Ce face Cultura pentru filatelie? Vă spun eu: NIMIC!

Pentru că aproape toţi colecţionarii români ştiu să sară cu gura imediat ce vine vorba despre acest subiect, dar în realitate nu îl interesează pe niciunul ce se întâmplă de fapt, îmi permit să transcriu de pe pagina Ministerului Culturii una din acţiunile care are urmări pentru activitatea filateliştilor, dar care nu cuprinde absolut nimic legat de această activitate.

Ca urmare a punctelor de vedere exprimate de mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile inclusiv după expirarea datei limită iniţiale de transmitere a propunerilor, Ministerul Culturii prelungește durata perioadei de consultare publică având ca subiect proiectul Strategiei Sectoriale în domeniul Culturii și Patrimoniului Național pentru perioada 2014-2020.

Noul termen până la care pot fi comunicate propunerile, sugestiile, opiniile având valoare de recomandare privind documentul supus consultării, este 02 august 2013.

Recomandările pot fi transmise, exclusiv în scris, pe adresa Ministerului Culturii din B-dul Unirii nr. 22, Sector 3 - București, on-line prin înregistrarea ca user la adresa http://www.umpcultura.ro/forum/ sau pe fax la nr. 021.222.84.79.

Calendarul acţiunilor de validare a proiectului Strategiei Sectoriale în domeniul Culturii și Patrimoniului Naţional pentru perioada 2014-2020

• perioada de transmitere, în scris, a propunerilor se prelungește cu 13 zile, până la data de 02 august 2013
• până la data de 14 august 2013 se vor include propunerile transmise în scris, în textul proiectului Strategiei și se va posta pe site-ul instituţiei noua variantă.
• la data de 20 august 2013, la o oră ce va fi comunicată în timp util, Ministerul Culturii organizează ședinţa publică având ca temă proiectul Strategiei cu discutarea punctelor de vedere exprimate exclusiv în scris, rămase divergente
•  la data de 29 august 2013, Ministerul Culturii va organiza o nouă reuniune a Comitetului Consultativ Tematic Turism, Cultură, Patrimoniu Cultural, în vederea aprobării, la acest nivel, a variantei finale a proiectului Strategiei Sectoriale în domeniul Culturii și Patrimoniului Naţional pentru perioada 2014-2020 și va posta pe site-ul propriu documentul aprobat. 

 Documentele se pot descărca spre consultare de aici:
- Strategia sectorială (document în format PDF, 15,7 MB, 477 pagini, document realizat fără bookmarks, aşa că va trebui să-l parcurgeţi pagină cu pagină sau să utilizaţi facilitatea "Find" din Adobe Reader);
- Anexa la Strategie (document de asemenea în format PDF, 4,8 MB, 367 pagini şi bineînţeles tot fără bookmarks - domnii de la cultură nu au nici măcar o secretară mai descurcăreaţă care să ştie să manipuleze PDF-uri).

În strategie, cei care au conceput-o au o singură referire la filatelie, şi anume (pe la paginile 87, 88 şi 89) nu se uită a se menţiona (în fapt a se copia din legislaţie) prevederile referitoare la apartenenţa pieselor filatelice la patrimoniul cultural naţional mobil.

M-am uitat pe colectivul de cercetare-documentare şi cel de redactare a documentului: pentru domeniul filatelic sunt nişte iluştri necunoscuţi. Ca de obicei, nişte unii total nepregătiţi şi neinstruiţi pentru un domeniu îşi permit (oare a câta oară) să emită "documente programatice". Ştiu că la nivel organizaţional, anterior alcătuirii acestui document (sau ce-o fi el) nu s-a cerut opinia niciunui specialist în domeniu.

În anexă nu se mai găseşte nimic referitor la filatelie.

Când vezi titlurile care au fost acordate documentelor, te şi gândeşti că dacă le deschizi vei da peste un set de acţiuni, programe şi sarcini, care au stabilite nişte grafice de execuţie, nişte responsabilităţi concrete pe funcţii şi nişte termene înlăuntrul cărora acţiunile şi sarcinile ar trebui încadrate. Te-ai mai gândi la anumite termene stabilite pentru prezentarea modului în care au fost alocate şi cheltuite resursele (băneşti sau materiale) şi rezultatul alocărilor (sunt doart bani publici, nu?). În fapt, documentele sunt doar o colecţie de texte şi statistici care nu ştiu în ce măsură ar putea constitui o strategie. Cu ani în urmă am lucrat efectiv la realizarea unor strategii (nu în domeniul cultural, ci în alt domeniu), dar parcă n-am reuşit o asemenea "performanţă".

Şi totuşi, cât merită o "complezenţă"?

Ştiu că s-ar putea să mă bodogăne unii colecţionari ardeleni (mai mult sau mai puţin specializaţi), dar în umila mea opinie consecvenţa trebuie menţinută pentru orice categorie de piese potenţial colecţionabile (şi tranzacţionabile). Este vorba de necesitatea poştală în urma căreia au fost (mai mult sau mai puţin) utilizate unele piese. Şi, desigur, de trasarea unei demarcaţii între piesele circulate "pe bune" şi gama (extrem de bogată) a "circulaţiilor" de compleneţă.

Mai pe scurt, este vorba de plicul din imaginea de mai jos (click pentru mărire).

Plicul din imagine este, în mod evident, o piesă făcută de către un colecţionar sau doar în scop de suvenir. Într-o colecţie serioasă, aşa ceva n-ar trebui să existe (decât, poate, doar ca material de comparaţie pentru identificarea ştampilei provizorii utilizate de către oficiul poştal din Zalău). Din punct de vedere poştal, piesa este o făcătură.
În ciuda acestor elemente, plicul în cauză a fost vândut pe un portal de licitaţii online cu 104 dolari (11 biduri). De banii aceştia puteam cumpăra vreo două-trei clasice mai frumuşele.
Mă rog, gusturile nu se discută însă.

Alte câteva observaţii...

...ca să mă mai răcoresc puţin pe canicula asta (văd că acum îmi arată termometrul de la geam 28 de grade Celsius).
Fiindcă tot am prins chef de muncă, am continuat cu aranjatul şi sortatul taxelor de plată verzi. Am observat un lucru  pe care nu l-a mai sesizat nimeni până acum (în orice caz, menţiunile din cataloagele noastre, inclusiv dintr-un catalog de rori şi varietăţi mult ridicat în slăvi nu fac diferenţa): exemplarele cu filigran Johannot de la taxele de plată verzi imprimate în mod normal pe hârtie fără filigran sunt mult mai rare în comparaţie cu mărcile cu filigran Johannot de la emisiunea Spic de grâu. Cu toate că datorită formatului mai mare, la suprafeţe de coli de hârtie identice raportul dintre mărcile cu filigran Johannot şi mărcile fără filigran ar trebui să fie mai mare decât în cazul mărcilor Spic de grâu (care mai mult ca sigur au fost mai multe pe coală decât taxele de plată), aşa cum se întâmplă, de exemplu, la mărcile emisiunii Căişorii (care au un format mai mare, fiind imprimate în coli de câte 80 de exemplare).

Ei bine, cum se explică atunci acest lucru?
Răspunsul stă în hârtia utilizată la imprimare: hârtia de provenienţă franceză (care poartă şi filigranul marginal Johannot et Cie Annonay) a fost utilizată la imprimare pentru o perioadă relativ scurtă, probabil până în jurul anului 1905, când deja apar piese (atât la Spic de grâu, cât şi la Taxa de plată verzi) pe hârtii care diferă clar ca structură, netezimea suprafeţei, culoare etc. de hârtia franceză.
Aşadar apare un decalaj de timp între Spicul de grâu şi Taxa de plată de (probabil) doi ani, taxele fiind puse în circulaţie în cursul anului 1902 (faţă de Spicul de grâu, puse în circulaţie în vara lui 1900 - cele fără filigran, desigur). Perioada mai exactă a punerii în circulaţie a taxelor fără filigran nu este cunoscută - şi aceasta este o altă problemă de care i-a durut în bască pe mai marii noştri cercetători care n-au fost în stare decât să se copieze unul pe altul.
Acest decalaj chiar contează. De exemplu, cine este curios să se uite în statisticile poştale puse la dispoziţie în "Istoria poştelor române" a lui Constantin Minescu va observa că totalul traficului de corespondenţă în 1905 faţă de 1900 a crescut cam cu peste 50%. Este posibil ca raportul să se fi menţinut (în linii mari) şi pentru corespondenţa taxată cu porto.
Cu alte cuvinte, în perioada 1902-1904, cantitatea de mărci imprimate (probabil pe hârtia franceză) este mult mai mică decât cea imprimată pe alte hârtii, în perioada 1905-1910. Şi fiindcă aveau o utilizare mai mică decât Spicul (care erau totuşi uzuale), care începuseră să se imprima şi cu vreo doi ani mai devreme decât taxele, este absolut normal până la urmă ca taxele cu Johannot să fie mai rare decât Spicul cu Johannot.

Acum ceva timp mi-au venit pandaliile când am văzut pe un portal online că un neaoş de-al nostru vindea exemplare cu filigran Johannot la câţiva dolari bucata. Pentru că îl cunoşteam, când ne-am întâlnit l-am întrebat de ce le dă aşa de ieftin (mai multe asemenea exemplare ajunseseră oricum la mine). "Păi nu vor să le plătească mai mult!".
Păi e normal, pentru că străinii habar n-au cât de rare sunt. Ia lasă-i să le caute singuri, dar în acelaşi timp umflă-le cotele în cataloagele locale, şi să vezi cum vor plăti mai mult!

Pseudo-supratipare dubioase

Existenţa unor mărci/emisiuni/supratipare provizorii realizate imediat după declararea RPR la sfârşitul anului 1947 s-a încercat să se acrediteze în mai multe rânduri. Este însă o problemă care nu poate fi decât de bun simţ: asemenea semnalări ar trebui probate cu ajutorul unor piese întregi, efectiv circulate.
M-am gândit că ar fi bine să scriu despre aceasta pentru colecţionarii cu mai puţină experienţă, deoarece perioadic tot apar piese "supratipărite" prin licitaţiile online. Ca de exemplu cele din imaginea de mai jos (click pentru mărire).

Încă nu am întâlnit vreo astfel de piesă însoţită de un istoric credibil. În consecinţă, le consider doar făcături ordinare şi nu recomand achiziţionarea lor.

Încă o eroare confirmată

Astăzi m-am dedicat în exclusivitate "puricatului" stocului de mărci pe care l-am tot adunat peste ani. Am muncit la aranjatul şi sortatul taxelor de plată "verzi" fără filigran (ultima emisiune cu formatul mare, 1902-1910).
Este surprinzător cât de multe varietăţi sunt nesemnalate în nicio lucrare, ceea ce demonstrează că aceste emisiuni au fost tratate cu o mare indiferenţă (nepăsare sau spuneţi-i cum doriţi) chiar de către marii specialişti care şi-au publicat tot felul de lucrări şi articole, care mai de care copiate după înaintaşi fără să se obosească măcar să vadă dacă cele semnalate anterior sunt reale. Vorba aceea: "cărţile din cărţi se face!" (vorba unui colecţionar răposat acum doi ani).
Ca să fim înţeleşi, nu mă refer la cine ştie ce "purici în brânză", ci la informaţii esenţiale pentru o catalogare normală: împărţirea pe emisiuni, împărţirea pe tiraje (acolo unde există), dantelurile de bază, principalele categorii de hârtii etc. Pentru toată perioada postclasică, toate cataloagele româneşti sunt un adevărat dezastru, aproape toate datele care implică cercetarea mai amănunţită sunt trecute din burtă de primul "scriitor", apoi copiate de toţi "urmaşii" fără nicio verificare.

Fiindcă m-am răcorit puţin, să trecem tătuşi la subiectul anunţat în titlu.
La emisiuniea fără filigran, valorile mici se pare că au fost utilizate intens (cu precădere marca de 10 bani, dar încă n-am ajuns la ea). Deocamdată mi-am cam format o idee asupra tranşelor mărcii de 5 bani. Au existat cu certitudine tranşe usccesive, care se deosebesc atât prin tipul hârtiei utilizate, cât şi prin culoarea tiparului (treaba cu "hârtia colorată roz pe verso" şi "hârtia albă pe ambele feţe" este un mare rahat, pe româneşte; treaba este valabilă şi la Spic de grâu).

Am mai semnalat câteva erori (să ştiţi că în realitate am descoperit mult mai multe, dar nu vreau să transform blogul în altceva, luându-le la rând; ele rămân pentru o lucrare separată). Prezint acum o eroare confirmată la marca de 5 bani deoarece am avut o discuţie în contradictoriu cu un amic şi vreau să-i demonstrez că am avut dreptate.

Prima marcă face parte dintr-un tiraj mai târziu, iar a doua din tirajele timpurii (ele se deosebesc foarte clar atât după hârtie, cât şi după culoarea tiparului).
Caracteristicile erorii: punct de culoare lipit pe partea stângă a literei I din BANI, respectiv linie neregulată de culoare deasupra literelor MAN din ROMANIA. Iniţial a existat şi o dublare a cadrului exterior, aşa cum se vede la a doua piesă, dar care s-a estompat la tirajele mai târzii.
Ca microsemn suplimentar (nemarcat cu săgeată, dar care demonstrează că avem de-a face cu acelaşi clişeu) se mai poate semnala o pată de culoare sub piciorul stâng al literei N din BANI.

Plic cu antet interesant şi destinaţie şi mai interesantă

M-am gândit că nu trebuie să "ratez" semnalarea acestei piese, deşi nu este vreo mare raritate. Motivele ar fi două: antetul foarte prezentabil al firmei filatelice interbelice, respectiv destinaţia trimiterii. Click pe imagini pentru mărire.

Nu ştiu dacă am mai pomenit vreodată sau nu (în vreun articol mai vechi) firma bucureşteană din Calea Moşilor (vă rog să mă credeţi că nu mi-am ţinut o evidenţă foarte strictă a subiectelor). Spun asta deoarece am mai văzut antetul şi pe alte piese din aceeaşi epocă.
Nu ştiu însă dacă am semnalat piese expediate în acea perioadă către Etiopia. Ştampila de sosire de pe spatele plicului certifică faptul că el a avut o circulaţie poştală efectivă. Pentru anul 1935, Adis-Abeba este o destinaţie de-a dreptul neobişnuită.
Plicul a fost vândut recent pe eBay pentru o sumă nesemnificativă.

O duzină în grădină

Alaltăseară îmi era cald şi sete. Să vă povestesc de ce!
Ai mei au fost la pescuit, la nu ştiu ce gârlă de pe lângă Bucureşti şi, ca să nu spună că au dat o căruţă de bani de pomană pentru taxa "de baltă", au venit cu nişte crap românesc care, desigur, a beneficiat de libertatea de a-şi alege viitorul: saramură sau prăjit. Vorba vine! Nu mai era el în postura de a lua decizii, aşa că a mea doamnă l-a meşterit cum i-a venit mai la-ndemână.

Când am venit de la birou, în aer plutea o mireasmă de usturoi. Mi-am dat seama imediat că e rost de un război scurt, aşa că mi-am luat armele (tacâmurile de peşte şi lingura pentru mujdei), armura (trebuia să-mi pun un prosopel la gât), i-am mulţumit lui Dumnezeu că n-a fost nevoie să muncesc eu pentru acest minunat dar, iar după ce mi-am văzut farfuria plină, îmi luciră ochii precum unui copil. Mai mult chestie de poftă, normal! Poate că şi datorită mujdeiului, făcut cu pulpă de roşie perpelită puţin pe plită şi amestecat bine cu ceva verdeţuri (nu mă întrebaţi cu ce, că nu ştiu reţeta). Fără lămâie, chiar dacă lumea mai obişnuieşte. Îi "fură" din gust cărnii albe şi grase.

Toată ziua a fost cald şi un soare tocmai bun de făcut insolaţie. Numai că soarele şi căldura nu se prea potrivesc cu peştele. Aşa că ai mei l-au înecat în sare. Nu ştiu ceilalţi ce-au făcut cu peştele, dar a mea doamnă a avut grijă să-l săreze până a ajuns acasă. Puţină sare a mai rămas pe el, axect atât să-i dea gustul potrivit. Ce te faci însă că sarea-ţi face sete! Mai ales când e cald şi mai ales după ce-ai mâcat! Şi uite-aşa se vede de ce le-a dat oamenilor prin cap o idee neînsemnată, desigur! După ce mănânci peşte, trebuie să-l laşi să înoate! Aşa e regula, nu? Mai trebuie doar să cauţi izvorul potrivit. Eu mi-am găsit repede izvorul în frigider. Un şpriţ de vară, cu vin alb.

Afară începuse să se întunece. Am ieşit în grădină să iau câteva guri de aer şi să cercetez norii care anunţau o aversă cam nervoasă. Sub un tuia înalt am zărit o mică gingăşie, pe care am vrut imediat să o "prind", temându-mă că bâzdâcii atmosferici s-ar putea să o frângă.

Lângă ea, la câţiva metri, apăruse o altă minune mică.

Mi-a atras atenţia şi roşul altui bobocel care s-a ivit sub viţă.

Ploile căzute în ultimele două săptămâni le-a prins bine "gălbenelelor" (nu ştiu cum le spune, dar sunt frumoase, au crescut într-un strat des).

Pe partea cealaltă  a aleii, în mica "pădurice" de petunii s-a înălţat o "Regina nopţii".

N-am mai zăbovit, că a început să plouă. Şi vântul şuieră! N-au fost decât câteva rafale scurte şi nervoase, exact atât cât să răcorească puţin atmosfera după căderea întunericului.

Mai doriţi poveşti cu duzina de cuvinte? Mergeţi la psi, găsiţi acolo linkuri către pasionaţii slovelor.

"Prefilatelică" foarte interesantă

Zilele trecute, scrisoarea din imaginile de mai jos a fost vândută pe un portal de licitaţii online. Piesa este deosebit de interesantă în opinia mea. Ea datează încă dinaintea Războiului Crimeii, din 1851, fiind expediată din Giurgiu (probabil prin intermediul unor negustori cu relaţii pe ruta ce manipula corespondenţele comerciale între Craiova şi Orşova). Click pe imagini pentru mărire.

În prima imagine, scrisoarea este prezentată despăturită, iar în a doua împăturită, aşa cum a fost ea expediată în 1851, scanată de pe verso. Datarea este vizibilă atât în textul manuscris, cât şi în data aplicată manual pe ştampila de la Orşova.

La expedierea de la Giurgiu nu a fost aplicată nicio ştampilă poştală (încă nu exista aşa ceva), dar se distinge numele localităţii în textul manuscris, cu literele chirilice şi cu ortografia vremii: "Giurgevo 3 iulie".
Probabil că scrisoarea a tranzitat prin Craiova (fiind dusă de un curier), de unde a fost trecută peste graniţă, la Orşova. Aici se pare că ea a fost dezinfectată, aplicându-se o ştampilă (administrativă) cu cadru dreptunghiular. În partea superioară se distinge vulturul imperial, flancat de câte o linie de text pe care nu sunt în stare să o citesc. A doua linie însă se poate citi cât de cât, putându-se înţelege (relativ) "Rastelamt in Orsova". Pe a treia linie este rezervat locul pentru dată, care a fost completată manual: "18 Juni 51".
Nu există nicio ştampilă de sosire la Pesta.

Scrisoarea a fost vândută cu 1.600 dolari (după 9 biduri).

eBay: alte făcături oferite la vânzare de ID-ul "hold21112" din Germania

Este a nu ştiu câta oară când semnalez făcăturile ordinare puse la vânzare de acest negustor sau ce o mai fi el. "Supratipare" puse pe bandă rulantă (sau mai bine zis cu imprimanta de birou) au intenţia de a acredita tot felul de "eseuri" sau "locale", de multe ori - culmea - aplicate pe mărci maghiare care nu au ajuns niciodată în Transilvania. Captura de ecran de mai jos vă poate edifica în privinţa vânzătorului (click pentru mărire).

Câteva din "producţiile" persoanei în cauză sunt prezentate în imaginile de mai jos.

Toate aceste "supratipare" sunt producţii fără nicio valoare filatelică, deoarece astfel de emisiuni nu au existat niciodată. În consecinţă, nu recomand achiziţionarea lor.

Ca o paranteză, ceea ce nu cred că a făcut nimeni până acum este să studieze tipologia şi modul de apariţie al tuturor emisiunilor locale din spaţiul ex maghiar după 1944, în toate ţările care şi-au întregit teritoriul prin (re)alipirea la teritoriul naţional a unor foste regiuni din Ungaria hortistă. Parcă a picat cu ceară peste tot! Şi în Transilvania, şi în foste Iugoslavie, şi în Ucraina, şi în fosta Cehoslovacie.

Francatură grea pe un zbor transatlantic

Piesa de mai jos (click pe imagini) este, din câte ştiu, cea mai grea francatură românească cunoscută în perioada interbelică. Este o trimitere de poştă aeriană din 1936 expediată peste Atlantic prin intermediul poştei aeriene germane.

Scrisoarea poartă nu mai puţin de 87 exemplare de 100 lei Carol II Londra, plus alte câteva mărci, tot uzuale.
Piesa a fost oferită anul trecut la o licitaţie germană (dar cred că a rămas nevândură, ori a fost achiziţionată ulterior, la "solduri", că se mai obişnuieşte şi la case mai mari). Nu sunt sigur dacă nu cumva am mai scris despre ea vreun articol, dar mi-e lene să caut prin două mii de articole. Acum văd că piesa este din nou oferită la o licitaţie la care ofertele expiră poimâine, dacă nu cumva greşesc. Preţul "de strigare" pleacă de la 180 euro (bineînţeles fără comisioane şi restul).
În ciuda faptului că plicul este destul de obosit, rămâne o piesă deosebită şi nu cred că aspectul ar conta prea mult, deoarece a doua piesă similară nu cred că mai există.

Lot de scrisori postclasice cu mărci Paris-Bucureşti

Relativ recent a fost vândut pe unul din portalurile de licitaţii online un lot de opt scrisori din perioada postclasică, francate cu mărci din emisiunile Paris şi Bucureşti I.
Francaturile nu corespund niciuna vreunui tarif interesant şi nici combinaţiile nu sunt deosebite. Ca ştampile, nu a fost niciuna deosebită. Lotul însă putea constitui o bază deosebit de bună pentru cineva care ar fi dorit să înceapă o colecţie de istorie poştală pentru perioada în cauză (ştiu că este ceva foarte dificil, dar de undeva tot trebuie început). Am să vi le prezint pe scurt, deoarece prea multe nici nu se pot spune despre ele, nefiind ceva ieşit din cale-afară.

Scrisoare nedatată, expediată din Turnu Severin la Orşova (aflată în Imperiu la acea dată), tarif pre-UPU, posibil din treapta a doua de greutate. Francatură: trei mărci de câte 10 bani Paris.

Scrisoare externă simplă, expediată din Iaşi spre Polonia austriacă. Francatură simplă de 25 bani Paris.

Scrisoare simplăexpediată în ianuarie 1876 de la Craiova la Orşova, francată cu o marcă de 5 bani şi una de 10 bani, ambele din emisiunea Paris.

Scrisoare simplă expediată în iunie 1876 din Craiova la Orşova (provine din aceeaşi arhivă ca şi piesa anterioară). Francatură: trei mărci de câte 5 bani Paris.

Scrisoare simplă provenită din aceeaşi arhivă, expediată în august 1876 de la Craiova la Orşova, francată cu un unicat de 15 bani Paris.

Tot din aceeaşi arhivă o scrisoare expediată la Orşova, de astă dată din Caracal (anul nu este lizibil). Ea este francată cu o marcă de 5 bani Bucureşti I şi una de 10 bani Paris.

Scrisoare expediată de la Roman la Iaşi unei feţe bisericeşti, în mai 1877, francată cu o marcă de 15 bani Bucureşti I.

Scrisoare simplă externă expediată în februarie 1878 din Bucureşti la Paris, francată cu trei mărci de 10 bani Bucureşti I.

Ei bine, aş putea spune că lotul celor opt scrisori a fost vândut binişor pentru nivelul relativ comun al pieselor: 315 dolari după 8 biduri. Interesant este faptul că cel care le-a vândut se pare că este numismat, nu filatelist.

News: Din 22 iulie, instrumentele emise de eBay sunt înscrise în sistemul RoClear

Ştirea a fost difuzată ieri de către ziarul Bursa. Nu am să stau acum să explic ce înseamnă asta, pentru că nu priveşte pe toată lumea. Asta înseamnă noi posibilităţi pentru clienţii Depozitarului Central. Ar purtea însemna însă şi posibilitatea identificării mai facile a părţilor unor tranzacţii efectuate cu acţiuni sau eventuale obligaţiuni ale eBay.

E doar o jucărie

Nu ştiu ce s-a întâmplat astăzi, dar mai mereu am avut căsuţa de mail plină cu mesaje primite de la cunoscuţi: uită-te la sta! uită-te şi la asta! dar despre asta ce spui?

Unul din mesaje suna cam aşa: am văzut un timbru "Mihai copil" nedantelat! Era bun, că era lipit pe un fragment! L-am căutat prin toate cataloagele, dar nu l-am găsit!
L-am rugat pe cunoscut să-mi trimită imaginea piesei, dar mi-a dat linkul dintr-o licitaţie online. Oferta expirase, iar "marea raritate" s-a vândut cu vreo doi dolari... (click pe imagine pentru mărire):

Dacă măriţi imaginea şi vă uitaţi cu atenţie pe marginea verticală stângă a mărcii, veţi putea distinge urme ale perforului care nu au fost tăiate.
Cam ce credeţi că s-a întâmplat? Cineva a vrut ori să se joace, ori să tragă vreo ţeapă (nu cred că este "opera" celui care a vândut piesa). A dezlipit marca de pe fragment, i-a "tuns" dinţii şi a reaşezat-o pe acelaşi fragment, potrivind cât a putut de bine ştampila.
Acum e o chestie pe care nu o ştiu prea mulţi, deoarece nu s-au uitat cu atenţie la fragmente sau la plicuri cu mărci: datorită grosimii hârtiei mărcii, amprenta ştampilei prezintă o oarecare întrerupere imediat lângă margini (faceţi o analogie cu o riglă lungă aşezată pe treptele unei scări). În plus, amprenta devine mai prenunţată exact pe muchii, adică acolo unde forţa de apăsare este disproporţionată faţă de suprafaţa plană a mărcii sau a plicului.
Ca să vă convingeţi, faceţi rost de o ştampilă (sau confecţionaţi-vă una dintr-o radieră), apoi aplicaţi-o de mai multe ori peste marginile unei hârtii aşezate peste altă hârtie. Apoi studiaţi cu atenţie amprentele.

Care este învăţământul întâmplării? Păi există semnalări în diverse articole, dar şi unele varietăţi înscrise în cataloage care nu au fost examinate cu atenţie la momentul semnalării. Aşa că nişte "jucării" au ajuns să fie considerate "piese deosebite" sau "varietăţi".

O mare descoperire sau o mare ţeapă?

Aşa-zisele emisiuni "locale" au înfierbântat minţile colecţionarilor, dar şi discuţiile din presa filatelică declanşate de câte o "formidabilă" comunicare. Aşa a fost cazul "Ocupaţiei de la Budapesta", al emisiunilor locale de la Sibiu şi Ineu, al supratiparelor "Ziariştii" sau "ARPA" etc. Unele dintre ele (cum a fost cazul supratiparului "Ziariştii" aplicat pe uzualele Ferdinand) au fost legate de evenimente distincte, la care poşta s-a decis că nu e cazul să participe. Celelalte însă au fost dovedite (inclusiv prin articole în presa contemporană) ca fiind doar producţii ale unor persoane interesate financiar.

În ceea ce priveşte întregurile poştale, se cunosc supratiparele aplicate de exemplu la Cluj pe cărţi poştale maghiare, transformate în întreguri româneşti.
O astfel de "locală" a apărut de curând pe eBay, fiind negociată strând de câţiva amatori de piese senzaţionale. Click pe imagini pentru mărire.

Scuzaţi calitatea imaginilor, am lucrat cu ce am avut la dispoziţie.
Piesa constă într-o carte poştală maghiară de 10 fillér pe care s-a aplicat un supratipar de producţie locală: peste marca fixă a fost aplicat un "10/Bani", peste titlul întregului s-a aplicat o bară orizontală flancată pe verticală de cuvintele "România" şi "CARTE POŞTALĂ", iar stema maghiară din colţul stâng superior a fost acoperit de o stemă a României Mari.

Textul de pe verso trădează fără putinţă de tăgadă aspectul comercial al trimiterii (care se vede că a circulat efectiv prin poştă): "Ersuche mir den Betrag von Mk. [cifră ştearsă] auf mein Postscheckkonto...".
Piesa a fost prezentată la începutul mesajului: "Hier sind provisorische Postkarten erschienen. Nachdem Sie diese sammeln, werden Sie an diesen grossen Raritäten gewiss Interesse haben."
Problema este că nu am întâlnit în nicio publicaţie a vremii existenţa vreunei emisiuni provizorii de cărţi poştale la Băile Herculane.

Expeditorul trimiterii (făcute în martie 1920) este Wilhelm Krizsány. Sincer să fiu, nici de numele său nu îmi aduc aminte să fi auzit.

Cartea poştală a fost vândută cu 646 dolari (13 biduri) şi nu m-ar mira ca această vânzare să nu fie decât o încercare de validare a încă unei făcături (chiar dacă este de epocă).

Şi uite-aşa îţi dai seama de "valoarea" cataloagelor şi a listelor de preţuri

De vreo doi ani, portalurile de licitaţii online sunt inundate (la propriu) de loturi de piese româneşti de nivel slăbuţ spre mediu (chestia asta nu e însă valabilă pentru piesele bune, care apar din ce în ce mai rar). Nu aş putea spune că există o anumită tendinţă pe piaţă, deoarece nivelurile de tranzacţionare rămân relativ ridicate, mai puţin perioada socialistă de la România, ale cărei mărci constituie un adevărat dezastru (piaţa e plină, toată lumea doreşte să vândă, dar nimeni nu vrea să cumpere; poşta socialistă a tras cea mai grozavă ţeapă colecţionarilor din întreaga istorie a filateliei; (dacă aşa ceva se întâmpla în anii mai recenţi, probabil că ne uitam la televizor cum începea să se dea cu "subsemnatul"...).

Vă dau doar două exemple pe care le-am remarcat zilele acestea.

Acesta este un prim lot de vreo 90 de bucăţi obliterate din marca de 35 bani pe 4 lei "planul cincinal" din 1952. Este o marcă mai puţin comună, cu un tiraj de numai 60.000 bucăţi. Deoarece marca a circulat intens în circuitul poştal, este posibil ca numărul exemplarelor care s-au păstrat pe piaţa filatelică să fie pe undeva prin jurul a 30-35.000 exemplare. Amicul care a oferit lotul (şi care de ceva timp a inundat piaţa cu piese oferite la preţuri scăzute) a reuşit să îl vândă cu vreo 20 de dolari.
Ştiţi ce cotă îi atribuie Michel-ul acestei mărci obliterate? 22 de euro! Adică la preţ en detail, lotul cu pricina ar valora 90x22 = 1.980 euro!
Păi nu-ţi vine să-ţi bagi picioarele în el de catalog?!

Al doilea exemplu îl constituie un lot de coliţe româneşti din anii '80. Priviţi imaginile de mai jos pentru a vă face o idee.

Nu am mai stat să fac niciun calcul. Dacă vreţi să-l faceţi, sunteţi invitaţii mei. Ştiţi cu cât a fost vândut acest lot? Cu "imensa" sumă de 52 de dolari (după 12 biduri)!
Păi dacă aveţi curiozitatea să vedeţi ce preţuri sunt în lista onor Romfilatelia (pe care ar mai trebui să mai şi plătiţi 20 de lei noi), v-aţi întreba de ce este o diferenţă aşa de mare? Eu, unul, le-aş interzice să mai facă comerţ filatelic, deoarece sunt complet străini de acest domeniu.

O mişcare neispirată pentru cineva cu pretenţii

Deoarece nu urmăresc piesele puse pe "taraba" virtuală a eBay-ului în sistem BuyItNow, nu văzusem minunea de mai jos. M-a "tras de mânecă" un filatelist pe care îl mai consiliez la achiziţionarea unor piese pentru a-şi completa colecţia de mărci româneşti vechi. Întrebarea pe care mi-a pus-o se referea la existenţa reimpresiunilor mărcilor de binefacere din 1906. Pentru că cineva cu pretenţii a pus la vânzare câte un set de "coli complete" ale "reimpresiunilor". Click pe imagini pentru mărire.

Adică ar fi vorba de aceste "reimpresiuni":

Să fim înţeleşi: la aceste emisiuni NU există reimpresiuni! Există numai falsuri, iar afirmaţia vânzătorului că aşa ceva nu s-a mai văzut până acum este o gogoaşă, astfel de coli au circulat prin cercurile bucureştene cu vreo zece ani în urmă, fiind achiziţionate pe câteva mărci din Germania (pe atunci încă nu apăruse moneda Euro). Explicaţia este necesară pentru că umblă vorba prin târg că persoana în cauză i-ar mai consilia pe cei de la Michel. Păi n-aş vrea să mă pomemesc că văd în vreo ediţie viitoare a catalogului vreo cotare a "reimpresiunilor", nu de alta.

Acum, se pune şi o problemă de moralitate. Eu îmi închipui cam la ce nivel de cunoştinţe filatelice se află vânzătorul (după piesele pe care le comercializează) şi mă cam îndoiesc că persoana în cauză nu ştie că minunile din fotografiile de mai sus nu sunt reimpresiuni, ci falsuri.
Păi cum putem sprijini filatelia şi comerţul onest dacă promovăm falsuri? Mai ales la preţurile acestea, evident, exagerat de mari? Vă daţi seama că dacă s-ar vinde aşa ceva la asemenea niveluri de preţuri piaţa ar fi invadată în scurt timp de "producţii" de genul acestor "reimpresiuni"? Ar fi o "afacere" extrem de profitabilă, în detrimentul mărcilor originale, desigur.
Şi ar mai fi o problemă, legată oarecum de fragilitatea unei graniţe invizibile, dar determinabilă în anumite circumstanţe de către persoane abilitate, aceea a legalităţii. A clasifica şi descrie într-un spaţiu public falsurile ordinare drept reimpresiuni este până la urmă o minciună.

Pentru cititorii fideli, să ştiţi că cele trei emisiuni de mărci de binefacere au fost imprimate în coli de câte 100 de mărci (10x10), formate din câte 5 corpuri a câte 2 coloane (rânduri), despărţite prin punţi. Ţin minte că aceste coli au fost expuse de către Conservatorul de Timbre cu ocazia unei expoziţii filatelice interne din Bucureşti, cu ceva ani în urmă.

O cenzură pe care n-am mai văzut-o

Este vorba de o cenzură română în Ungaria, în toamna anului 1919. Plicul din imaginile de mai jos (click pentru mărire) a fost recent vândut pe un portal de licitaţii online (22 dolari după numai 2 biduri), dar mie nu îmi inspiră încredere.

Pentru că nu sunt un mare specialist în domeniul cenzurilor, am pus mâna pe manualul de căpătâi din biblioteca proprie şi personală, pentru a confrunta ştampila de cenzură (este vorba de volumul Cenzura poştală militară în România 1914-1940, Bucureşti, 2004 semnat de ing. Călin Marinescu). La pag. 229 (capitolul II.1 - Cenzura poştală militară română în Ungaria şi Rutenia 1919-1920). Ca perioadă, piesa s-ar încadra în limitele de funcţionare ale postului românesc de cenzură din Nyiregyhaza (octombrie 1919), dar ştampilele de cenzură ilustrate în volumul citat (numai două la număr) au textul "Cenzura română (din) Nyiregyhaza", nu numai simplul cuvând "Cenzurat".
Sincer să fiu, la câte făcături circulă în prezent pe piaţa filatelică, nu m-ar mira deloc ca şi piesa de mai sus să fie tot o făcătură.
Ar fi însă mai bună o opinie a unui specialist decât opinia mea.