Federaţia Filatelică a adresat un memoriu ministrului Culturii, George Ivaşcu

Memoriul are ca subiect proiectul de Ordonanţă privind modificarea unor acte normative din domeniul culturii, printre care şi a Legii nr. 182/2000 în ceea ce priveşte circulaţia bunurilor culturale mobile în afara teritoriului României, pe teritorul UE şi în afara acestuia.

Proiectul a fost pus în dezbatere publică pe 21 august a.c., reluându-se un alt proiect mai vechi din decembrie 2017 (care a fost retras din cauza poziţiei negative a persoanelor potenţial afectate şi despre care am scris eu însumi pe blog, aici). Fără să ţină cont de solicitările făcute anterior, tema este preluată menţinându-se unele aberaţii care nu pot fi puse în practică.

Pentru cei care doresc să vadă despre ce este vorba, documentele pot fi accesate la următoarele linkuri:
- nota de fundamentare;
- proiectul Ordonanţei.

Problema aplicării în România a legislaţiei europene referitoare la patrimoniul cultural mobil este una delicată, deoarece senzaţia pe care o au deţinătorii de bunuri de profil este că birocraţii noştri îşi atribuie mai multe drepturi decât cele permise, rezultând pe de o parte existenţa unei discriminări nejustificate a colecţionarilor, iar pe de altă parte apărând pericolul unor potenţiale abuzuri din cauza ambiguităţii legislaţiei, întreţinute în mod intenţionat de către o minoritate de salariaţi bugetari.

   

Pentru cititorii interesaţi, memoriul poate fi descărcat integral de aici.

Din cauza caracterului stufos al legislaţiei este posibil ca cititorii să întâmpine greutăţi în înţelegerea problemelor, de aceea cred că ar putea fi de folos un rezumat al acestora.

Ce spune legislaţia europeană?

Potrivit Regulamentului (CE) 116/2009, înainte de părăsirea teritoiului UE trebuie solicitată o licenţă de export pentru bunurile ale căror valori depăşesc treptele valorice din Anexa la Regulament.

Deşi acest regulament a fost adoptat în decembrie 2008, birocraţii români au refuzat constant să ţină cont de el timp de mai mulţi ani.

Acest regulament a fost completat cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1081/2012 al Comisiei, care prevede trei tipuri de licenţe de export:
- o licenţă normală, pentru orice export reglementat de Regulamentul 116/2009 (Art. 2);
- o licenţă deschisă specifică pentru exporturi temporare în afara teritoriului UE (Art. 10);
- o licenţă deschisă generală pentru exporturi temporare în afara UE ale unor bunuri aparţinând muzeelor şi altor instituţii (Art. 13).

Şi în ceea ce priveşte Regulamentul de punere în aplicare funcţionarii români s-au folosit de tot felul de tertipuri sau, pur şi simplu au ignorat actul legislativ, el nefiind menţionat pe nicăieri în legislaţia românească până în 2017, când România a fost obligată să tanspună o Directivă europeană privind înapoierea bunurilor culturale care au părăsit ilegal ţările de origine.

Funcţionarii noştri au făcut (şi fac în continuare) tot posibilul pentru a bălmăji şi amesteca noţiunile de teritoriu: naţional, al UE (dar în afara celui naţional) şi cel din afara UE. Şi aceasta în ciuda faptului că cele două Regulamente sunt obligatorii pentru toate statele membre ale UE.

Există două prevederi de care funcţionarii noştri nu vor să ţină cont şi să le aplice:

a) În Tratatul Uniunii Europene se prevede clar la Art. 36 (ex-art. 30 din TCE):

"Dispozițiile articolelor 34 și 35 nu se opun interdicțiilor sau restricțiilor la import, la export sau de tranzit, justificate pe motive de morală publică, de ordine publică, de siguranță publică, de protecție a sănătății și a vieții persoanelor și a animalelor sau de conservare a plantelor, de protejare a unor bunuri de patrimoniu național cu valoare artistică, istorică sau arheologică sau de protecție a proprietății industriale și comerciale. Cu toate acestea, interdicțiile sau restricțiile respective nu trebuie să constituie un mijloc de discriminare arbitrară și nici o restricție disimulată în comerțul dintre statele membre."

Ceea ce se întâmplă în România este exact acel mijloc de discriminare menţionat în ultima propoziţie a articolului. De ce? Pentru că în nicio ţară membră a UE (şi de fapt în nicio ţară de pe glob) nu există restricţii impuse pentru timbre. Tratatul dă posibilitatea fiecărui stat membru de a nominaliza obiectele pentru care se impun restricţii de circulaţie, dar procedura adoptată trebuie notificată către Comisia Europeană potrivit alineatelor (4) şi (6) ale Art. 114 din Tratat:

" (4) În cazul în care, după adoptarea unei măsuri de armonizare de către Parlamentul European și Consiliu, de către Consiliu sau Comisie, un stat membru consideră necesară menținerea dispozițiilor de drept intern justificate de cerințele importante prevăzute la articolul 36 sau referitoare la protecția mediului ambiant ori a mediului de lucru, acesta adresează Comisiei o notificare, indicând motivele menținerii acestor dispoziții.
(6) În termen de șase luni de la notificările prevăzute la alineatele (4) și (5), Comisia aprobă sau respinge dispozițiile respective de drept intern, după ce a verificat dacă acestea constituie sau nu un mijloc de discriminare arbitrară sau o restricție disimulată în comerțul dintre statele membre și dacă acestea constituie sau nu un obstacol în funcționarea pieței interne."

Adică nu face fiecare după cum îl taie capul! Nu cunosc să se fi publicat o astfel de notificare în Jurnalul Oficial al UE. De aceea, în opinia mea apare un caz tipic de exercitare cu rea voinţă a atribuţiunilor de serviciu de către responsabilii din Ministerul Culturii.

b) În Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1081/2012 este înscris cât se poate de clar:

"Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre."

În acest regulament nu se aminteşte nimic nici devreun certificat de export, şi nici de vreun certificat de circulaţie. De aceea prevederile din proiectul de Hotărâre sunt abuzive şi nejustificate, în opinia mea.

Sub ce formă înţeleg legislaţia birocraţii noştri?

În anul 2000 a fost adoptată Legea nr. 182 privind protejarea patrimoniului cultural mobil. Este o lege proastă din punctul de vedere al multor persoane şi organizaţii, deoarece în cuprinsul ei nu sunt stabilite în mod clar obligaţii (mai ales pentru salariaţii "de la stat"), iar sancţiunile lipsesc mai de peste tot. Acest lucru a permis multor persoane plătite din bani publici şi îşi facă de cap sau chiar să îşi bată joc de meserie. Legea nr. 182 pare mai degrabă făcută de birocraţi, de muzee şi muzeografi pentru a-şi subţia cât mai mult orice formă de răspundere şi transferarea acesteia în cârca persoanelor fizice.

În forma iniţială a legii (publicată în Mon. Oficial nr. 530 din 27 octombrie 2000 şi intrată în vigoare la 90 de zile de la data publicării, adică 27 ianuarie 2001, grosso modo) au fost prevăzute nişte obligaţii, multe dintre acestea fiind tratate cu sictir sau cu indiferenţă pentru o perioadă de timp de către birocraţii plătiţi din bani publici:

1. Emiterea normelorde clasare a bunurilor culturale mobile; aceste norme au fost publicate abia pe 24 mai 2002, în Monitorul Oficial nr. 349. deşi la Art. 4 se menţionează raritatea obiectelor, aceasta nu mai apare în tabelul de la Art. 8 (punctaje), în care tabel timbrele nici măcar nu sunt menţionate. Se lasă astfel la latitudinea oricărui neica nimeni încadrarea lor într-o anumită categorie, gradul de subiectivism conţinut de Norme fiind unul de-a dreptul nepermis.

Normele din 2002 au fost abrogate mai târziu prin norme noi, adoptate prin HG nr. 886/2008, publicată în Mon. Oficial nr. 647 din 11 septembrie, în care tabelul cu punctajele acordate de un expert sunt preluate la Art. 7, cu păstrarea aceluiaşi subiectivism nepermis. Dacă unui neica nimeni i se pare că avionul de pe un timbru din anii '30 este mai frumos desenat, gunoiul în cauză ar putea fi clasat.

De ce folosesc apelativul "neica nimeni"? Pentru că reflectă crudul adevăr şi pentru că în nicio structură a Ministerului Culturii nu se află nici măcar o singură persoană  care să dispună de un minimum de cunoştinţe referitoare la timbre şi la filatelie. Birocraţii nu vor cu niciun chip să înţeleagă că pot face ceva cu doctoratele şi diplomele pe care le au, ele neputând avea nicio semnificaţie pentru filatelie, fie ea cât de mică. Este un domeniu care se învaţă zi de zi, timp de zeci de ani şi în care orice diplomă de absolvire a unor studii superioare nu îi atribuie deţinătorului vreo calificare în domeniu. Şi apoi, fie vorba între noi, se poate compara o facultate de inginerie cu o alta de tip umanist? Sunt unii aşa de plini de sine încât nu le mai ajunge propria piele.
Există mulţi filatelişti care sunt tobă de carte şi plini de diplome, dar asta tot nu-i ajută în descifrarea cataloagelor şi a altor lucrări de specialitate dacă n-au depus eforturi să înveţe. Şi nici nu îşi permit să se bată cu cărămida în piept, atribuindu-şi merite care nu li se cuvin.

Ar trebui sublininat încă un lucru: în ambele norme, încadrarea într-o categorie a patrimoniului se poate face în raport de punctajul acordat de expert:
   - între 200 şi 350 de puncte - obiectul se clasează la categoria "Fond";
   - peste 350 de puncte - obiectul se încadrează la categoria "Tezaur".
De aceea rezultă că obiectele care primesc sub 200 de puncte sunt neclasabile! Cu toate acestea, tot felul de lătrăi susţin că totul se clasează nu în funcţie de raritatea obiectului, ci în funcţie de vechime. Pur şi simplu sunt personaje plătite din bani publici care îşi bat joc de cetăţeni, iar motivul pentru care o fac nu pare să aibă legătură cu patrimoniul, senzaţia fiind de existenţa condiţionării clasării din alte motive, care ar trebui cercetate de oamenii legii.

Trebuie subliniat faptul că punctajele prevăzute în norme sunt disproporţionate. Nivelul de 200 de puncte poate fi atins relativ uşor de aproape orice gunoi, lăsându-se loc pentru abuzuri. Acest lucru este întărit şi prin lipsa unor sancţiuni penale în cazul denaturării statutului real al unor obiecte.

2. Emiterea normelor de acreditare a experţilor s-a făcut prin Ordinul ministrului Culturii şi Cultelor nr. 2.009/2001 (publicat în Mon. Oficial nr. 114 din 6 martie 2001). Acreditarea unui expert se putea face tot pe baza unui punctaj acordat în funcţie de mai multe criterii/condiţii, dintre care unul ("studii de specilitate") este un criteriu obligatoriu. Tare aş vrea să-mi spună birocraţii de la Cultură care mama lu' proces verbal sunt studiile alea de specialitate pentru filatelie?! Cine le-a organizat vreodată şi când? Este o întrebare la care nu vrea să răspundă niciunul dintre funcţionarii responsabili din niciuna dintre structurile Ministerului Culturii. Şi nici nu vor să clarifice problema d.p.d.v. legal. Colegii mei sunt de părere că această situaţia este echivalentă cu exercitarea cu rea credinţă a atribuţiilor de serviciu.

Normele au fost completate şi modificate prin Ordinul nr. 2.498/2010 al ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţional (publicat în Mon. Oficial nr. 640 din 13 septembrie 2010). Punctajul şi condiţiile rămân neschimbate, păstrându-se în legislaţie încă o mostră de prostie.

Să fim înţeleşi: atât Ministerul Culturii, cât şi câteva dintre structurile subordonate au atribuţii stabilite prin lege referitoare la pregătirea de specialitate. Nu interesează pe nimeni. Nimeni nu mişcă un deget. Şi ce este şi mai grav, nimeni nu le zice nimic!

3. Norma metodologică privind exportul definitiv sau temporar al bunurilor culturale a fost publicată ceva mai târziu (Mon. Oficial nr. 370 din 28 aprilie 2004), fiind abrogată de facto de Regulamentul (CE) 116/2009, menţionat la începutul articolului.

Ştiţi care este problema? Pentru că nicăieri în legislaţie nu se specifică faptul că Regulamentul european abrogă acestă normă, unii birocraţi încă susţin valabilitatea ei! Există nişte ţuşflenderi care au o ură pe Europa de nu se poate!

4. Normele privind comerţul cu bunuri culturale mobile au fost publicate în Mon. Oficial nr. 900 din 16 decembrie 2003, fiind ulterior completate şi modificate prin HG nr. 153/2008 (Mon. Oficial nr. 127 din 19 februarie 2008), pecum şi prin HG nr. 1.304/2010 (Mon. Oficial nr. 36 din 14 ianuarie 2011).

Potrivit acestor norme, comercializarea bunurilor culturale mobile aflate în proprietate privată poate fi efectuată numai de către agenții economici care au obținut autorizația de funcționare eliberată de Ministerul Culturii și Cultelor în baza avizului Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor.

Referitor la aceşti agenţi economici există un şir luuuung de probleme pe care nu le voi atinge integral aici. Persoanele fizice au obligaţia să folosească numai serviciile acestor agenţi economici, dar agenţii nu au aproape nicio obligaţie sau răspundere faţă de clienţii lor. Se lasă larg deschisă poarta pentru potenţiale abuzuri şi chiar escrocherii, pe fondul absenţei unor reglementări clare privind specializarea profesională a agenţilor economici. Toată "greutatea" este pasată unui "consilier de specialitate" pentru care cerinţele de studii sunt nedefinite ca specialitate. De altfel nici autorizaţiile eliberate de Min. Culturii nu se acordă pentru categorii bine determinate de bunuri culturale, de parcă în ţara asta ar exista numai specialişti multilateral dezvoltaţi (ceea ce este o aberaţie, desigur).
Un alt aspect nedefinit de legislaţie este statutul consilierului de specialitate: nu sunt precizate care sunt situaţiile în care acesta ar putea fi în incompatibilitate, nu există interdicţii privind etica activităţii (de exemplu evaluarea bunurilor culturale nu poate fi făcută de aceeaşi persoană care le comercializează).

În final, şi validitatea/legalitatea deciziilor luate de Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor pentru (sau în legătură cu) domeniul "filatelie" devine discutabilă, deoarece niciodată în istoria funcţionării acestei comisii nu a avut printre membri o persoană care să posede un minimum de cunoştinţe. Cu alte cuvinte au fost decizii luate "în orb" de către nespecialişti, în absenţa oricăror studii de specialitate sau /şi studii de impact. Adică un fel de "Dumnezeu cu mila".

Intuiesc faptul că discutarea problemelor din domeniul comerţului cu bunuri culturale va face destulă vâlvă şi că, cel mai probabil, îmi va aduce o mulţime de noi "prieteni". Voi reveni.

De ani de zile tot spun...

...că a se face investiţii "grele" în mărcile româneşti mai noi de 1970 este una dintre greşelile pe care le fac de cele mai multe ori cei naivi.

Cel mai recent exemplu ni-l prezintă o vânzare făcută zilele trecute (cel mai probabil) de un negustor neamţ. Obiectul vânzării: un lot de 500 de coliţe poreclite "Nadia", din 1980. Click pe imagini pentru mărire.

Potrivit catalogului Michel, cota cumulată a coliţelor este una ridicată: 7.500 euro! După vânzarea liberă la licitaţia de pe eBay, întregul lot a fost vândut cu modesta sumă de 112 euro, ceea ce înseamnă numai 0,015% din cota de catalog!

Desigur, la cantităţi mari preţurile vor fi întotdeauna mai mici, dar de această dată preţul final parcă a fost mai nesemnificativ ca niciodată.

Şi, desigur, nu o să reuşească nimeni să obţină la vânzare cotele din catalogul Michel , deoarece acestea sunt umflate (de curiozitate, faceţi comparaţie între cota celor mai noi emisiuni din Germania (de exemplu) cu nominalul acestora (aşa cum sunt ele vândute de Deutsche Post). Iar aici este doar punctul de plecare, deoarece preţurile realizate în licitaţii (chiar cele mari) se situează aproape întotdeauna sub nivelul cotelor de catalog (mai ales pentru stocuri şi colecţii).

În opinia mea, acest preţ final reprezintă şi un rezultat logic al saturării pieţei cu produse speculative. Faptul grav este că specula a fost făcută chiar de stat, prin fosta societate de comerţ exterior DECT Rompresfilatelia (am mai scris pe blog - acel contract de exclusivitate pentru distribuirea în străinătate a "nedantelatelor" de către stimatul domn Gerbl. Nu ştiu dacă firma lui mai are acum activitate, dar încă poate fi găsită ca menţionată pe Europages.de. Pe catalogul membrilor IFSDA nu mai apare. Activitatea angrosistului a început în 1971, chiar de la punerea în circulaţie (sic!) a coliţelor nedantelate Soiuz-Apollo.

Legislaţie: Regimul de autorizare generală pentru furnizarea serviciilor poştale

(Sursa)

În Monitorul Oficial, partea I-a, nr. 275 din 20 aprilie a.c. a fost publicată Decizia ANCOM nr. 313/2017 privind regimul de autorizare generală pentru furnizarea serviciilor poştale.

Decizia se referă la serviciile poştale neincluse în sfera serviciului universal (domeniu în care este necesară în continuare un alt tip de autorizare şi achitarea unei taxe specifice serviciului cu caracter de monopol).

Conţinutul deciziei se poate descărca (în forma supusă dezbaterii publice) şi de pe site-ul ANCOM, de aici, putându-se însă consulta (temporar numai) şi de pe pagina Monitorului Oficial.

Elementele de interes pentru filatelişti le reprezintă Anexa 2, litera B (unde sunt descrise serviciile specifice serviciului poştal universal, precum şi serviciile poştale neincluse în acesta), dar şi conţinutul Anexei nr. 1 (care cuprinde descrierea tuturor serviciilor poştale).

Ca menţiune specială, În Anexa nr. 1 la pct. 3.5.2 se face următoarea menţionare expresă: "Cu respectarea legislaţiei în vigoare, furnizorul are dreptul să dezvolte orice sisteme de plată ori de atestare a plăţii serviciilor pe care le furnizează, cu excepţia timbrelor poştale."

Cu alte cuvinte, un furnizor de servicii poştale care nu se regăsesc în sfera serviciului universal nu are dreptul de a emite şi de a comercializa timbre poştale, acest drept rămânând în continuare permis numai operatorului poştal autorizat să desfăşoare la nivel naţional servicii poştale din sfera serviciului poştal universal.

Am considerat oportun să fac această precizare, deoarece am primit în mai multe rânduri întrebarea de ce alţi operatori poştale care funcţionează în România, în afara Poştei Române, nu şi-au pus în circulaţie propriile mărci poştale, aşa cum se întâmplă de exemplu în Germania (unde există operatori poştali particulari care nu fac parte din Deutsche Post şi care au propriile mărci poştale).

Sărbători fericite!

Indiferenţă de (aproape) 80 de ani!

Cred că mai corect ar fi fost "indolenţă"!

Vă mai aduceţi aminte de scandalul de acum vreo zece ani referitor la falsurile descoperite la Muzeul Filatelic Naţional, în urma căruia Curtea de Conturi a depus o plângere penală, constituindu-se un dosar la DNA. Cine nu-şi aduce aminte poate să (re)citească articolul pe care l-am publicat în 2012.

La acea dată uitasem complet de un articol dintr-o revistă filatelică mai veche, din 1938. Până să ajung la revista în cauză, poate că sunt necesare unele precizări privind componenţa tezaurului aparţinând Muzeului Filatelic Naţional.

Colecţiile păstrate acolo provin din patru surse principale, potrivit informaţiilor făcute publice:
     - o colecţie constituită de către Poşta Română (sub diversele denumiri şi forme de organizare pe care le-a avut de-a lungul timpului) pe baza schimbului internaţional de timbre organizat la nivelul Uniunii Poştale Universale (România fiind unul dintre membrii fondatori); în perioada interbelică, această colecţie era denumită şi "Albumul oficial al Direcţiunii PTT";
     - o colecţie cuprinzând coli originale şi clişee provenite din "tezaurul" constituit la Fabrica de Timbre;
     - mai multe exponate primite sub formă de donaţii de la colecţionari;
     - diferite cantităţi de timbre provenite din confiscări efectuate de diverse organe ale statului.

Recent, mulţumită unui grup inimos de colecţionari s-a efectuat digitizarea colecţiilor revistelor filatelice disponibile din perioada 1937-2015. Recitind câteva numere mai vechi am dat peste un articol publicat în 1938 de avocatul Ioan Bogdan, unul dintre marii filatelişti români ai perioadei interbelice. Probabil că l-am mai citit cu mulţi ani în urmă şi nu-l mai ţineam minte, dar recitindu-l acum, vă mărturisesc că mi s-a ridicat părul în cap! Click pe imagini pentru mărire.

Cu alte cuvinte, în 1938 se cunoştea de existenţa falsurilor din colecţia Poştei!!! Să nu spuneţi că ştiau colecţionarii, iar oficialii nu ştiau!

Cum s-a putut întâmpla aşa ceva? Nu există decât o singură explicaţie: angajaţi însărcinaţi cu gestionarea colecţiei (numiţi mai mult ca sigur pe orice alte criterii decât pe baza unor cunoştinţe de specialitate minime necesare ) au înregistrat în evidenţă nişte falsuri pe post de mărci originale. Mai târziu povestea "a răsuflat", dar şefii au bălmăjit-o, neluând niciun fel de măsură (acoperindu-se probabil unul pe altul, în purul stil românesc). A venit apoi războiul şi oamenii au avut alte griji pe cap. E posibil ca toată tărăşenia (acoperită chiar de către autorităţi) să fi fost uitată. Mai târziu gestionarii tezaurului n-au mai suflat o vorbă! Este vorba şi despre cei de la Poştă, şi cei de la Banca Naţională (unde s-a aflat acesta până în 1990).

Iată însă că vine şi momentul de după 2000 când tezaurul de timbre a trebuit să fie predat unui gestionar nou, fostul gestionar decedând (după cum rezultă din documentele oficiale). Pe timpul predării-primirii însă, noul gestionar (care avea cunoştinţe filatelice) a remarcat rapid existenţa falsurilor, aducând la cunoştinţa şefilor situaţia. S-a iscat scandalul şi s-a ajuns la treaba cu sesizarea Curţii de Conturi. Citiţi la linkul de la începutul prezentului articol.

După toată povestea asta, desigur că nu se putea întâmpla decât un singur lucru: toţi oficialii s-au dat urgent la o parte, nedorind să-şi asume nicio răspundere. Nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase!

Acum, chiar sub ochii noştri, se petrece altă trăznaie. Citiţi aici!

Până şi pentru ultimul prostălău este evident că, în lumina celor prezentate, principala cauză a întregului tărăboi este numirea/alegerea în posturi de specialitate a unor persoane care n-au avut de-a face în viaţa lor cu timbrele şi care n-au nici cel mai scăzut nivel de cunoştinţe necesar (măcar aşa... la nivelul bunului simţ!). Culmea este că nu răspunde nimeni pentru asta, că aşa e legislaţia croită - oamenii sistemului nu se pot sancţiona singuri, ce naiba! Ei îşi auto-echivalează studiile, pentru că i-a durut în spate de formarea unor specialişti adevăraţi).

Mai există o cauză care a facilitat producerea acestui şir de evenimente: cei care au realizat legislaţia referitoare la patrimoniul mobil au evitat (intenţionat?) orice răspundere pentru deţinătorii bunurilor, separând nejustificat protecţia bunurilor de valorizarea acestora din punct de vedere istoric, artistic etc., etc. De aceea inventarul din depozite este ţinut departe de ochii publicului. De aceea în unele instituţii angajaţii au ajuns să vegeteze timp de zeci de ani fără să producă ceva în folosul societăţii, consumând totuşi fonduri publice. De ce?

Situaţia în care am ajuns cu tezaurul de timbre este pur şi simplu scandaloasă şi în opinia celor mai mulţi colecţionari organele abilitate ar trebui să intervină pentru a se salva ce se mai poate.

A fost publicat Raportul Curţii de Conturi pe anul 2015

Începând de ieri, pe site-ul instituţiei a devenit disponibil pentru descărcare Raportul anual pe anul 2015. Documentul în format PDF poate fi descărcat de aici.

Pentru cititorii care nu dispun de timp sau nu doresc să descarce întregul raport, paginile referitoare la instituţiile care au legătură cu timbrele şi filatelia se pot viziona mai jos (click pentru mărire).

24 ianuarie

La mulţi ani, România!

Despre propunerile transmise Ministerului Culturii privind Tezele prealabile ale Codului patrimoniului

Ministerul Culturii a publicat ieri pe pagina sa de internet propunerile prezentate de persoanele interesate referitoare la Tezele prealabile ale Codului, propuneri strânse sub forma unui singur document în cadrul căruia au fost inserate şi răspunsurile.

Pentru a uşura citirea şi a asigura accesul la document şi ulterior, din documentul postat pe pagina Ministerului Culturii am realizat un fişier PDF care poate fi descărcat de aici.

Pentru domeniul "filatelie" am fost singura persoană care a înaintat propuneri. Le puteţi găsi (alături de câteva răspunsuri) la ultimele pagini ale documentului. Din păcate, la unele întrebări nu există niciun răspuns, problemele ridicate rămânând în coadă de peşte.

Până în acest moment nu au fost discutate public decât principii generale care vor ghida alcătuirea viitorului Cod al patrimoniului. Presupun că în viitor, pe măsură ce acest cod va fi realizat, vor urma alte discuţii publice care vor avea ca obiect prevederi concrete.

News: Acces gratuit permanent la varianta electronică a Monitorului Oficial

Astăzi preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea legii potrivit căreia cetăţenii vor avea acces gratuit permanent la varianta electronică a Monitorului Oficial, părţile I şi II, începând din 1 iunie 2017.

Având în vedere hăţişul legislativ generat de multitudinea actelor normative şi a modificărilor repetate ale acestora, măsura permiterii accesului gratuit la Monitorul Oficial nu poate fi decât una foarte bună.

Băcăuanul Ioan Catană recidivează

Consiliul Judeţean Bacău, împreună cu Complexul Muzeal "Iulian Antonescu" au contribuit la publicarea volumului Carpica XLV, eveniment care mi-a fost adus la cunoştinţă de Ioan Catană, colecţionar cu ştate vechi, pasionat de istorie poştală şi expozant.

Tot Ioan Catană semnează în paginile tomului apărut un material care se referă la poşta feroviară locală.

Cred că autorul nu se supără dacă pun la dispoziţia cititorilor articolul în format PDF, articol care se bazează pe unul dintre exponatele domniei sale, dacă nu mă înşel.
PDF-ul poate fi descărcat de aici (căutaţi butonul verde pentru download dacă vedeţi reclame).

Îmi pare rău că nici în Capitală, nici prin alte judeţe consiliile locale nu manifestă aceeaşi deschidere faţă de această ramură a istoriei mai puţin cunoscută de către publicul larg, şi anume istoria poştală.

N-ar fi mai bine să ne dăm cu părerea numai în domeniul la care ne pricepem?

În această seară, pe postul TV Digi 24 a fost prezentat un scurt documentar ocazionat de împlinirea a 144 de ani de la înfiinţarea Fabricii de Timbre. Partea din emisiune referitoare la Fabrica de Timbre se întinde între minutele 11:00 şi 18:00. Înregistrarea poate fi urmărită aici.

Documentarul din cadrul rubricii "Bonton" a cuprins un fel de colaj între interviul propriu-zis cu directorul tipografiei şi un colaj de imagini reprezentând diferite mărci poştale româneşti care nu se află la Fabrica de Timbre, ci în colecţia Muzeului Naţional Filatelic (situată în prezent la Banca Naţională şi despre al cărei viitor muzeistic nu se mai ştie nimic), plus câteva mărci străine (care n-au nicio legătură nici cu Fabrica de Timbre, nici cu muzeul), dar şi celebrul "Zimbrul şi vulturul" francat cu 8 mărci de 5 parale (care, la fel, nu are nicio legătură cu Fabrica de Timbre).

Dl Ion Barbu a făcut o afirmaţie referitoare la circulaţia internaţională a timbrelor româneşti (pentru un cunoscător e clar că domnul director nu stăpâneşte subiectul). Din reportaj s-ar putea înţelege că mărcile româneşti au avut putere de francare abia după ce a fost înfiinţată Fabrica de Timbre. Este total fals!

