Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

marți, 22 iulie 2014

Timbrele nepoştale ale DDSG (2)

Prima parte a trecerii în revista o puteţi găsi aici.

În acest episod vă prezint câteva tipuri de timbre utilizate la bagaje. Ele sunt tratate în mod diferit de către colecţionari. Nu am fostinteresat de acest subiect (pe care l-am abordat numai datorită cererilor primite de la câţiva cunoscuţi) şi de aceea nu m-a interesat dacă ele sunt sau nu catalogate de către breo lucrare (dar oricine este liber să contribuie cu informaţii suplimentare utilizând formularul de comentarii din subsolul articolului).

Compania de navigaţie a servit, în timp, porturile dunărene (plus câteva maritime, din Marea Neagră) din mai multe ţări. O parte a timbrelor pentru bagaje a fost "localizată" dacă putem spune aşa, având inscripţiile în limba utilizată în ţara respectivă (din păcate româna nu pare să se numere printre ele, sau cel puţin nu ştiu eu despre existenţa unor asemenea timbre).

Aceste timbre se aseamănă întrucâtva prin desen şi format. Toate sunt aproximativ pătrate, cu un cadru simplu, având valoarea nominală în centru.

În limba germană am întâlnit acest timbru de 3 kreuzer. Exemplarul din imagine a fost vândut într-o licitaţie online cu 4 dolari (după 6 biduri).

În limba maghiară, în culoare schimbată - roşie, am întâlnit acest unicat, cu nominalul exprimat tot în crăiţari. Preţ de vânzare: 3 dolari, după 4 biduri.

Cu un desen oarecum asemănător, tot în culoare roşie, se cunosc timbrele pentru "calabalâc", după cum le spun turcii la bagaje. Personal le-am întâlnit cel mai des, dar se pare că preferinţele amatorilor diferă de ceea ce am eu impresia că merită. Cele cinci piese de mai sus au fost vândute cu 10 dolari.

Aceasta pare a fi o serie aproape completă (ştiu că există şi valoarea de 1 franc, albastră şi cu un format ceva mai mare decât valorile în centime). Preţ de vânzare: 34 lire sterline (după 12 biduri).

Am mai întâlnit un set de "amestecate", cu inscripţiile în germană şi maghiară (am remarcat la ultima piesă din rând menţiunea "Ser. II" - probabil că prima serie este cea fără menţiune, logic, nu?). Cele cinci piese au fost vândute cu 104 dolari (după 4 biduri).

Un tip diferit de timbre poate fi descris având un format vertical, nedantelate şi imprimate în relief, cu inscripţii în limba germană. Nu ştiu dacă ele au fost sau nu utilizate tot pentru bagaje, deoarece nu am văzut niciodată o astfel de piesă pe un document întreg.

Acest set a fost vândut cu 42 dolari (după 4 biduri).

Un alt set (aceleaşi patru valori, dar cu nişte dubluri) a fost vândut cu 34 dolari (după 6 biduri).

În afar celor două grupe de timbre am mai întâlnit, o singură dată, un timbru cu un model diferit şi care pare (după moneda folosită la nominal) că este mai recent decât celelalte.

Este şi singurul tip pe care l-am întâlnit anulat (dacă aţi observat, toate celelalte sunt neanulate - sau neobliterate, în limbaj filatelic). Am întâlnit o singură dată acest model cu nominalul de 30 groşi. El s-a vândut, într-o licitaţie online, cu 42 dolari (după 5 biduri).

Acest serial va mai avea cel puţin încă un episod, deoarece mai există o categorie de timbre nepoştale care au rămas nerecenzate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu