Francatură grea la o colonie germană

Plic găsit întâmplător pe eBay, în timp ce căutam cu totul altceva. După ce l-am văzut, m-am decis să nu ţin doar pentru mine imaginea (menţionez că nu-l cunosc pe vânzător, nu am intenţia de a-i face publicitate).

Plic expediat din Lome (Togo, colonia germană) în regim intern, recomandată grea francată cu 58 mărci cu supratipar. Pentru vreun potenţial amator, oferta apare la "Buy It Now" pentru numai 5.000 dolari americani, aici.

O combinaţie căreia nu-i găsesc justificarea

Cu toate că nu mai achiziţionez de mult piese sau timbre, continui să urmăresc portalurile de licitaţii pentru a identifica diverse varietăţi ori francaturi care ar putea îmbunătăţi şi ilustra catalogul la al cărui manuscris lucrez de mai mulţi ani.

Unul dintre exemplele descoperite în urmă cu câteva luni îl constituie o bandă de ziare (?) care poartă o francatură mixtă realizată dintr-o marcă de 5 bani Carol I Tipografiate şi o marcă uzuală rusească de 5 copeici (click pe imagine pentru mărire):

Cele două mări de pe faţă sunt obliterate cu o ştampilă cu cerc dublu rusească cu legenda ETAPNOE No. 279 (litere chirilice) 21 12 17. Pe verso se distinge o ştampilă de zi cu cerc dublu VASLUI 6(?) IAN 918.

Recunosc faptul că nu ştiu nimic despre ştampila rusească (pe care o bănuiesc a aparţine unui oficiu militar). Nu îmi dau seama nici dacă avem de-a face cu o francatură circulată efectiv prin poştă, ori este doar un suvenir realizat de un colecţionar.

Poate are cineva mai multe informaţii.

Francatură multiplă

Pe un portal de licitaţii online a fost vândut recent un plic din perioada postclasică purtând o francatură bicoloră multiplă care demonstrază (probabil) lipsa temporară de la vânzare a anumitor valori nominale din emisiunea uzuală în curs la acea dată. Click pe imagine pentru mărire.

Este o trimitere simplă externă din prima treaptă de greutate pentru care tariful în vigoare era de 25 bani.

Din păcate data din ştampilă se poate intui doar, din cauza aplicării mişcate. Ea pare a fi 18 decembrie 1886. Tariful necesar de 25 bani a fost acoperit cu două mărci de 5 bani pe hârtie colorată şi zece mărci de 1½ bani pe hârtie albă.

Pe timpul circulaţiei uzualelor Vulturi s-au utilizat de multe ori francaturi multiple şi colorate, ceea ce semnifică lipsa temporară de la oficii a unor nominale mai larg utilizate la francare.

Plicul a fost vândut cu 140 dolari.

Combinaţie interesantă

Uneori se pot descoperi piese care prezintă interes şi la licitaţii de care cei mai mulţi colecţionari români nu au prea auzit. În cazul de faţă este vorba despre licitaţia nordicilor de la Engers Frimerker (ultima desfăşurată a avut loc luna trecută).

Piesa care mie mi se pare interesantă este un plic cu antet (corespondenţă comercială) expediat din Bucureşti în Franţa, în octombrie 1922 (click pe imagine pentru mărire).

Elementul datorită căruia mi se pare o piesă interesantă este utilizarea combinaţiei 2 lei "cap mare" cu 1 leu violet "cap mic". Numărul pieselor purtând această combinaţie pe care l-am întâlnit până acum este foarte mic. Care este "şpilul" acestor francaturi? Citiţi aici. Pentru specialiştii emisiunii Ferdinand, plicul poate fi interesant şi datorită tipului mărcii de 1 leu violet, existent aşadar la data circulaţiei (problema tipurilor de clişee/planşe la aceste uzuale este una nestudiată în totalitate).

