Din nou despre ştampilografie

Câteodată, nivelul cunoştinţelor de care dispune câte un coleg de-al nostru mă nemulţumeşte profund. Bineînţeles că este treaba lui cât ştie şi cât a reuşit să acumuleze, atât timp cât n-ai de-a face cu el. Să vă povestesc pe scurt despre ce este vorba...

Îmi spune cineva că este în posesia unui lot destul de măricel de piese cu ştampile deosebite. Foarte bine, hai să le vedem şi să ne facem o părere. Mi se prezintă un clasor, în care erau aranjate tot felul de mărci cu ştampile diferite. Perioada postclasică, mărcile fiind româneşti. Mă uit peste paginile clasorului, ajung la coadă, o iau şi în sens invers, termin, închid clasorul şi i-l returnez proprietarului. "Sunt câteva mai rare", îmi spune el. "Ar fi", îi răspund, "dacă ar avea mai mult de doar trei-patru litere din legendă, sau măcar anul vizibil", continui eu. Omul se uită mirat la mine: "cum adică, nu sunt ştampile rare?"

Acesta este numai unul dintre mulţii noştri colegi care au impresia că l-au prins pe Dumnezeu de-un picior când găsesc câte-un fragment de ştampilă "vapor" sau vreo "goarnă" slab vizibilă, sau partea centrală a unei ştampile liniare de tren sau ambulanţă.

Să mă explic

Partea proastă pentru autorii lucrărilor de specialitate publicate în România (dar nu numai) o constituie lipsa oricărui criteriu privind poziţia, claritatea şi gradul de lizibilitate al ştampilelor, mai ales atunci când le mai sunt acordate şi anumite evaluări. Ca să fiu mai scurt, pentru o colecţie de ştampilografie putem colecţiona două categorii de piese:
• ori mărci izolate, purtând ştampile aplicate clar, cu textul legendei lizibil şi cu data vizibilă integral (iar pentru ştampilele cu format mai mare decât al mărcii, este necesar ca aceasta să fie pe fragment);
• ori piese pe corespondenţă întreagă, dar numai când ştampila în cauză este completă şi clar aplicată.

Din aceste motive, cred că o lucrare specializată TREBUIE să facă neapărat referire la un minimum de criterii calitative, în funcţie de tipul ştampilei căreia i se acordă un punctaj sau un preţ. Altfel, se ajunge la aberaţii de genul coeficienţilor aplicaţi succesiv, după modelul CMPR-ului din 1974, o practică total anapoda şi care denotă amatorism total.