Ca o observaţie generală, mulţi vânzători încă nu au realizat faptul că postarea alături de ofertă a unor scan-uri de calitate le măreşte probabilitatea de participare a amatorilor. Din păcate, majoritatea scan-urilor au fost de calitate scăzută şi m-am chinuit să le "scot faţa" puţin, pentru a vi le prezenta.
Tot legat de imagini, încep să mă agaseze vânzătorii care postează fotografii făcute cu un telefon amărât, în condiţii de iluminare proastă şi fără să dea detaliile minime necesare despre piesele oferite. Deja am şters din lista mea mai mulţi astfel de vânzători, care îmi mănâncă timpul cu fotografii foarte proaste şi cu care nu vrea să mai am de-a face.
Unicat obliterat de 80 parale din a doua emisiune. Ca şi la piesa precedentă, nu a fost specificată hârtia (deşi la această marcă diferenţa de preţ dintre hârtia albăstruie şi cea alb-gălbuie este apreciabilă). Este posibil ca marca să fi avut hârtie gri-albăstruie (un tip de hârtie menţionat de Heimbüchler în monografia sa, care nu este la fel de rară ca hârtia albăstruie propriu-zisă), judecând după uzura tiparului (hârtiile albăstrui aparţin ultimelor tiraje) şi după spărtura caracteristică a cadrului deasupra celui de-al doilea R din SCRISOREI (denumită de Kiriac Dragomir impropriu "tipul III", deoarece este acelaşi clişeu, nemodificat, ci doar ceva mai uzat). Oricum, marca nu s-a vândut.
Unicat de 80 parale care pare să fie pe hârtie alb-gălbuie şi dintr-un tiraj ceva mai timpuriu decât marca precedentă (parcă se întrezăreşte spărtura cadrului drept menţionată mai sus, dar imaginea este proastă şi mică). Marca poartă o amprentă deosebit de clară a ştampilei FRANCO VASLUI.
Unicat obliterat de 30 parale 1862 cu o ştampilă centrată FRANCO BERLAD.
Aceeaşi marcă purtând o ştampilă centrată ISMAIL MOLDOVA (Moldova "mare"), foarte clară.
Aceeaşi marcă, unicat obliterat cu o ştampilă aproape completă FRANCO PIATRA.
Unicat obliterat al mărcii de 20 parale Cuza 1865, purtând o ştampile completă în porporţie de 95% FRANCO JASSY mică. Această ştampilă nu este chiar comună pe mărcile Cuza.
Aceeaşi marcă, un unicat cu margini mari purtând o amprentă completă a ştampilei dublu cerc cu stea RÂMNICUL VĂLCEI. Dacă n-ar fi avut un pliu orizontal, această marcă ar fi putut face parte din categoria selectă a mărcilor "lux".
Acestea sunt mărci care au în general o calitate bună spre foarte bună şi pe care eu le-aş include în colecţie, în detrimentul mărcilor tăiate, pliate, cu pete şi pliuri şi cu ştampile ilizibile. Astfel de piese sunt şi uşor vandabile, ceea ce poate fi un mare avantaj pentru proprietar.
Salutare Max, intr-adevar majoritatea marcilor arata foarte bine. Se pare ca exista o tendinta extrem de puternica printre cumparatori in ultima perioada, de a selecta marcile de tip premium de pe portalurile de licitatii. Acestea, pe langa spectaculozitatea aspectului, de obicei inregistreaza sume considerabile la vanzare. (asteptam cu nerabdare articolul despre litografiatele de pe ".de" de ieri :)
RăspundețiȘtergereCa o mica adaugire la paragraful de final as dori sa mentionez cu acordul tau urmatoarele aspecte. La marcile clasice litografiate, marcile cu stampile partiale si urme foarte slabe de stampila (marcile "mute") pot fi folosite cu succes pentru reconstituirea blocurilor de tip report si de asemenea pentru semnalarea varietatilor/retusurilor la efigie, casete, cadru si text.
Marcile premium, cu stampile perfect centrate, acele "socket on the nose" sau cu stampila lizibila pot fi in acceptiunea mea folosite in general pentru exponate de istorie postala, si constituie in primul rand o sursa de informatie interesanta (sunt marcile care "spun o poveste").
Desi nu am vazut pana acum un exponat atipic alcatuit cu asemenea marci, mi s-ar parea interesant sa vad de exemplu o colectie ce cuprinde stampile ale unui birou postal romanesc ordonate cronologic pe o anumita luna/perioada.
O seara faina iti doresc!
M-am luat cu alte treburi şi le-am scăpat. Din păcate, nu pot sta non-stop pe licitaţii.
ȘtergerePentru tipurile de bloc report, eu aş merge mai degrabă pe mărci neuzate. Mărcile cu ştampile frumoase merg cel mai bine la colecţiile de ştampilografie, şi abia după aceea la istorie poştală (unde ai neapărată nevoie de circulaţii, francaturi şi tarife).
Există colecţii de ştampilografie, numai că oamenii nu prea se laudă cu ele. Numai eu ştiu vreo patru în ţară.
Mulţumesc pentru comentariu, şi eu îţi doresc o seară faină!
Buna seara,
RăspundețiȘtergereIntr-adevar ultimele 2 saptamani au adus oferte de piese foarte bune pe eBay (au fost si niste plicuri foarte frumoase, litografiate iarasi o multime de buna calitate).
Urmaresc in special eBay de ceva vreme si am observat ceva foarte interesant, anul trecut in perioada noiembrie - jumatatea lui decembrie au aparut piese bune (volum mai mare decat in restul anului) si s-au vandut la preturi mai apropiate de valoarea lor. Se pare ca si anul acesta se repeta povestea.
Seara buna,
Dragos N
Bună seara,
ȘtergereÎntotdeauna înaintea Sărbătorilor parcă toată lumea prinde curaj şi viteză... :))) Aşa a fost şi anul trecut, şi acum doi ani, şi acum trei ani (cel puţin pe eBay). Au fost şi câteva licitaţii mari care au avut programate vânzări în aceeaşi perioadă. Anul acesta însă văd că e parcă mai slăbuţă treaba.
Corinphila, DF si nu numai au scos la licitatie anul acesta o multitudine de marci din primele emisiuni de marca postala romaneasca, capetele de bour, insa numarul pieselor spectaculoase a fost mai redus, asa cum mentioneaza Max. Spre exemplu articolele din seria "Un regal de filatelie" de pe blog pot fi folosite ca si comparatie pentru licitatiile din anii trecuti.
RăspundețiȘtergereCa o regula nescrisa, filatelia ca pasuine "reinvie" in preajma anotimpului friguros,cand colectionarii au mai mult timp de petrecut in casa la puricat de marci, iar pentru investitori cea mai propice perioada este cea a verii. De obicei daca urmarim preturile in aceasta perioada observam cu usurinta ca majoritatea "dealurilor" bune se intregistreaza atunci, chiar daca oferta este mai scazuta din punct de vedere cantitativ.