Francare mixtă după redirecţionare

Trimiterile poştale care au suferit un parcurs mai interesant sunt ceva mai atractive pentru amatorii de istorie poştală. În această categorie se încadrează trimiterile redirecţionate, datorită deplasării destinatarului spre altă locaţie. În situaţii de acest gen, serviciile poştale din mai toate ţările globului se străduiau pe vremuri să modifice traseul stabilit iniţial de către expeditor pentru a ajuta destinatarul să intre în posesia trimiterii.

Uneori, în cazul redirecţionării corespondenţelor spre terţe ţări de destinaţie, pot apărea francaturi mixte, realizate din mărci din mai multe ţări. Un astfel de caz vă prezint mai jos (click pe imagine pentru mărire).

Este o trimitere care nu este foarte prezentabilă, deoarece ea a fost deteriorată în timpul parcursului.
Plicul din imaginea de mai sus a fost expediat în iunie 1939 din Oradea la Londra, pe adresa unei domnişoare, fiind francat potrivit tarifului în vigoare cu o marcă de 16 lei. Odată ajuns în capitala Albionului, plicul a trecut prin cenzura britanică, iar pe o parte a muchiei cineva a aplicat o etichetă îndoită pe cele două feţe, a francat încă odată trimiterea cu o uzuală britanică, redirecţionând plicul către o nouă adresă aflată de această dată peste ocean, la New York în Statele Unite.
În timpul parcursului, plicul a fost deteriorat, iar la sosirea la New York i-a fost aplicat un sigiliu aparţinând USPS.

Starea piesei se pare că nu a încântat prea mulţi amatori, el fiind vândut pe un portal online cu 22 dolari americani.

Trei scrisori clasice

A trecut mult timp de când nu am mai prezentat piese deosebite întâlnite în licitaţiile online, de aceea astăzi m-am decis să iau măsuri.
Vă prezint trei piese care mi-au atras atenţia atât datorită rarităţii, cât şi datorită preţului sărit din media uzuală întâlnită aproape zilnic.

Încep cu o scrisoare recomandată expediată din Adjud la Brăila. Datele din ştampile se prezintă astfel: Adjud - 24/12, Galaţi - 2?/12 (tranzit), Brăila - 28/12 (sosire). Anul poate fi ori 1866, ori 1867. După nuanţa hârtiei mărcilor, aceasta ar fi hârtie subţire. După aspectul tiparului, negru, clar, mărcile ar putea aparţine primelor tiraje, când piatra litografică era proaspătă.
Francatura de trei mărci de 20 de parale indică o recomandată din treapta a doua de greutate, fiind o trimitere nu prea comună. Mare păcat este că marca de pe verso a fost distrusă la deschiderea scrisorii.
Piesa a fost vândută cu 318 dolari (33 de oferte), în ciuda pliurilor pe care le prezintă.

Aceasta este faţa unei scrisori simple externe, expediate de la Iaşi la Viena ori în ianuarie 1870, ori în ianuarie 1871. Francatura de 25 bani corespunde tarifului normal pentru scrisoarea simplă externă, dar combinaţia bicoloră este cu mult mai rară decât francatura simplă de 25 bani "favorit 1869".
La o examinare mai atentă a celor două mărci, se poate observa la fiecare câte un "colţ" generat de ruperea hârtiei, fiind evident faptul că mărcile fac parte dintre cele care au fost supuse, la biroul Iaşi, procesului de preseparare cu foarfeca.

Săgeţile roşii indică acele "colţuri" specifice preseparării.
Faţa de scrisoare a fost vândută cu 233 de euro (după 27 de oferte înaintate).

A treia piesă este o scrisoare expediată în septembrie 1872 de la Giurgiu la Bucureşti, francată cu un unicat de 10 bani "barbă" impresiune defectuoasă, în nuanţa ultramarin. Tariful de 10 bani este cel uzual unei scrisori simple interne, dar nu trebuie uitat faptul că marca de 10 bani "impresiune defectuoasă" nu a circulat decât pentru o perioadă mai scurtă de timp (aproape trei luni) şi de aceea scrisorile purtând această marcă nu sunt comune.
În ciuda nivelului de calitate nu prea strălucit al scrisorii (hârtia este pătată în jurul mărcii, scrisoarea este îndoită pe mijloc în cruce), aceasta a fost vândută cu 318 dolari (după 20 de oferte).

O pseudo-francatură mixtă interesantă

Întotdeauna au fost interesante combinaţiile întâlnite în perioadele în care au avut loc conflicte militare, iar teritoriile au trecut în administrarea altor ţări ori a unor administraţii de ocupaţie.

Una dintre aceste combinaţii este cea ilustrată mai jos (întâlnită pe eBay). Click pe imagini pentru mărire.

Este vorba de o carte poştală simplă expediată la sfârşitul lunii mai 1918 din comuna Murgeanca, jud. Ialomiţa la Bucureşti. Potrivit datei şi situării geografice, atât expeditorul, cât şi destinatarul se găseau în zona administrată de ocupanţii germani. Cu toate acestea, cartea poştală este una românească, care nu ar mai fi trebuit să aibă putere de circulaţie în teritoriul ocupat (administraţia militară germană pusese în circulaţie propriile întreguri poştale).
Întregul poştal a fost francat suplimentar cu o marcă MViR de 10 bani tip Germania. Din păcate ştampila oficiului de expediţie este ilizibilă, iar ştampilă de sosire nu s-a aplicat.
Mai apare un element care mi se pare curios: marca de ocupaţie a fost anulată ucu creionul (sau cel puţin aşa pare).
Una peste alta, nu îmi pot explica exact ce s-a întâmplat şi nu cred ca această piesă să fi fost alterată în vreun fel (sau poate mă înşel eu?).

Trimitere tip "circuit" din era Spicului de grâu

Am mai prezentat câteva piese asemănătoare în articolele mai vechi, dar asta nu mă împiedică în a vă semnala o altă trimitere din aceeaşi categorie.

Acest gen de trimiteri au avut la bază cooperarea între colecţionari. Deşi sunt trimiteri filatelice, ele sunt aproape întotdeauna francate corect şi circulate efectiv prin serviciile poşate ale unor diverse administraţii de pe mai multe continente.

Piesa aceasta îşi are originea în Brăila, având un parcurs interesant: Germania, Mexic, Statele Unite şi Queensland, Australia, de unde a fost returnată în România, la Brăila. Click pe imagine pentru mărire.

Carte poştală simplă a mai primit francatură (în afara celei româneşti, corespunzătoare tarifului internaţional) şi în Germania, Mexic şi Queensland, luând naştere astfel o francatură mixtă cu mărcile din patru ţări.

Şi modalitatea de scriere a mesajelor pe verso este interesantă. Nu am mai avut răbdarea să încerc să descifrez fiecare mesaj în parte, poate să o facă însă cine o doreşte.

Cartea poştală a fost vândută cu o sumă puţin peste 170 de dolari.

Mărci fixe decupate şi utilizate la francare

Cred că este nimerit să semnalez o utilizare externă mai puţin obişnuită a unei benzi de ziare. În ciuda faptului că piesa (care a fost vândută recent pe un portal de licitaţii online cu o sumă nesemnificativă), ea prezintă un interes anume pentru colecţionarii de întreguri poştale. Click pe imagine pentru mărire.

Tariful pentru o trimitere externă cu ziare din prima categorie de greutate era la data expedierii acestei piese (1914 după spusele vânzătorului, dar ştampila de plecare BUCUREŞTI are data ilizibilă) de 5 bani.
Expeditorul (a cărui identitate nu este dezvăluită de banda de ziare) a utilizat un ştraif de trei benzi de ziare, pe care a aplicat încă două mărci fixe decupate tot din benzi de ziare (sunt vizibile la amândouă în partea inferioară liniile de separaţie pretipărite). Astfel, tariful de 5 bani pentru trimiterea externă a fost completat. Este însă discutabilă legalitatea operaţiei, de aceea colecţionarul pasionat (şi înrăit) îşi poate pune întrebarea dacă nu cumva ne aflăm în faţa unei situaţii de fraudă poştală.

Feriţi-vă de plicurile filatelice din perioada 1940-1947

În anii 1947-1948, un colecţionar considerat astăzi deschizător de drumuri într-un domeniu al filateliei pe care eu, personal, nu îl agreez a confecţionat (conform mai multor surse contemporane) o multitudine de plicuri cu francaturi care mai de care frumoase, francaturi realizate cu mărci care în mod real nu au avut o circulaţie poştală propriu-zisă (sau mai bine zis tirajul mărcilor circulate real prin poştă a fost unul neglijabil). Cauza acestei situaţii a reprezentat-o practica administraţiei poştale de a lansa în circulaţie emisiuni cu mărci ale căror nominale au fost "umflate" chiar şi de câte zece ori de suprataxe. În epocă, filateliştii ai făcut eforturi (uneori deosebite) pentru a-şi putea ţine la zi colecţiile (îmi aduc aminte de coperta revistei Filatelia, seria veche, pe care a fost caricaturizată coada făcută la poştă de către doritorii emisiunii Apărarea Patriotică - Victoria din 1945, care a "beneficiat" pe lângă suprataxele exagerate şi de o distribuţie limitată, o serie de persoană). Şi nu uitaţi, perioada războiului (şi, ulterior, cea a ocupaţiei armatei sovietice) a generat multe greutăţi populaţiei, sărăcie, foamete...

Metoda de confecţionare a plicurilor a fost una la îndemână: mărcile cu suprataxe exagerate au fost lipite pe plicuri şi anulate apoi cu ştampile antedatate. O parte a acestor făcături (căci nu le pot defini altfel) se pot recunoaşte după tipurile specifice ale ştampilelor, care nu au fost utilizate decât mult mai târziu faţă de perioada de valabilitate a mărcilor. Dar cele mai multe se pot recunoaşte foarte uşor după o particularitate a datei din ştampile (de regulă ale unor oficii din Bucureşti): nu s-a ţinut cont de numărul de cifre rezervate anului, sărindu-se (la antedatare) peste acest lucru considerat un amănunt fără importanţă.

În baza mea de imagini nu cred că lipseşte vreo emisiune din perioada respectivă (care are suprataxe mari pe lângă nominalul propriu-zis) care să nu fi beneficiat de realizarea acestor făcături. Am dat recent peste încă un plic (din care s-a întâmplat să văd vreo cinci aproape identice în decurs de numai o săptămână), piesă care m-a determinat să atrag atenţia colecţionarilor asupra subiectului. Click pe imagine.

Elementul care trădează făcătura filatelică este anul din ştampilă, exprimat sub forma "94.2". Am realizat şi o imagine mărită a ştampilei:

Ca fapt divers, unele străzi din adresele de pe plicurile de acest gen nici măcar nu figurează în ghidurile Bucureştiului din epocă.

Din punct de vedere filatelic, perioada anterioară anului 1948 a fost una destul de tulbure. Problema plicurilor (de fapt a făcăturilor filatelice) de acest gen se întâlneşte şi la emisiunile destinate circulaţiei în Transnistria (care poartă ştampile de Bucureşti), precum şi la unele plicuri francate cu mărci ale emisiunilor locale din Ardealul de Nord.

Atunci când vi se oferă aşa ceva şi nu vă pricepeţi să identificaţi piesele filatelice în raport de cele circulate legitim prin poştă, vă recomand să solicitaţi garanţii de la vânzător (incluzând returnarea pieselor pe care le consideraţi ulterior ca fiind dubioase şi recuperarea sumelor plătite). Vă recomand de asemenea să faceţi publice astfel de situaţii, pentru a veni în ajutorul celorlalţi colecţionari.

Abordând şi problema spinoasă - cât ar valora aşa ceva - răspunsul meu este unul tranşant: făcăturile nu au niciun fel de valoare filatelică, valoarea lor reducându-se la cea a mărcilor neuzate, dar cu o reducere sensibilă deoarece au fost deteriorate prin aplicarea în fals a unei ştampile poştale antedatate.