Pe măsură ce "puric" acumulările făcute în ani de zile am mereu câte o surpriză. La fel văd că se întâmplă şi cu marca de 50 bani fără filigran din ultima emisiune a formatului mare de la "taxe". Printre piesele adunate am descoperit mai multe falsuri, dintre care vă prezint două.
Primul fals este neuzat, fiind imprimat relativ îngrijit, însă pe un tip de hârtie care este uşor diferit de hârtiile întâlnite în mod uzual la această valoare. Însă cele mai sigure criterii de identificare sunt tiparul, respectiv dantelura. În imaginile de mai jos sunt prezentate piesa falsă (în stânga), alături de un original, tot neuzat (în dreapta). Sub imagini sunt prezentate şi alte caracteristici ale falsului (cred că nu vă deranjează că sunt în limba engleză - click pentru mărire).
Din experienţă ştiu că multe persoane au probleme în a determina vizual diferenţele dintre două desene care par identice. Din această cauză am mai făcut un artificiu: am suprapus cele două clişee (culoarea albastră aparţine originalului, iar culoarea roşie falsului - click pentru mărire).
Am încercat să suprapun cele două desene în colţul stâng superior. Ce a ieşit după aceea cred că este destul de vizibil.
Un alt fals al aceleiaşi mărci care era să mă păcălească (din cauza ştampilei) arată puţin diferit.
Ştampila îmi părea a fi originală, dar ca să mă conving am scos de la naftalină, din colecţia de ştampile, o filă de "album" cu piese Spic de grâu purtând această ştampilă (vezi mai jos, click pentru mărire). Tiparul a fost efectuat cu o cerneală cu o tentă oliv, care se diferenţiază imediat de celelalte piese originale. Clişeul este, de asemenea, cu circa 0,4 mm mai îngust. Spre deosebire de primul fals, acesta are o dantelură care se apropie foarte mult de cea originală (11½).
Nu vă uitaţi ce scrie în colţul drept superior, cu nu sunt două tipuri, ci mai multe (acum vreo 15 ani când m-am apucat să scriu pe foaie nu descoperisem decât două tipuri).
Am suprapus ştampila de pe fals peste câteva piese Spic cu acelaşi tip de ştampilă, negăsind nicio diferenţă. Asta înseamnă că (cel mai probabil) un şmecher al vremii a obliterat de complezenţă piesa, pentru a o putea valorifica mai uşor. Nu iau în calcul un fals în dauna poştei, deoarece falsul nu se găseşte pe o piesă cât de cât întreagă care să mă fac să ajung la această concluzie.
Îmi pare rău să o spun (încă o dată), dar înaintaşii care au scris despre aceste mărci taxa de plată s-au limitat la poveşti.
©2014 Max Peter. Preluarea imaginilor şi a prezentului articol se poate face numai cu un acord prealabil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu