După ce începi să te-nvecheşti pe lumea asta, ajungi să crezi că o etapă a vieţii e ca un capitol dintr-o carte. Trece o zi, trece o lună, trece un an, ai senzaţia că întorci filele unei cărţi.
Nu ştii cum se va termina, pentru că trebuie să citeşti povestea, să vezi cum se desfăşoară acţiunea. Râzi sau eşti trist, îţi place că e soare sau ninge şi e viscol, te gâdilă razele dimineţii sau îţi bagi degetele în ochi în plină beznă, eşti fericit între ai tăi sau îţi zbiară timpanul a singurătate, toate sunt alineatele lungii poveşti a vieţii. Mă rog, speri că e lungă, dar nu ştii ce înseană "mâine".
Cât de împăcat eşti cu tine însuţi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu