La sugestia cititorilor: studiul mărcilor poştale în coli întregi (2)

Prima parte a studiului poate fi găsită aici.

Între 1915 şi 1920, iureşul evenimentelor, războiul în care România a intrat pentru a-şi reuni teritoriile aflate sub stăpânire străină au avut un impact deosebit asupra emisiunilor de mărci poştale şi de timbre fiscale.

În 1915 au fost introduse timbrele de ajutor, a căror utilizare a devenit obligatorie pe mai multe categorii de corespondenţă internă, dar şi pe unele tipuri de formulare externe, expediate din străinătate în România. Timp de şase ani, francarea cu aceste timbre a rămas obligatorie. Necesarul de astfel de timbre a fost asigurat prin supratipărirea unor mărci din emisiunile anterioare: 5 şi 10 bani "Tipografiate", 50 bani şi 1 leu "Gravate", precum şi fiscalul gravat de 5 lei din 1911, O scurtă trecere în revistă a unei cantităţi suficiente de piese obliterate din valorile de 5 şi de 10 bani scoate repede la iveală bogăţia foarte mare în varietăţi a tirajelor succesive. Iar părerea mea legată de aceste timbre, este că-i de neînţeles motivul pentru care nu au fost semnalate până acum în literatura română existenţa tipurilor diferite ale supratiparului, când ele au fost semnalate de cataloagele generale germane (de ex. "Gebruder Senf"), încă din anii '40 ai secolului trecut. Concomitent, tot în 1915 s-au pus în circulaţie timbrele de ajutor-taxă de plată, prin utilizarea aceluiaşi supratipar pe mărci taxa de plată curente. Pentru ambele emisiuni, în literatura românească nu prea este subliniată existenţa reimpresiunilor pe care au fost aplicate supratiparele. Ce fel de planşe s-au utilizat la imprimarea reimpresiunilor, nu prea se ştie. Cert este că eu nu am văzut niciodată măcar coli comerciale nefragmentate, din nicio valoare.

În 1916, timbrele de ajutor cu supratipar au fost înlocuite de o emisiune definitivă, cu machete inspirate din folclorul românesc: ţesătoarea, torcătoarea şi cifră cu vultur. Obligativitatea francării unor anumite categorii de corespondenţe a rămas, iar tirajele în care au fost imprimate valorile mici sunt cel puţin de ordinul zecilor de milioane de exemplare. Conform normelor tipografice existente (dar şi condiţiilor tehnice nu prea evoluate), o formă de tipar rar poate depăşi un tiraj total de circa 200.000-250.000 de coli trase, deci este aproape sigur că formele de tipar s-au refăcut. Din păcate, studiile pe aceste timbre lipsesc cu desăvârşire, deşi se cunosc coli din toate valorile. Valorile mari, începând cu 50 bani, au fost falsificate integral. Cu excepţia unor semnalări prin anii '30 (Nămoloiu şi Nosca), nu mai găsiţi altceva despre aceste falsuri prin literatură.

În acelaşi an, România intră în război. Iureşul evenimentelor determină Poşta să acţioneze în condiţii vitrege. O parte a utilajelor de la Fabrica de Timbre este transportată la Iaşi, împreună (cel mai probabil) cu stocurile de mărci existente în depozitele mari de timbre de la Poşta Centrală şi, probabil, de la câteva oficii mai importante. Bucureştiul este preluat de ocupantul german şi, parţial, de câteva subunităţi bulgare şi turceşti. Bulgarii se grăbesc să "aniverseze" victoria, punând în circulaţie o emisiune proprie de ocupaţie.

Mărcile de ocupaţie - ca de altfel aproape toate emisiunile de la "coada" catalogului - nu au fost aproape deloc abordate în literatura română din punctul de vedere al planşelor. Lipseşte de la noi inclusiv ceea ce în cataloagele bulgare apare de zeci de ani. În afara semnelor marginale, pe coli mai apare şi un mic număr de planşă, lângă prima marcă din stânga, de pe primul rând de sus (numai la primele trei valori).

În 1917, ocupantul german pune în circulaţie prima emisiune de mărci, urmată apoi în acelaşi an şi în anul următor de alte emisiuni succesive. Lipsa oricărui studiu pertinent a permis unor "întreprinzători" punerea pe piaţă a unor cantităţi deloc neglijabile de contrafaceri, plecând de la unele aşa-zise erori (căutaţi pe acest blog tot ce este legat de M.V.i.R. şi veţi vedea despre ce este vorba, dacă n-aţi citit deja), până la tot felul de "circulaţii" şi "cenzuri", unele de-a dreptul inventate. Este adevărat, acest lucru cred că n-ar fi fost posibil dacă literatura germană de specialitate n-ar fi "umblat cu şopârlica". Să-mi fie iertată afirmaţia, istoria se poate rescrie, dar minciuna nu poate merge la infinit! Cred că este neapărat nevoie ca în literatura română să apară situaţia cât mai reală a tirajelor emisiunilor supratipărite (nu cantitativ, este vorba de acele HAN-uri), pentru a se putea elimina de pe piaţă făcăturile. Ori acest lucru nu va putea fi posibil decât în urma studiului unor coli complete. Pe partea de fiscale-poştale şi fiscale pure, şi aici există multe minunăţii, inclusiv fragmente mari de coală cu supratipare "M.V.i.R." diverse, falsificate. Din nefericire, cunosc numai un singur colecţionar care este preocupat de identificarea lor, ceilalţi colecţionari "axaţi" pe ocupaţia germană (şi cei din ţară, chiar şi cei din ţara "natală") neobosindu-se să facă ceva.

În 1918 începe iureşul emisiunilor provizorii, plus câteva emisiuni definitive. Cea mai mare parte a lor se pare că au fost imprimate la Iaşi, dar există unele dubii pentru câteva tiraje, neputându-se aprecia cât de cât exact unde au fost realizate: ori la Iaşi, ori la Bucureşti, după preluarea de la germani a administraţiei.
Prima dată, se pare că nevoile urgente de francare au fost acoperite cu mărcile "Tipografiate" de 1 ban, 5 bani şi 10 bani, supratipărite cu "25 BANI" (cea de 1 ban), respectiv cu monograma "1918" (celelalte două). Tot supratiparul monogram "1918" a fost aplicat pe două valori ale timbrelor de ajutor din 1916, dar (se pare că au rămas neemise) şi pe primele două valori ale timbrelor de ajutor supratipărite în 1915. Ca mărci porto au fost realizate supratiparele "TAXA DE PLATĂ", aplicate pe 5 şi 10 bani "Tipografiate", dar şi pe primele două valori ale timbrelor de ajutor din 1916.
Acum urmează partea interesantă: avem la fiecare dintre aceste piese cel puţin două aspecte de studiu, neacoperite după mine. Pe de o parte, este vorba de studiul planşelor, deoarece supratiparele au fost aplicate parţial pe coli rămase din stocurile vechi, partial pe reimpresiuni ale "tipografiatelor" şi timbrelor de ajutor. Aşa ceva este de negăsit în literatura noastră. Pe de altă parte, este vorba de studiul planşelor supratiparelor. Şi aici ne vom lovi de o linişte aproape totală. Din unele mărci supratipărite, încă se mai găsesc (greu) coli şi/sau fragmente mai mari de coală. Dacă nu se începe acum un studiu decent, peste câţiva ani el nu se va mai putea face.
Un exemplu de domeniu de studiu pe care l-am abordat personal: supratiparul TAXA DE PLATĂ aplicat pe "Tipografiate" şi pe timbre de ajutor are cel puţin două forme: una mai groasă, una cu litere subţiri. Ultima s-a aplicat prin litografie şi planşa supratiparului are tipuri de bloc report, într-un mod similar clasicelor "Favoriţi" şi "Barbă" (există o veche comunicare la cercul de studii, prin anii '80). Apoi, la supratiparul monogram "1918" există planşe diferite, caracterizate prin clişee cu caracteristici diferite.

În anii 1918 şi 1919, o parte din emisiunile provizorii sunt înlocuite de emisiuni noi (unele sunt definitive, altele sunt considerate tot provizorii). Este vorba de aşa-zisa emisiune "Moldova", de care personal nu sunt sigur că s-a imprimat în totalitate la Iaşi. Există trei grupe de mărci, după mine:
• mărcile "Tipografiate" de 1 ban, 5 şi 10 bani cu supratipar monogramă PTT-FF;
• mărcile "Moldova" cu clişee "Tipografiate" şi "Gravate" (15 bani brun, 40 bani brun şi 50 bani roz-portocaliu), plus trei valori realizate cu clişee "Spic de grâu" (25 bani albastru - care există atât pe hârtie gri, cât şi pe hârtie albă, ultima nefiind nici măcar semnalată - precum şi 1 leu verde şi 2 lei galben-portocaliu);
• mărcile "Moldova" din tirajele mai târzii, cunoscute ca fiind puse în circulaţie în 1919 (40 bani brun şi 50 bani roz cu clişee "Spic de grâu"); aceste ultime două mărci nu sunt convins că au fost imprimate la Iaşi.
Aşa-zisele mărci "Moldova" au fost acompaniate de emisiuni complementare:
• mărcile "Taxa de plată" imprimate în negru pe hârtie cu filigran PR monogram, apoi pe hârtie de diverse calităţi, de la albăstruie la gri-albă, fără filigran;
• timbrele de ajutor în culori schimbate, ca emisiune definitivă, utilizându-se modelele din 1916;
• timbre noi pentru "ajutor-taxa de plată", cu aceleaşi desene, imprimate pe hârtii de diverse calităţi, cu sau fără filigran PR monogram.
Iată încă un exemplu de problemă netratată, dar pe care eu personal o văd fundamentală: cine a făcut hârtia cu filigran PR monogram, germanii - pe timpul ocupaţiei, sau românii, înainte? Cum se poate explica utilizarea aceluiaşi filigran şi la emisiunile porto ale ocupaţiei germane, dar şi la emisiunile porto pur româneşti?

Perioada din acest episod este încheiată de mărcile "Cluj-Oradea" realizate local, din iniţiativa autorităţilor ardelene, dar acceptate ca emisiuni uzuale (provizorii, ce-i drept) de către Poşta Română, mărci cu putere de francare pe întregul teritoriu al noului regat. Au existat cu circa 20 de ani în urmă unele discuţii pe marginea circulaţiei şi statutului acestor mărci, generate însă în opinia mea nu de respectarea unei linii adecvate de studiu şi de dovezile nenumărate existente, ci mai degrabă de orgoliul potrivit căruia "ce nu am eu, nu există". Fără să exagerez niciun pic, monumentala lucrare "Hohere Philatelie" realizată de Szalay se constituie în cea mai puternică palmă adresată "studioşilor" actuali. În mod ciudat însă, această palmă nu ustură pe nimeni...

(Va urma)

©2011, Max Peter. Prezentul articol nu se poate prelua sub nicio formă decât în baza unui acord prealabil.