Câţi bani fac de fapt scrisorile noastre?

Tot lucrând la minunea aia de catalog de care am amintit de mai multe ori în articolele publicate până acum, m-am lovit de necesitatea unei corelaţii care să stea la baza acordării cotelor pieselor pe corespondenţă. Probabil că nu sunt singurul care îşi pune întrebarea: "care este preţul corect?"

Bineînţeles că preţul corect este preţul pieţei. Numai că simpla observaţie a preţurilor obţinute prin licitaţii nu ajută prea mult. Din mai multe motive: unele dintre ele nu sunt reale, sunt ori umflate, ori prea mici, sau nu există întotdeauna o concurenţă adecvată, sau preţurile de plecare sunt total nerealiste şi mulţi amatori se "pierd" pe drum chiar înainte de a începe licitaţia, sau alte şi alte motive. Chiar şi lipsa unei cotări actualizate şi, mai ales, coerente poate fi unul dintre motive (nu trebuie uitat că orice catalog are şi rolul de a educa piaţa, dacă este făcut în mod profesional).

Pentru perioada clasică, lucrurile sunt ceva mai "aşezate", dacă pot spune aşa. Există deja destulă bibliografie, iar în ultimii ani ştiu că se lucrează destul de riguros la realizarea unor inventare de piese cunoscute, aşa că simpla corelare a frecvenţei de apariţie a pieselor în colecţii şi prin licitaţii poate aduce un răspuns oarecum mai facil pentru un cunoscător. Problema mai delicată este după aceea...

Din observaţiile directe, luând în calcul o plajă de timp cuprinsă cam de pe la începutul perioadei postclasice, până târziu, la proclamarea republicii, am ajuns la concluzia că tipurile de corespondenţă "aranjate" pe o scară, de la cea mai comună la cea mai puţin comună, ar arăta astfel:
- cărţile poştale simple şi ilustrate;
- scrisorile francate;
- imprimatele;
- ziarele.

Bineînţeles că există numeroase "nuanţe" în abordarea fiecărei categorii de corespondenţă, pentru că există trimiteri interne şi externe, trimiteri simple şi recomandate, la cele interne pot fi loco sau în restul ţării ş.a.m.d. Deja, şi aici o importanţă deosebită o are frecvenţa de apariţie, numai că nu s-a ocupat nimeni de aşa ceva, toţi colecţionarii şi negustorii încearcă să vâneze ceea ce li se pare mai deosebit şi de multe ori sunt validate corespondenţe filatelice sau, pur şi simplu, făcături (cum se întâlnesc relativ frecvent pe la ocupaţii).

Totuşi, pentru realizarea unui algoritm de lucru cât de cât bazat pe ceva mai concret, am luat statisticile poştale disponibile în diverse surse (dările de seamă, Istoria poştelor a lui Minescu, Buletinele PTT mai târzii etc.) şi le-am introdus într-o foaie de calcul tabelar (Microsoft Excel). A fost ceva de muncă, dar acum cifrele pot fi manipulate în moduri diferite, utilizând funcţia de sortare şi filtrele puse la dispoziţie de program. Mai mult, mi-a dat prin cap să calculez unele rapoarte între categoriile generale de corespondenţă. Pentru perioada până la Primul Război Mondial, evoluţia acestor rapoarte este destul de interesantă:
- raportul dintre scrisorile simple interne şi externe variază cam între 2 şi 4;
- raportul dintre cărţile poştale interne şi externe (simpe şi ilustrate, însumate) variază cam între 2 şi 10;
- raportul dintre scrisorile francate şi cele oficiale (nefrancate) nu prea trece de 3, ceea ce mă duce automat la concluzia că ceea ce este oferit pe piaţă şi în licitaţii (mă refer la "oficialele" nefrancate) sunt destul de mult supraevaluate.

Mă rog, de aici urmează defalcarea pe perioade de circulaţie, pe tarife şi... tot aşa. Important este începutul până la urmă...