O scurtă aducere aminte
Pe vremea când eram doar un puşti, am avut un profesor foarte bun, care m-a învăţat regulile de bază ale colecţionării şi mi-a ghidat primii paşi. Din anumite motive nu-i pot da numele, dar el a fost cel care m-a îndrumat spre perioada postclasică a filateliei româneşti. Atunci erau la mare "modă" sortimentele de pacheţele de câte o sută de mărci identice, care constituiau o "marfă" excelentă pentru vânzarea către unitatea comercială de stat, fostul DECT Romfilatelia (dar şi singurul comerţ legal care se putea face). Cei care strângeau pacheţele (erau denumiţi "pachetari" şi nu prea erau ei bine văzuţi de "lumea bună") constituiau atunci principala mea sursă de aprovizionare. Ori pentru că aveau dubluri, ori pentru că dispuneau de "capete de pachete" pentru schimburi sau comercializarea prin cercurile filatelice.
În acei ani am avut ocazia să ţin în mână pacheţele de câte o sută de mărci din piese considerate astăzi oricum, dar nu comune: 6 şi 30 parale Principate 1864, 20 parale Cuza 1865, 20 parale Favoriţi 1867, serii de Paris, Bucureşti I şi II, ca să nu vorbesc de cele mai târzii: Perle, Vulturi, Cifra în 4 colţuri... La mărcile Spic de grâu, Gravate-Tipografiate, Ferdinand, Mihai copil nu se uita nimeni, erau marfa ideală pentru pachete, ori considerată "de umplutură".
Un alt "profesor" m-a învăţat în acea perioadă (şi bine a făcut!) să ţin evidenţa tuturor pieselor care îmi trecuseră prin mână sau pe care le văzusem cu proprii mei ochi. Acest obicei l-am păstrat peste timp, iar datele statistice pe care le-am adunat în cei peste 40 de ani de filatelie constituie acum o adevărată comoară. Acest al doilea "profesor" m-a sfătuit să-mi fac o colecţie specializată, în care să includ neapărat varietăţile de dantelură, filigran, hârtie, varietăţile de tipar, mă rog - cam ce se poate întâlni la fiecare emisiune. Tot în această perioadă, datorită numărului mare de mărci care mi-au trecut prin mână şi pe care le-am triat, ajunsesem să nu mai am nevoie de odontometru pentru a măsura dantelura mărcilor. Le vedeam din ochi, din prima, iar această abilitate mi-a rămas, în ciuda faptului că vederea mi-a mai slăbit puţin (din cauza calculatorului însă, pentru că ani buni am folosit monitoare CRT - dacă mai aveţi aşa ceva, schimbaţi-le pe monitoare noi, cu LCD!).
Să revenim la subiect
Ani buni m-am întrebat de ce nu am găsit niciodată anumite danteluri trecute prin diverse cataloage de zeci de ani. Este vorba de dantelurile C şi D de la Bucureşti I sau de la unele valori din emisiunea Bucureşti II, precum şi câteva danteluri D din emisiunile puţin mai târzii (Vulturi şi Cifra în 4 colţuri). În toţi aceşti ani am apucat să văd multe colecţii, în afara celei proprii (cu care mă laud totuşi că nu prea am concurenţi serioşi - nu vorbesc de scrisori, care mulţi ani nu m-au interesat, şi rău am făcut!). Ei bine, aceste danteluri nu le-am văzut nicăieri. De fapt mint puţin - nu le-am văzut bune, pentru că mai peste tot le-am găsit pur şi simplu falsificate (mai fin sau mai grosier), prin redantelarea unor mărci obişnuite, dar cu dimensiuni atipice (uşor de întâlnit la mai toate mărcile perioadei). Ori de-a dreptul falsuri integrale (de regulă la emisiunile Bucureşti, mai ales neuzate).
Acum vreo zece ani am început să lucrez la un manuscris de catalog specializat. Ei bine, tot ceea ce este trecut prin cataloage, dar pentru care nu am nicio confirmare, intenţionez pur şi simplu să le "rad". Ele vor fi însă menţionate, în cuprinsul a câtorva rânduri, la fiecare emisiune, cu specificarea faptului că nu sunt confirmate.
Voi reveni într-un articol viitor cu o scurtă prezentare sub formă tabelară a situaţiei dantelurilor.
Vă cer sfatul: ce părere aveţi despre acest lucru?
Natura evolutiva a filateliei sta si in capacitatea unor cercetatori de a "anula", argumentat, anumite "povesti" mostenite dintr-o generatie intr-alta (citeste dintr-un catalog in altul). E de bine!
RăspundețiȘtergereExact asta era ideea, Daniel. Şi stai să vezi câte mai sunt, că o să le cam "dau drumul"...
RăspundețiȘtergereSalve Max !
RăspundețiȘtergereÎn corespondenţa filatelică a lui Odo Boehm Renei disputele cu privire la danteluri erau interminabile. Exact la fel era capabil să citească dantelura fără odontometru . În catalogul său , cu privire la Paris vorbeşte de mici oscilaţii fără importanţă ale dantelurii A. Afirmă categoric ca fiind falşificări alte tipuri de dantelură. Dar cu privire la valoarea de 5 bani spune că varietatea de dantelură 14 1/2 ,stânga14 , dreapta 13 3/4 sau 14 , sus 14 1/2 ,dreapta13 3/4 a fost semnalată de Senf.
La Bucureşti I , dantelura D la valoarea de 10 bani a fost semnalată de Kohl. Dantelură D la valoarea de 30 de bani este semnalată de R. Zoscsak.
Nu merg mai departe ca să nu plictisesc cititorii.
Mă interb cum putea transmite peste timp un cercetător filatelist de acum 70-80 de ani o dovadă clară că o anume dantelură există decât arătând piesa în cauză cât mai multor filatelişti. Iar pentru urmaşii urmaşilor filateliştilor ar fi fost foarte bine să se întrunească Congresul Filatelic (sau Convenţia Filatelică , cum doriţi ) care să fi spus asta da şi asta nu şi iată dovada , astfel încăt noi astăzi să nu trecem în categoria poveştilor semnalările de dantelură ale unor mari filatelişti.
Părerea mea este că nu trebuie să fim categorici deoarece istoria filateliei se scrie şi se rescrie asemeni istoriei în general în funcţie de noile izvoare informative descoperite (sau din nefericire în cazul filateliei , izvoare pierdute ).
Adevărul este nuanţat iar exprimarea sa trebuie să fie cu atăt mai mult. Un adevăr la care a ajuns un cercetător devine recunoscut şi atunci când el este comunicat cu delicateţe şi diplomaţie .
Toate cele bune !
Andrei , Vatra Dornei
Mulţumesc foarte mult pentru intervenţie, Andrei!
RăspundețiȘtergereFaţă de ce se întâmpla în lumea filatelică acum 70-80 de ani, astăzi avem câteva avantaje preţioase. În primul rând, avem colecţionari care cunosc tehnologia cu care se realizează dantelura. Al doilea ar fi existenţa tehnicii de calcul, care ne permite să facem mult mai exact (apoape) orice măsurătoare de care avem nevoie.
La emisiunea "Paris" nu există varietăţi de dantelură (cel puţin nu în sensul clasic - variaţii ale numărului de dinţi pe 2 cm), deoarece s-a utilizat o matriţă unică cu ace de perfor. Voi explica într-un articol viitor cum stă treaba.
La emisiunile Bucureşti I şi II, precum şi Perle, s-au utilizat trei matriţe mari şi late, toate în linie: A, B şi B1. Tehnic, nu pot apare decât ori aceste trei variante, ori vreuna generată din combinaţiile lor.
Danteluri mixte au fost semnalate de mai multe cataloage sau publicaţii germane, primul fiind Kohl. O parte din informaţiile prezentate de Kohl au fost preluate de vechiul Senf. Ce nu ştiu românii este că în Illustriertes Briefmarken Journal au fost semnalate falsuri integrale ale mărcilor Paris-Bucureşti (uşor de recunoscut de altfel după clişeu) care toate aveau danteluri atipice. O parte dintre ele au fost considerate în mod eronat originale. Am avut ocazia să examinez o parte a materialului de studiu luat în considerare în CMPR 1974 pentru acele aşa-numite variante, care erau în fapt falsuri, dar şi redantelări.
Dacă vorbim de vechii noştri experţi, inclusiv Zoscsak, în mod cert la data când au făcut semnalările respective, ei nu dispuneau de posibilităţile existente astăzi. Ca o mică paranteză, am o mică colecţie de odontometre vechi, germane şi franceze, din anii 1920-1940. Aproape toate au erori de execuţie, ba chiar unele nu au decât măsurători din jumătate în jumătate de dinte. Poate vei fi uimit, dar la o verificare a dimensiunilor dantelurii mărcilor româneşti din perioada interbelică şi din primii ani ani Republicii, foarte multe mărci NU AU în cataloage dantelura înscrisă cu dimensiuni corecte. Ce vreau să spun este că una e să crezi despre o piesă că face parte dintr-o anumită categorie, alta este să o măsori cu mare precizie.
Referirea mea la treaba cu observatul "la ochi" al dantelurilor am făcut-o pentru a arăta că eram (şi sunt) capabil să "ochesc" o varietate de dantelură fără a utiliza odontometrul. Dar de aici până la declararea ei ca atare, este o distanţă cam mare: am identificat-o, dar urmează apoi verificarea ei.
Cu chestia cu Congresul filatelic nu sunt de acord, deoarece ceea ce lucrez eu este o iniţiativă în totalitate particulară, care nu are nicio legătură nici cu asociaţia, nici cu un alt organism. Dacă Federaţia sau vreo Asociaţie vrea catalog, nu o opreşte nimeni să-şi facă sau să şi-l comande unui autor sau unui colectiv.
În principiu, ai dreptate când vorbeşti despre diplomaţie şi delicateţe, dar te rog să nu uiţi un lucru: filatelia se face pe mărci şi pe piese, nu pe vorbe. Un catalog este, prin definiţie, o înşiruire pusă într-o anumită ordine a unor timbre, nu a unor articole, chiar dacă sunt scrise de experţi. Tocmai de aceea scriu pe blog, pentru a ruga pe oricine citeşte să-mi arate piesele cu pricina.
În lucrarea la care muncesc, până nu sunt convins că ceva există cu adevărat, acel ceva nu va apare cu cotă, ci numai sub forma unei menţiuni.
Încă odată îţi mulţumesc pentru intervenţie.
Abia aştept "situaţia tabelară". Şi aşa fac drumuri între clasoare şi cutii, că mă puneţi la treabă, nu ştiu dacă chiar cu intenţie sau este o râcâială aşa care mă apucă atunci când vine vorba de timbre.
RăspundețiȘtergereCe ar fi dacă aş afla şi eu cum de se întâlnesc atât de multe tipuri de danteluri. Cum de se întâlnesc din sfert în sfert de punct? Cu ce fel de maşini se dau găurile astea? Într-o carte am văzut reprodusă una, dar nu cred că într-o tipografie specializată în mărci ar fi mai mullt de două. Atunci? Nu cumva mai lucrează şi hârtia?
Cornelius Ionescu: Sper să am puţin timp diseară sau mâine şi "urc" şi situaţia tabelară.
RăspundețiȘtergereAm să dezvolt subiectul, că am observat că îi interesează pe colecţionari. Şi am să fac şi schiţe, poate "urc" şi un şablon, care să poată fi utilizat pe post de odontometru.
Acum, sincer m-aş bucura să găsiţi prin clasoare sau cutii ceva interesant...