A doua afirmaţie care m-a lăsat pe spate a fost cea legată de ceea ce crede domnia sa că s-ar întâmpla dacă mărcile poştale s-ar tipări în străinătate (vezi Doamne, mărcile ar deveni un mijloc de amplificare a comerţului, în dauna intereselor statului). E clar că dl Barbu habar n-are ce se întâmplă pe partea poştală, cea cu circulaţia mărcilor, pentru că legătura Fabricii de Timbre cu "restul lumii" se face prin Romfilatelia (pe partea de timbre, desigur). Ce face Romfilatelia cu circulaţia poştală a mărcilor poştale o ştie toată lumea (este destul să te uiţi la tirajele defalcate ale fiecărei emisiuni ca să-ţi dau seama cum stă treaba; apoi să compari cantităţile distribuite la Poştă cu statistica circulaţiei poştale din rapoartele anuale publicate de Autoritatea de Reglementare în Comunicaţii). Asta e de fapt o "mică" dezinformare a opiniei publice făcută în speranţa că aude "cine trebuie" şi oamenii de acolo nu-şi pierd pâinea.

Poate că dl Barbu este un inginer şi un tehnolog foarte bun de a ajuns directorul Fabricii, dar şi-a permis să facă afirmaţii referitoare la un domeniu pe care nu îl stăpâneşte, lucru evident pentru cunoscători!

Partea proastă (şi pe care nu vor să o înţeleagă nici funcţionarii "de la stat", nici realizatorii acestor reportaje) este că se face un deserviciu major istoriei noastre prin prezentarea unor date inexacte. Partea şi mai proastă este că un telespectator neavizat nu are de unde să ştie că informaţiile istorice prezentate sunt neadevărate, lundu-le de bune din cauza (şi nu datorită) poziţiei ori funcţiei personajului prezentat (dom-le, desigur că ditamai directorul ştie el ce zice!). Iată însă că nu e aşa.

Pentru cei care doresc să vadă şi sunt interesaţi de tehnologie, pe la minutul 15:25 este prezentată maşina de perforat folosită la Fabrica de Timbre.

Am uitat să menţionez povestea cu fractalii şi graficienii-matematicieni care desenau acţiunile şi hârtiile de valoare tipărite de Fabrica de Timbre. Cred că dl Barbu nu a auzit de Guilloche.

Partea referitoare la schimbul internaţional de timbre efectuat sub egida UPU a fost prezentată corect, numai că Fabrica de Timbre nu are nicio atribuţie în acest sens în afara livrării unor cantităţi de timbre către Muzeul Filatelic.

Nu am insertat clipul video de pe Digi 24 din cauza potenţialelor probleme de securitate care ar putea apărea din cauza neutilizării protocolului https de către pagina-sursă.

UPDATE

Transcrierea reportajului (nu 100% exactă) a fost publicată de Digi 24 ulterior.

Cât de mult ne putem baza pe cinstea aproapelui?

Răsfoiam mai devreme o revistă de epocă (Mekeel's Weekly Stamp News din 4 ianuarie 1913), citind micile anunţuri, corespondenţa redacţiei cu cititorii şi tot felul de întâmplări povestite de colecţionarii americani ai vremii (revista era editată şi comercializată în Boston, Mass.). Mai ales pentru "nouăţile" de la data apariţiei revistei ştirile publicate de presa filatelică a vremii sunt deosebit de interesante din anumite puncte de vedere.

Am dat peste o consemnare scurtă, pe care o reproduc în facsimil mai jos (click pentru mărire):

Nu traduc rândurile, bănuiesc că cei mai mulţi cititori se descurcă.

Mi-a revenit în minte un subiect despre care am dorit de mult timp să scriu, dar care ar avea nevoie (în opinia mea) de o dezbatere mult mai serioasă decât înşirarea câtorva rânduri într-un articol pe blog.

Desigur că viaţa filatelică în ansamblul ei are (ca orice alt domeniu) şi bune, şi rele. Desigur că la întâlnirile dintre colecţionari sunt destule subiecte de abordat, iar problema cinstei aproapelui, ori a încercărilor unor colecţionari de a-i păcăli pe alţii este una de care - sunt sigur - nu prea cred că este pasionat de care să nu se fi lovit.

Din păcate deşi majoritatea colecţionarilor sunt păţiţi, având în decursul timpului diverse experienţe, niciunul nu vorbeşte deschis în comunitate despre aceste întâmplări, măcar pentru a le arăta obrazul ţeparilor şi a le cere să se dezbare de aceste obiceiuri.

Subiectul ar fi unul destul de bogat (şi chiar este prin alte locuri, unde experienţele neplăcute i-au determinat pe colecţionari, pe negustori şi pe experţi să adopte coduri de comportament şi să nominalizeze situaţiile în care ar putea apărea incompatibilităţi.

Vă invit să vă expuneţi punctul de vedere în legătură cu acest subiect, simţindu-vă liberi, fără temeri şi deschişi la minte.

După Ministerul Culturii, şi Ministerul Comunicaţiilor strică ce mergea bine

Cred că v-am mai spus că pentru a rămâne informat utilizez fluxurile RSS la greu. Nu există portal ori pagină de internet mai importantă în întreaga lume care să nu asigure şi un flux RSS. Acest standard este utilizat de aproape toţi creatorii de site-uri pentru a uşura accesul la informaţie al cititorilor. Ba chiar până şi platformele gratuite de blogging asigură două fluxuri RSS - unul pentru articole şi unul pentru comentarii.

Printre portalurile pe care le urmăresc sunt şi cele aparţinând mai multor ministere, deoarece mă interesează problemele legislative din anumite domenii şi doresc să mă informez din timp asupra propunerilor legislative (şi nu numai).

Cu toate acestea se întâmplă să te trezeşti că afli despre câte un lucru, un eveniment sau despre vreo propunere legislativă citind o ştire de pe un cu totul alt site sau portal.

Cu câteva luni în urmă vă povesteam despre isprava unui individ care se ocupă (sau se ocupa) de portalul Ministerului Culturii, individ care nu ştiu ce a meşterit, dar a făcut nefuncţional fluxul RSS.

Un lucru asemănător s-a petrecut şi pe site-ul Ministerului Comunicaţiilor (şi Societăţii Informaţionale, ce naiba!), care a intrat în "revizie", a fost modificat şi care a devenit (aproape) nefuncţional, pierzând o sumedenie de linkuri pe drum. Câteva au fost linkuri către fluxurile RSS, care mergeau şi erau funcţionale. Acum, site-ul nu mai are deloc RSS, au rezolvat-o de tot!

Aflu întâmplător de pe Juridice.ro despre o iniţiativă legislativă de modificare a Legii privind serviciile poştale. Mă uit în readerul RSS al MCSI - nicio ştire la Comunicaţii! Măi, să fie! Mă duc pe site-ul ministerului: o varză, cu multe spaţii goale şi cu ştiri sau comunicate vechi - le-am comparat cu paginile de Facebook şi Twitter, de acolo mi-am dat seama (primul lucru la care m-am gândit a fost cine o fi făcut pagina şi câţi bani a încasat pe ea). Deschid harta site-ului: există două linkuri cu numele de "transparenţă decizională". Meserie, te halesc! Dar de iniţiativă tot nu dau, noroc cu comunicatul Guvernului, potrivit căruia propunerea legislativă a fost deja aprobată (voi reveni cu un articol referitor exact la această reglementare nouă).

Nu ştiu dacă dispariţia fluxurilor RSS de pe paginile ministerelor este cauzată de incompetenţa celor angajaţi să facă site-urile, ori este o politică de a împiedica informarea facilă a cetăţenilor, obligându-i să caute într-o structură încâlcită, numai bună să-i facă să renunţe. Poate citeşte cineva acest acest articol şi ia măsurile cuvenite. La ambele ministere.

Cum reuşeşte o mână de birocraţi să-şi subordoneze o parte a populaţiei?

După ce timp de mai mulţi ani parcurgi sute acte normative pentru că aşa ţi-o cere meseria, ori pentru că pur şi simplu vrei să fi informat începi să-ţi faci o oarecare imagine asupra modalităţii prin care interesele unei minorităţi sunt promovate în dauna marii majorităţi prin realizarea şi/sau adoptarea unor acte normative - altele decât legi discutate în forul legislativ.

În România există multe structuri de diverse tipuri, în afara ministerelor ori subordonate acestora uneori. Activitatea unora dintre acestea se desfăşoară nu pe baza unor legi, ci a unor norme (uneori, pe baza unor ordine ale miniştrilor sau ale unor funcţii echivalente) care nu au ajuns niciodată să treacă prin legislativ ori să fie supuse unui control de constituţionalitate.

Unele reguli stabilite prin norme sau ordine nu reflectă o nececitate la nivel de societate, ci interese ale unui grup restrâns. Aceste interese nu sunt directe, ci au rolul de a-i acoperi de birocraţi de răspundere, obligând în contrapartidă o parte a cetăţenilor la îndeplinirea unui parcurs birocratic justificat doar de fuga de răspundere ori de nepriceperea/lipsa unei pregătiri minime a salariaţilor plătiţi din bani publici. Asta în cazul fericit în care un cetăţean de rând nu se trezeşte că are o anumită obligaţie care îl afectează direct în diferite moduri, inclusiv financiar ori patrimonial.

Birocraţii a căror activitate este acoperită de astfel de norme şi ordine nu vor renunţa de bunăvoie la beneficiile primite în atribuţii. Ei vor încerca în permanenţă să se susţină unul pe altul în dauna dorinţei ori a nevoilor cetăţeanului. Scopul pe care îl urmăresc este în primul rând accesul la resurse (un salariu cât mai bun, sporuri, atribuţii care îl apără în faţa unor acţiuni discutabile, accesul la structuri de învăţământ ori la fonduri alocate special pentru desfăşurarea anumitor activităţi, promovarea profesională etc., etc., fără a urmări în niciun fel perfecţionarea relaţiei cu plătitorul de impozite care le asigură salariul de bugetar şi fără să le pese de nivelul de eficienţă al funcţiilor pe care le ocupă vremelnic).

În relaţia cu cetăţeanul, acesta se va afla întotdeauna pe plan secund, organizaţia de stat uzând întotdeauna de atribuţiile pe care le are pentru a-şi apăra privilegiile şi a-i sancţiona, într-o formă sau alta, pe cei care le contestă drepturile autoproclamate sau atribuite de structura ierarhic superioară (fără a se ţine cont de nevoia reală a societăţii ori a unui grup social, desigur).

Principala cauză a acestor stări de fapt este lipsa de pregătire profesională a birocraţilor ori necorelarea pregătirii lor profesionale cu atribuţiile de serviciu, împreună cu existenţa sistemului clientelar de ocupare a posturilor. Pot exista însă şi situaţii de conflict de interese neevaluate de superiori ori nesancţionate de nicio reglementare în vigoare.

(Sursa)

Legislaţie: Proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii privind dreptul de autor. Ce vor face bibliotecile?

Pe pagina Ministerului Culturii rezervată dezbaterii actelor normative au fost postate, în 26 iulie a.c., expunerea de motive şi Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1896 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Proiectul de Lege are în vedere, printre altele, modificarea unor prevederi care vizează remuneraţiile autorilor în ceea ce priveşte împrumutul de cărţi şi alte materiale tipărite efectuat prin biblioteci. Internauţii au mai purtat discuţii pe marginea acestui subiect atunci când s-a făcut publică intenţia de modificare a prevederilor actuale în vederea punerii de acord a legislaţiei naţionale cu cea europeană.

Pentru cei interesaţi, documentele se pot descărca (în format Microsoft Word) de la următoarele linkuri:

• Expunerea de motive;
• Proiectul de Lege.

