...ca să mă mai răcoresc puţin pe canicula asta (văd că acum îmi arată termometrul de la geam 28 de grade Celsius).
Fiindcă tot am prins chef de muncă, am continuat cu aranjatul şi sortatul taxelor de plată verzi. Am observat un lucru pe care nu l-a mai sesizat nimeni până acum (în orice caz, menţiunile din cataloagele noastre, inclusiv dintr-un catalog de rori şi varietăţi mult ridicat în slăvi nu fac diferenţa): exemplarele cu filigran Johannot de la taxele de plată verzi imprimate în mod normal pe hârtie fără filigran sunt mult mai rare în comparaţie cu mărcile cu filigran Johannot de la emisiunea Spic de grâu. Cu toate că datorită formatului mai mare, la suprafeţe de coli de hârtie identice raportul dintre mărcile cu filigran Johannot şi mărcile fără filigran ar trebui să fie mai mare decât în cazul mărcilor Spic de grâu (care mai mult ca sigur au fost mai multe pe coală decât taxele de plată), aşa cum se întâmplă, de exemplu, la mărcile emisiunii Căişorii (care au un format mai mare, fiind imprimate în coli de câte 80 de exemplare).
Ei bine, cum se explică atunci acest lucru?
Răspunsul stă în hârtia utilizată la imprimare: hârtia de provenienţă franceză (care poartă şi filigranul marginal Johannot et Cie Annonay) a fost utilizată la imprimare pentru o perioadă relativ scurtă, probabil până în jurul anului 1905, când deja apar piese (atât la Spic de grâu, cât şi la Taxa de plată verzi) pe hârtii care diferă clar ca structură, netezimea suprafeţei, culoare etc. de hârtia franceză.
Aşadar apare un decalaj de timp între Spicul de grâu şi Taxa de plată de (probabil) doi ani, taxele fiind puse în circulaţie în cursul anului 1902 (faţă de Spicul de grâu, puse în circulaţie în vara lui 1900 - cele fără filigran, desigur). Perioada mai exactă a punerii în circulaţie a taxelor fără filigran nu este cunoscută - şi aceasta este o altă problemă de care i-a durut în bască pe mai marii noştri cercetători care n-au fost în stare decât să se copieze unul pe altul.
Acest decalaj chiar contează. De exemplu, cine este curios să se uite în statisticile poştale puse la dispoziţie în "Istoria poştelor române" a lui Constantin Minescu va observa că totalul traficului de corespondenţă în 1905 faţă de 1900 a crescut cam cu peste 50%. Este posibil ca raportul să se fi menţinut (în linii mari) şi pentru corespondenţa taxată cu porto.
Cu alte cuvinte, în perioada 1902-1904, cantitatea de mărci imprimate (probabil pe hârtia franceză) este mult mai mică decât cea imprimată pe alte hârtii, în perioada 1905-1910. Şi fiindcă aveau o utilizare mai mică decât Spicul (care erau totuşi uzuale), care începuseră să se imprima şi cu vreo doi ani mai devreme decât taxele, este absolut normal până la urmă ca taxele cu Johannot să fie mai rare decât Spicul cu Johannot.
Acum ceva timp mi-au venit pandaliile când am văzut pe un portal online că un neaoş de-al nostru vindea exemplare cu filigran Johannot la câţiva dolari bucata. Pentru că îl cunoşteam, când ne-am întâlnit l-am întrebat de ce le dă aşa de ieftin (mai multe asemenea exemplare ajunseseră oricum la mine). "Păi nu vor să le plătească mai mult!".
Păi e normal, pentru că străinii habar n-au cât de rare sunt. Ia lasă-i să le caute singuri, dar în acelaşi timp umflă-le cotele în cataloagele locale, şi să vezi cum vor plăti mai mult!
Se afișează postările cu eticheta Intro. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Intro. Afișați toate postările
luni, 29 iulie 2013
marți, 16 iulie 2013
Altă dantelură în pieptene
Piesa de mai jos are o particularitate interesantă la dantelură şi de aceea m-am hotărât să o prezint (în scop didactic, cum ar veni).
Dacă priviţi cu atenţie dantelura blocului, veţi putea distinge bine (cred eu) că fiecare coloană are propria dantelură (sau propriul "pieptene"), datorită uşoarei decalări dintre poziţia pieptenului coloanei drepte şi poziţia celui de la coloana stângă. Pieptenele se află în poziţie verticală, cu "dinţii" spre stânga.
Dacă veţi examina şi alte blocuri/coli din propria colecţie, puteţi să vă formaţi ochiul pentru a distinge pieptenele. Exerciţiul este bun pentru a deosebi dantelura în pieptene de dantelura în linie, fără a mai utiliza un odontometru.
Dacă priviţi cu atenţie dantelura blocului, veţi putea distinge bine (cred eu) că fiecare coloană are propria dantelură (sau propriul "pieptene"), datorită uşoarei decalări dintre poziţia pieptenului coloanei drepte şi poziţia celui de la coloana stângă. Pieptenele se află în poziţie verticală, cu "dinţii" spre stânga.
Dacă veţi examina şi alte blocuri/coli din propria colecţie, puteţi să vă formaţi ochiul pentru a distinge pieptenele. Exerciţiul este bun pentru a deosebi dantelura în pieptene de dantelura în linie, fără a mai utiliza un odontometru.
duminică, 28 aprilie 2013
Care e treaba cu dantelura în pieptene?
În urma articolului de ieri referitor la minunile care s-au vândut pe eBay, găsindu-se acum şi pe portalul nostru neaoş Okazii.ro, am semnalat şi existenţa unei alte făcături, o pereche verticală la o valoare mică din emisiunea Căişorii, care era nedantelată la mijloc. Am scris că aşa ceva nu poate apărea, din punct de vedere tehnic, la mărcile acestei emisiuni.
Se pare că afirmaţia mea a trezit interesul câtorva colecţionari, care mi-au scris pe mail (unul "gratulându-mă" cu niscai măscări - mulţumesc la fel, prietene! -, iar ceilalţi interesându-se de latura tehnică a problemei.
Acum câteva zile tocmai am dat peste nişte coli vândute de un amic de-al nostru, iar una din coli prezenta o varietate interesantă, care ne-ar putea ajuta să înţelegem mai bine cum stă treaba cu "pieptenele". Coala provine de la o emisiune mai târzie, dar principiul este acelaşi ca la emisiunea Căişorii (click pe imagini pentru mărire).
Coala este prezentată faţă şi verso. Dacă vă uitaţi cu atenţie la ultima coloană de mărci (prima din dreapta la fotografia cu faţa colii şi prima din stânga la cea cu spatele colii), veţi observa o anumită decalare a dantelurii, care se menţine pe toată înălţimea coloanei conţinând cele zece mărci.
Imaginaţi-vă "pieptenele" precum o matriţă. Atuncicând privim coala din faţă, el este aşezat cu "cotorul" înspre dreapta, iar cu "dinţii" înspre stânga. Fiecare coloană de mărci a beneficiat de o bătaie (sau pas) la aplicarea "pieptenului", la dantelarea colii. "Dinţii" pieptenului nu sunt independenţi unul faţă de altul, ci fac parte din aceeaşi matriţă. Nu este posibil ca spaţiul dintre două mărci de pe o coloană să fie dantelat, iar alt spaţiu de pe aceeaşi coloană să rămână nedantelat. Acest lucru se poate întâmpla numai în cazul dantelurilor în linie (la care fie spaţiu dintre două rânduri/coloane alăturate sunt dantelate cu câte o "bătaie" a liniei de perfor).
Ca să vă ajut, am decupat şi câte o porţiune mărită din cele două imagini (faţa/spatele colii).
Acum cred că puteţi vedea mai bine decalarea "pieptenului". Ea scoate foarte bine în evidenţă natura compactă a matriţei, excluzând posibilitatea unor "spaţii albe" sau nedantelate între două mărci alăturate.
Se pare că afirmaţia mea a trezit interesul câtorva colecţionari, care mi-au scris pe mail (unul "gratulându-mă" cu niscai măscări - mulţumesc la fel, prietene! -, iar ceilalţi interesându-se de latura tehnică a problemei.
Acum câteva zile tocmai am dat peste nişte coli vândute de un amic de-al nostru, iar una din coli prezenta o varietate interesantă, care ne-ar putea ajuta să înţelegem mai bine cum stă treaba cu "pieptenele". Coala provine de la o emisiune mai târzie, dar principiul este acelaşi ca la emisiunea Căişorii (click pe imagini pentru mărire).
Coala este prezentată faţă şi verso. Dacă vă uitaţi cu atenţie la ultima coloană de mărci (prima din dreapta la fotografia cu faţa colii şi prima din stânga la cea cu spatele colii), veţi observa o anumită decalare a dantelurii, care se menţine pe toată înălţimea coloanei conţinând cele zece mărci.
Imaginaţi-vă "pieptenele" precum o matriţă. Atuncicând privim coala din faţă, el este aşezat cu "cotorul" înspre dreapta, iar cu "dinţii" înspre stânga. Fiecare coloană de mărci a beneficiat de o bătaie (sau pas) la aplicarea "pieptenului", la dantelarea colii. "Dinţii" pieptenului nu sunt independenţi unul faţă de altul, ci fac parte din aceeaşi matriţă. Nu este posibil ca spaţiul dintre două mărci de pe o coloană să fie dantelat, iar alt spaţiu de pe aceeaşi coloană să rămână nedantelat. Acest lucru se poate întâmpla numai în cazul dantelurilor în linie (la care fie spaţiu dintre două rânduri/coloane alăturate sunt dantelate cu câte o "bătaie" a liniei de perfor).
Ca să vă ajut, am decupat şi câte o porţiune mărită din cele două imagini (faţa/spatele colii).
Acum cred că puteţi vedea mai bine decalarea "pieptenului". Ea scoate foarte bine în evidenţă natura compactă a matriţei, excluzând posibilitatea unor "spaţii albe" sau nedantelate între două mărci alăturate.
miercuri, 28 noiembrie 2012
Despre metodica studiului (23)
Episoadele anterioare pot fi citite aici: episodul 1, episodul 2, episodul 3, episodul 4, episodul 5, episodul 6, episodul 7, episodul 8, episodul 9, episodul 10, episodul 11., episodul 12., episodul 13, episodul 14, episodul 15, episodul 16, episodul 17, episodul 18, episodul 19, episodul 20, episodul 21., episodul 22.
Să mergem mai departe cu supratiparul "8 IUNIE 1930"
(Continuare din episodul precedent)
Pentru a verifica dacă măsurătorile efectuate anterior se confirmă şi la alte piese, am mai luat un bloc de 25 bani cu filigran XI la "puricat":
Măsurătorile făcute au fost centralizate în următorul tabel (mergând pe acelaşi principiu, explicat în episoadele anterioare; click pentru mărire).
Trebuie subliniat un lucru: o caracteristică a supratiparului pe aceste mărci o reprezintă faptul că modul de imprimare al acestuia depinde de tipul hârtiei mărcilor: la mărcile cu filigranul XI (este vorba de valorile de 25 bani, 7,50 şi 10 lei) supratiparul poate nimeri peste câte o porţiune de hârtie în care există linia ondulată a filigranului. Din cauza acesteia, planicitatea nu mai este asigurată cu acurateţe, iar acest lucru poate genera imprimări parţiale, ca în exemplele de mai jos:
Am mai verificat un bloc, de această dată pe hârtie fără filigran (click pentru mărire).
.jpg)
Se observă imediat că atât calitatea tiparului mărcilor de 25 de bani, cât şi calitatea impresiunii supratiparului sunt mult mai bune, în comparaţie cu cele de pe hârtia cu filigran. Am efectuat măsurătorile şi pentru acest bloc, rezultatele fiind centralizate în tabelul de mai jos (click pentru mărire):
Am mai verificat încă un alt bloc al mărcii de 25 bani cu filigran, dar fără să-i mai centralizez măsurătorile, întrucât diferenţele aproape că nu există faţă de blocurile prezentate anterior.
Să vedem cum stă situaţia la "formatul mic"
La aceste mărci, cu excepţia valorilor mici blocurile mai mari sau fragmentele de coală sunt rare. Am scotocit prin câteva clasoare avute mai la îndemână şi am găsit câteva blocuri, pe care le-am selectat drept exemplu:
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
Am măsurat supratiparele şi de la aceste blocuri, datele fiind centralizate pentru toate cele patru piese în tabelul de mai jos (click pentru mărire).
După cum se poate observa, dimensiunile supratiparelor se păstrează (în limitele toleranţelor generate de particularităţile împrimării, egale cu câteva zecimi de milimetru).
Iată că după atâta muncă am ajuns şi la concluziile finale care se pot trage:
1. Supratiparele "8 IUNIE 1930" sunt similare pe toate emisiunile.
2. Doar construcţia planşelor supratiparului variază, în funcţie de formatul mărcilor.
© 2012. Preluarea prezentului articol şi/sau a imaginilor se poate face numai pe baza unui acord scris.
Să mergem mai departe cu supratiparul "8 IUNIE 1930"
(Continuare din episodul precedent)
Pentru a verifica dacă măsurătorile efectuate anterior se confirmă şi la alte piese, am mai luat un bloc de 25 bani cu filigran XI la "puricat":
Măsurătorile făcute au fost centralizate în următorul tabel (mergând pe acelaşi principiu, explicat în episoadele anterioare; click pentru mărire).
