O problemă de principiu

Mai devreme, un colaborator mi-a adresat o întrebare, primită de la un alt colecţionar, referitoare la un FDC românesc mai vechi.

Este un subiect pe care am vrut să-l abordez de mai multe ori şi care cred că îmi va atrage deopotrivă atât critici, cât şi reacţii nu tocmai dintre cele mai favorabile, dar cred că este o problemă care nu a fost niciodată dezbătută cu adevărat în niciun mediu filatelic.

Nu mai e demult un secret faptul că mă chinuiesc să fac un catalog. Ca orice catalog, întreaga lucrare se bazează pe o serie de reguli şi principii. Probabil că cea mai importantă regulă care determină introducerea unei piese în catalog este natura piesei respective.

Problema stă cam aşa: care este scopul catalogului? Să enumere mărcile poştale puse în circulaţie de către organul emitent. În ce scop? Pentru a achita contravaloarea unui serviciu poştal. De aici rezultă şi împărţirea catalogului în diverse capitole şi arii de interes, conform puterii de francare/circulaţiei acestor mici obiecte care au devenit obiectul colecţionării.

Dintr-un foc rezultă răspunsul unei alte întrebări ce mi-a fost adresată mai demult. Ce anume se va cataloga? Dacă acest catalog este unul care are ca obiect mărcile poştale româneşti, este normal să cuprindă mărcile puse în mod oficial în circulaţie de către poşta română, eventual şi de alte poşte (care au fost, în timp, organisme cu putere emitentă) ale căror produse au avut putere (oficială) de circulaţie pe teritoriul actual al ţării. De aici ar izvorî o întreagă structură logică a emisiunilor, unele fiind naţionale, altele având doar o circulaţie limitată, regională ş.a.m.d.

Ce s-ar cataloga? Păi, în funcţie de specializarea urmărită de autorul lucrării, obiectul acesteia ar fi constituit din mărci, ştampile, întreguri poştale oficiale şi alte obiecte de corespondenţă, circulate efectiv în serviciul poştal.

Se pune întrebarea: ce facem cu obiectele emise de aceleaşi administraţii poştale, dar care nu au fost puse în circulaţie dintr-o necesitate poştală, ci sunt produse filatelice 100%, destinate vânzării către colecţionari şi nu utilizării nemijlocite în serviciul poştal?

Am adresat această întrebare mai multor colecţionari cu mare vechime, în repetate rânduri. Aproape niciunul nu mi-a dat niciodată un răspuns clar (nu că nu l-aş şti, dar "sondarea" publicului ţintă al unui eventual catalog intră în responsabilitatea autorului). Există o limită clară între produsele poştale şi cele filatelice? De bună seamă că da. Ultimele au de fapt un caracter dublu, în sensul că deşi sunt (ca intenţie) filatelice, ele POT fi şi poştale, deoarece au (unele, câteodată) şi putere de francare. În acest caz, după ce criteriu ar trebui să se ghideze autorul, după INTENŢIA organului emitent, sau după STAREA DE FAPT a produselor respective?

Filatelia modernă, din ultimele zeci de ani, nu mai seamănă decât foarte puţin cu cea de acum mai bine de o sută de ani. Filatelia "tradiţională" (aşa cum este ea încadrată de regelmentările FIP) şi istoria poştală sunt abordate de un număr din ce în ce mai mic de colecţionari, deşi aceste două domenii au stat la baza dezvoltării pasiunii noastre. În timp, au tot apărut noi curente, noi mode, care au fost treptat oficializate de către organismele naţionale şi internaţionale. Mă refer la aerofilatelie, maximafilie, filatelie tematică, mai nou a apărut în competiţii clasa "Open" etc., dar şi la "populaţia" extrem de numeroasă a ştampilelor speciale, comemorative, de expoziţii şi alte alea.
Fiecare dintre aceste subramuri filatelice au deja reglementări la nivel FIP în ceea ce priveşte activitatea competiţională. Dar în ce măsură ar privi aceste reglementări un catalog naţional al mărcilor poştale?

Este clar că o serie de "produse" (de genul cărţilor maxime şi al plicurilor "prima zi a emisiunii") au fost realizate atât în mod oficial (de către administraţia poştală), cât şi în particular (de către colecţionarii înşişi). Care dintre aceste produse ar trebui incluse în catalogul naţional?

Problema mai are o implicaţie. Cât de cuprinzătoare ar trebui să fie informaţiile referitoare la subiectele ilustrate pe mărcile poştale? Ce facem, transformăm catalogul tradiţional într-un catalog de subiecte adresat tematicienilor, sau ne rezumăm doar la un indice de locuri şi persoane? Oare de ce nu se (prea) deranjează tematicienii să-şi facă cataloage proprii?

Ce-aţi spune dacă v-aş spune părerea mea? Niciun astfel de produs n-ar avea ce căuta într-un catalog naţional. De ce? Pentru că sunt produse FILATELICE, nu produse POŞTALE. Poate că ar merita doar o scurtă menţiune, dar numai acelea realizate "oficial" de către administraţia emitentă. Dar ca evaluare, n-ar primi o cotă decât piesele circulate poştal, în mod real şi conform tarifelor în vigoare la data respectivă.

Niciodată nu am înţeles de ce trebuie să fabricăm piese ca să avem ce colecţiona, atunci când avem mii de mărci poştale de bază nebăgate în seamă. Dar, în definitiv, este dreptul oricărui colecţionar de a-şi da banii pe ce doreşte.