Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

sâmbătă, 20 aprilie 2013

Duzina de cuvinte

– Până la urmă te-ai hotărât? Hai, spune-mi, se face târziu şi nu ştiu ce voi face...
– Nu te grăbi, că n-ai nimic de câştigat. Trebuie să te gândeşti bine ce-ai de făcut înainte să te apuci de treabă. Ştii vorba aia... ca la cooperativa "Munca în zadar"...
– Ai şi tu dreptate... Am chef de muncă şi nu vreau să-mi dispară, hi hi... Lasă că am mai început eu de câteva ori şi... m-ai făcut praf!
– Nu, n-o lua aşa, am încercat numai să-ţi explic unde-ai greşit.
– Bine, mă duc acasă şi-mi las mintea să viseze. E mai bine când eşti singur, ai alte condiţii în intimitate. Numai că m-am lăsat de fumat şi parcă am mâncărici, nu ştiu ce să fac cu mâinile...
– Am remarcat stimabile, când te întâlneşti cu vreun cunoscut fumător văd că stai la distanţă faţă de el. Să nu cumva să ţi se facă rău. Dar să ştii că până la urmă hăţurile sunt în mâna ta, tu decizi. Te temi prea mult, parcă n-ai şti ce să faci.
– Nu..., alta e problema! Parcă toţi sunt montaţi pe vechiul model. Dacă te-apuci să schimbi ceva în sistem atât îţi trebuie, îţi sar ceilalţi în cap, parcă ar fi atinşi de dogmă şi n-au propriul neuron, ha ha!...
– Păi aşa a fost întotdeauna în cercetare. Atunci când vine cineva cu ceva nou, toţi se simt datori să se gândească la ce-ar fi făcut ei dacă ar fi observat problema înaintea ta. Parcă ai auzi mereu zgomotul de fond, chestia aia ca o voce de pe o placă de patefon zgâriată. Uite, ia lupa de aici şi mai uită-te o dată la ea!


– Da... Pentru mine e clar. La început parcă eram puţin nesigur, dar văd că ce spui tu capătă mereu acea greutate dată de siguranţă. Cum reuşeşti să faci asta?
– Nu ştiu, nu-mi propun aşa ceva. Pur şi simplu mă uit la ele şi le compar cu ce-am găsit înainte. Nu mă apuc să inventez sau să însăilez tot felul de prejudecăţi, pun pe hârtie ceea ce văd în realitate.
– Ştii, altora le pari un tip puternic, dornic să-şi impună întotdeauna voinţa...
– Nu mi-am propus asta niciodată! Mă rog, poate uneori... Dar scopul meu a fost să nu-i las pe alţii să bată câmpii, a greşi este tare simplu!
– Da..., mi-ai povestit, tu şi metoda ta... Vorbeşte prima piesa, apoi literatura veche. Ai dreptate şi tu, prea multe năzbâtii s-au scris şi multe n-au niciun suport real. Dar te vor înjura toţi.
– Şi eu ce-ar trebui să zic? Ba pe-a lu' mumă-ta? Nu-mi stă în fire. Gura lumii-i slobodă...

Timbrul din imagine (care a şi inspirat textul de mai sus) va fi oferit la o licitaţie austriacă în cursul lunii mai a.c. Nu este un timbru propriu-zis, ci o probă de tipar într-o culoare neaprobată, fiind foarte rară datorită acestui lucru. Definiţia apărută în catalogul licitaţiei (asta-i pentru specialişti) glăsuieşte cam aşa: "1950, Tag der Briefmarke 60+15 Gr., seltene Farbprobe in Dunkelgraublau mit LZ 14 1/2, ungummiert wie hergestellt, Fotoattest Soecknick".

Duzina de cuvinte, jocul nostru literar din fiecare sâmbătă, este găzduit de psi. Vă invit să-i citiţi şi pe ceilalţi membri ai clubului: anacondele, psi, Gara pentru doi, dor, lili3d, alma nahe, Dictatura Justiţiei.

20 de comentarii:

  1. ohooo... acum legi poveştile cu ceea ce îţi place ţie atât de mult! :)
    ţi-am spus vreodată că îmi place dialogul tău? spusesem mai demult, nici nu mai ştiu pe unde, tehnica dialogului la mine e frumoasă şi lipseşte cu desăvârşire... aşa că admir pe cei care o stăpânesc.

    RăspundețiȘtergere
  2. Din pacate n-am inteles nimic din definitia aia, dar pare ceva foarte serios... :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Înainte să se tipărească tirajul final, tipografii împreună cu artistul care a conceput timbrul fac probe de tipar. Cam asta este şi ce-i în imagine. :)

      Ștergere
  3. Lumea timbrelor îi cu lipici. Mă molipseşti cu pasiunea ta pentru timbre..le faci vocale.

    RăspundețiȘtergere
  4. Îmi place timbrul ăsta (sau proba asta de timbru); şi-mi place şi pasiunea ta pentru timbre - ne oferă mereu informaţii interesante.

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu sunt mulți cei deschiși la nou.

    RăspundețiȘtergere
  6. "Ştii, altora le pari un tip puternic, dornic să-şi impună întotdeauna voinţa..."
    Hi, hi, e vorba de eroul din povestea ta, nu? :)N-ai auzit ceva zvonuri prin propria bucatarie :))))

    RăspundețiȘtergere