Trebuie subliniat un lucru: o caracteristică a supratiparului pe aceste mărci o reprezintă faptul că modul de imprimare al acestuia depinde de tipul hârtiei mărcilor: la mărcile cu filigranul XI (este vorba de valorile de 25 bani, 7,50 şi 10 lei) supratiparul poate nimeri peste câte o porţiune de hârtie în care există linia ondulată a filigranului. Din cauza acesteia, planicitatea nu mai este asigurată cu acurateţe, iar acest lucru poate genera imprimări parţiale, ca în exemplele de mai jos:
Marca nr. 7 - cifra 8 aproape lipseşte
Marca nr. 18 - cifra 8 seamănă mai degrabă cu un "J"
Am mai verificat un bloc, de această dată pe hârtie fără filigran (click pentru mărire).
Se observă imediat că atât calitatea tiparului mărcilor de 25 de bani, cât şi calitatea impresiunii supratiparului sunt mult mai bune, în comparaţie cu cele de pe hârtia cu filigran. Am efectuat măsurătorile şi pentru acest bloc, rezultatele fiind centralizate în tabelul de mai jos (click pentru mărire):
Am mai verificat încă un alt bloc al mărcii de 25 bani cu filigran, dar fără să-i mai centralizez măsurătorile, întrucât diferenţele aproape că nu există faţă de blocurile prezentate anterior.
Să vedem cum stă situaţia la "formatul mic"
La aceste mărci, cu excepţia valorilor mici blocurile mai mari sau fragmentele de coală sunt rare. Am scotocit prin câteva clasoare avute mai la îndemână şi am găsit câteva blocuri, pe care le-am selectat drept exemplu:
Am măsurat supratiparele şi de la aceste blocuri, datele fiind centralizate pentru toate cele patru piese în tabelul de mai jos (click pentru mărire).
După cum se poate observa, dimensiunile supratiparelor se păstrează (în limitele toleranţelor generate de particularităţile împrimării, egale cu câteva zecimi de milimetru).
Iată că după atâta muncă am ajuns şi la concluziile finale care se pot trage:
1. Supratiparele "8 IUNIE 1930" sunt similare pe toate emisiunile.
2. Doar construcţia planşelor supratiparului variază, în funcţie de formatul mărcilor.
© 2012. Preluarea prezentului articol şi/sau a imaginilor se poate face numai pe baza unui acord scris.
luni, 12 noiembrie 2012
Despre metodica studiului (22)
Episoadele anterioare pot fi citite aici: episodul 1, episodul 2, episodul 3, episodul 4, episodul 5, episodul 6, episodul 7, episodul 8, episodul 9, episodul 10, episodul 11., episodul 12., episodul 13, episodul 14, episodul 15, episodul 16, episodul 17, episodul 18, episodul 19, episodul 20, episodul 21.
Să vedem ce mai descoperim
(Continuare din episodul precedent)
La blocul prezentat în apisodul anterior, mi-a dat prin cap să verific cât de corectă este alinierea supratiparelor în coală, în speranţa că voi descoperi ceva deosebit. Aşa că am "plantat" imaginea blocului într-un program de paginare şi am "trasat" linii punctate orizontale, de culoare roşie, la baza liniilor de supratipare de pe fiecare rând, precum şi linii de acelaşi fel, dar verticale, pe marginea stângă a supratiparelor de pe fiecare coloană. Ce a ieşit puteţi vedea în imaginea de mai jos (click pentru mărire; imaginea nu este prea mare, deoarece mă chinuiesc să păstrez limita maximă admisă pentru fiecare imagine în parte, pentru a nu-mi afecta spaţiul de stocare alocat).
Ce se poate vedea destul de bine este că "liniile" de supratipar aflate pe primele cinci coloane nu se află în prelungirea celorlalte linii (de pe aceleaşi rânduri) aflate pe ultimele cinci coloane. Din această cauză trag concluzia că cele două jumătăţi verticale ale colii aparţin unor clişee de zinc separate. Concluzia reprezintă un pas înainte.
O caracteristică interesantă, care a devenit vizibilă după desenarea liniilor amintite este că supratiparele de pe rândul al treilea (de sus în jos) sunt uşor decalate spre stânga faţă de restul supratiparelor (deplasarea este mai pregnantă pe coloanele 1-5 şi mai mică pe coloanele 6-10).
Există caracteristici repetabile ale supratiparului?
Iată o întrebare la care nu putem găsi răspunsul decât dacă luăm la studiat supratiparul de pe fiecare marcă în parte. Deoarece nu aveţi altă posibilitate de a le vedea decât dacă le măresc, tocmai asta am făcut-o. Sunt 36 de mărci şi am grupat imaginea mărită a supratiparelor în patru "loturi". Să le examinăm şi să vedem ce concluzii am putea trage.
Supratiparele de pe mărcile 1-9.
Supratiparele de pe mărcile 10-18.
Supratiparele de pe mărcile 19-27.
Supratiparele de pe mărcile 28-36.
Nu am să fac acum "recenzia" fiecărui supratipar în parte. Aştept de la cei interesaţi orice sugestie de departajare sau de subliniere a vreunui caz special (este vorba de forma caracterelor, dispunere, aliniere, spaţii între litere şi între cuvinte şi cifre etc.). Eu mi-am notat ceea ce mă interesa.
Am examinat o piesă. O altă piesă confirmă ce am găsit până acum?
Orice rezultat al unei cercetări nu prea are valoare dacă nu este validat ori prin continuarea cercetării, ori prin completarea acesteia cu rezultatele muncii altui cercetător. Deoarece nu avem varianta a doua, voi continu eu cu "puricatul" altor piese. Am mai scos de la naftalină încă un bloc de 30 de mărci, reprezentând trei rânduri complete ale colii comerciale. Blocul este din aceeaşi marcă (25 bani pe hârtie cu filigran XI, linii ondulate), dar obliterat de complezenţă (cu o ştampilă "chioară" de Bucureşti). Îl puteţi vedea în imaginea de mai jos.
M-am apucat şi am repetat treaba cu măsurătorile şi la supratiparele din acest al doilea bloc. Ce a ieşit, am centralizat în tabelul de mai jos.
Vedeţi în subsolul tabelului că am păstrat observaţiile făcute la măsurarea supratiparelor de la primul bloc. Aceasta înseamnă că se confirmă faptul că există cel puţin două clişee de zinc separate pentru supratipare, unul pentru coloanele 1-5 şi al doilea pentru coloanele 6-10.
Dar pentru astăzi ajunge, vom continua în episodul viitor.
