Cititorii mai vechi îşi aduc aminte probabil de numeroasele semnalări pe care le-am făcut în legătură cu aşa-zisele emisiuni locale sau neoficiale, oferite pe portalul eBay de un vânzător înregistrat sub ID-ul hold2112 din Eppelheim, Germania.
Ei bine, acel ID nu mai are nicio activitate de câteva luni. Dar a apărut un alt ID, înregistrat tot în Germania şi tot în Eppelheim. De această dată sub numele de hold21112 (adică cu un "1" în plus). Ca să fiu totuşi exact, nu este un ID nou, este mai vechi, dar este prima dată când îl remarc oferind astfel de piese.
Iată câteva noi producţii, "supratipare" aplicate pe mărci maghiare în circulaţie în timpul Primului Război Mondial (sau imediat după aceea).
O piesă oferită drept emisiune locală din Ada-Kaleh. Bineînţeles că nu a existat niciodată o astfel de emisiune. Sau, cel puţin nu la Ada-Kaleh. Ori "emitentul" habar nu are de istoria poştală a regiunii, ori i s-a părut probabil că numele insulei dunărene poate atrage mai mulţi doritori. Există o aşa-zisă emisiune locală "Ada", menţionată de Brainard în al său catalog, dar aceată localitate nu este nicidecum insula de pe Dunăre, ci în provincia Vievodina din Serbia (puteţi afla mai multe aici).
Pe lângă aşa-zisele "locale" oferite sub vechiul ID, de această dat apare una nouă, zisă "Vajdahunyad" (Hunedoara):
Pe mărci maghiare (mi se pare că primele două nici nu au au ajuns vreodată pe actualul teritoriu românesc) s-a "aplicat" un supratipar sub forma unei coroane. Astfel de mărci nu au fost puse niciodată oficial în circulaţie şi, ca urmare a acestui lucru, nu pot fi clasificate decât făcături (bogus, Mache!). Recomand potenţialilor cumpărători să evite achiziţionarea unor astfel de piese.
Pe lângă piesele descrise, mai apar şi "vechile" mărci "locale" aşa-zise de la Börösjenö (Ineu):
Mi-au trecut prin mână câteva exemplare ale acestei aşa-zise emisiuni locale, certificate de expertul Bodor (ca paranteză, nu ştiu cum mai e şi treaba asta, certifici ceva ce oficial nu a existat). Ei bine, dacă acea emisiune ar fi fost oficială, piesele de mai sus ar fi falsuri, deoarece "supratiparul" nu prea seamănă cu cel de pe exemplarele certificate de Bodor.
Aş mai face o paranteză, legată de această dată de catalogul Brainard. Şi această lucrare (ca şi multe altele), are şi părţi bune, dar şi părţi care pot fi considerate discutabile. Şi aici nu mă refer la cotările făcute de autor (unde - indiferent de cine va scrie un catalog - va exista întotdeauna o doză mai mică sau mai mare de subiectivism), ci la informaţiile istorice prorpiu-zise. Pe lângă emisiunile acceptate drept ofiicale de poştele din ţările care au beneficiat de teritorii din vechea monarhie, Brainard cataloghează o serie de emisiuni locale, fără a specifica însă care este statutul lor real (sau mai degrabă legal). Este cazul emisiunilor aşa-zise locale de la Ada (pag. 30), precum şi localele de la Sibiu, Ineu şi supratiparul "de ocupaţie" de la Budapesta (pag. 35-36). Brainard le-a introdus în catalogul său fără să dea absolut niciun detaliu istoric despre ele. În mod cert însă, aceste emisiuni nu au fost niciodată oficiale, chiar dacă au fost realizate la datele indicate în catalog. Simpla enumerare a lor în catalogul Brainard induce în eroare mulţi colecţionari de bună credinţă. Dar nu se întreabă nimeni de ce cataloagele oficiale maghiare nu le cataloghează, aşa cum o face pentru celelalte emisiuni (Cluj, Oradea, Debreţin, Arad, Timişoara etc.). Poate n-ar strica să vă întrebaţi de ce oare Brainard indică microsemnele supratiparelor emisiunilor oficiale, dar microsemnele celor aşa-zise locale le trece sub o tăcere absolută.
Of ! Si eu care am dat click crezand ca va fi vorba despre un spectacol de circ real ilustrat in diverse imagini de pe carti postale si timbre, din ala in care vezi ursi mergand pe biciclete si clovni impiedicandu-se de umbrelute multicolorate !
RăspundețiȘtergereÎmi pare rău, era altfel de... "circ".
ȘtergereÎncerc, citind, plăcerea pură a lecturii ...
RăspundețiȘtergereCu atât mai savuroasă fiind exterior fenomenului dar observând, stând cât mai departe de empatie, că şi-n lumea asta "zimţată" se repetă, din păcate, toate tarele lumii mari!
Mulţumesc, Max!
Din păcate, lumea "zimţată" nu este decât o mică felie din cealaltă lume, cunoscută. Este de fapt aceeaşi poveste despre uscăturile din fiecare pădure.
Ștergere@atdoru: Stai asa ca m-am speriat ! Pai ce fel de placere savuroasa de nivel pervers e asta de a citi sau observa ceva fara empatie ? Poate am inteles gresit, poate placerea se referea nu la citit sau observat dar re la trasul acelei concluzii...sau poate nu am inteles nimic ! Dar oricum, anunt ca m-am speriat de acest comentariu ! Nu prea rau, ca totusi e pe net la nivel de comentariu la un blog, si pe mine, desi multe din comentarii imi pot starni diverse sentimente, de ex de uimire, ca f multe ma nedumeresc total, sau ma simt cam vinovat ca imi sunt in general indiferente, totusi nu mi se intampla prea des sa ma sperii de ele. Adica pot intelege o observatie poate de tip profesional stiintific fara empatie deosebita fata de obiecte sau masinarii sau mai stiu eu ce...dar tot tu ziceai ca habar nu ai despre timbre, deci nu erai interesat de a studia timbrele, dar fata de lumea cea larga si considerata general dinamica si vie, chiar si pacatoasa si tarata asa cum o fi, nu e posibil sa nu ai empatie...sau ce activitate e aia re observat lumea si fenomenele din ea fara empatie, la ce foloseste, si poate intr-adevar sa produca placere o astfel de activitate ?
ȘtergerePS Adica parca ai spus ca ai facut expres sa stai departe de empatie..DE CE ? Adica e vreo procedura de observator de lume utila la ceva anume ? Sau placuta ? Ca mie mi s-ar parea de nivel de CHIN sa trebuiasca sa fac asa ceva, sa observ fenomene, chiar si obiecte care imi plac, dara fata de care sa imi neg posibila empatie, daca ea apare. Ca sa observ fenomene sau lucruri care NU imi plac din prima, asa ceva de ce naiba as face-o ? La ce mi-ar folosi ?
Ștergereoarecare ar fi acel domeniu, in care miseii, si falsificatorii, profitorii si inselatorii sa nu fi ajuns? Oriunde se poate face un fals, cu siguranta se va gasi si cine sa il faca! Trist
RăspundețiȘtergereEste tris, e adevărat, dar atunci când e vorba de bani (mai ales câşigaţi uşor), te poţi aştepta la orice.
Ștergere