Să mai şi râdem...

Un bărbat e adus în faţa judecătorului pentru ca a omorât-o pe soţia lui.
- Fapta dumneavoastră e sub orice critică. Dacă aveţi intenţia ca tribunalul să nu vă condamne la închisoare pe viaţă, trebuie să ne expuneţi motive cât de cât plauzibile, care să vă poate reduce pedeapsa.
- Domnule judecător, soţia mea era aşa de proastă încât nu am putut să mă controlez şi a trebuit să o arunc de la balcon.
- Declaraţia dumneavoastră este o obrăznicie nemaiauzită şi dacă nu doriţi ca juraţii să vă condamne înainte să continuăm procesul trebuie să aveţi argumente cu adevărat plauzibile.
- Păi să vă povestesc. Locuim într-un bloc cu 10 etaje la ultimul etaj şi la parter locuieşte o familie de pitici.
Părinţii au 1 metru şi copiii, cel de 12 ani 70 de cm şi cel de 14 ani are 90 de cm .
În ziua respectivă, i-am spus soţiei:
- E teribil să fii pitic. Săracii vecini de la parter, toţi sunt aşa mici!
- Da, răspunde soţia sunt o adevărată specie de pirinei.
- Pigmei ai vrut să spui !
- Nu, pigmei e ceea ce are omul în piele şi de la care se alege cu pistrui.
- Aia se numeşte pigment.
- Mă laşi ? Pigment e chestia aia pe care scriau vechii romani.
- Ăla se numeşte pergament.
- Cum poţi, dragă, să fii aşa de incult? Pergament e când un scriitor publică o parte din ce a scris.
- Domnule judecător, vă închipuiţi că mi-am înghiţit cuvântul "fragment" ca să nu mai continui discuţia asta aberantă.
M-am aşezat pe fotoliu şi am luat un ziar să-l răsfoiesc. Nici nu m-am aşezat bine că apare soţia mea lângă mine cu o carte în mana şi îmi spune:
- Uite, dragă, asta e ceea ce scrie un scriitor şi se numeşte carte, dacă nu aveai idee ce e aia. Ia şi citeşte Veranda de la Pompadur. Iau cartea în mână şi îi spun:
- Draga mea, asta e o carte în limba franceză, Marchiza de Pompadour, nu trebuie să interpretezi numele în română.
- Asta e bună, dragă, îmi dai tu lecţii de franceză, mie care am făcut meditaţii cu un vector de la facultate!
- Ăla nu se numeşte vector, se numeşte lector.
- Eşti prost, Lector a fost un erou grec din antichitate
- Ăla a fost Hector şi era troian.
Hector e unitate de măsura a suprafeţei, blegule.
- Ăla e... hectar draga mea.
- Mă uimeşti cu incultura ta. Hectar e o băutura a zeilor.
- Se numeşte nectar, spun eu, oftând din adâncul sufletului.
- Habar nu ai, eu ştiu sigur ca era şi o melodie pe tema asta pe care o cântau doua prietene în duo.
- Nu se spune duo, se spune duet.
- Mă scoţi din sărite, cum dracu de eşti aşa de încuiat? Duet e când doi bărbati se bat cu sabiile!
- Ăla se numeşte duel.
- Pe dracu, duel e gaura aia neagră din munte de unde apare trenul.
- Domnule judecător, aveam tunel pe limbă, dar am simţit că mi se face negru în faţa ochilor şi nu m-am mai putut stăpâni şi am aruncat-o pe geam.

Linişte în sală... Judecătorul ia ciocănelul de pe masă, loveşte cu el puternic şi spune:
- Eşti liber, a fost un caz clar de... legitimă apărare! Eu o aruncam deja de la Hector...!

Bancul nu are nicio legătură cu ziua de mâine. Şi... da! Mi l-a trimis doamna mea pe mail. E bine?