Vă doresc o seară plăcută!
(Va urma)
© 2012. Preluarea prezentului articol şi/sau a imaginilor se poate face numai pe baza unui acord scris.
Să vedem ce mai descoperim
(Continuare din episodul precedent)
La blocul prezentat în apisodul anterior, mi-a dat prin cap să verific cât de corectă este alinierea supratiparelor în coală, în speranţa că voi descoperi ceva deosebit. Aşa că am "plantat" imaginea blocului într-un program de paginare şi am "trasat" linii punctate orizontale, de culoare roşie, la baza liniilor de supratipare de pe fiecare rând, precum şi linii de acelaşi fel, dar verticale, pe marginea stângă a supratiparelor de pe fiecare coloană. Ce a ieşit puteţi vedea în imaginea de mai jos (click pentru mărire; imaginea nu este prea mare, deoarece mă chinuiesc să păstrez limita maximă admisă pentru fiecare imagine în parte, pentru a nu-mi afecta spaţiul de stocare alocat).
Ce se poate vedea destul de bine este că "liniile" de supratipar aflate pe primele cinci coloane nu se află în prelungirea celorlalte linii (de pe aceleaşi rânduri) aflate pe ultimele cinci coloane. Din această cauză trag concluzia că cele două jumătăţi verticale ale colii aparţin unor clişee de zinc separate. Concluzia reprezintă un pas înainte.
O caracteristică interesantă, care a devenit vizibilă după desenarea liniilor amintite este că supratiparele de pe rândul al treilea (de sus în jos) sunt uşor decalate spre stânga faţă de restul supratiparelor (deplasarea este mai pregnantă pe coloanele 1-5 şi mai mică pe coloanele 6-10).
Există caracteristici repetabile ale supratiparului?
Iată o întrebare la care nu putem găsi răspunsul decât dacă luăm la studiat supratiparul de pe fiecare marcă în parte. Deoarece nu aveţi altă posibilitate de a le vedea decât dacă le măresc, tocmai asta am făcut-o. Sunt 36 de mărci şi am grupat imaginea mărită a supratiparelor în patru "loturi". Să le examinăm şi să vedem ce concluzii am putea trage.
Nu am să fac acum "recenzia" fiecărui supratipar în parte. Aştept de la cei interesaţi orice sugestie de departajare sau de subliniere a vreunui caz special (este vorba de forma caracterelor, dispunere, aliniere, spaţii între litere şi între cuvinte şi cifre etc.). Eu mi-am notat ceea ce mă interesa.
Am examinat o piesă. O altă piesă confirmă ce am găsit până acum?
Orice rezultat al unei cercetări nu prea are valoare dacă nu este validat ori prin continuarea cercetării, ori prin completarea acesteia cu rezultatele muncii altui cercetător. Deoarece nu avem varianta a doua, voi continu eu cu "puricatul" altor piese. Am mai scos de la naftalină încă un bloc de 30 de mărci, reprezentând trei rânduri complete ale colii comerciale. Blocul este din aceeaşi marcă (25 bani pe hârtie cu filigran XI, linii ondulate), dar obliterat de complezenţă (cu o ştampilă "chioară" de Bucureşti). Îl puteţi vedea în imaginea de mai jos.
M-am apucat şi am repetat treaba cu măsurătorile şi la supratiparele din acest al doilea bloc. Ce a ieşit, am centralizat în tabelul de mai jos.
Vedeţi în subsolul tabelului că am păstrat observaţiile făcute la măsurarea supratiparelor de la primul bloc. Aceasta înseamnă că se confirmă faptul că există cel puţin două clişee de zinc separate pentru supratipare, unul pentru coloanele 1-5 şi al doilea pentru coloanele 6-10.
Dar pentru astăzi ajunge, vom continua în episodul viitor.
Vă doresc o seară plăcută!
(Va urma)
© 2012. Preluarea prezentului articol şi/sau a imaginilor se poate face numai pe baza unui acord scris.
duminică, 11 noiembrie 2012
Despre metodica studiului (21)
Episoadele anterioare pot fi citite aici: episodul 1, episodul 2, episodul 3, episodul 4, episodul 5, episodul 6, episodul 7, episodul 8, episodul 9, episodul 10, episodul 11., episodul 12., episodul 13, episodul 14, episodul 15, episodul 16, episodul 17, episodul 18, episodul 19, episodul 20.
Un capitol tratat întotdeauna superficial
Recent am întâlnit pe eBay o varietate a unui supratipar românesc aplicat pe o marcă de serviciu, este vorba de un supratipar "8 IUNIE 1930" răsturnat pe marca de 25 bani "Vultur cu steag".
Supratiparul văzut mai în detaliu arată cam aşa:
În opinia mea, acest supratipar este falsificat, având destule argumente pentru aceasta.
Ca un fapt divers, puţini dintre vânzătorii de piese filatelice de pe eBay sunt familiarizaţi cu prelucrarea imaginilor digitale. Unii dintre ei ştiu ce vând, alţii nu. Dintre cei care ştiu ce anume vând (adică ştiu cam câte parale fac piesele lor, în sensul originalităţii) denaturează în mod intenţionat (cu ajutorul softului pe care îl au la dispoziţie) rezoluţia imaginilor postate. Pentru un specialist nu reprezintă o mare problemă să reconstituie rezoluţia corespunzătoare procentului de magnificare de 100%. Odată rezolvată această problemă, dacă imaginea este suficient de clară, se pot efectua măsurători destul de exacte ale elementelor şi detaliilor piesei scanate. Dar nu acesta era subiectul pe care doream să îl dezvolt, ci problema supratiparelor.
Ce se poate studia la supratiparele româneşti?
Din punct de vedere metodologic, nu este niciun autor sau expert român care să fi abordat această temă într-un mod cât de cât adecvat, în opinia mea.
Referindu-mă la supratiparele aplicate de poşta română în perioada premergătoare proclamării republicii, în urma cercetărilor personale am ajuns la concluzia că toate (cu doar două excepţii) au fost executate în tipar înalt, utilizându-se clişee zincografice. Excepţiile le constituie supratiparul manual aplicat pentru prima emisiune a poştei române din Constantinopol, precum şi supratiparul liniar, pe două rânduri, "TAXA DE PLATĂ" (aplicat în 1918 pe mărci uzuale "Carol I - tipografiate" şi pe timbrele de ajutor tip "Ţesătoarea"), supratipar executat în litografie.
Din câte ştiu nu există vreun studiu exhaustiv la nicio emisiune care a fost supratipărită, şi sunt destule. Făcând abstracţie de întregurile poştale (şi acolo există supratipare), în rândul emisiunilor uzuale destinate circulaţiei poştale se pot enumera (în ordine cronologică) supratiparul "TIMBRU DE AJUTOR" (aplicat în 1915 pe uzuale Carol I şi pe un timbru fiscal de 5 lei), supratiparul "25BANI" (aplicat pe marca de 1 ban negru "Tipografiat", în 1918), supratiparul monografic "1918" având forma unei funii răsucite (aplicat tot în 1918 pe uzuale Carol I şi pe timbre de ajutor, supratiparul monogramă PTT-FF aplicat în 1918-1919 pe uzualele Carol I, apoi seria de supratipare aplicate în 1919 (emisiunile Cluj-Oradea, emisiunile Debreţin), apoi vin la rând supratiparele "8 IUNIE 1930" aplicate pe uzuale "Mihai copil", pe mărcile de poştă aeriană "C. Raiu", pe mărcile de serviciu "Vultur cu steag" şi pe mărci "Taxa de plată". Urmează supratiparul "TIMBRUL AVIAŢIEI" pe mărcile "Taxa de plată" în 1931, iar enumerarea poate continua. Până şi supratiparele executate în 1917-1918 de administraţia germană în România cupată (cele aplicate la Bucureşti) se încadrează în această categorie.
Ei bine, sunt probleme pe care nu prea le ia nimeni în seamă, iar cercetarea are de suferit. Voi încerca să enumăr câteva.
Din punctul de vedere al mărcilor supratipărite, se întâlnesc două categorii principale de supratipare:
- aplicate pe stocuri de mărci din emisiuni din emisiuni anterioare, rămase neconsumate;
- aplicate pe reimpresiuni ale unor emisiuni anterioare, reimpresiuni care se deosebesc prin anumite caracteristici de emisiunile iniţiale şi care, în cele mai multe cazuri, nu există fără supratiparul respectiv.
Este de la sine înţeles că studiile unor emisiuni supratipărite ar trebui să atingă atât problematica mărcilor care constituie suportul supratipăririi, cât şi problematica supratiparelor.
Ce ar trebui să urmărească studiul supratiparelor? Păi sunt câteva elemente pe care nu le abordează nimeni, din câte văd:
- dimensiunile supratiparelor propriu-zise;
- existenţa unor supratipare atipice sau cu defecte consante;
- modul de confecţionare a planşelor conţinând supratiparele;
- particularităţi şi microsemne ale unor supratipare, identificabile în coala de mărci supratipărite sau în cadrul clişeelor zincografice, atunci când acestea conţin mai multe supratipare.
Un exemplu foarte bun de studiu al supratiparelor (ca metodică) a fost cel din articolul "Completări la studiul supratiparului «Gültig 9. Armee» cadru subţire, 1917-1918", publicat de Francisc Ambruş în revista "Studii filatelice braşovene", nr. 3 (24)/2012 (o versiune online a studiului poate fi găsită aici).
Plecând de la piesa ilustrată la începutul articolului, am realizat că despre supratiparul "8 IUNIE 1930" n-a prea scris nimeni (există câteva semnalări de varietăţi prin revistele "Filatelia" din anii '40 la uzualele "Mihai copil", dar modul de tratare a subiectului mi se pare pueril şi neprofesionist). Tocmai din această cauză m-am gândit că aş putea aborda subiectul, utilizând câteva piese luate la întâmplare din propria colecţia (pe care le-am avut mai la îndemână, nu m-am apucat să umblu prin plicurile cu stocuri şi pachete).
Logica problemelor urmărite
Scopul studiului l-ar constitui încercarea de a răspunde la unele întrebări legate de supratipare, în speţă:
- care sunt caracteristicile exacte ale supratiparului;
- dacă există elemente care să ajute la identificarea modalităţii de confecţionare a planşelor supratiparului;
- dacă există supratipare atipice;
- dacă se înregistrează erori şi varietăţi ale supratiparelor şi dacă acestea pot fi individualizate prin poziţionare specifică în coală.
Am menţionat mai sus care sunt emisiunile supratipărite cu "8 IUNIE 1930". La prima vedere, supratiparul pe toate aceste emisiuni este identic. Mergând pe logică însă, ar putea exista mai multe posibilităţi:
- nu toate emisiunile supratipărite au aceeaşi dimensiune a mărcii, aşa încât, pentru asigurarea centrării supratiparului pe marca supratipărită, mai mult ca sigur că există diferenţe între planşele de supratipar utilizate la acestea (şi ele se împart în următoarele categorii: "Mihai copil" format mare şi "Taxa de plată" - au aceeaşi dimensiune, "Mihai copil" format mic, "C. Raiu" - formatul este total diferit, şi în ultimul rând mărcile de serviciu "Vultur cu steag");
- plecând de la aceasta, există alte două variante logice: ori s-a modificat numai distanţa între rânduri şi coloane pentru clişeele folosite la supratipărirea mărcilor cu dimensiuni diferite, ori s-au confecţionat pentru fiecare categorie clişee special destinate cu supratipare.
Pentru a putea răspunde la aceste întrebări, singura soluţie este de a lua "la puricat" mărcile de care dispunem (că doar nu le-om lăsa să stea degeaba, piesa contează în ultima instanţă, ipotezele nu au nicio valoare dacă nu sunt legate de studiul efectiv al mărcilor).
Exemplu de studiu pe piese "Mihai copil" cu format mare
Am avut la îndemână câteva blocuri mai mari din marca de 25 bani negru cu filigran XI (linii ondulate), pe care le-am scanat şi am început să le studiez. Primul bloc care mi-a venit "la mână" este cel din imaginea de mai jos (click pentru mărire; pentru a nu depăşi limita de stocare pe server, am redus destul de mult imagine, care a fost iniţial scanată la o rezoluţie de 600 dpi):
Prima dată am luat la măsurat dimensiunile fiecărui supratipar în parte (lăţimea şi înălţimea), apoi am luat la măsurat mărimea distanţelor dintre supratiparele individuale: pe rânduri şi pe coloane. Am înscris toate datele măsurate în programul Photoshop (cu ajutorul riglei virtuale) într-o foaie de calcul tabelar din MS Excel, rezultând tabelul de mai jos:
Prin examinare vizuală, este evident lucrul menţionat în observaţia din tabel, şi anume că există o aliniere defectuoasă pe verticală a supratiparelor de pe coloanele 1-5 faţă de cele de pe coloanele 6-10. Din această cauză, bănuiesc că cel puţin la această piesă jumătăţile din stânga şi din dreapta au fiecare câte un clişeu de zinc separat al supratiparelor.
Blocul neavând nicio margine de coală, nu se poate aprecia în ce poziţie a colii sunt cele patru rânduri ale blocului.
Alinierea defectuoasă este confirmată de valorile înscrise cu roşu în coloana "Interval orizontal", care sunt atipice faţă de restul valorilor.