(Sursa)

Despre finanţarea programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale

Luna trecută, pe pagina Ministerului Culturii rezervată dezbaterii actelor normative (aceasta) a fost postat proiectul unei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului care vizează modificarea altor două Ordonanţe de Urgenţă mai vechi, Ordonanța Guvernului nr. 51 din 11 august 1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale, respectiv Ordonanța Guvernului nr. 21 din 31 ianuarie 2007 privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi desfăşurarea activităţii de impresariat artistic. Prima Ordonanţă este cea care ar fi de interes pentru domeniul nostru.

Pentru cei interesaţi, varianta postată pe pagina de internet de la Cultură poate fi accesată aici. Pentru a o parcurge aveţi nevoie de Microsoft Word (că un program de tip open source le stâ în gât doamnelor şi domnilor de acolo). Pentru a vă uşura însă accesul la document, îl puteţi lectura mai jos (fiecare pagină este convertită în format JPG, click pentru mărire).

Ordonanţa care ar urma să fie modificată de proiectul de mai sus este cea din imaginile următoare (click pentru mărire).

Motivul pentru care vă prezint acest document legislativ este cel de a vă informa asupra modalităţilor prin care ar putea fi posibilă finanţarea manifestărilor filatelice de genul expoziţiilor locale, regionale sau naţionale (ba chiar a celor internaţionale sau cu participare internaţională), deoarece prin includerea timbrelor şi a pieselor filatelice ca obiecte aparţinând patrimoniului cultural, este perfect legală solicitarea finanţării acestor manifestări din bugetul alocat culturii.

Tocmai pentru a vă sprijini în informarea asupra posibilităţilor de care aţi putea beneficia, vă prezint şi Nota de fundamentare a proiectului OUG. Sunt doar paginile care v-ar putea interesa (documentul integral putând fi descărcat de linkul indicat mai sus). Vă invit să citiţi cu atenţie nota.

Vă rog să reţineţi, probabil că "invitaţia la masă" pentru fondurile destinate Culturii vă va fi refuzată iniţial, dar acest lucru nu va putea fi făcut permanent deoarece orice solicitare a voastră (însoţită de documentele solicitate) se înscrie în "interesul general" care "vizează asigurarea accesului la actul de cultură, drept consacrat de Constituţie".

Câteva cuvinte despre evaluări

Am tot scris pe blog despre preţuri şi despre valoarea mărcilor poştale până mi s-a urât. Este unul dintre subiectele cele mai căutate pe internet, iar articolele referitoare la preţuri însumează cele mai multe accesări dintre toate articolele publicate.

O problemă privind evaluările la timbre şi la colecţii folatelice: legal nu există evaluatori autorizaţi pentru acest domeniu şi nici nu pot exista, deoarece legislaţia suferă de o serie de lipsuri pe de o parte, iar pe de altă parte în România nu există o formă de pregătire (şcoală) de niciun nivel pentru timbre şi filatelie.

Acest "amănunt" total "nesemnificativ" nu este însă băgat în seamă de toată lumea, deoarece se mai găseşte câte un "specialist" care miroase repede potenţialul "client" şi îşi face imediat un plan de bătaie. Există câteva versiuni devenite clasice, în cei peste 45 de ani de practicare a acestei pasiuni lovindu-mă nemijlocit de astfel de persoane:

- "specialistul" se uită în diagonală la clasoare/albume/plicuri şi aruncă o sumă la plezneală (şi nu uită după aceea să se ofere să-i găsească "cumpărător" respectivului, ori să-i facă o ofertă, "lăsând" de la inima lui);

- "expertul" spune că poate face o evaluare foarte amănunţită, dar pentru munca depusă solicită un "comision" de câteva procente calculate la cotele însumate de catalog; face câteva liste, o adunare, după care calculează o "valoare" şi, desigur, "comisionul" care i se cuvine; după câtva timp, neiniţiatul (care credea că l-a prins pe Dumnezeu de-un picior) constată că nu ia pe mere ce-a dat deja pe pere, apoi junge la vorba proverbului: tot păţitul e deştept;

- există şi alte variante şi posibilităţi: neiniţiatului i se spune că ce are el nu face niciun ban, dar după o lună de zile îl caută pe acesta, spunându-i că, dacă vrea, a găsit (cu mare greutate) un cumpărător dispus să "înmormânteze" nişte bani.

Deşi am mai scris despre aşa ceva, revin cu problema în urma unei discuţii pe care am avut-o pe Facebook. Oamenii tot nu vor să priceapă că cel mai bun lucru este să-i înveţi să pescuiască, nu să le dai peştii de pomană. Mai este însă câte un domn sau câte o doamnă care sunt deranjaţi când li se oferă o minimă îndrumare, crezând că o rezolvă ca la şaormăria din colţul blocului (cu mai mult sos!). Ţepuiţi sunt destui însă!

Nu mai ai loc de doctori în geografie!

Fără cuvinte...

A apărut o nouă formă de jurnalism online: articolul fără conţinut

Ceea ce semnalez mai jos nu este o poveste întâlnită o singură dată, care ar putea induce ideea unei greşeli, ci o problemă care se repetă iar şi iar.
Habar n-am ce este în mintea celor de la Solar Magazin şi ce spune autoarea când vede pagina respectivă. Am verificat aceeaşi adresă cu trei browsere diferite (pentru că mi se mai întâmplă să nu văd integral unele site-uri din cauza extensiilor AdBlock şi Privacy Badger). Dar nu, cu oricare browser folosit (cu sau fără pomenitele extensii) văd acelaşi lucru.
Nu am intenţia să fac eu pe poliţaiul pe net, ci pur şi simplu mă deranjează că văd un titlu, dau să citesc articolul şi mă enervez că clicăi degeaba pentru o fantezie a unor şmecheraşi, piezând timpul inutil.