Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

marți, 20 martie 2012

Cum erau imprimate colile mărcilor "Principatele Unite" din 1862?

Mi-a venit această întrebare văzând două piese într-o licitaţie germană. Puteţi observa care sunt clişeele cu culoare mai puternică, mai fermă şi care sunt clişeele cu culoarea mai slabă. Imaginaţi-vă că aveţi în mână o ştampilă, pe care o umpleţi cu tuş cu ajutorul unei tuşiere. Apoi, aplicaţi acea ştampilă pe o foaie de hârtie de mai multe ori, fără să mai folosiţi tuşiera. Ce credeţi că se întâmplă? Exact ce s-a întâmplat în exemplele de mai jos.

Exemplul 1 (click pe imagine pentru mărire): primele rânduri imprimate au fost cele centrale, urmând apoi rândurile dinspre exteriorul colii.


Exemplul 2: este evident că primele rânduri imprimate au fost, de această dată, cele situate pe marginile colii.

Concluzia: cel mai probabil nu a existat o ordine absolută, imprimarea efectuându-se după cum i-a căzut mai bine tipografului de la presă.

16 comentarii:

  1. Un ochi specializat cu, presupun dincolo de efort, împătimirea frumosului!
    Mulţumesc, Max!

    RăspundețiȘtergere
  2. Dar de ce trebuiau sa puna atat de multe stampile, care e rolul lor ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu sunt ştampile Zina, sunt timbre, dar s-au tipărit aproape manual (mă rog, la o presă cu un singur clişeu, precum o ştampilă). Povestea cu ştampila am spus-o ca să priceapă şi cei mai puţin iniţiaţi.
      Ideea este că în unele cataloage mai vechi se susţine o ipoteză pe care o completez acum, prezentând aceste piese.

      Ștergere
  3. Salve Max !
    Uite că ai deschis un subiect care-mi permite să-ţi adresez o întrebare :
    - în cazul timbrelor gravate ştim că după un anumit timp uzura plăcilor duce la imprimarea mult mai puţin frumoasă a mărcilor. În a doua jumătate a sec.XIX, atunci când se imprimau gravuri pentru cărţi sau decorative, primele 1000 , să zicem, aveau un preţ, următoarele 800 un preţ mai mic şamd., tocmai din cauza scăderii calităţii imprimării.
    Întrebare:
    -în cazul timbrelor se aplică aceleşi criterii şi în ce fel ? S-a făcut o defalcare calitativă a imprimării gravurilor cu timbre, în cazul Emisiunii Paris de exemplu ?( Sau defalcarea calitativă constă chiar în Paris , Bucureşti I şi II ?). În cadrul tirajului Paris s-au făcut astfel de defalcări calitative care să se reflecte şi în preţul de achiziţie plătit de Statul Român ?
    Nu ştiu dacă m-am exprimat suficent de limpede.
    Mulţumesc anticipat pentru răspuns !
    Toate cele bune !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Există diferenţe calitative în cadrul tirajului şi la mărci, dar treaba cu un preţ mai mic la tirajele mai târzii nu cred că s-a aplicat vreodată la timbre (nici la restul tipăriturilor n-am prea auzit de aşa ceva şi pot spune că am ceva experienţă de lucru cu tipografii). Clientul (indiferent dacă este pentru timbre sau tipărituri) plăteşte tirajul unei lucrări şi vrea ca toate exemplarele pe care le primeşte să fie bune. Exemplarele defecte intră în aşa-zisele "prisoase", care se tipăresc de regulă în plus de tiraj, conform unor norme tipografice.
      Chestia cu preţul descrescător s-ar putea să fi fost valabilă doar pentru ateliere micuţe, fără posibilităţi tehnice deosebite.

      Există însă o altă problemă (de care cei mai mulţi cercetători habar n-au): în poligrafie, la tirajele foarte mari, există norme de utilizare a formelor de tipar (plăci, clişee) în funcţie de numărul de coli trase. Aşadar, la serile de uzuale cu tiraje mari, la valorile cel mai folosite la francare este mai mult decât probabil să se fi confecţionat un număr mai mare de forme de tipar, deci probabilitatea de existenţă a tipurilor şi planşelor diferite este mare.
      Din păcate, filateliştii noştri nu prea se uită la ce au în clasoare...

      Ca să recapitulez: vrei o lucrare în 1.000 de exemplare şi te duci la o tipografie. Acolo ţi se spune: este OK, facem lucrarea, te costă atât per exemplar.
      La tirajul de 1.000, tipografia îşi calculează necesarul de materiale şi se apucă de treabă, dar tipăreşte 1.100 de exemplare, din care alege 1.000 bune pe care ţi le dă, restul de 100 (denumite prisoase) devin deşeuri. Aceste prisoase sunt plătite tot de tine, pentru că au fost luate în calcul de la început de tipografie.

      Treaba asta este valabilă pentru orice fel de tipăritură. Şi la timbre este la fel. Tirajul trebuie să corespundă calitativ cu "bunul de tipar" acordat de client înaintea imprimării. Ce nu corespunde, poate fi refuzat de client, iar atunci tipografia trebuie să refacă lucrarea sau să dea clientului banii înapoi, dacă nu e în stare să facă lucrarea comandată.

      Ștergere
    2. Salve !
      Oooo.... ! Mulţumesc mult pentru răspuns ! Sper ca el să fie citit de cât mai mulţi blogheri !
      Toate cele bune !

      Ștergere
  4. Răspunsuri
    1. STAS-urile au fost "inventate" abia câteva zeci de ani mai târziu... :)
      Astea erau posibilităţile tipografiei de la Iaşi, la acea dată.

      Ștergere
  5. Documentat ca intotdeauna! Felicitari Max! Cine stie, cunoaste!

    RăspundețiȘtergere
  6. ca si Zina am vrut sa intreb de ce trebuiau sa puna atatea stampile :))
    acum m-am lamurit...cred :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Salut Pandhora !
      Ştampilele respective erau decupate şi constituiau timbre ! O metodă primitivă , dar acesta a fost începutul filateliei româneşti !
      Numai bine !

      Ștergere
    2. Mulţumesc pentru ajutor, Andrei!

      Ștergere
    3. multumesc la randul meu Andrei :)
      chiar daca nu sunt familiarizata in tainele filateliei,aici la Max aflu tot felul de lucruri interesante...
      trecutul intotdeauna conteaza :)

      Ștergere