În episodul viitor voi continua cu elemente suplimentare atât la acest bloc, cât şi la alte piese (munca este destul de migăloasă şi mâncătoare de timp).
Să aveţi o seară minunată!
(Va urma)
© 2012. Preluarea prezentului articol şi/sau a imaginilor se poate face numai pe baza unui acord scris.
Un capitol tratat întotdeauna superficial
Recent am întâlnit pe eBay o varietate a unui supratipar românesc aplicat pe o marcă de serviciu, este vorba de un supratipar "8 IUNIE 1930" răsturnat pe marca de 25 bani "Vultur cu steag".
Supratiparul văzut mai în detaliu arată cam aşa:
În opinia mea, acest supratipar este falsificat, având destule argumente pentru aceasta.
Ca un fapt divers, puţini dintre vânzătorii de piese filatelice de pe eBay sunt familiarizaţi cu prelucrarea imaginilor digitale. Unii dintre ei ştiu ce vând, alţii nu. Dintre cei care ştiu ce anume vând (adică ştiu cam câte parale fac piesele lor, în sensul originalităţii) denaturează în mod intenţionat (cu ajutorul softului pe care îl au la dispoziţie) rezoluţia imaginilor postate. Pentru un specialist nu reprezintă o mare problemă să reconstituie rezoluţia corespunzătoare procentului de magnificare de 100%. Odată rezolvată această problemă, dacă imaginea este suficient de clară, se pot efectua măsurători destul de exacte ale elementelor şi detaliilor piesei scanate. Dar nu acesta era subiectul pe care doream să îl dezvolt, ci problema supratiparelor.
Ce se poate studia la supratiparele româneşti?
Din punct de vedere metodologic, nu este niciun autor sau expert român care să fi abordat această temă într-un mod cât de cât adecvat, în opinia mea.
Referindu-mă la supratiparele aplicate de poşta română în perioada premergătoare proclamării republicii, în urma cercetărilor personale am ajuns la concluzia că toate (cu doar două excepţii) au fost executate în tipar înalt, utilizându-se clişee zincografice. Excepţiile le constituie supratiparul manual aplicat pentru prima emisiune a poştei române din Constantinopol, precum şi supratiparul liniar, pe două rânduri, "TAXA DE PLATĂ" (aplicat în 1918 pe mărci uzuale "Carol I - tipografiate" şi pe timbrele de ajutor tip "Ţesătoarea"), supratipar executat în litografie.
Din câte ştiu nu există vreun studiu exhaustiv la nicio emisiune care a fost supratipărită, şi sunt destule. Făcând abstracţie de întregurile poştale (şi acolo există supratipare), în rândul emisiunilor uzuale destinate circulaţiei poştale se pot enumera (în ordine cronologică) supratiparul "TIMBRU DE AJUTOR" (aplicat în 1915 pe uzuale Carol I şi pe un timbru fiscal de 5 lei), supratiparul "25BANI" (aplicat pe marca de 1 ban negru "Tipografiat", în 1918), supratiparul monografic "1918" având forma unei funii răsucite (aplicat tot în 1918 pe uzuale Carol I şi pe timbre de ajutor, supratiparul monogramă PTT-FF aplicat în 1918-1919 pe uzualele Carol I, apoi seria de supratipare aplicate în 1919 (emisiunile Cluj-Oradea, emisiunile Debreţin), apoi vin la rând supratiparele "8 IUNIE 1930" aplicate pe uzuale "Mihai copil", pe mărcile de poştă aeriană "C. Raiu", pe mărcile de serviciu "Vultur cu steag" şi pe mărci "Taxa de plată". Urmează supratiparul "TIMBRUL AVIAŢIEI" pe mărcile "Taxa de plată" în 1931, iar enumerarea poate continua. Până şi supratiparele executate în 1917-1918 de administraţia germană în România cupată (cele aplicate la Bucureşti) se încadrează în această categorie.
Ei bine, sunt probleme pe care nu prea le ia nimeni în seamă, iar cercetarea are de suferit. Voi încerca să enumăr câteva.
Din punctul de vedere al mărcilor supratipărite, se întâlnesc două categorii principale de supratipare:
- aplicate pe stocuri de mărci din emisiuni din emisiuni anterioare, rămase neconsumate;
- aplicate pe reimpresiuni ale unor emisiuni anterioare, reimpresiuni care se deosebesc prin anumite caracteristici de emisiunile iniţiale şi care, în cele mai multe cazuri, nu există fără supratiparul respectiv.
Este de la sine înţeles că studiile unor emisiuni supratipărite ar trebui să atingă atât problematica mărcilor care constituie suportul supratipăririi, cât şi problematica supratiparelor.
Ce ar trebui să urmărească studiul supratiparelor? Păi sunt câteva elemente pe care nu le abordează nimeni, din câte văd:
- dimensiunile supratiparelor propriu-zise;
- existenţa unor supratipare atipice sau cu defecte consante;
- modul de confecţionare a planşelor conţinând supratiparele;
- particularităţi şi microsemne ale unor supratipare, identificabile în coala de mărci supratipărite sau în cadrul clişeelor zincografice, atunci când acestea conţin mai multe supratipare.
Un exemplu foarte bun de studiu al supratiparelor (ca metodică) a fost cel din articolul "Completări la studiul supratiparului «Gültig 9. Armee» cadru subţire, 1917-1918", publicat de Francisc Ambruş în revista "Studii filatelice braşovene", nr. 3 (24)/2012 (o versiune online a studiului poate fi găsită aici).
Plecând de la piesa ilustrată la începutul articolului, am realizat că despre supratiparul "8 IUNIE 1930" n-a prea scris nimeni (există câteva semnalări de varietăţi prin revistele "Filatelia" din anii '40 la uzualele "Mihai copil", dar modul de tratare a subiectului mi se pare pueril şi neprofesionist). Tocmai din această cauză m-am gândit că aş putea aborda subiectul, utilizând câteva piese luate la întâmplare din propria colecţia (pe care le-am avut mai la îndemână, nu m-am apucat să umblu prin plicurile cu stocuri şi pachete).
Logica problemelor urmărite
Scopul studiului l-ar constitui încercarea de a răspunde la unele întrebări legate de supratipare, în speţă:
- care sunt caracteristicile exacte ale supratiparului;
- dacă există elemente care să ajute la identificarea modalităţii de confecţionare a planşelor supratiparului;
- dacă există supratipare atipice;
- dacă se înregistrează erori şi varietăţi ale supratiparelor şi dacă acestea pot fi individualizate prin poziţionare specifică în coală.
