Subiectul cu pricina îl constituie construcţia planşelor supratiparelor la mărcile Cluj şi Oradea, care din punct de vedere tehnic nu este înţeleasă decât de puţini cercetători. Cei mai mulţi filatelişti, atunci când aud termenul de "planşă" se gândesc automat la un fel de placă. Ei n-ar fi într-o mare eroare dacă ar fi vorba de o altă emisiune de mărci, dar în cazul mărcilor Cluj şi Oradea greşesc, pentru că planşa nu este o placă.
În vremuri apuse (adică pe undeva între secolul XVII şi sfârşitul secolului XX) imprimarea în sistem "tipar înalt" se făcea cam după acelaşi principiu inventat de Gutenberg: literele şi elementele grafice erau imprimate cu ajutorul unor elemente mobile, care aşezate într-o ordine dată constituiau ceea ce în filatelie se cheamă "planşă" (în poligrafie ansamblul elementelor mobile utilizate la imprimarea unei coli de hârtie este denumită "formă de tipar" (a nu se confunda cu tiparele utilizate în croitorie!).
Cea mai bună metodă prin care vă pot face să înţelegeţi este, desigur, ilustrarea ideii.
Aceasta este o masă de lucru pe care tipograful a realizat forma de tipar (planşa) din elemente detaşabile (mai multe puteţi vedea
aici - este şi sursa imaginii).
Revenind la filatelie, haidem să completăm definiţia planşei la supratipare:
Planşa în tiparul înalt (denumit în cataloagele filatelice şi tipografie / Buchdruck în lb. germană) reprezintă ansamblul elementelor mobile realizat în formă finală, gata pentru a fi utilizat pentru imprimare.
În cazul supratiparelor mărcilor poştale, metodologia adoptată de majoritatea cataloagelor specializate din ţările cu tradiţie filatelică îi acordă planşei (formei) de tipar o sumă de caracteristici unice:
- aranjamentul trebuie să fie unic, caracterizat printr-o componenţă dată a elementelor de text şi a celor grafice, împreună cu spaţiile tipografice necesare (spaţiile tipografice sunt nişte piese metalice care sunt aşezate în interiorul aranjamentul cu scopul de a păstra constante distanţele stabilite de către designer sau redactor; unii le mai denumesc şi distanţiere; în imaginea de mai sus - click pentru mărire - se pot distinge distanţierele care au o formă de "tabel" sau "căsuţe"); spaţiile tipografice au o grosime mai mică decât cea a elementelor de text şi a celor grafice, datorită acestui lucru ele nefiind imprimate decât din eroarea tipografului;
- rearanjarea elementelor grafice, ori modificarea poziţiei spaţiilor tipografice (ori înlocuirea celor aflate iniţial în planşă cu altele având o formă sau dimensiuni diferite) rezultă (din punct de vedere al metodologiei filatelice) în naşterea unei planşe noi.
Un exemplu îl constituie, la planşaele supratiparului mărcii de 2 bani Cluj, prezenţa sau absenţa erorii cunoscute deja, "ANI" în loc de "BANI".
Pe pirmul rând de jos se văd spaţiile tipografice dintre cuvinte (sursa:
aici).
De ce m-am "certat" cu al meu cunoscut? Din două motive.
Primul motiv este necesitatea luării în calcul a TUTUROR elementelor grafice care alcătuiesc un supratipar, în cazul mărcilor Cluj şi Oradea - atât monogramele (cu ale lor defecte caracteristice), cât şi literele LEU, LEI şi BANI cu ale lor caracteristici şi defecte individualizate în poziţii anumite din coală. Dar acestea nu sunt singurele elemente, deoarece contează şi poziţia şi alinierea lor relativă, întrucât ar putea fi întâlnite anumite situaţii care prezintă caracter de raritate, ori tocmai acesta este "sarea şi piperul" studiului şi cercetării în filatelia tradiţională: pe de o parte identificarea şi clasificarea (catalogarea) detaliată a aranjamentelor - adică a planşelor unice prin caracteristici, iar pe de altă parte determinarea nivelului de raritate faţă de mărcile care prezintă caracteristicile cele mai comune.
"Cearta" cu amicul meu a pornit de la cele două ştraifuri ilustrate mai jos, pe care le-am întâlnit pe internet şi asupra căruia am încercat să-i atrag atenţia, dar la care iniţial se uita şi nu înţelegea ce vreau să spun. Aşa că am luat imaginile şi am "tras" nişte linii punctate pentru a scoate în evidenţă caracteristicile la care nu prea s-a uitat nimeni până acum (cel puţin asta ştiu eu în prezent). Click pe imagine pentru mărire.
Dacă măriţi imaginea, aţi putea remarca trei elemente care ar trebui (în opinia mea) verificate şi clasificate ca varietăţi acele poziţii din coală care nu se încadrează în normal:
1. Alinierea orizontală a monogramelor (nu am evidenţiat, dar aici ar intra şi distribuţia lor - adică menţinerea constantă a spaţiului dintre două monograme pe un rând, sau, dacă vreţi, menţinerea alinierii monogramelor şi pe coloane;
2. Spaţiul dintre monogramă şi BANI/LEU/LEI (respectiv Bani/Leu/Lei), care ar trebui să fie acelaşi;
3. Poziţia relativă a cuvintelor BANI/LEU/LEI (respectiv Bani/Leu/Lei) faţă de monograma cu care face pereche (în imagini am marcat axul vertical al monogramei prin câte o linie punctată aşezată pe T-ul din mijlocul PTT; Odată imaginea mărită, veţi putea deosebi mai multe aşezări.
Acum vine partea mai complicată de înţeles: dacă o anumită aşezare relativă sau o aliniere defectuoasă caracteristică întâlnită ori la monogramă, ori la textul-pereche într-o anumită poziţie în coală nu se respectă la alte coli ale aceleiaşi valori ori la colile altor valori cu aceleaşi dimensiuni ale mărcilor,
atunci este clar că s-a intervenit în aranjamentul formei de tipar, iar în acest caz avem de-a face cu o planşă nouă! Este acelaşi principiu cu păstrarea sau nu în aceeaşi poziţie din coală a monogramei care prezintă un defect caracteristic, repetabil.
Al doilea motiv pentru care m-am "ciondănit" cu al meu amic este problema spaţiilor tipografice (distanţierelor). Amicul îmi spunea că a văzut el mai demult într-o tipografie clişee de zinc, iar supratiparele crede că au fost aplicate cu plăci monobloc de zinc şi nu cu forme de tipar constituite din elemente detaşabile, aşa cum am povestit şi am ilustrat mai sus.
Amicul mi-a spus că dacă nu vede coli cu astfel de spaţii tipografice, el nu crede în teoria mea.
Pentru că la acest capitol ştiam mai multe decât el, i-am promis că îi voi arăta (dar pentru că sunt convins de faptul că ar putea fi şi alţi colecţionari care să ştie ce ştia amicul meu, m-am hotărât să prezint câteva piese, cunoscute cred cercetătorilor, dar nu sunt convins cî şi aceştia cunosc cauza apariţiei lor).
Cum au ajuns ele să se imprime? Dintr-o fixare defectuoasă făcută de muncitorul tipograf. Să vedem exemple.
Un unicat de 2 bani Cluj cu un spaţiu tipografic poziţionat între două monograme de pe acelaşi rând.
Marca în cauză se află pe rândul 7 în planşa care conţine eroarea "ANI".
Eroarea se repetă şi la 3 bani în aceeaşi poziţie.
Ea se repetă şi la 6 bani (dar este vizibilă foarte slab). Nu am avut la dispoziţie coli (sau imagini) din alte valori, aşa că las problema spre dezvoltare de către alţi pasionaţi.
Mai există un caz, tot la Cluj, dar la mărcile porto, şi anume un spaţiu tipografic scund, amplasat în faţa literei B din BANI.
Vizibil la 2 bani (monograma are cercul spart la ora 11).
Poziţionarea erorii în coală (click pentru mărire).
Aceeaşi eroare la 10 bani, în aceeaşi poziţie în coală. Se menţine spărtura cercului monogramei.
Aceeaşi eroare la 20 bani.
Aceeaşi poziţionare în coală (click pentru mărire).
Concluzia este una singură:
Hai la muncă măi băieţi,
Puneţi mâna pe lopeţi! :))
