vezi Doamne (fie vorba între noi, şi aşa oficialii de la Cultură sunt pasibili de a deveni subiecte ale răspunderii - cel puţin administrative şi civile - pentru că se şterg la fund cu legislaţia europeană).

De ce m-am referit la patrimoniu? Pentru că ar trebui să existe nişte experţi autorizaţi de către aceiaşi indivizi, experţi care să spună care anume timbre ar face parte din patrimoniu. Numai că Normele de clasare (HG nr. 886 din 20 august 2008) amestecă timbrele cu obiectele arheologice, cu monedele de aur şi cu locomotivele istorice, permiţând oricărui neinstruit, dar autorizat de către cei de la Cultură, să emită judecăţi "de valoare".
Şi cine ar fi cei autorizaţi? Păi în prezent nu mai există pentru filatelie, pentru că pe cei de la Cultură îi doare în fund! Iar această problemă ar putea iarăşi pune pe o serie lungă de funcţionari plătiţi cu bani publici să devină subiecţi ai răspunderii administrative, civile sau chiar penale, pentru neglijenţă în serviciu.

Am mai scris pe blog că România constituie o insulă total izolată în Europa şi chiar pe plan mondial în ceea ce priveşte comerţul filatelic. Iar acest lucru esta cauzat de o legislaţie haotică, făcută de funcţionari fără nicio pregătire. Totul este gândit în aşa fel încât birocraţia este apărată cu o mare consecvenţă, având ca finalitate existenţa mai mult decât discutabilă a unor posturi publice şi, desigur, justificarea plăţii acestora de la buget. Culmea este însă că aceşti funcţionari sunt plătiţi şi din banii proveniţi de la cei pentru care orice activitate în domeniu este (aproape) interzisă cu totul.

Nu am scris rândurile de mai sus ca să mă aflu în treabă. Nepriceperea împricinaţilor pomeniţi mai sus este foarte lesne de demonstrat de exemplu printr-un interviu de numai trei minute la care să asiste două-trei persoane competente. Nu de alta, dar dacă ei au impresia că dacă ştiu (chiar şi pe de rost) trei legi, două ordonanţe şi un ROF sunt de neînlocuit, atunci se înşeală!
Poate că acolo ar fi nevoie de un audit extern, care să fie în măsură să tragă concluziile care se impun şi care să facă propunerile necesare pentru stabilirea răspunderilor în sensul celor descrise mai sus.

S-ar putea ca unii indivizi să se arate revoltaţi de cele scrise mai sus. Ei ar trebui însă întrebaţi ce-au făcut şi ce-au păzit în ultimii zece ani când piese filatelice româneşti de mare valoare (de exemplu celebrul ziar care poartă opt capete de bour de câte 5 parale, supranumit "cel mai scump ziar din lume") au fost oferite în licitaţiile internaţionale, dar au fost achiziţionate de persoane străine şi nu de români. Şi asta chiar atunci când funcţionarii din Ministerul Culturii au fost informaţi la obiect.
La fel, aceeiaşi indivizi ar trebui să fie întrebaţi ce măsuri au luat pentru a se stopa comercializarea falsurilor pieselor româneşti pe piaţă (exemple de falsuri prezentate pe acest blog sunt sute!).

O nouă sesiune de finanţări nerambursabile pentru proiecte editoriale

Printr-un comunicat de presă dat astăzi publicităţii, Administraţia Fondului Cultural Naţional a anunţat lansarea sesiunii de finanţare II/2014 pentru proiecte editoriale, sesiune care urmează să se deruleze pe perioada cuprinsă între data semnării contractului de finanţare, până la 15 noiembrie a.c. Pentru această sesiune de finaţare este disponibil un buget de 2 milioane de lei.

Bugetul alocat urmează să fie repartizat pe următoarele capitole:
- 1.100.000 lei - carte;
- 600.000 lei - reviste şi publicaţii culturale;
- 250.000 lei - proiecte media noi (inlcusiv online);
- 50.000 lei - revervaţi pentru contestaţii.

Lucrprile pentru care se poate solicita finanţarea trebuie să fie, conform tematicii stabilite de Consiliul de Administraţie al AFCN: ediţii critice şi titluri de referinţă ori lucrări specializate; debut; publicaţii pentru copii şi adolescenţi; teme referitoare la diversitatea multiculturală.

Suma maximă care poate fi solicitată pentru un proiect cuprinzând cel mult zece titluri este de 50.000 lei. Pentru finanţare nu sunt admise titluri editate sau reeditate în ultimii 30 de ani.

Termenul limită până la care se pot înscrie proiectele este 23 mai 2014, ora 16.00.

Persoanele interesate pot afla mai multe informaţii pe pagina AFCN, aici.

Componența Consiliului Administrației Fondului Cultural Național

Conform unui comunicat publicat pe pagina proprie de către Ministerul Culturii, prin Ordinul Ministrului Culturii, nr. 2689/06.12.2013 s-a stabilit componenţa Consiliului Administraţiei Fondului Cultural Naţional pentru perioada 6 decembrie 2013 - 5 decembrie 2015, astfel:

1. Irina Cornișteanu – reprezentant al Institutului Cultural Român
2. Emese Nagy – reprezentant al Departamentului pentru Relații Interetnice
3. Ruxandra Demetrescu – reprezentant al Ministerului Culturii
4. Cătălina Guiu – reprezentant al Ministerului Culturii;
5. Mihai Ghyka – membru;
6. Mihai Constantin Ranin – membru;
7. Claudia Popa – membru;
8. Ada Solomon – membru;
9. Liviu Brătescu – membru;
10. Emil Pantelimon – membru;
11. Sorin Predescu – membru.

E bine de ştiut.

News: Ministerul Culturii invită ONG-urile să facă propuneri pentru membri în Consiliul de Administraţie al Administraţiei Fondului Cultural Naţional

Potrivit OG nr. 51/1998 modificată prin OG nr. 2/2008, directorul Administraţiei Fondului Cultural Naţional este ajutat în activitatea curentă de un consiliu de administraţie format din 11 membri cu drept de vot, din care 7 numiţi de ministrul Culturii pe baza propunerilor formulate de ONG-urile cu activitate de profil, astfel încât să se asigure o reprezentare proporţională a tuturor domeniilor culturii.
Modul de înaintare a propunerilor şi documentele care trebuie să le însoţească sunt menţionate în cadrul anunţului postat pe pagina de internet a Ministerului Culturii. Propunerile se vor înainte pe adresa Ministerului Culturii, Bd. Unirii nr. 22, Sectorul 3, cod poştal 030833 (în atenţia Cabinetului Ministrului) până cel târziu pe 10 noiembrie a.c.

Administraţia Fondului Cultural Naţional sprijină proiecte provenite din arii tematice precum: arte vizuale şi noile media, arhitectură şi design, activităţi muzeale, artele spectacolului (teatru, dans, muzica), cultură scrisă, patrimoniu cultural naţional, patrimoniu imaterial, formare profesională în domeniul culturii (inclusiv management cultural), educaţie culturală, intervenţie culturală.

Ca instituţie publică, subordonată Ministerului Culturii,  Administraţia Fondului Cultural Naţional oferă în fiecare an finanţări nerambursabile artiştilor, instituţiilor publice, organizaţiilor neguvernamentale şi persoanelor juridice de drept privat care desfăşoară activităţi culturale.