Am menţionat mai sus care sunt emisiunile supratipărite cu "8 IUNIE 1930". La prima vedere, supratiparul pe toate aceste emisiuni este identic. Mergând pe logică însă, ar putea exista mai multe posibilităţi:
- nu toate emisiunile supratipărite au aceeaşi dimensiune a mărcii, aşa încât, pentru asigurarea centrării supratiparului pe marca supratipărită, mai mult ca sigur că există diferenţe între planşele de supratipar utilizate la acestea (şi ele se împart în următoarele categorii: "Mihai copil" format mare şi "Taxa de plată" - au aceeaşi dimensiune, "Mihai copil" format mic, "C. Raiu" - formatul este total diferit, şi în ultimul rând mărcile de serviciu "Vultur cu steag");
- plecând de la aceasta, există alte două variante logice: ori s-a modificat numai distanţa între rânduri şi coloane pentru clişeele folosite la supratipărirea mărcilor cu dimensiuni diferite, ori s-au confecţionat pentru fiecare categorie clişee special destinate cu supratipare.
Pentru a putea răspunde la aceste întrebări, singura soluţie este de a lua "la puricat" mărcile de care dispunem (că doar nu le-om lăsa să stea degeaba, piesa contează în ultima instanţă, ipotezele nu au nicio valoare dacă nu sunt legate de studiul efectiv al mărcilor).
Exemplu de studiu pe piese "Mihai copil" cu format mare
Am avut la îndemână câteva blocuri mai mari din marca de 25 bani negru cu filigran XI (linii ondulate), pe care le-am scanat şi am început să le studiez. Primul bloc care mi-a venit "la mână" este cel din imaginea de mai jos (click pentru mărire; pentru a nu depăşi limita de stocare pe server, am redus destul de mult imagine, care a fost iniţial scanată la o rezoluţie de 600 dpi):
Prima dată am luat la măsurat dimensiunile fiecărui supratipar în parte (lăţimea şi înălţimea), apoi am luat la măsurat mărimea distanţelor dintre supratiparele individuale: pe rânduri şi pe coloane. Am înscris toate datele măsurate în programul Photoshop (cu ajutorul riglei virtuale) într-o foaie de calcul tabelar din MS Excel, rezultând tabelul de mai jos:
Prin examinare vizuală, este evident lucrul menţionat în observaţia din tabel, şi anume că există o aliniere defectuoasă pe verticală a supratiparelor de pe coloanele 1-5 faţă de cele de pe coloanele 6-10. Din această cauză, bănuiesc că cel puţin la această piesă jumătăţile din stânga şi din dreapta au fiecare câte un clişeu de zinc separat al supratiparelor.
Blocul neavând nicio margine de coală, nu se poate aprecia în ce poziţie a colii sunt cele patru rânduri ale blocului.
Alinierea defectuoasă este confirmată de valorile înscrise cu roşu în coloana "Interval orizontal", care sunt atipice faţă de restul valorilor.
În episodul viitor voi continua cu elemente suplimentare atât la acest bloc, cât şi la alte piese (munca este destul de migăloasă şi mâncătoare de timp).
Să aveţi o seară minunată!
(Va urma)
© 2012. Preluarea prezentului articol şi/sau a imaginilor se poate face numai pe baza unui acord scris.
joi, 1 noiembrie 2012
Despre metodica studiului (20)
Episoadele anterioare pot fi citite aici: episodul 1, episodul 2, episodul 3, episodul 4, episodul 5, episodul 6, episodul 7, episodul 8, episodul 9, episodul 10, episodul 11., episodul 12., episodul 13, episodul 14, episodul 15, episodul 16, episodul 17, episodul 18, episodul 19.
Trei emisiuni la care abundă falsurile (şi ţeparii)
În ultimele două săptămâni mi-a fost dat să revăd pe eBay un ID mai vechi, pe care l-am amintit de cel puţin două ori în articolele anterioare din cauză că vindea falsuri nedantelate din emisiunea Căişoridrept eseuri. Este vorba despre ID-ul uniphila.paris. De această dată, negustorul francez a "procopsit" câţiva necunoscători cu perechi cu punţi din emisiunea Torcătoarea, din 1906. Toate false însă. Vi le prezint, ca să ştiţi despre ce este vorba (la valorile de 10 şi 15 bani, prima imagine este a falsului vândut de negustorul francez, iar a doua este a câte unei perechi originale din propria colecţie; puteţi vedea uşor, singuri, diferenţele).
Fals
Fals
Original
Fals
Original
Dacă ţineţi mouseul pe imaginile falsurilor, veţi vedea pe bara de stare a browserului şi cu cât le-a vândut negustorul francez.
Tot recent - săptămâna trecută, a mai apărut un ID care a oferit asemenea falsuri din cele trei emisiuni de binefacere din 1906. Este vorba de ID-ul sonyboy1945, înregistrat în Norvegia. Ca şi la negustorul francez, ţineţi mouseul pe imagini pentru a vedea cu cât le-a vândut.
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
Norvegianul a adoptat altă tactică: a menţionat nevinovat că sunt "reprints", iar imaginile postate sunt foarte mici, neputându-se distinge prea mult din detaliile pieselor, decât că sunt în blocuri.
Ei bine, la aceste emisiuni nu au existat niciodată "reprints" (reimpresiuni). Există însă falsuri integrale, executate ori în Franţa, ori în Belgia, ori în Germania, cel mai probabil înaintea sau în jurul Primului Război Mondial.
Cam după anul 2000 am avut ocazia să văd astfel de falsuri în fragmente mari de coală, care imită chiar punţile întâlnite la originale. Principalele caracteristici care le deosebesc de originale sunt hârtia (uniformă la toate valorile celor trei emisiuni), guma (întotdeauna lucioasă), dantelura (11, în loc de 11½, 11½x13½ sau mixtă) şi culoarea tiparului (în special la valorile de 3 şi de 10 bani).
Pentru a veni în sprijinul colecţionarilor români, voi prezenta la fiecare din cele trei emisiuni câte un original şi câte un fals din fiecare valoare, enumerând pe scurt diferenţele de desen între originale şi falsuri.
Emisiunea "Torcătoarea"
Principalele caracteristici comune pentru toate valorile sunt:
- cratimă lungă la originale între cuvintele BINE - FACERE;
- faţa reginei Elisabeta mai bine conturată la originale şi lipsa "cărării" din păr (prezentă numai la falsuri);
- fusul este umbrit la originale şi alb la falsuri;
- buclelele din cele patru colţuri ale cadrului sunt prost desenate la falsuri;
- citatul şi semnătura reginei diferă la falsuri faţă de originale.
Original
Fals: culoarea este nereuşită; diferă forma cifrei valorii.
Original
Fals: diferă forma cifrei valorii.
Original: culoarea este mai apropiată de carmin.
Fals: culoarea este mai apropiată de cărămiziu; diferă forma cifrelor valorii.
Original
Fals: diferă forma cifrelor valorii.
Emisiunea "Ţesătoarea"
Principalele caracteristici comune ale originalelor sunt următoarele:
- textele ROMANIA POŞTA/TIMBRU DE BINE sunt clar conturate şi regulate, dispuse pe haşuri curate, fără îmbâcsiri;
- litera N din ROMANIA are o formă caracteristică;
- citatul şi semnătura reginei se pot citi la originale, dar sunt ilizibile la falsuri;
- la toate nominalele diferă mult forma cifrelor valorii;
- breţul orizontal al războiului de la mijloc atinge cadrul interior vertical drept la originale, rămânând în aer la falsuri.
Original
Fals: culoarea este mai gălbuie.
Original
Fals
Original: culoare carmin
Fals: culoare roşu-cărămiziu.
Original
Fals
Emisiunea "Mama răniţilor"
Principalele caracteristici comune originalelor sunt următoarele:
- primul A din ROMANIA este echilibrat la originale, spre deosebire de falsuri, unde piciorul drept este mai mic decât cel stâng;
- textul TIMBRU DE BINEFACERE este mai gros şi mai înalt la originale faţă de falsuri;
- "ş" din "şterse" are sedilă la original, ea lipsind la falsuri;
- semnătura reginei Elisabeta are o buclă care taie primul intercadru alb de dedesubt, la originale, dar nu o face la falsuri;
- toate cifrele valorii au forme caracteristice, bine conturate la originale (diferă la falsuri).
Original
Fals: culoarea bate în bistru gălbui.
Original
Fals
Original: culoare carmin
Fals: culoare roşu-cărămiziu
Original
Fals.
Sper ca toate aceste imagini să vă ajute în identificarea falsurilor.
Din păcate, din observaţiile mele asupra frecvenţei de apariţie, falsurile se pare că sunt la fel de numeroase ca şi originalele şi nu am constatat că ar exista mai multe tipuri.
Dacă aveţi întrebări sau contribuţii, puteţi folosi formularul de comentarii de mai jos.
Să aveţi o seară minunată!
© 2012. Preluarea prezentului articol şi/sau a imaginilor se poate face numai pe baza unui acord scris.
Trei emisiuni la care abundă falsurile (şi ţeparii)
În ultimele două săptămâni mi-a fost dat să revăd pe eBay un ID mai vechi, pe care l-am amintit de cel puţin două ori în articolele anterioare din cauză că vindea falsuri nedantelate din emisiunea Căişoridrept eseuri. Este vorba despre ID-ul uniphila.paris. De această dată, negustorul francez a "procopsit" câţiva necunoscători cu perechi cu punţi din emisiunea Torcătoarea, din 1906. Toate false însă. Vi le prezint, ca să ştiţi despre ce este vorba (la valorile de 10 şi 15 bani, prima imagine este a falsului vândut de negustorul francez, iar a doua este a câte unei perechi originale din propria colecţie; puteţi vedea uşor, singuri, diferenţele).
Dacă ţineţi mouseul pe imaginile falsurilor, veţi vedea pe bara de stare a browserului şi cu cât le-a vândut negustorul francez.
Tot recent - săptămâna trecută, a mai apărut un ID care a oferit asemenea falsuri din cele trei emisiuni de binefacere din 1906. Este vorba de ID-ul sonyboy1945, înregistrat în Norvegia. Ca şi la negustorul francez, ţineţi mouseul pe imagini pentru a vedea cu cât le-a vândut.
Ei bine, la aceste emisiuni nu au existat niciodată "reprints" (reimpresiuni). Există însă falsuri integrale, executate ori în Franţa, ori în Belgia, ori în Germania, cel mai probabil înaintea sau în jurul Primului Război Mondial.
Cam după anul 2000 am avut ocazia să văd astfel de falsuri în fragmente mari de coală, care imită chiar punţile întâlnite la originale. Principalele caracteristici care le deosebesc de originale sunt hârtia (uniformă la toate valorile celor trei emisiuni), guma (întotdeauna lucioasă), dantelura (11, în loc de 11½, 11½x13½ sau mixtă) şi culoarea tiparului (în special la valorile de 3 şi de 10 bani).
Pentru a veni în sprijinul colecţionarilor români, voi prezenta la fiecare din cele trei emisiuni câte un original şi câte un fals din fiecare valoare, enumerând pe scurt diferenţele de desen între originale şi falsuri.
Emisiunea "Torcătoarea"
Principalele caracteristici comune pentru toate valorile sunt:
- cratimă lungă la originale între cuvintele BINE - FACERE;
- faţa reginei Elisabeta mai bine conturată la originale şi lipsa "cărării" din păr (prezentă numai la falsuri);
- fusul este umbrit la originale şi alb la falsuri;
- buclelele din cele patru colţuri ale cadrului sunt prost desenate la falsuri;
- citatul şi semnătura reginei diferă la falsuri faţă de originale.
Emisiunea "Ţesătoarea"
Principalele caracteristici comune ale originalelor sunt următoarele:
- textele ROMANIA POŞTA/TIMBRU DE BINE sunt clar conturate şi regulate, dispuse pe haşuri curate, fără îmbâcsiri;
- litera N din ROMANIA are o formă caracteristică;
- citatul şi semnătura reginei se pot citi la originale, dar sunt ilizibile la falsuri;
- la toate nominalele diferă mult forma cifrelor valorii;
- breţul orizontal al războiului de la mijloc atinge cadrul interior vertical drept la originale, rămânând în aer la falsuri.
Emisiunea "Mama răniţilor"
Principalele caracteristici comune originalelor sunt următoarele:
- primul A din ROMANIA este echilibrat la originale, spre deosebire de falsuri, unde piciorul drept este mai mic decât cel stâng;
- textul TIMBRU DE BINEFACERE este mai gros şi mai înalt la originale faţă de falsuri;
- "ş" din "şterse" are sedilă la original, ea lipsind la falsuri;
- semnătura reginei Elisabeta are o buclă care taie primul intercadru alb de dedesubt, la originale, dar nu o face la falsuri;
- toate cifrele valorii au forme caracteristice, bine conturate la originale (diferă la falsuri).
Sper ca toate aceste imagini să vă ajute în identificarea falsurilor.
Din păcate, din observaţiile mele asupra frecvenţei de apariţie, falsurile se pare că sunt la fel de numeroase ca şi originalele şi nu am constatat că ar exista mai multe tipuri.
Dacă aveţi întrebări sau contribuţii, puteţi folosi formularul de comentarii de mai jos.
Să aveţi o seară minunată!
© 2012. Preluarea prezentului articol şi/sau a imaginilor se poate face numai pe baza unui acord scris.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
